Referendumul lui iohannis este egal cu zero barat.

Iohannis ori Basescu au in dulapuri scheletele unor referendumuri de mucava.

APADOR-CH constată că întrebările anunțate pentru referendumul din 26 mai se vor constitui într-un simplu sondaj de opinie național. Indiferent cum vor răspunde cetățenii la ele, demersul nu va avea urmări juridice și cu atât mai puțin influențe asupra luptei anticorupție.
Pe scurt: A „interzice” amnistia sau graţierea pentru o categorie de infracţiuni, cum cere întrebarea nr. 1, presupune o modificare a Constituţiei. Pentru asta e nevoie ca parlamentul să adopte o lege și apoi să organizeze alt referendum, ca să întrebe poporul (din nou) dacă e de acord. Citiți mai jos de ce, de exemplu, nu avem nici acum un parlament unicameral cu 300 de membri, deși la un referendum din 2012 cetățenii au votat asta;
Tot întrebarea 1 se limitează surprinzător la faptele de corupție prevăzute în Codul penal (mita și traficul de influență), pierzând din vedere un spectru mai larg de fapte asimilate corupției și prevăzute în legea anticorupției, care deci ar putea fi amnistiate;
Prin comasarea a trei întrebări într-una singură (întrebarea 2), se limitează, paradoxal, dreptul cetățenilor de a-și exprima voința în cadrul referendumului. Pentru că nu li se dă posibilitatea de a răspunde diferit la fiecare din cele trei întrebări, ci musai cu da sau nu la toate trei.
Ca o soluție pentru viitor, APADOR-CH consideră că e nevoie de o reglementare mai clară şi mai previzibilă a efectelor/forţei unui referendum consultativ, ceea ce ar da mult mai multă încredere cetăţeanului că prezenţa sa la votul pentru referendum are efecte reale. De exemplu, s-ar putea prevedea în Constituţie că orice referendum validat are forţă general obligatorie (este considerat referendum decizional) şi că va trebui transpus direct în legislaţie, de parlament, într-un anumit termen, de exemplu, de cel mult 1 an de la data validării referendumului, sub sancţiunea dizolvării de drept a parlamentului.
Opinia APADOR-CH cu privire la întrebările stabilite pentru referendumul din 26 mai 2019
Prin decretul nr. 420 din 25 aprilie 2019, emis de Preşedintele României, au fost stabilite întrebările care vor fi puse la referendumul din 26 mai 2019, care va avea loc simultan cu alegerile pentru Parlamentul European (europarlamentare). Opinia asociaţiei cu privire la iniţiativa organizării unui referendum în acelaşi timp cu alte alegeri a fost deja exprimată.
1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?
2. Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?
Cu privire la întrebările stabilite pentru referendum, asociaţia constată că au fost stabilite 2 întrebări, care, în realitate, sunt 4. Aceasta deoarece întrebarea nr. 2 conţine, în mod vizibil, 3 întrebări: una priveşte interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal (=domeniul infracţiunilor şi pedepselor), alta priveşte interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice legea organizării judiciare (=Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară), iar alta vizează posibilitatea atacării directe a ordonanţelor de urgenţă şi de către alte entităţi decât cea care o poate face în prezent (în prezent, doar Avocatul Poporului poate ataca direct la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă).
Întrebarea nr. 1 propusă pentru referendum este următoarea: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”
Cu privire la întrebarea nr. 1 asociația formulează, la rândul său, mai multe întrebări:
A) Cum se poate realiza „interzicerea” amnistiei sau graţierii pentru anumite categorii de infracţiuni, altfel decât printr-o revizuire (=modificare) a Constituţiei, având în vedere că actuala Constituţie nu prevede nicio restricţie cu privire la infracţiunile care pot fi amnistiate sau graţiate?
Astfel, potrivit art. 73 al. 3 lit. i din Constituţie, parlamentul poate să acorde, prin lege organică, amnistia sau graţierea colectivă, iar textul constituţional nu prevede că vreo categorie de infracţiuni este exceptată de la amnistie sau graţiere.
A „interzice” amnistia sau graţierea pentru o categorie de infracţiuni, astfel cum este redactată întrebarea nr. 1 pentru referendum, presupune o acţiune directă prin care se restrânge dreptul de legiferare în materie de amnistie sau graţiere, restrângere care presupune o modificare a Constituţiei.
Or, în motivarea deciziei nr. 799/2011, CCR a apreciat că este necesară „exceptarea de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Prin eliminarea acestei posibilităţi s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una şi aceeaşi problemă: organizarea unui prim referendum prin care acesta şi-ar exprima punctul de vedere cu privire la o anumită problemă de interes naţional a cărei rezolvare necesită revizuirea Legii fundamentale, declanşarea procedurii de revizuire în sensul celor statuate în urma consultării populare şi, în fine, organizarea unui nou referendum pentru aprobarea legii de revizuire.”
Este adevărat că prin decizia CCR nr. 682/2012 a fost recunoscută, pentru referendumul consultativ, o forţă juridică mai mare decât cea pe care o are un simplu sondaj naţional de opinie. Astfel, în paragraful 1.12 din decizia 682/2012 se precizează că nu ar mai fi posibilă o legiferare contrară celor stabilite prin referendumul consultativ („...reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativã care nu respectã voinţa exprimatã de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.”). Există opinii, la limita exaltării, în sensul că decizia CCR 682/2012 ar recunoaşte astfel un referendum consultativ valid un efect de revizuire implicită a Constituţiei. Dar, există şi opinii, întemeiate pe textele constituţionale, în sensul că prin referendumul consultativ nu se poate modifica, nici implicit şi nici explicit, Constituţia, deoarece alta este procedura de revizuire a Constituţiei prevăzută în legea fundamentală, respectiv: adoptarea de către parlament a unei legi de modificare a Constituţiei, lege care apoi trebuie supusă unui alt tip de referendum decât cel consultativ, adică unui referendum pentru revizuirea Constituţiei. Cu alte cuvinte, forţa juridică a referendumului consultativ nu poate ajunge până la revizuirea (modificarea) Constituţiei, ci se situează sub acest prag.
În speţa respectivă, soluţionată în vara anului 2012 prin decizia CCR nr. 682/2012, era vorba despre „forţa” unui referendum consultativ organizat pentru limitarea la 300 a numărului de parlamentari şi trecerea la parlamentul unicameral.
Nu vom intra în dispute teoretice privind căile deschise prin decizia CCR nr. 682.2012, dar, ca simplă constatare practică, se poate observa că, şi după decizia CCR nr. 682/2012, parlamentul nu a devenit unicameral, ci a rămas bicameral, iar numărul parlamentarilor nu s-a redus la cel mult 300, ci a rămas, în mod constant, la peste 300, respectiv: 588 parlamentari (după alegerile din decembrie 2012, ce au fost precedate, în iunie 2012, de decizia CCR nr. 682/2012) şi 465parlamentari (alegerile din 2016, desfăşurate după 4 ani de la deja cunoscuta decizie CCR nr. 682/2012).

