Cum l-am descoperit pe dumnezeu

Punctul de plecare îl constituie scientia nova, în conexiune cu filosofia ºi religia, prin abordarea ºtiinþificã a realitãþii obiective în logica dialecticã.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, printr-o viziune dialecticã asupra devenirii existenței, în care principiul „unitãții și opoziției contrariilor”, formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joacã un rol esențial.
Se ºtie cã, materia ºi antimateria nu pot exista împreunã, deoarece se anihileazã reciproc, transformându-se în energie. Conceptul de vortex are semnificaþia de punte de legãturã între materia din Universul nostru ºi antimateria din Universul complementar.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidențã surse de tip convergent (puțuri) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al cãror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativitãții.
Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental cã vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu pãtratul distanței dintre ele.
Oricãrei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintã o anumitã configurație a acestora.
În cadrul teoriei vortex pot fi explicate fãrã dificultate structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masã și energie, expansiunea Universului, Black Hole(gaurã neagrã) ºi White Hole(gaurã albã) etc.
Pentru a modela în cadrul general al existenței unitatea de contrarii particulã-antiparticulã, termenul de “vortex” trebuie înlocuit cu expresia “dipol vortex” , deosebit de sugestivã. Un dipol vortex este asociat unitãții dialectice particulã-antiparticulã , având douã stãri posibile, și anume:
-starea normalã, în care particula se aflã în Universul nostru, iar antiparticula, în Universul complementar;
-starea inversatã, în care polii vortex-ului au locația schimbatã fațã de cazul normal. Spre deosebire de starea normalã, care este mai mult sau mai puțin stabilã, cea inversatã este instabilã, având o probabilitate foarte micã de realizare.
Antiparticulele generate artificial prin reacții nucleare în marile aceleratoare de particule sunt instabile, deoarece corespund unor dipoli vortex inversați fațã de cei existenți, cu care se anihileazã, transformându-se în particule universale în starea cuanticã de fotoni. În cursul reacțiilor nucleare la energii mari pot sã aparã pentru scurt timp și antiparticule în stãri metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. Procesele de anihilare sau de generare de particule exprimã de fapt, descompunerea, respectiv refacerea configurațiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale. Deschiderea sau închiderea unor dipoli vortex, înseamnã apariția, respectiv dispariția simultanã a particulelor și antiparticulelor corespunzãtoare.
Interacțiunile aleatoare dintre particulele universale - prin ciocniri perfect elastice - asigurã proprietãțile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului, prin care se justificã, pe baza operațiilor de simetrie, legi importante de conservare a unor mãrimi fizice (teorema Noether). Din invarianța funcției lui Lagrange fațã de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultã legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Forța motrice a schimbului de particule universale între cele douã lumi - coexistente în sens dialectic - este diferența de concentrație a acestora, care asigurã devenirea existenței. Se poate afirma cã Universul în care trãim se aflã într-o buclã de expansiune, iar Universul complementar se aflã într-o buclã de contracție. Faptul cã particulele și antiparticulele au aceeași pondere în Universul dual pare o ipotezã fireascã.
Un argument astronomic în favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele cãtre stadiul de gaurã neagrã („black hole”), un veritabil vortex care se manifestã la scarã cosmicã. Gãurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezintã o extensie a gãurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativitãții generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leagã printr-o scurtãturã” zone îndepãrtate ale Universului. În teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigurã schimbul succesiv de particule universale între Universul nostru și Universul complementar. Un bilanț pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.
De remarcat cã, teoria dipolilor vortex permite abordarea unitarã și coerentã a informațiilor ștințifice actuale, cu o largã deschidere la interpretãri filozofice și religioase, fiind un veritabil instrument al gândirii, cu funcții explicative și predictive deloc neglijabile.
Dificultãțile de înțelegere a coexistenței Universului nostru cu Universul complementar pot fi depãșite la nivel abstract în cadrul unui Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, care poate fi analizat riguros prin aplicarea teoriei relativitãții și a mecanicii cuantice.
În Universul cvadridimensional coordonatele spaþiale ºi temporale sunt intrinsec legate între ele, fiind descris în teoria relativitãþii restrânse printr-o metricã pseudoeuclidianã(Univers Minkowski), iar în teoria relativitãþii generalizate metrica este neeuclidianã(riemannianã), având tensorii dependenþi de concentraþiile de masã.
Pe de altã parte, coform mecanicii cuantice, localizarea microparticulelor se exprimã în termeni de probabilitate ºi statisticã matematicã, pãtratul amplitudinii funcþiei de undã normate find egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spaþiul configuraþiilor, iar valoarea medie a unei mãrimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Universul în care trãim rprezintã manifestarea “in actu”(actualitate, realitate) a existenþei, iar Universul complementar poate fi interpretat ca manifestarea “in potentia” (potenþialitate, posibilitate) a existenþei.
Universul complementar este “cheia ” demersului cognitiv pentru abordarea divinitãþii, dacã ne raportãm la conceptul religios al “Lumii de dincolo ” în care se manifestã “Spiritul”, cu semnificaþia de “Idee absolutã” în filosofia lui Hegel.
Spiritul, deºi coexistã cu materia, nu poate fi reprezentat spaþial în Universul nostru, având doar o dimensiune temporalã, find matricea devenirii existenþei prin intermediul interacþiunilor dintre dipolii vortex ºi schimbul de informaþii cu Universul complementar.
Faptul cã, omul sau orice altã fiinþã inteligentã din Univers, au fost create “ dupã chipul ºi asemãnarea cu Dumnezeu”, face trimitere la psihanalizã, în care psihicului uman este structurat pe trei nivele cognitive, mai precis, de conºtient, subconºtient ºi inconºtient. Deºi comportamentul uman se bazeazã pe nivelul conºtient, subconºtientul este un nivel intermediar spre inconºtient, care asigurã o legãturã intrinsecã cu divinitatea. Este fascinant cã, în mentalul colectiv se face distincþie între conºtiinþã ºi “ suflet ”, pentru a sublinia gradul de interferenþã cu entitatea spiritualã supremã.
Informaþia este modalitatea psihicului uman de a transpune la nivel coºtient legile universale ale manifestãrii ºi devenirii existenþei. Altfel spus, psihicul uman poate procesa informaþia în mod direct sau prin intermediul calculatoarelor sau a altor mijloace tehnice concepute pe parcursul evoluþiei culturii ºi civilizaþiei.
Într-o exprimare sugestivã, psihicul uman, este“ o poartã dintre întuneric ºi luminã”, pe care o deschidem progresiv în abordarea asimptoticã a adevãrului absolut prin adevãruri relative din ce în ce mai riguroase.
Se poate afirma cã, Biblia, Coranul, Tora sau alte cãrþi fundamentale ale religiei transmit mesaje codificate, despre cine suntem, de unde venim ºi încotro ne îndreptãm.
În acest context, afirmaþia lui Malraux cã, “ Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, capãtã semnificaþii tulburãtore despre statutul ºi rolul fiinþei umane în Univers. Marea provocare a sec. XXI este abordarea cunoaºterii existenþei pe baza unitãþii dialectice "materie - spirit". Numai aºa pot fi înþelese pe deplin schemele informaþionale de structurare ºi transformare ale materiei.
Nu ne rãmâne decãt sã reflectãm asupra enigmelor cunoaºterii la frontierele dintre ºtiinþã, filosofie ºi religie, ca posibilitate veritabilã de a ne justifica existenþa prin creativitate. Alfel spus, pe traiectoria devenirii umane, credinþa trebuie integratã în demersul ºtiinþific ºi filosofic al abordãrii existenþei sub semnul valorilor perene de bine, frumos ºi adevãr.
Se pare cã avem un destin fascinant pe Terra, aceastã magnificã "navã" care poartã omenirea în istorie.

