Cum l-am descoperit pe dumnezeu

Punctul de plecare îl constituie scientia nova, în conexiune cu filosofia şi religia, prin abordarea ştiinţifică a realităţii obiective în logica dialectică.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, printr-o viziune dialectică asupra devenirii existenței, în care principiul „unității și opoziției contrariilor”, formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joacă un rol esențial.
Se ştie că, materia şi antimateria nu pot exista împreună, deoarece se anihilează reciproc, transformându-se în energie. Conceptul de vortex are semnificaţia de punte de legătură între materia din Universul nostru şi antimateria din Universul complementar.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidență surse de tip convergent (puțuri) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al căror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativității.
Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental că vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu pătratul distanței dintre ele.
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită configurație a acestora.
În cadrul teoriei vortex pot fi explicate fără dificultate structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masă și energie, expansiunea Universului, Black Hole(gaură neagră) şi White Hole(gaură albă) etc.
Pentru a modela în cadrul general al existenței unitatea de contrarii particulă-antiparticulă, termenul de “vortex” trebuie înlocuit cu expresia “dipol vortex” , deosebit de sugestivă. Un dipol vortex este asociat unității dialectice particulă-antiparticulă , având două stări posibile, și anume:
-starea normală, în care particula se află în Universul nostru, iar antiparticula, în Universul complementar;
-starea inversată, în care polii vortex-ului au locația schimbată față de cazul normal. Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puțin stabilă, cea inversată este instabilă, având o probabilitate foarte mică de realizare.
Antiparticulele generate artificial prin reacții nucleare în marile aceleratoare de particule sunt instabile, deoarece corespund unor dipoli vortex inversați față de cei existenți, cu care se anihilează, transformându-se în particule universale în starea cuantică de fotoni. În cursul reacțiilor nucleare la energii mari pot să apară pentru scurt timp și antiparticule în stări metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. Procesele de anihilare sau de generare de particule exprimă de fapt, descompunerea, respectiv refacerea configurațiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale. Deschiderea sau închiderea unor dipoli vortex, înseamnă apariția, respectiv dispariția simultană a particulelor și antiparticulelor corespunzătoare.
Interacțiunile aleatoare dintre particulele universale - prin ciocniri perfect elastice - asigură proprietățile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului, prin care se justifică, pe baza operațiilor de simetrie, legi importante de conservare a unor mărimi fizice (teorema Noether). Din invarianța funcției lui Lagrange față de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultă legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Forța motrice a schimbului de particule universale între cele două lumi - coexistente în sens dialectic - este diferența de concentrație a acestora, care asigură devenirea existenței. Se poate afirma că Universul în care trăim se află într-o buclă de expansiune, iar Universul complementar se află într-o buclă de contracție. Faptul că particulele și antiparticulele au aceeași pondere în Universul dual pare o ipoteză firească.
Un argument astronomic în favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele către stadiul de gaură neagră („black hole”), un veritabil vortex care se manifestă la scară cosmică. Găurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezintă o extensie a găurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativității generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leagă printr-o scurtătură” zone îndepărtate ale Universului. În teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigură schimbul succesiv de particule universale între Universul nostru și Universul complementar. Un bilanț pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.
De remarcat că, teoria dipolilor vortex permite abordarea unitară și coerentă a informațiilor ștințifice actuale, cu o largă deschidere la interpretări filozofice și religioase, fiind un veritabil instrument al gândirii, cu funcții explicative și predictive deloc neglijabile.
Dificultățile de înțelegere a coexistenței Universului nostru cu Universul complementar pot fi depășite la nivel abstract în cadrul unui Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, care poate fi analizat riguros prin aplicarea teoriei relativității și a mecanicii cuantice.
În Universul cvadridimensional coordonatele spaţiale şi temporale sunt intrinsec legate între ele, fiind descris în teoria relativităţii restrânse printr-o metrică pseudoeuclidiană(Univers Minkowski), iar în teoria relativităţii generalizate metrica este neeuclidiană(riemanniană), având tensorii dependenţi de concentraţiile de masă.
Pe de altă parte, coform mecanicii cuantice, localizarea microparticulelor se exprimă în termeni de probabilitate şi statistică matematică, pătratul amplitudinii funcţiei de undă normate find egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spaţiul configuraţiilor, iar valoarea medie a unei mărimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Universul în care trăim rprezintă manifestarea “in actu”(actualitate, realitate) a existenţei, iar Universul complementar poate fi interpretat ca manifestarea “in potentia” (potenţialitate, posibilitate) a existenţei.
Universul complementar este “cheia ” demersului cognitiv pentru abordarea divinităţii, dacă ne raportăm la conceptul religios al “Lumii de dincolo ” în care se manifestă “Spiritul”, cu semnificaţia de “Idee absolută” în filosofia lui Hegel.
Spiritul, deşi coexistă cu materia, nu poate fi reprezentat spaţial în Universul nostru, având doar o dimensiune temporală, find matricea devenirii existenţei prin intermediul interacţiunilor dintre dipolii vortex şi schimbul de informaţii cu Universul complementar.
Faptul că, omul sau orice altă fiinţă inteligentă din Univers, au fost create “ după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu”, face trimitere la psihanaliză, în care psihicului uman este structurat pe trei nivele cognitive, mai precis, de conştient, subconştient şi inconştient. Deşi comportamentul uman se bazează pe nivelul conştient, subconştientul este un nivel intermediar spre inconştient, care asigură o legătură intrinsecă cu divinitatea. Este fascinant că, în mentalul colectiv se face distincţie între conştiinţă şi “ suflet ”, pentru a sublinia gradul de interferenţă cu entitatea spirituală supremă.
Informaţia este modalitatea psihicului uman de a transpune la nivel coştient legile universale ale manifestării şi devenirii existenţei. Altfel spus, psihicul uman poate procesa informaţia în mod direct sau prin intermediul calculatoarelor sau a altor mijloace tehnice concepute pe parcursul evoluţiei culturii şi civilizaţiei.
Într-o exprimare sugestivă, psihicul uman, este“ o poartă dintre întuneric şi lumină”, pe care o deschidem progresiv în abordarea asimptotică a adevărului absolut prin adevăruri relative din ce în ce mai riguroase.
Se poate afirma că, Biblia, Coranul, Tora sau alte cărţi fundamentale ale religiei transmit mesaje codificate, despre cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm.
În acest context, afirmaţia lui Malraux că, “ Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, capătă semnificaţii tulburătore despre statutul şi rolul fiinţei umane în Univers. Marea provocare a sec. XXI este abordarea cunoaşterii existenţei pe baza unităţii dialectice "materie - spirit". Numai aşa pot fi înţelese pe deplin schemele informaţionale de structurare şi transformare ale materiei.
Nu ne rămâne decăt să reflectăm asupra enigmelor cunoaşterii la frontierele dintre ştiinţă, filosofie şi religie, ca posibilitate veritabilă de a ne justifica existenţa prin creativitate. Alfel spus, pe traiectoria devenirii umane, credinţa trebuie integrată în demersul ştiinţific şi filosofic al abordării existenţei sub semnul valorilor perene de bine, frumos şi adevăr.
Se pare că avem un destin fascinant pe Terra, această magnifică "navă" care poartă omenirea în istorie.