Poate că o reglementare mai clară, mai riguroasă şi mai previzibilă a efectelor/forţei unui referendum consultativ, ar da mult mai multă încredere cetăţeanului că prezenţa sa la votul pentru referendum are efecte reale. O astfel de reglementare presupune însă o modificare a Constituţiei şi nu o interpretare, după inspiraţia fiecăruia, a unor decizii ambigue ale CCR.

De exemplu, s-ar putea prevedea în Constituţie că orice referendum validat are forţă general obligatorie (este considerat referendum decizional) şi că va trebui transpus direct în legislaţie, de parlament, într-un anumit termen, de exemplu, de cel mult 1 an de la data validării referendumului, sub sancţiunea dizolvării de drept a parlamentului.
B) Cum rămâne cu infracţiunile asimilate celor de corupţie?
Aceste infracţiuni nu fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie (în Codul penal şi în Legea 78/2000, sunt 4 infracţiuni de corupţie: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă), dar au legătură strânsă cu cele de corupţie, motiv pentru care sunt anchetate tot de către DNA. Spre exemplu, este infracţiune asimilată celei de corupţie fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Deoarece infracţiunile asimilate celor de corupţie sunt enumerate şi reglementate separat de infracţiunile de corupţie, în art. 10-13 din Legea nr. 78/2000 (pe scurt, legea anticorupţiei), rezultă că întrebarea pentru referendum care se referă doar la „infracţiunile de corupţie” nu poate acoperi, prin extindere, şi infracţiunile asimilate celor de corupţie, întrucât acestea reprezintă o categorie separată de infracţiuni. De aici rezultă că, din cauză (sau „datorită”, de la caz la caz) formulării incomplete a întrebării nr. 1, infracţiunile asimilate celor de corupţie vor putea fi în continuare amnistiate/graţiate.
C) Cum rămâne cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene?
În art. 18/1-18/5 din Legea nr. 78/2000 (legea anticorupţiei), această categorie de infracţiuni este reglementată şi tratată distinct de categoria infracţiunilor de corupţie şi de categoria infracţiunilor asimilate celor de corupţie.