De la: 9am129520, la data 2012-12-02 12:45:16Punctul de plecare îl constituie scientia nova, în conexiune cu filosofia ºi religia, prin abordarea ºtiinþificã a realitãþii obiective în logica dialecticã.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, printr-o viziune dialecticã asupra devenirii existenței, în care principiul „unitãții și opoziției contrariilor”, formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joacã un rol esențial.
Se ºtie cã, materia ºi antimateria nu pot exista împreunã, deoarece se anihileazã reciproc, transformându-se în energie. Conceptul de vortex are semnificaþia de punte de legãturã între materia din Universul nostru ºi antimateria din Universul complementar.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidențã surse de tip convergent (puțuri) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al cãror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativitãții.
Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental cã vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu pãtratul distanței dintre ele.
Oricãrei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintã o anumitã configurație a acestora.
În cadrul teoriei vortex pot fi explicate fãrã dificultate structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masã și energie, expansiunea Universului, Black Hole(gaurã neagrã) ºi White Hole(gaurã albã) etc.
Pentru a modela în cadrul general al existenței unitatea de contrarii particulã-antiparticulã, termenul de “vortex” trebuie înlocuit cu expresia “dipol vortex” , deosebit de sugestivã. Un dipol vortex este asociat unitãții dialectice particulã-antiparticulã , având douã stãri posibile, și anume:
-starea normalã, în care particula se aflã în Universul nostru, iar antiparticula, în Universul complementar;
-starea inversatã, în care polii vortex-ului au locația schimbatã fațã de cazul normal. Spre deosebire de starea normalã, care este mai mult sau mai puțin stabilã, cea inversatã este instabilã, având o probabilitate foarte micã de realizare.
Antiparticulele generate artificial prin reacții nucleare în marile aceleratoare de particule sunt instabile, deoarece corespund unor dipoli vortex inversați fațã de cei existenți, cu care se anihileazã, transformându-se în particule universale în starea cuanticã de fotoni. În cursul reacțiilor nucleare la energii mari pot sã aparã pentru scurt timp și antiparticule în stãri metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. Procesele de anihilare sau de generare de particule exprimã de fapt, descompunerea, respectiv refacerea configurațiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale. Deschiderea sau închiderea unor dipoli vortex, înseamnã apariția, respectiv dispariția simultanã a particulelor și antiparticulelor corespunzãtoare.
Interacțiunile aleatoare dintre particulele universale - prin ciocniri perfect elastice - asigurã proprietãțile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului, prin care se justificã, pe baza operațiilor de simetrie, legi importante de conservare a unor mãrimi fizice (teorema Noether). Din invarianța funcției lui Lagrange fațã de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultã legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Forța motrice a schimbului de particule universale între cele douã lumi - coexistente în sens dialectic - este diferența de concentrație a acestora, care asigurã devenirea existenței. Se poate afirma cã Universul în care trãim se aflã într-o buclã de expansiune, iar Universul complementar se aflã într-o buclã de contracție. Faptul cã particulele și antiparticulele au aceeași pondere în Universul dual pare o ipotezã fireascã.
Un argument astronomic în favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele cãtre stadiul de gaurã neagrã („black hole”), un veritabil vortex care se manifestã la scarã cosmicã. Gãurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezintã o extensie a gãurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativitãții generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leagã printr-o scurtãturã” zone îndepãrtate ale Universului. În teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigurã schimbul succesiv de particule universale între Universul nostru și Universul complementar. Un bilanț pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.
