"Este un camp de operatiuni dificile, dar suntem aici pentru a ramane", a declarat Gregory Starr, subsecretarul general al ONU pentru Securitate, intr-un interviu pentru AFP, relateaza MEDIAFAX.

"Este evident, daca judecam dupa ceea ce am indurat de 18 luni -instalatiile noastre in Afganistan au fost vizate de trei atacuri-, ca exista o mare ingrijorare cu privire la mediul de securitate", a subliniat el.

La 1 aprilie, intre 2.000 si 3.000 de manifestanti, care protestau fata de incendierea, in public, a unui exemplar din Coran, in Statele Unite, au luat cu asalt birourile ONU de la Mazar-i-Sharif, omorand trei angajati europeni, intre care si un roman, si patru agenti de paza nepalezi.

"Este un mediu dur. Va trebui sa gasim mijloacele de a continua sa indeplinim sarcinile pentru care ONU se afla in Afganistan", a continuat el.


Intr-o intalnire cu presedintele afgan, Hamid Karzai, saptamana trecuta, Starr a exprimat "ingrijorari puternice" cu privire la problema securitatii. "Este o provocare", a spus el, precizand ca este necesar ca Guvernul afgan sa "contribuie mai mult".

"Atat timp cat suntem aici, responsabilitatea primordiala pentru protectia ONU revine Guvernului", a insistat el.

"ONU este in Afganistan de multi ani. Ne aflam aici inaintea (regimului fostului presedinte Mohammad) Najibullah (1986-1992)", a subliniat el. "Rolul ONU poate sa se modifice, de-a lungul anilor, dar eu cred ca atat timp cat poporul afgan ne cere sa fim prezenti aici, intentionam sa ramanem", a continuat Starr.


Subsecretarul general al ONU pentru Securitate a precizat ca cei patru agenti de paza nepalezi au fost ucisi, la Mazar-i-Sharif, la 1 aprilie, cu focuri de arma. Ei au primit instructiuni sa utilizeze armamentul din dotare doar contra unei amenintari directe si identificate la adresa vietii lor, dar fara sa traga in multime. In acea zi nu au utilizat armele din dotare. "Le onorez memoria", a conchis Gregory Starr.