De exemplu: este infracţiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Dacă de la amnistie/graţiere sunt excluse doar infracţiunile de corupţie (cum se propune prin întrebarea nr. 1 de la referendum), această excludere nu poate fi extinsă şi asupra altor categorii de infracţiuni, deci nici asupra categoriei infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Aceasta deoarece întrebarea nr. 1 de la referendum are ca obiect exclusiv o singură categorie de infracţiuni, respectiv doar infracţiunile de corupţie. Întrebarea care se pune este de ce, la acest referendum, infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt tratate mai lejer decât infracţiunile de corupţie, deşi ar merita un tratament egal? Dacă se va interzice amnistia/graţierea pentru infracţiunile de corupţie, de ce vor rămâne permise amnistia/graţierea pentru infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene?
D) Cum rămâne cu alte infracţiuni la fel de grave sau chiar mai grave decât cele de corupţie? De exemplu, omorul, violul, tâlhăria, pedofilia, terorismul, traficul de droguri, traficul de persoane etc.?
Pentru fiecare dintre aceste infracţiuni se va putea dispune, în continuare amnistia/graţierea. Sau, pentru interzicerea amnistiei/graţierii pentru fiecare dintre aceste infracţiuni, se va face câte un referendum separat? De exemplu, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2019, s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de omor?”. Cu ocazia alegerilor locale din 2020 s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de viol?”, iar cu ocazia alegerilor parlamentare din 2020 s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de terorism?” Şi tot aşa, la fiecare alegeri, până se vor epuiza categoriile de infracţiuni grave care ar putea fi exceptate de la amnistie sau graţiere
Întrebarea nr. 2 propusă pentru referendum este următoarea: „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”
După cum am precizat mai sus, asociaţia constată că întrebarea nr. 2 conţine, de fapt, 3 întrebări distincte:
– 2.a) dacă e ok interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal (=domeniul infracţiunilor şi pedepselor)
– 2.b) dacă e ok interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
– 2.c) dacă e ok ca ordonanţele de urgenţă să fie atacate şi de altcineva („nu spui cine”, vorba lui Caragiale) direct la Curtea Constituţională. În prezent, doar Avocatul Poporului poate ataca direct aceste ordonanţe, iar persoanele fizice sau juridice pot ataca ordonanţele doar indirect(în cadrul unui proces în care sunt implicate, dacă procesul este influenţat de respectiva ordonanţă şi dacă instanţa apreciază că se justifică sesizarea Curţii Constituţionale)
Problema compactării celor 3 întrebări într-una singură nu este că alegătorul nu ar putea citi o frază mai lungă de 2-3 rânduri (de multe ori, alegătorii sunt mai inteligenţi decât aleşii), ci alta. Și anume că nu se dă posibilitatea unor răspunsuri diferite la cele 3 întrebări diferite care au fost compactate.
Spre exemplu, un votant la referendum nu poate răspunde „da” la interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal şi „nu” la extinderea sferei subiecţilor care pot ataca direct ordonanţele de urgenţă la CCR. La toate cele 3 întrebări conţinute de întrebarea nr. 2 nu se poate răspunde decât în bloc (la pachet): ori „da” la toate cele 3 întrebări compactate ori „nu” la toate cele 3 întrebări compactate. Se ajunge astfel la o limitare a dreptului cetăţeanului de a-şi exprima voinţa în cadrul referendumului.
În cazul întrebărilor nr. 2.a şi 2.b, se observă că regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă este deja reglementat în art. 115 al. 4 şi 6 din Constituie, în care sunt stabilite atât condiţiile de adoptare, cât şi cazurile în care se interzice adoptarea ordonanţelor de urgenţă („Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”)
În opinia asociaţiei, introducerea de noi cazuri în care se interzice adoptarea ordonanţelor de urgenţă se poate face doar prin revizuirea (modificarea) Constituţiei. Iar, conform celor detaliate mai sus, la comentariile privind întrebarea nr. 1 pentru referendum, revizuirea Constituţiei nu se poate face, deocamdată, prin organizarea unui referendum consultativ, ci printr-o altă procedură, care este prevăzută expres în legea fundamentală, respectiv: adoptarea de către parlament a unei legi de revizuire (modificare) a Constituţiei, lege care apoi trebuie supusă unui alt tip de referendum decât cel consultativ, adică unui referendum pentru revizuirea Constituţiei.
Şi în cazul întrebării 2.c, extinderea sferei subiecţilor care pot ataca direct ordonanţele de urgenţă la Curtea Constituţională necesită o modificare a Constituţiei. Aceasta deoarece Constituţia prevede expres în art. 146 lit. d că ordonanţele de urgenţă pot fi atacate direct la Curtea Constituţionala doar de către Avocatul Poporului.
În opinia asociaţiei, adăugarea de noi subiecţi care pot ataca direct constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă necesită revizuirea (modificarea) Constituţiei, revizuire care, în raport de actualele reglementări, nu se poate face printr-un referendum consultativ, ci doar prin procedura specială de revizuire a Constituţiei (adoptarea de către parlament a unei legi de revizuire şi aprobarea acestei legi printr-un referendum pentru revizuirea Constituţiei).
În concluzie, în lipsa unei reglementări precise, la nivel constituţional, a efectelor unui referendum consultativ (până la urmă, de ce să fie consultativ şi nu decizional, dacă tot punem poporul să voteze?), exercitarea suveranităţii poporului prin acest fel de referendum, potrivit art. 2 al.1 din Constituţie, rămâne, în practică, doar la nivel declarativ. Primul pas pentru ca şi în realitate un referendum, de orice tip, să reprezinte o exercitare a suveranităţii poporului este prevederea clară în Constituție a efectelor sale, indiferent de denumirea dată acelui referendum. Iar o iniţiativă cetăţeneasca pentru revizuirea Constituţiei în acest sens ar fi chiar utilă. Chiar şi în condiţiile în care pe internet circulă următoarea glumă, atribuită lui Mark Twain: „Dacă votul ar fi cu adevărat important, cine l-ar mai lăsa pe mâna poporului?”.