De la: 9am129520, la data 2012-12-02 12:45:16Punctul de plecare îl constituie scientia nova, în conexiune cu filosofia şi religia, prin abordarea ştiinţifică a realităţii obiective în logica dialectică.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, printr-o viziune dialectică asupra devenirii existenței, în care principiul „unității și opoziției contrariilor”, formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joacă un rol esențial.
Se ştie că, materia şi antimateria nu pot exista împreună, deoarece se anihilează reciproc, transformându-se în energie. Conceptul de vortex are semnificaţia de punte de legătură între materia din Universul nostru şi antimateria din Universul complementar.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidență surse de tip convergent (puțuri) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al căror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativității.
Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental că vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu pătratul distanței dintre ele.
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită configurație a acestora.
În cadrul teoriei vortex pot fi explicate fără dificultate structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masă și energie, expansiunea Universului, Black Hole(gaură neagră) şi White Hole(gaură albă) etc.
Pentru a modela în cadrul general al existenței unitatea de contrarii particulă-antiparticulă, termenul de “vortex” trebuie înlocuit cu expresia “dipol vortex” , deosebit de sugestivă. Un dipol vortex este asociat unității dialectice particulă-antiparticulă , având două stări posibile, și anume:
-starea normală, în care particula se află în Universul nostru, iar antiparticula, în Universul complementar;
-starea inversată, în care polii vortex-ului au locația schimbată față de cazul normal. Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puțin stabilă, cea inversată este instabilă, având o probabilitate foarte mică de realizare.
Antiparticulele generate artificial prin reacții nucleare în marile aceleratoare de particule sunt instabile, deoarece corespund unor dipoli vortex inversați față de cei existenți, cu care se anihilează, transformându-se în particule universale în starea cuantică de fotoni. În cursul reacțiilor nucleare la energii mari pot să apară pentru scurt timp și antiparticule în stări metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. Procesele de anihilare sau de generare de particule exprimă de fapt, descompunerea, respectiv refacerea configurațiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale. Deschiderea sau închiderea unor dipoli vortex, înseamnă apariția, respectiv dispariția simultană a particulelor și antiparticulelor corespunzătoare.
Interacțiunile aleatoare dintre particulele universale - prin ciocniri perfect elastice - asigură proprietățile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului, prin care se justifică, pe baza operațiilor de simetrie, legi importante de conservare a unor mărimi fizice (teorema Noether). Din invarianța funcției lui Lagrange față de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultă legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Forța motrice a schimbului de particule universale între cele două lumi - coexistente în sens dialectic - este diferența de concentrație a acestora, care asigură devenirea existenței. Se poate afirma că Universul în care trăim se află într-o buclă de expansiune, iar Universul complementar se află într-o buclă de contracție. Faptul că particulele și antiparticulele au aceeași pondere în Universul dual pare o ipoteză firească.
Un argument astronomic în favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele către stadiul de gaură neagră („black hole”), un veritabil vortex care se manifestă la scară cosmică. Găurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezintă o extensie a găurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativității generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leagă printr-o scurtătură” zone îndepărtate ale Universului. În teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigură schimbul succesiv de particule universale între Universul nostru și Universul complementar. Un bilanț pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.
