Conturile nationale

Prof.univ.dr.C.M.DRAGAN

„Daca vorbesti toata ziua despre PIB si nu stii ce-i ala,din ce se compune,cum se formeaza , cum se distribuie si redistribuie,cum poate influenta viata noastra,cum il folosesc politicienii in exercitiile lor de vorbire,etc. – atunci este bine s-o lasati balta sau sa pui mana sa-l inveti.Eu va ofer aici o sansa!”
C.M.

Sistemul conturilor sau al contabilităţii naţionale (SCN) este un algoritm combinatoriu de contabilitate,statistica şi analiză macroeconomică utilizat în sintezele economice ale ţărilor cu economie de piaţă, în statisticile O.N.U. şi ale altor organisme internaţionale.
Se compune dintr-un ansamblu coerent si complet de conturi macroeconomice si tabele avand la baza o serie de conceptii, definitii, clasificari si reguli contabile, acceptate la nivel international. Sistemele de contabilitate nationala sunt relativ recente; necesitatile lor au fost reflectate prin publicarea ideilor lui Keynes in 1936 si au fost international normalizate si puse la punct dupa al doilea razboi mondial.
Sistemele de contabilitate nationala din majoritatea tarilor se afla astazi sub patronatul Sistemului de Conturi Nationale al Natiunilor Unite (SCN), care este in vigoare, cu versiunea sa din 1993, ce a substituit-o pe cea din 1968. Toate tarile membre ale Uniunii Europene urmaresc directivele, si mai exacte, ale Sistemul European de Conturi (SEC), a carui versiune din 1995 a inlocuit-o pe cea din 1979. Plecand de la statisticile elementare - statistici industriale, ale pieteti muncii, comertului exterior, etc. - tehnicienii contabilitatii nationale ale fiecarei tari estimeaza fluxurile economice care formeaza sistemul. Tema este foarte complexa din cauza frecventelor incoerente ale rezultatelor statisticilor elementare si lacunelor informative din unele sectoare.Acesta este si motivul pentru care dupa anul 2000 ,organismele specializate ale O.N.U. si ale Uniunii Europene au actionat permanent pentru perfectionarea sistemului si largirea utilizarii lui
In Uniunea Europeana, o parte din contributia financiara a fiecarui membru (a patra resursa proprie a UE) este estimata luand in considerare rezultatele contabilitatii nationale. De aceea SEC trebuie sa garanteze ca toti membrii realizeaza exact aceleasi masuratori. Cum valorificarea anumitor masuri este supusa uneori diferitelor interpretari, SEC-ul va incerca sa precizeze si sa puncteze la maxim tehnicile de masurare si valorificare a variabilelor economice.
Principalele entitati macroeconomice masurate in toate sistemele de contabilitate nationala sunt: produsul intern brut (PIB), consumul privat, consumul public sau cheltuielile statului, formarea capitalului fix sau investitiile, exporturile si importurile de bunuri si servicii.
Apariţia sa a fost impusă de necesitatea asigurării unor informaţii corelate pentru efectuarea unor calcule şi analize macroeconomice, devenind instrumentul principal de evidenţă şi analiză macroeconomică folosit în statistica mondială. Obiectul său este de a reprezenta cantitativ realitatea economică într-o perioadă de timp sau la un moment dat. Activitatea economică are ca rezultat produse şi servicii care au caracter de marfă şi se realizează prin intermediul pieţei, precum şi produse şi servicii care nu au caracter de marfă şi, ca atare, nu fac obiectul pieţei. Fluxurile de bunuri se numesc fluxuri materiale. Evidenţa acestora este necesară pentru ca, prin agregare, să se obţină indicatori care permit analiza dimensiunilor şi rezultatelor obţinute, privite ca valori de întrebuinţare necesare pentru: satisfacerea nevoilor populaţiei, producţia de noi bunuri, acumularea de bunuri, stabilirea posibilităţilor de export şi a necesităţilor de import. În procesul realizării valorilor de întrebuinţare trebuie evidenţiate şi fluxurile de venituri sau financiare.