De remarcat cã, teoria dipolilor vortex permite abordarea unitarã și coerentã a informațiilor ștințifice actuale, cu o largã deschidere la interpretãri filozofice și religioase, fiind un veritabil instrument al gândirii, cu funcții explicative și predictive deloc neglijabile.
Dificultãțile de înțelegere a coexistenței Universului nostru cu Universul complementar pot fi depãșite la nivel abstract în cadrul unui Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, care poate fi analizat riguros prin aplicarea teoriei relativitãții și a mecanicii cuantice.
În Universul cvadridimensional coordonatele spaþiale ºi temporale sunt intrinsec legate între ele, fiind descris în teoria relativitãþii restrânse printr-o metricã pseudoeuclidianã(Univers Minkowski), iar în teoria relativitãþii generalizate metrica este neeuclidianã(riemannianã), având tensorii dependenþi de concentraþiile de masã.
Pe de altã parte, coform mecanicii cuantice, localizarea microparticulelor se exprimã în termeni de probabilitate ºi statisticã matematicã, pãtratul amplitudinii funcþiei de undã normate find egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spaþiul configuraþiilor, iar valoarea medie a unei mãrimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Universul în care trãim rprezintã manifestarea “in actu”(actualitate, realitate) a existenþei, iar Universul complementar poate fi interpretat ca manifestarea “in potentia” (potenþialitate, posibilitate) a existenþei.
Universul complementar este “cheia ” demersului cognitiv pentru abordarea divinitãþii, dacã ne raportãm la conceptul religios al “Lumii de dincolo ” în care se manifestã “Spiritul”, cu semnificaþia de “Idee absolutã” în filosofia lui Hegel.
Spiritul, deºi coexistã cu materia, nu poate fi reprezentat spaþial în Universul nostru, având doar o dimensiune temporalã, find matricea devenirii existenþei prin intermediul interacþiunilor dintre dipolii vortex ºi schimbul de informaþii cu Universul complementar.
Faptul cã, omul sau orice altã fiinþã inteligentã din Univers, au fost create “ dupã chipul ºi asemãnarea cu Dumnezeu”, face trimitere la psihanalizã, în care psihicului uman este structurat pe trei nivele cognitive, mai precis, de conºtient, subconºtient ºi inconºtient. Deºi comportamentul uman se bazeazã pe nivelul conºtient, subconºtientul este un nivel intermediar spre inconºtient, care asigurã o legãturã intrinsecã cu divinitatea. Este fascinant cã, în mentalul colectiv se face distincþie între conºtiinþã ºi “ suflet ”, pentru a sublinia gradul de interferenþã cu entitatea spiritualã supremã.
Informaþia este modalitatea psihicului uman de a transpune la nivel coºtient legile universale ale manifestãrii ºi devenirii existenþei. Altfel spus, psihicul uman poate procesa informaþia în mod direct sau prin intermediul calculatoarelor sau a altor mijloace tehnice concepute pe parcursul evoluþiei culturii ºi civilizaþiei.
Într-o exprimare sugestivã, psihicul uman, este“ o poartã dintre întuneric ºi luminã”, pe care o deschidem progresiv în abordarea asimptoticã a adevãrului absolut prin adevãruri relative din ce în ce mai riguroase.
Se poate afirma cã, Biblia, Coranul, Tora sau alte cãrþi fundamentale ale religiei transmit mesaje codificate, despre cine suntem, de unde venim ºi încotro ne îndreptãm.
În acest context, afirmaþia lui Malraux cã, “ Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, capãtã semnificaþii tulburãtore despre statutul ºi rolul fiinþei umane în Univers. Marea provocare a sec. XXI este abordarea cunoaºterii existenþei pe baza unitãþii dialectice "materie - spirit". Numai aºa pot fi înþelese pe deplin schemele informaþionale de structurare ºi transformare ale materiei.
Nu ne rãmâne decãt sã reflectãm asupra enigmelor cunoaºterii la frontierele dintre ºtiinþã, filosofie ºi religie, ca posibilitate veritabilã de a ne justifica existenþa prin creativitate. Alfel spus, pe traiectoria devenirii umane, credinþa trebuie integratã în demersul ºtiinþific ºi filosofic al abordãrii existenþei sub semnul valorilor perene de bine, frumos ºi adevãr.
Se pare cã avem un destin fascinant pe Terra, aceastã magnificã "navã" care poartã omenirea în istorie.