De remarcat că, teoria dipolilor vortex permite abordarea unitară și coerentă a informațiilor ștințifice actuale, cu o largă deschidere la interpretări filozofice și religioase, fiind un veritabil instrument al gândirii, cu funcții explicative și predictive deloc neglijabile.
Dificultățile de înțelegere a coexistenței Universului nostru cu Universul complementar pot fi depășite la nivel abstract în cadrul unui Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, care poate fi analizat riguros prin aplicarea teoriei relativității și a mecanicii cuantice.
În Universul cvadridimensional coordonatele spaţiale şi temporale sunt intrinsec legate între ele, fiind descris în teoria relativităţii restrânse printr-o metrică pseudoeuclidiană(Univers Minkowski), iar în teoria relativităţii generalizate metrica este neeuclidiană(riemanniană), având tensorii dependenţi de concentraţiile de masă.
Pe de altă parte, coform mecanicii cuantice, localizarea microparticulelor se exprimă în termeni de probabilitate şi statistică matematică, pătratul amplitudinii funcţiei de undă normate find egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spaţiul configuraţiilor, iar valoarea medie a unei mărimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Universul în care trăim rprezintă manifestarea “in actu”(actualitate, realitate) a existenţei, iar Universul complementar poate fi interpretat ca manifestarea “in potentia” (potenţialitate, posibilitate) a existenţei.
Universul complementar este “cheia ” demersului cognitiv pentru abordarea divinităţii, dacă ne raportăm la conceptul religios al “Lumii de dincolo ” în care se manifestă “Spiritul”, cu semnificaţia de “Idee absolută” în filosofia lui Hegel.
Spiritul, deşi coexistă cu materia, nu poate fi reprezentat spaţial în Universul nostru, având doar o dimensiune temporală, find matricea devenirii existenţei prin intermediul interacţiunilor dintre dipolii vortex şi schimbul de informaţii cu Universul complementar.
Faptul că, omul sau orice altă fiinţă inteligentă din Univers, au fost create “ după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu”, face trimitere la psihanaliză, în care psihicului uman este structurat pe trei nivele cognitive, mai precis, de conştient, subconştient şi inconştient. Deşi comportamentul uman se bazează pe nivelul conştient, subconştientul este un nivel intermediar spre inconştient, care asigură o legătură intrinsecă cu divinitatea. Este fascinant că, în mentalul colectiv se face distincţie între conştiinţă şi “ suflet ”, pentru a sublinia gradul de interferenţă cu entitatea spirituală supremă.
Informaţia este modalitatea psihicului uman de a transpune la nivel coştient legile universale ale manifestării şi devenirii existenţei. Altfel spus, psihicul uman poate procesa informaţia în mod direct sau prin intermediul calculatoarelor sau a altor mijloace tehnice concepute pe parcursul evoluţiei culturii şi civilizaţiei.
Într-o exprimare sugestivă, psihicul uman, este“ o poartă dintre întuneric şi lumină”, pe care o deschidem progresiv în abordarea asimptotică a adevărului absolut prin adevăruri relative din ce în ce mai riguroase.
Se poate afirma că, Biblia, Coranul, Tora sau alte cărţi fundamentale ale religiei transmit mesaje codificate, despre cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm.
În acest context, afirmaţia lui Malraux că, “ Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, capătă semnificaţii tulburătore despre statutul şi rolul fiinţei umane în Univers. Marea provocare a sec. XXI este abordarea cunoaşterii existenţei pe baza unităţii dialectice "materie - spirit". Numai aşa pot fi înţelese pe deplin schemele informaţionale de structurare şi transformare ale materiei.
Nu ne rămâne decăt să reflectăm asupra enigmelor cunoaşterii la frontierele dintre ştiinţă, filosofie şi religie, ca posibilitate veritabilă de a ne justifica existenţa prin creativitate. Alfel spus, pe traiectoria devenirii umane, credinţa trebuie integrată în demersul ştiinţific şi filosofic al abordării existenţei sub semnul valorilor perene de bine, frumos şi adevăr.
Se pare că avem un destin fascinant pe Terra, această magnifică "navă" care poartă omenirea în istorie.

