Tara cu cea mai mare populatie din lume, China numara peste 1,33 de miliarde de cetateni la sfarsitul anului 2009, transmite MEDIAFAX, citand AFP.

Guvernul a promis ca datele individuale ale recensamantului vor ramane confidentiale, dar politia va putea interveni daca unii locuitori refuza sa participe, se arata intr-un articol al ziarului de stat China Daily.

Numerosi chinezi ar putea incerca sa evite recenzarea, din cauza ca se afla intr-o situatie ilegala in ceea ce priveste regulile stricte de control al populatiei. [China permite mai mult de 1 copil/familie]

Este vorba despre peste 200 de milioane de chinezi "migranti", plecati de la tara pentru a munci la oras, deseori fara statut legal.

Familiile care incalca politica draconica privind autorizarea de a avea un singur copil reprezinta o alta sursa de erori pentru acest recensamant.

Numeroase cupluri au ascuns autoritatilor existenta unui al doilea sau chiar al treilea copil si ar putea continua sa isi ascunda situatia, de teama represiunii exercitate de autoritati. [[VIDEO] Avorturi cu forta in China, in luna a opta de sarcina]

Recensamantul din 2010, care va dura o luna si ale carui rezultate vor fi publicate in 2011, ar urma sa permita obtinerea de date statistice pretioase privind probleme de societate cruciale in China, in special exodul de la tara la oras.