exceptional, multumesc !

stiinta evolueaza rapid
filozofia nu mai tine pasul cu stiinta
religia e asa cum o stim.....la nivel de pestera

De la: 9am129520, la data 2012-12-02 12:45:16Punctul de plecare îl constituie scientia nova, în conexiune cu filosofia ºi religia, prin abordarea ºtiinþificã a realitãþii obiective în logica dialecticã.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, printr-o viziune dialecticã asupra devenirii existenței, în care principiul „unitãții și opoziției contrariilor”, formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joacã un rol esențial.
Se ºtie cã, materia ºi antimateria nu pot exista împreunã, deoarece se anihileazã reciproc, transformându-se în energie. Conceptul de vortex are semnificaþia de punte de legãturã între materia din Universul nostru ºi antimateria din Universul complementar.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidențã surse de tip convergent (puțuri) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al cãror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativitãții.
Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental cã vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu pãtratul distanței dintre ele.
Oricãrei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintã o anumitã configurație a acestora.
În cadrul teoriei vortex pot fi explicate fãrã dificultate structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masã și energie, expansiunea Universului, Black Hole(gaurã neagrã) ºi White Hole(gaurã albã) etc.
Pentru a modela în cadrul general al existenței unitatea de contrarii particulã-antiparticulã, termenul de “vortex” trebuie înlocuit cu expresia “dipol vortex” , deosebit de sugestivã. Un dipol vortex este asociat unitãții dialectice particulã-antiparticulã , având douã stãri posibile, și anume:
-starea normalã, în care particula se aflã în Universul nostru, iar antiparticula, în Universul complementar;
-starea inversatã, în care polii vortex-ului au locația schimbatã fațã de cazul normal. Spre deosebire de starea normalã, care este mai mult sau mai puțin stabilã, cea inversatã este instabilã, având o probabilitate foarte micã de realizare.
Antiparticulele generate artificial prin reacții nucleare în marile aceleratoare de particule sunt instabile, deoarece corespund unor dipoli vortex inversați fațã de cei existenți, cu care se anihileazã, transformându-se în particule universale în starea cuanticã de fotoni. În cursul reacțiilor nucleare la energii mari pot sã aparã pentru scurt timp și antiparticule în stãri metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. Procesele de anihilare sau de generare de particule exprimã de fapt, descompunerea, respectiv refacerea configurațiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale. Deschiderea sau închiderea unor dipoli vortex, înseamnã apariția, respectiv dispariția simultanã a particulelor și antiparticulelor corespunzãtoare.
Interacțiunile aleatoare dintre particulele universale - prin ciocniri perfect elastice - asigurã proprietãțile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului, prin care se justificã, pe baza operațiilor de simetrie, legi importante de conservare a unor mãrimi fizice (teorema Noether). Din invarianța funcției lui Lagrange fațã de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultã legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Forța motrice a schimbului de particule universale între cele douã lumi - coexistente în sens dialectic - este diferența de concentrație a acestora, care asigurã devenirea existenței. Se poate afirma cã Universul în care trãim se aflã într-o buclã de expansiune, iar Universul complementar se aflã într-o buclã de contracție. Faptul cã particulele și antiparticulele au aceeași pondere în Universul dual pare o ipotezã fireascã.
Un argument astronomic în favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele cãtre stadiul de gaurã neagrã („black hole”), un veritabil vortex care se manifestã la scarã cosmicã. Gãurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezintã o extensie a gãurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativitãții generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leagã printr-o scurtãturã” zone îndepãrtate ale Universului. În teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigurã schimbul succesiv de particule universale între Universul nostru și Universul complementar. Un bilanț pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.