exceptional, multumesc !

stiinta evolueaza rapid
filozofia nu mai tine pasul cu stiinta
religia e asa cum o stim.....la nivel de pestera

De la: 9am129520, la data 2012-12-02 12:45:16Punctul de plecare îl constituie scientia nova, în conexiune cu filosofia şi religia, prin abordarea ştiinţifică a realităţii obiective în logica dialectică.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, printr-o viziune dialectică asupra devenirii existenței, în care principiul „unității și opoziției contrariilor”, formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joacă un rol esențial.
Se ştie că, materia şi antimateria nu pot exista împreună, deoarece se anihilează reciproc, transformându-se în energie. Conceptul de vortex are semnificaţia de punte de legătură între materia din Universul nostru şi antimateria din Universul complementar.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitațional și câmpul electric, care pun în evidență surse de tip convergent (puțuri) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al căror comportament poate fi descris riguros în cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativității.
Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental că vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu pătratul distanței dintre ele.
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită configurație a acestora.
În cadrul teoriei vortex pot fi explicate fără dificultate structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masă și energie, expansiunea Universului, Black Hole(gaură neagră) şi White Hole(gaură albă) etc.
Pentru a modela în cadrul general al existenței unitatea de contrarii particulă-antiparticulă, termenul de “vortex” trebuie înlocuit cu expresia “dipol vortex” , deosebit de sugestivă. Un dipol vortex este asociat unității dialectice particulă-antiparticulă , având două stări posibile, și anume:
-starea normală, în care particula se află în Universul nostru, iar antiparticula, în Universul complementar;
-starea inversată, în care polii vortex-ului au locația schimbată față de cazul normal. Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puțin stabilă, cea inversată este instabilă, având o probabilitate foarte mică de realizare.
Antiparticulele generate artificial prin reacții nucleare în marile aceleratoare de particule sunt instabile, deoarece corespund unor dipoli vortex inversați față de cei existenți, cu care se anihilează, transformându-se în particule universale în starea cuantică de fotoni. În cursul reacțiilor nucleare la energii mari pot să apară pentru scurt timp și antiparticule în stări metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. Procesele de anihilare sau de generare de particule exprimă de fapt, descompunerea, respectiv refacerea configurațiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale. Deschiderea sau închiderea unor dipoli vortex, înseamnă apariția, respectiv dispariția simultană a particulelor și antiparticulelor corespunzătoare.
Interacțiunile aleatoare dintre particulele universale - prin ciocniri perfect elastice - asigură proprietățile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului, prin care se justifică, pe baza operațiilor de simetrie, legi importante de conservare a unor mărimi fizice (teorema Noether). Din invarianța funcției lui Lagrange față de translațiile infinitezimale în spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale în timp, rezultă legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Forța motrice a schimbului de particule universale între cele două lumi - coexistente în sens dialectic - este diferența de concentrație a acestora, care asigură devenirea existenței. Se poate afirma că Universul în care trăim se află într-o buclă de expansiune, iar Universul complementar se află într-o buclă de contracție. Faptul că particulele și antiparticulele au aceeași pondere în Universul dual pare o ipoteză firească.
Un argument astronomic în favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele către stadiul de gaură neagră („black hole”), un veritabil vortex care se manifestă la scară cosmică. Găurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezintă o extensie a găurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativității generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leagă printr-o scurtătură” zone îndepărtate ale Universului. În teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigură schimbul succesiv de particule universale între Universul nostru și Universul complementar. Un bilanț pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.