Evidenţierea fluxurilor materiale şi financiare răspunde unor nevoi diferite de informare şi analiză economică. Fluxurile materiale şi financiare, grupate pe categorii de produse şi servicii, respectiv de venituri şi cheltuieli, sunt evidenţiate în conturi alcătuite după principiul dublei înregistrări. Categoriile economice utilizate în concepţia SCN au la bază teoria generala pe care se fundamentează mecanismele economiei de piaţa , dar si faptul ca fiecare entitate productiv-comerciala,de prestatii si servicii,institutii si organizatii,tot ce inseamna persoana juridica de orice marime , conduce un sistem de contabilitate construit dupa norme,reguli si standarde unitare,aliniate la nivelul Uniunii Europene ca o componenta a Acquis-ului comunitar , ceea ce asigura unitatea de continut si implicit garantia obtinerii unor informatii certe,comparabile si compatibile cu obiectivele politicilor economice si financiare ale fiecarei tari dar si ale organismelor comune (F.M.I. , Banca Europeana,Natiunile Unite,etc).
In Uniunea Europeana, o parte din contributia financiara a fiecarui membru (a patra resursa proprie a UE) este estimata luand in considerare rezultatele contabilitatii nationale. De aceea SEC trebuie sa garanteze ca toti membrii realizeaza exact aceleasi masuratori. Cum valorificarea anumitor masuri este supusa uneori diferitelor interpretari, SEC-ul va incerca sa precizeze si sa puncteze la maxim tehnicile de masurare si valorificare a variabilelor economice.

Principalele categorii macroeconomice masurate in toate sistemele de contabilitate nationala sunt: produsul intern brut (PIB), consumul privat, consumul public sau cheltuielile statului, formarea capitalului fix sau investitiile, exporturile si importurile de bunuri si servicii.


1. Conceptia sistemului

Primul sistem al contabilităţii naţionale a fost elaborat de prof. Richard Stone în Anglia, în anul 1938.
Acesta a stat la baza elaborării conturilor naţionale ale O.N.U. în anul 1952. Ministerul Finanţelor din Franţa, sub conducerea lui Claude Gursin, introduce în anul 1956 un sistem adaptat economiei franceze. În anul 1970, R. Stone prezintă o formă îmbunătăţită a S.N.C. Ca urmare a preocupărilor pentru redarea cât mai corectă a imaginii de ansamblu a activităţii economico-financiare au apărut diferite variante practice de aplicare.
S-au distins în mod deosebit sistemele de contabilitate naţională exprimate în stocuri şi fluxuri. SCN exprimate în stocuri au ca obiect evaluarea mărimilor ce definesc capitalul naţional, iar cele exprimate în fluxuri, fluxurile ce se stabilesc între sectoarele economiei naţionale şi între acestea şi restul lumii.
Între acestea prezintă interes deosebit următoarele două, şi anume:
- sistemul Cambridge sau sistemul de contabilitate a produsului naţional şi venitului naţional, care descrie relaţiile ce se stabilesc între principalele sisteme omogene ale economiei şi între acestea şi restul lumii, reflectând viaţa economică printr-un sistem de conturi corelate între ele, în care se contabilizează operaţiunile economice efectuate în cursul unei perioade, evidenţiind mărimile globale sau macroeconomice privind activitatea economică la nivel naţional;
- sistemul Leontief sau sistemul interdependenţelor structurale sau input-ouput, care descrie structura internă a sistemului productiv şi se prezintă sub forma unui tabel matricial cu 2 coloane care indică intrările şi ieşirile fiecărei ramuri, serviciilor publice, populaţiei şi restului activităţilor. Acesta caută să evidenţieze structura productivă a economiei naţionale, spre deosebire de sistemul Cambridge care scoate în relief relaţiile dintre sectoare, arătând doar aspectele principale ale activităţii economice.


Aceste două sisteme sunt complementare între ele dar nu iau în consideraţie fluxurile banilor şi creditelor rezultate din tranzacţii şi, ca urmare nu explică aspectele monetare şi financiare ale activităţii economice.
Pentru a reda aceste aspecte a apărut sistemul contabilităţii fluxurilor financiare, care descrie sursele şi utilizarea fondurilor băneşti ale principalelor sectoare sau grupuri de sectoare ale economiei, înregistrând toate tranzacţiile care se efectuează prin mijlocirea monedei şi creditului. Spre deosebire de alte sisteme, acesta are alt conţinut şi urmăreşte alte obiective, prezentând diferenţe şi în ceea ce priveşte sectorizarea economiei naţionale şi modalitatea de contabilizare a fluxurilor.

