Ambasadorul roman in R. Moldova Filip Teodorescu a fost convocat miercuri la sediul Ministerului de Externe din Chisinau, unde i s-a inmanat o nota prin care este informat ca din cauza "unor actiuni incompatibile cu activitatea diplomatica" el si Ioan Gaborean sunt declarati personae non gratae, relateaza NewsIn.

"Pe data de 8 aprilie 2009, la Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene a fost convocat dl Filip Teodorescu, Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Romaniei in Republica Moldova, caruia i s-a inminat o nota prin care, in legatura cu actiuni incompatibile cu activitatea diplomatica, seful misiunii diplomatice romane si ministrul-consilier al Ambasadei, dl Ioan Gaborean, au fost declarati personae non gratae si urmeaza sa paraseasca teritoriul tarii in decurs de 24 de ore", se arata intr-un comunicat postat pe site-ul institutiei.

Dupa protestele in masa de la Chisinau, in cadrul carora au fost expuse lozinci privind unificarea Romaniei cu Moldova, Chisinaul a decis sa introduca regimul de vize pentru Romania. "Noi am decis sa introducem regimul de vize cu Romania. Mai mult, ambasadorul Romaniei in Moldova a fost declarat persona non grata", a declarat presedintele moldovean Vladimir Voronin la intreverea de la Guvern.

Romania, acuzata de implicare: Chisinaul il declara persona non grata pe ambasadorul roman si reintroduce regimul vizelor