De remarcat că, teoria dipolilor vortex permite abordarea unitară și coerentă a informațiilor ștințifice actuale, cu o largă deschidere la interpretări filozofice și religioase, fiind un veritabil instrument al gândirii, cu funcții explicative și predictive deloc neglijabile.
Dificultățile de înțelegere a coexistenței Universului nostru cu Universul complementar pot fi depășite la nivel abstract în cadrul unui Univers cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, care poate fi analizat riguros prin aplicarea teoriei relativității și a mecanicii cuantice.
În Universul cvadridimensional coordonatele spaţiale şi temporale sunt intrinsec legate între ele, fiind descris în teoria relativităţii restrânse printr-o metrică pseudoeuclidiană(Univers Minkowski), iar în teoria relativităţii generalizate metrica este neeuclidiană(riemanniană), având tensorii dependenţi de concentraţiile de masă.
Pe de altă parte, coform mecanicii cuantice, localizarea microparticulelor se exprimă în termeni de probabilitate şi statistică matematică, pătratul amplitudinii funcţiei de undă normate find egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor în unitatea de volum din spaţiul configuraţiilor, iar valoarea medie a unei mărimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Universul în care trăim rprezintă manifestarea “in actu”(actualitate, realitate) a existenţei, iar Universul complementar poate fi interpretat ca manifestarea “in potentia” (potenţialitate, posibilitate) a existenţei.
Universul complementar este “cheia ” demersului cognitiv pentru abordarea divinităţii, dacă ne raportăm la conceptul religios al “Lumii de dincolo ” în care se manifestă “Spiritul”, cu semnificaţia de “Idee absolută” în filosofia lui Hegel.
Spiritul, deşi coexistă cu materia, nu poate fi reprezentat spaţial în Universul nostru, având doar o dimensiune temporală, find matricea devenirii existenţei prin intermediul interacţiunilor dintre dipolii vortex şi schimbul de informaţii cu Universul complementar.
Faptul că, omul sau orice altă fiinţă inteligentă din Univers, au fost create “ după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu”, face trimitere la psihanaliză, în care psihicului uman este structurat pe trei nivele cognitive, mai precis, de conştient, subconştient şi inconştient. Deşi comportamentul uman se bazează pe nivelul conştient, subconştientul este un nivel intermediar spre inconştient, care asigură o legătură intrinsecă cu divinitatea. Este fascinant că, în mentalul colectiv se face distincţie între conştiinţă şi “ suflet ”, pentru a sublinia gradul de interferenţă cu entitatea spirituală supremă.
Informaţia este modalitatea psihicului uman de a transpune la nivel coştient legile universale ale manifestării şi devenirii existenţei. Altfel spus, psihicul uman poate procesa informaţia în mod direct sau prin intermediul calculatoarelor sau a altor mijloace tehnice concepute pe parcursul evoluţiei culturii şi civilizaţiei.
Într-o exprimare sugestivă, psihicul uman, este“ o poartă dintre întuneric şi lumină”, pe care o deschidem progresiv în abordarea asimptotică a adevărului absolut prin adevăruri relative din ce în ce mai riguroase.
Se poate afirma că, Biblia, Coranul, Tora sau alte cărţi fundamentale ale religiei transmit mesaje codificate, despre cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm.
În acest context, afirmaţia lui Malraux că, “ Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, capătă semnificaţii tulburătore despre statutul şi rolul fiinţei umane în Univers. Marea provocare a sec. XXI este abordarea cunoaşterii existenţei pe baza unităţii dialectice "materie - spirit". Numai aşa pot fi înţelese pe deplin schemele informaţionale de structurare şi transformare ale materiei.
Nu ne rămâne decăt să reflectăm asupra enigmelor cunoaşterii la frontierele dintre ştiinţă, filosofie şi religie, ca posibilitate veritabilă de a ne justifica existenţa prin creativitate. Alfel spus, pe traiectoria devenirii umane, credinţa trebuie integrată în demersul ştiinţific şi filosofic al abordării existenţei sub semnul valorilor perene de bine, frumos şi adevăr.
Se pare că avem un destin fascinant pe Terra, această magnifică "navă" care poartă omenirea în istorie.