Contabilitatea fluxurilor financiare are următoarele obiective principale:
- determinarea relaţiilor care există între funcţionarea sistemului bancar şi variaţiile activitătilor productive şi comerciale;
- indicarea originii fondurilor şi a modalităţilor de finanţare a cheltuielilor pentru fiecare sector;
- stabilirea corelaţiilor între cheltuielile de consum, economisire şi alte forme de finanţare.
Trebui sa recunoastem ca realizarea acestor obiective nu este usoara,dat fiind multiplele corelatii ce se nasc,inclusiv cu fluxurile materiale, dar tocmai pentru aceasta s-a construit un sistem contabil care trece pachetele de informatii prin numeroase furci de control,autocontrol si reglare spre a obtine cele mai complete caracterizari.


2. Structura sistemului .

Acest sistem este format dintr-un număr de tabele în care se evidenţiază producţia, repartiţia, consumul şi acumularea de bunuri, pe categorii de agenţi economici şi pe ansamblu. Circuitul economic anual este prezentat ca un ansamblu de operaţiuni economice sau fluxuri. Fiecare operaţiune economică evidenţiază un transfer de mijloace băneşti între unităţile producătoare şi consumatori.
SCN este prezentat sub formă matriceală, pentru a evidenţia relaţiile dintre elementele înregistrate în conturi. În matrice, fiecare cont este reprezentat de o linie şi o coloană. Operaţiunile care se evidenţiază în creditul conturilor (pasivele) sunt reprezentate pe linii, iar cele care figurează în debit (activele) sunt reprezentate pe coloane.
Matricea simplificată a SCN, publicată de Oficiul de Statistică al O.N.U. separă cele 4 conturi în felul următor:
- Contul „PRODUCTIE”, este separat în două grupe de subconturi şi anume: subconturile de mărfuri, în care se evidenţiază bunurile materiale şi nemateriale cu caracter de marfă, cu specificarea valorii mărfurilor desfăcute pe categorii de consumatori (unităţi productive, populaţie, formarea brută a capitalului, export) şi subconturile de activităţi, în care se evidenţiază ramurile producătoare de bunuri pe sectoare;
In aceasta conceptie , contul „Productie” evidenţiază producţia de bunuri, pe de o parte, pe ansamblu şi pe producători, iar pe de altă parte, pe genuri de activităţi (ramuri). Se iau în consideraţie 4 categorii de producători: unităţile producătoare de mărfuri, producătorii de servicii guvernamentale, producătorii de servicii casnice şi instituţiile cu caracter nelucrativ care prestează servicii populaţiei. Fiecare operaţiune este înscrisă în debitul şi creditul contului, adica:. în credit valoarea vânzărilor de mărfuri şi exportul, iar în debit venitul brut (valoarea adăugată) şi importul. Mărimea venitului brut şi a importului trebuie să fie egală deci cu valoarea vânzărilor şi a exporturilor. Aceasta arată că valoarea adăugată este egală cu suma vânzărilor de bunuri de consum şi de investiţii corectată cu soldul relaţiilor import-export.
- Contul „CONSUM” se separă tot pe două grupe de subconturi: subconturile de cheltuieli, în care se evidenţiază categoriile de cheltuieli (pentru cumpărături de mărfuri, pentru servicii guvernamentale, pentru obiective ale unor organizaţii particulare etc.) şi sectoarele care le fac (gospodăriile populaţiei, instituţiile guvernamentale etc.) şi subconturile de venituri, în care se evidenţiază categoriile de venituri în sectoarele care le-au realizat, adică veniturile brute sau valoarea adăugată a diferitelor sectoare pe elemente care le determină mărimea;
- Contul „ACUMULARE” evidenţiază tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau fonduri fixe. Este vorba, pe de o parte, de finanţarea investiţiilor brute şi a cheltuielilor pentru variaţia stocurilor făcute de diferite sectoare, iar pe de altă parte, de capitalul financiar folosit pentru achiziţii de pamânt şi fonduri nemateriale, de transferurile şi de consumul de capital fix;
- Contul „RESTUL LUMII” evidenţiază tranzacţiile curente legate de importurile şi exporturile de bunuri, precum şi transferurile curente şi tranzacţiile de capital cu străinătatea.

Sistemul Conturilor Nationale furnizează, aşadar, o serie de informaţii, pe baza cărora se efectuează calcule şi analize macroeconomice de mare importanţă. Cele mai semnificative sunt următoarele categorii de informaţii:
- cele referitoare la producţia de bunuri şi la structura acestora pe ramuri de provenienţă şi pe sectoare unde se utilizează;
- cele referitoare la repartiţia bunurilor, respectiv la formarea veniturilor, la formarea şi folosirea lor de către diferiţii agenţi economici;
- cele referitoare la alocaţiile pentru formarea şi creşterea capitalului, la investiţii şi alte forme de acumulare în cursul anului;
- cele referitoare la operaţiunile economice şi financiare cu străinătatea.