De remarcat cã, teoria dipolilor vortex permite abordarea unitarã și coerentã a informațiilor ștințifice actuale, cu o largã deschidere la interpretãri filozofice și religioase, fiind un veritabil instrument al gândirii, cu funcții explicative și predictive deloc neglijabile.
Dificultãțile de înțelegere a coexistenței Universului nostru cu Universul complementar pot fi depãșite la nivel abstract în cadrul unui Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, care poate fi analizat riguros prin aplicarea teoriei relativitãții și a mecanicii cuantice.
În Universul cvadridimensional coordonatele spaþiale ºi temporale sunt intrinsec legate între ele, fiind descris în teoria relativitãþii restrânse printr-o metricã pseudoeuclidianã(Univers Minkowski), iar în teoria relativitãþii generalizate metrica este neeuclidianã(riemannianã), având tensorii dependenþi de concentraþiile de masã.
Pe de altã parte, coform mecanicii cuantice, localizarea microparticulelor se exprimã în termeni de probabilitate ºi statisticã matematicã, pãtratul amplitudinii funcþiei de undã normate find egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spaþiul configuraþiilor, iar valoarea medie a unei mãrimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Universul în care trãim rprezintã manifestarea “in actu”(actualitate, realitate) a existenþei, iar Universul complementar poate fi interpretat ca manifestarea “in potentia” (potenþialitate, posibilitate) a existenþei.
Universul complementar este “cheia ” demersului cognitiv pentru abordarea divinitãþii, dacã ne raportãm la conceptul religios al “Lumii de dincolo ” în care se manifestã “Spiritul”, cu semnificaþia de “Idee absolutã” în filosofia lui Hegel.
Spiritul, deºi coexistã cu materia, nu poate fi reprezentat spaþial în Universul nostru, având doar o dimensiune temporalã, find matricea devenirii existenþei prin intermediul interacþiunilor dintre dipolii vortex ºi schimbul de informaþii cu Universul complementar.
Faptul cã, omul sau orice altã fiinþã inteligentã din Univers, au fost create “ dupã chipul ºi asemãnarea cu Dumnezeu”, face trimitere la psihanalizã, în care psihicului uman este structurat pe trei nivele cognitive, mai precis, de conºtient, subconºtient ºi inconºtient. Deºi comportamentul uman se bazeazã pe nivelul conºtient, subconºtientul este un nivel intermediar spre inconºtient, care asigurã o legãturã intrinsecã cu divinitatea. Este fascinant cã, în mentalul colectiv se face distincþie între conºtiinþã ºi “ suflet ”, pentru a sublinia gradul de interferenþã cu entitatea spiritualã supremã.
Informaþia este modalitatea psihicului uman de a transpune la nivel coºtient legile universale ale manifestãrii ºi devenirii existenþei. Altfel spus, psihicul uman poate procesa informaþia în mod direct sau prin intermediul calculatoarelor sau a altor mijloace tehnice concepute pe parcursul evoluþiei culturii ºi civilizaþiei.
Într-o exprimare sugestivã, psihicul uman, este“ o poartã dintre întuneric ºi luminã”, pe care o deschidem progresiv în abordarea asimptoticã a adevãrului absolut prin adevãruri relative din ce în ce mai riguroase.
Se poate afirma cã, Biblia, Coranul, Tora sau alte cãrþi fundamentale ale religiei transmit mesaje codificate, despre cine suntem, de unde venim ºi încotro ne îndreptãm.
În acest context, afirmaþia lui Malraux cã, “ Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, capãtã semnificaþii tulburãtore despre statutul ºi rolul fiinþei umane în Univers. Marea provocare a sec. XXI este abordarea cunoaºterii existenþei pe baza unitãþii dialectice "materie - spirit". Numai aºa pot fi înþelese pe deplin schemele informaþionale de structurare ºi transformare ale materiei.
Nu ne rãmâne decãt sã reflectãm asupra enigmelor cunoaºterii la frontierele dintre ºtiinþã, filosofie ºi religie, ca posibilitate veritabilã de a ne justifica existenþa prin creativitate. Alfel spus, pe traiectoria devenirii umane, credinþa trebuie integratã în demersul ºtiinþific ºi filosofic al abordãrii existenþei sub semnul valorilor perene de bine, frumos ºi adevãr.
Se pare cã avem un destin fascinant pe Terra, aceastã magnificã "navã" care poartã omenirea în istorie.