Sa mori tu ?

Lasa tigania, daca nu intelegi nimic din articolul comentat de mine, taci, tihania ta nazista nu este drept la libera exprimare.

De la: ursu_livia, la data 2019-05-27 11:10:39Lasa tigania, daca nu intelegi nimic din articolul comentat de mine, taci, tihania ta nazista nu este drept la libera exprimare.

Aloooo, radio Moscova? Russia to day? Ai sictir......kac tebiaza vut.....?

Baiete iata aici un interlop rus(sovietic) complice cu Klaus Iohannsi.
Asadar cauta rusii in +PLUS la Ciolos, in USR si-n PNL la Iohannis.

Citat: Un "asasin în lege" în coasta lui Iohannis, pe axa Moscova-Chişinău-Bucureşti Este sora unui fugitiv din Republica Moldova, deconspirat ca agent FSB în cadrul unei investigaţii RISE Project: Renato Usatîi, fost candidat - interzis - la alegerile parlamentare tocmai încheiate peste Prut.

În campania electorală prezidenţială din România, tânăra de 31 de ani l-a găzduit pe Klaus Werner Iohannis în locuinţa sa din Bulevardul Primăverii nr. 33, apt. 1, unde, potrivit actelor de rezidenţă în ţara noastră, îşi are domiciliul.

Proprietatea este împărţită cu soţul său, milionarul Michael Horst Schmidt, patronul Auto Bavaria, prieten şi finanţator al actualului preşedinte ales al României.

Veronica Schmidt Usatîi este atât de fragedă încât, în urma unei eveniment caritabil, la care şi-a cumpărat, cu 7500 de euro, o poşetă Gucci, verde, din piele de piton, presa mondenă a catalogat-o drept "fiica directorului general de la Automobile Bavaria" (Perfecte.ro).

El: are 54 de ani şi a emigrat la sfârşitul anilor "70 în RFG.

Cu toate acestea, dragostea de patrie îl aduce regulat acasă. Conform istorisirilor sale, în 1982 se întoarce în ţară la volanul primului său BMW, model 520.

Când Schmidt a revenit în România, imediat după revoluţia din decembrie 1989, Veronica tocmai împlinea 7 anişori şi păşea în clasa întâi, la şcoala generală din Făleşti, Republica Moldova.

Michael Horst Schmidt nu a ajuns oricum în România, chiar la Sibiu, în martie 1990, ci, potrivit propriilor afirmaţii, el se afla într-o misiune a statului german.