Indicatorii macroeconomici determinati pe baza acestor informaţii au o largă utilizare în calculele şi analizele economice de interes naţional, pentru fundamentarea politicii economice a unei ţări şi pentru compararea nivelului şi structurii economice atinse de o ţară cu cele atinse de alte ţări. Bunurile sunt evaluate la preţurile producătorilor şi consumatorilor. În ambele cazuri pot fi preţuri ale factorilor de producţie, care nu includ impozitele indirecte, şi preţuri ale pieţei, care includ în mărimea lor şi impozitele indirecte.
În cadrul SCN se întocmesc unele scheme sau tabele care reflectă diverse fluxuri, structuri şi relaţii, între care se distinge tabloul economic de ansamblu şi tabelul intrări-ieşiri (input-output) sau balanţa legăturilor dintre ramuri (sub acest nume a patruns in tara noastra,in perioada antedecembrista,sistemul lui Leontief).
Tabloul economic de ansamblu cuprinde resursele şi utilizarea acestora, grupate pe conturi ale sectoarelor instituţionale şi pe conturi de operaţiuni. Unităţile din economia naţională sunt grupate în sectoare instituţionale în funcţie de principalele resurse şi după elementele reprezentative ale comportamentului economic.
Tabelul intrări-ieşiri este o reprezentare coerentă a fluxurilor de bunuri şi servicii produse în ţară, precum şi cele schimbate cu restul lumii şi utilizate de către toate unităţile rezidente în cursul unui an, aratând şi structura costurilor de producţie pe fiecare ramură a economiei naţionale. Conţine conturi de bunuri şi servicii, contul de producţie şi contul de exploatare la nivelul fiecărei ramuri şi pe ansamblul economiei. Este format din patru tabele şi anume :
- tabelul relaţiilor economiei naţionale, care arată structura acesteia, producţia internă şi importul;
- tabelul consumului intermediar, care evidenţiază, pe rânduri, contribuţia ramurilor la formarea consumului de obiecte ale muncii din economie şi, pe coloane, ramurile de producţie beneficiare;
- tabelul utilizării finale, care arată consumul final privat şi public, formarea brută de capital şi exportul, pe ramuri de provenienţă;
- tabelul intrărilor primare, care reflectă elementele valorii adăugate în fiecare ramură şi contribuţia ramurilor la realizarea produsului intern brut.
Intre ele sunt anumite corelatii care le asigura o autoverificare a datelor (pentru ca respecta teza contabila a dublei inregistrari , politicile contabile de evaluare a activelor si actelor comerciale,principiul autocontrolului tip balanta,etc.),dar si posibilitatea imbogatirii sau adancirii portofoliului informational,atunci cand este nevoie.






3.Calculul indicatorilor sintetici fundamentali.