-daca ma gandesc la stiinta.....simt universul
-daca ma gandesc la filozofie ....il simt pe Platon
-daca ma gandesc la religie.....ii simt pe Copernic....Giordano Bruno....Galilei....

sunt satul de ....zei....asta-mi mai lipsea.....in cartea de bucate

Pe dumnezeu il descoperi daca nu existi.Daca existi,atunci dumnezeu este undeva departe.Noi incercam sa ne apropiem de el,cu cat ne apropiem cu atat el se indeparteaza de noi. Acum este undeva unde noi nu vom ajunge niciodata.Este acolo unde a fost si unde nimic nu este.

De la: Polixenia, la data 2012-12-21 09:40:39Pe dumnezeu il descoperi daca nu existi.Daca existi,atunci dumnezeu este undeva departe.Noi incercam sa ne apropiem de el,cu cat ne apropiem cu atat el se indeparteaza de noi. Acum este undeva unde noi nu vom ajunge niciodata.Este acolo unde a fost si unde nimic nu este.

desigur : asta e parerea si simtirea ta , dar Intiatii afirma altceva ! Dumnezeu este in noi, el fiind Arhetipul croirii noastre ....daca tu spui ce spui, inseamna ca de fapt, tu refuzi Cunoasterea de Sine !

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

De la: _KARPOV, la data 2012-12-22 23:51:33

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

ai incurcat zicala

De la: sandu60, la data 2012-12-22 23:58:40

De la: _KARPOV, la data 2012-12-22 23:51:33

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

ai incurcat zicala

e productie proprie.....eu nu sunt Ponta....

De la: _KARPOV, la data 2012-12-23 01:08:34

De la: sandu60, la data 2012-12-22 23:58:40

De la: _KARPOV, la data 2012-12-22 23:51:33

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

ai incurcat zicala

e productie proprie.....eu nu sunt Ponta....

ei, uneori e mai bine sa fii !

De la: gabigabi2, la data 2012-12-23 07:46:47

De la: _KARPOV, la data 2012-12-23 01:08:34

De la: sandu60, la data 2012-12-22 23:58:40

De la: _KARPOV, la data 2012-12-22 23:51:33

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

ai incurcat zicala

e productie proprie.....eu nu sunt Ponta....

ei, uneori e mai bine sa fii !

Ca sa aperi mafiotii.....

eu nu l-am descoperit pe dumnezeu....se ascunde bine.......

Anubis