-daca ma gandesc la stiinta.....simt universul
-daca ma gandesc la filozofie ....il simt pe Platon
-daca ma gandesc la religie.....ii simt pe Copernic....Giordano Bruno....Galilei....

sunt satul de ....zei....asta-mi mai lipsea.....in cartea de bucate

Pe dumnezeu il descoperi daca nu existi.Daca existi,atunci dumnezeu este undeva departe.Noi incercam sa ne apropiem de el,cu cat ne apropiem cu atat el se indeparteaza de noi. Acum este undeva unde noi nu vom ajunge niciodata.Este acolo unde a fost si unde nimic nu este.

De la: Polixenia, la data 2012-12-21 09:40:39Pe dumnezeu il descoperi daca nu existi.Daca existi,atunci dumnezeu este undeva departe.Noi incercam sa ne apropiem de el,cu cat ne apropiem cu atat el se indeparteaza de noi. Acum este undeva unde noi nu vom ajunge niciodata.Este acolo unde a fost si unde nimic nu este.

desigur : asta e parerea si simtirea ta , dar Intiatii afirma altceva ! Dumnezeu este in noi, el fiind Arhetipul croirii noastre ....daca tu spui ce spui, inseamna ca de fapt, tu refuzi Cunoasterea de Sine !

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

De la: _KARPOV, la data 2012-12-22 23:51:33

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

ai incurcat zicala

De la: sandu60, la data 2012-12-22 23:58:40

De la: _KARPOV, la data 2012-12-22 23:51:33

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

ai incurcat zicala

e productie proprie.....eu nu sunt Ponta....

De la: _KARPOV, la data 2012-12-23 01:08:34

De la: sandu60, la data 2012-12-22 23:58:40

De la: _KARPOV, la data 2012-12-22 23:51:33

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

ai incurcat zicala

e productie proprie.....eu nu sunt Ponta....

ei, uneori e mai bine sa fii !

De la: gabigabi2, la data 2012-12-23 07:46:47

De la: _KARPOV, la data 2012-12-23 01:08:34

De la: sandu60, la data 2012-12-22 23:58:40

De la: _KARPOV, la data 2012-12-22 23:51:33

Cunoasterea de sine.....nu e sanatoasa....

ai incurcat zicala

e productie proprie.....eu nu sunt Ponta....

ei, uneori e mai bine sa fii !

Ca sa aperi mafiotii.....

eu nu l-am descoperit pe dumnezeu....se ascunde bine.......

Anubis