Schmidt şi-a luat liber pentru un an de la compania Siemens, unde lucra, încercând să împiedice continuarea emigrării saşilor în Germania: "Conjunctura a fost în aşa fel încât eram într-o organizaţie a saşilor din Germania care aveau şi o influenţă politică, şi se punea problema că nu mai era presiune de emigrare a etnicilor germani în Germania, să se facă nişte acţiuni să rămână în România, să nu mai emigreze" (Interviu Wall-Street.ro).

Problema se transformase într-o prioritate geopolitică a Germaniei, care, după ce a iniţiat, pe fond politic, cumpărarea saşilor de la regimul comunist, prin intermediul Securităţii, şi-a dat seamă că este o acţiune greşită, care depopulează zone extinse, colonizate de-a lungul anilor, pierzându-se astfel influenţa germană în plan regional. Acţiunea "Recuperarea" constituie şi în prezent o problemă pentru statul german care, spre deosebire de statul român, a interzis desecretizarea documentelor operaţiunii.

La noi, cu aportul CNSAS, s-a aflat, de exemplu, că unul dintre mijlocitorii afacerilor de troc şi cash iniţiate de Germania, fostul locotenent- colonel Gelu Eftimie (nume conspirativ), şeful Compartimentului Aport Valutar Special (AVS) din cadrul Centrului de Infomaţii Externe (fosta DIE) este în prezent preşedintele executiv al FC Dinamo Bucureşti, pe numele său real Constantin Anghelache (Sursa: "Acţiunea Recuperarea. Securitatea şi emigrarea germanilor din România (1962 - 1989)", de Florica Dobre, Florian Banu, Luminiţa Banu şi Laura Stancu, Ed. Enciclopedică, 2011).

Partea germană a preferat menţinerea la secret a numelor intermediarilor afacerii, pentru a nu le deconspira actualele poziţii în societăţile germană şi românească.

În 1994, Michael Horst Schmidt ajunge, "întâmplător", după cum afirmă, reprezentantul BMW pe România.

De atunci au trecut 20 de ani, timp în care, printre altele, i-a schimbat pe bandă limuzinele edilului Sibiului, actualul preşedinte ales al României, în regim de comodat.

Adică gratis.

E drept, tot gratis, a beneficiat de sprijinul primarului Klaus Werner Iohannis.

În 2007, potrivit unei investigaţii realizate de jurnalistul Cătălin Antohe, Iohannis a supus şi aprobat un PUD (plan de urbanism de detaliu), votat în unanimitate, pentru construirea unei reprezentanţe BMW în Sibiu, pe o suprafaţă de 6.128 de metri pătraţi (Sursa: EvZ).

Actul a fost, însă, şi imoral, şi ilegal, pentru că autorizaţia s-a dat pe o firmă dizolvată şi radiată, după cum demonstrează acelaşi jurnalist în EvZ.

"Da, am o relaţie apropiată cu domnul Schmidt şi sunt bucuros de acest lucru. Am puţini prieteni şi sunt oameni de bună calitate", a spus Klaus Iohannis, la B1 TV, în timpul campaniei electorale, cu referire la apartamentul din Primăverii, cu vedere la vilele lui Băsescu, Iliescu şi Ceauşescu.
Domnul Schmidt, la rândul său, are relaţii cu oameni de aceeaşi bună calitate.

Pe lângă cumnatul său, Renato Usatîi, deconspirat drept agent FSB şi căruia i-a livrat cea mai scumpă maşină din Republica Moldova, un Rolls-Royce Silver Wraith, domnul Schmidt este prieten şi i-a avut asociaţi în firmele sale, printre alţii, pe: Verestoy Attila, Daniel Dăianu, Vasile Blaga, Romulus Valeriu Şerban Patriciu, fratele lui Dinu Patriciu, şi angajaţii acestuia din urmă, Dorin Marian şi Cătălin Harnagea.

Cu fostul şef al SIE, Schmidt a făcut afaceri bunicele, spun ziariştii de la Caţavencii.

La fel cu administraţia prezidenţială, respectiv SPP, pe vremea când Dorin Marian era la uşa lui Emil Constantinescu sau, ulterior, cu Poliţia Română, căreia a ajuns să-i plaseze BMW-uri de 40.000 de euro, la preţ de criză: 112.000 euro.

www.bursa.ro/un-asasin-in-lege-in-coasta-lui-iohannis-pe-axa-mos...

hop s'asa ! na, belea !