Asa cum aratam mai inainte , in SCN se calculează cinci indicatori sintetici principali, şi anume: produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produsul naţional brut şi produsul naţional net.
Produsul global brut reprezintă valoarea bunurilor produse şi consumate în societate într-o periodă de timp determinată, de regulă, un an.
Se folosesc doua moduri de calcul a acestuia (plus o combinatie intermediara) şi anume:
- ca sumă a valorii producţiilor globale brute de bunuri în toate sectoarele naţionale, adică atât a celor care se realizează pe piaţă ca mărfuri cât şi a celor care nu au caracter de marfă. La instituţiile financiare, producţia brută include comisioanele încasate de acestea pentru serviciile prestate şi diferenţa dintre dobânzile şi dividentele încasate şi plătite. La societăţile de asigurare, include remuneraţia necesară pentru producerea unui serviciu şi nu totalul primelor de asigurare încasate. La instituţiile publice şi private fără scop lucrativ, producţia brută include costul de producţie sau consumul intermediar de bunuri şi servicii, remuneraţiile plătite salariaţiilor, consumul de capital fix şi impozitele indirecte plătite. Bunurile şi serviciile produse pentru piaţă se evalueză la preţurile încasate, iar serviciile produse de unităţile bugetare se evaluează la nivelul costurilor;
- ca sumă a intrărilor intermediare şi a intrărilor primare. Intrările intermediare reprezintă valoarea bunurilor folosite pentru consum intermediar. În ramurile producţiei materiale, consumul intermediar include consumul de materii prime şi materiale, combustibili, energie şi apă cumpărate, cheltuielile de cercetare şi proiectare de produse, analize, încercări, probe, publicitate, comisioanele plătite organizaţiilor de comerţ exterior, plăţile pentru serviciile de transport şi telecomunicaţii, gospodărie comunală şi locativă, financiarbancare, cheltuielile cu protecţia muncii, deplasările personalului în interes de serviciu etc. Nu se includ în consumul intermediar cheltuielile care satisfac consumul lucrătorilor dar nu sunt legate direct de producţie, achiziţiile de utilaje de natura capitalului fix, cheltuielile cu reparaţiile construcţiilor şi bunurilor pentru prelungirea duratei de funcţionare sau sporirea capacităţii de producţie a acestora etc. La instituţiile financiare, consumul intermediar cuprinde chiria, cheltuielile generale de administraţie, costul miciilor reparaţii şi cheltuielile de întreţinere a localurilor, ca şi la societăţile de asigurare. La instituţiile publice şi private fără scop lucrativ, consumul intermediar reprezintă costurile de producţie aferente bunurilor şi serviciilor consumate.
Intrările primare sunt formate din consumul de capital fix, respectiv amortizarea acestuia, remuneraţiile lucrătorilor, impozitele indirecte diminuate cu subvenţiile, excedentul de exploatare.
Toate acestea reprezintă forme ale valorii adăugate, ca sumă a valorii consumului final şi a valorii consumului intermediar.
Consumul final sau cheltuielile finale arată destinaţia finală a bunurilor produse în economie, respectiv consumul final public şi privat, formarea brută de capital, adică investiţiile şi variaţia stocurilor, şi exportul corespunzător importului.
Limitat la sfera producţiei materiale, produsul global brut are un conţinut similar produsului social total.

Produsul intern brut reprezintă valoarea bunurilor produse în societate în timp de un an şi ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic. Acesta se determină pe ramuri ale economiei naţionale şi se însumează la nivelul acesteia. În principiu, la nivel de economie naţională, produsul intern brut este egal cu diferenţa dintre produsul global brut şi consumul intermediar. La nivel de ramură, se face diferenţa între producţia globală brută a acesteia şi consumul intermediar aferent.

Si totusi produsul intern brut, principalul agregat macroeconomic al contabilitatii nationale, reprezinta rezultatul final al activitatii de productie a unitatilor producatoare rezidente. Acesta se poate calcula in varianta definitiva prin 3 metode: metoda de productie, metoda cheltuielilor si metoda veniturilor. Valorile PIB calculate independent prin cele 3 metode sunt reconciliate in vederea obtinerii unei estimari unice a PIB.

(a). Metoda de productie Producţia globală brută exprimă valoarea bunurilor create, indiferent dacă au sau nu au caracter de marfă. Acestă modalitate de determinare a produsului intern brut la nivel de ramură sau economie este cunoscută sub numele de metoda de producţie.
Intrand in sfera exactitatii,trebuie sa observam ca in cadrul acestei metode,produsul intern brut se determina pe baza urmatoarei formule:

PIB = VAB + IP + TV - SP,
in care:
PIB = produsul intern brut la pret de piata;
VAB = valoarea adaugata bruta la pret de baza;
IP = impozite pe produse;
TV = taxe vamale/drepturi asupra importurilor;
SP = subventiile pe produse;
iar:
VAB = productia de bunuri si servicii - consum intermediar.

Productia de piata reprezinta productia de bunuri si servicii vandute pe piata la preturi semnificative din punct de vedere economic sau destinate pietei. Prin conventie, conform SEC95, toate bunurile sunt considerate a fi vandute sau destinate pietei. Productia de servicii de piata cuprinde toate serviciile care sunt destinate pietei, fiind prestate de unitati ale caror costuri de productie sunt acoperite cu mai mult de 50% de veniturile provenite din vanzarea productiei lor: comert, transport, comunicatii, servicii personale si sociale. Criteriul veniturilor/costurilor este utilizat pentru toate serviciile de piata.

Productia de piata este inregistrata si evaluata la pret de baza atunci cand este generata prin procesul de productie. Productia pentru consum final propriu cuprinde bunuri si servicii produse si retinute de producatorii lor fie in scopul consumului final, fie in scopul formarii brute de capital fix. Cum societatile nu au consum final, productia pentru consum final propriu este realizata numai de catre gospodariile populatiei, de exemplu, bunurile agricole produse si consumate de membrii aceleiasi gospodarii, serviciile de locuinte produse de proprietarii ocupanti etc. Bunurile si serviciile utilizate pentru formarea bruta proprie de capital fix pot fi produse de orice tip de intreprindere. Acestea includ masini-unelte, constructii realizate pentru uzul propriu al intreprinderii, locuintele si extinderile la locuinte realizate de catre gospodariile populatiei. Productia pentru consum final propriu este evaluata la pretul de baza al produselor similare vandute pe piata. Aceasta productie poate genera un excedent de exploatare net sau un venit mixt. Aceeasi regula este aplicata productiei de locuinta a proprietarilor ocupanti ai locuintelor. Evaluarea productiei pe cont propriu de constructii se bazeaza pe costurile de productie.
Alta productie non-piata cuprinde bunurile si serviciile furnizate de unitatile apartinand administratiilor publice sau institutiilor fara scop lucrativ in serviciul gospodariilor populatiei catre alte unitati, in mod gratuit sau la preturi nesemnificative din punct de vedere economic. Aceasta se evalueaza pe baza costurilor de productie care rezulta din insumarea urmatoarelor elemente: consum intermediar, remunerarea salariatilor, consum de capital fix si alte impozite pe productie, mai putin subventiile pe productie. Productia non-piata se identifica cu total costuri de productie minus venituri din vanzari.
Sectorul institutional "Administratii publice" ocupa un rol central in elaborarea conturilor nationale datorita numeroaselor informatii pe care le pune la dispozitie, nu numai asupra activitatii lui, dar si a celor desfasurate de celelalte sectoare, si datorita rolului sau privilegiat in politica economica a unei tari. Pentru realizarea conturilor acestui sector este necesara o buna cunoastere a organizarii administrative, a procedurilor contabile, a regulilor sale de functionare si a textelor juridice ce reglementeaza operatiunile.

Asa cum se constata, aceste principii generale de evaluare a productiei prezinta numeroase particularitati, depinzand de natura activitatilor realizate , care trebuiesc solutionate corect si de aceea metoda in sine solicita si un volum sporit de munca.

Se observa deasemeni ca diferenţa dintre produsul sau producţia brută şi consumul intermediar îmbracă forme diferite de exprimare şi caracterizare, respectiv consum, cheltuieli sau cerere finală şi valoarea adăugată, fapt care a condus la formularea a inca două metode specifice pentru calculul produsului intern brut, anume metoda veniturilor şi metoda cheltuielilor , care sunt mai operationale,chiar daca nu suficient de bogate informational.

(b). Potrivit metodei veniturilor, care este cea mai răspândită, produsul intern brut se calculează ca sumă a costurilor care alcătuiesc valoarea adăugată în toate instituţiile producătoare din ţară, şi anume:
-impozitele indirecte nete, adică impozitele indirecte plătite minus subvenţiile încasate, -consumul de capital fix sau amortizarea,
- retribuţiile salariaţilor şi
- excedentele de exploatare.
Detaliind lucrurile,ajungem la urmatoarea formula de calcul a PIB, prin metoda veniturilor :

PIB = R + EBE + AIP - ASP + IP+TV-SP,

in care:
R = remunerarea salariatilor;
EBE = excedentul brut de exploatare;
AIP = alte impozite pe productie;
ASP = alte subventii pe productie;
IP = impozite pe produse;
TV = taxe vamale (drepturi asupra importurilor);
SP = subventiile pe produse.

Calculul produsului intern brut prin metoda veniturilor implica estimarea lui ca suma a componentelor valorii adaugate brute, si anume remunerarea salariatilor, alte impozite fara subventii pe productie si excedentul brut de exploatare/venitul mixt.
Contul de exploatare, ce sta la baza PIB prin metoda veniturilor, este calculat nu numai pe ramuri omogene, ci si pe sectoare institutionale, concomitent cu realizarea contului de productie. Aceasta etapa de calcul este parte integranta a tabelului intrari-iesiri si a tabelului conturilor economice integrate, constituind tabelul intrarilor primare.

Impozitele indirecte sunt sumele de bani pe care unităţile le plătesc statului sau unor organisme internaţionale şi pe care le includ în costurile lor de producţie. Este vorba de impozite asupra producţiei, vânzării, achiziţionării sau utilizării de bunuri şi de taxele vamale de import. Aici nu intră impozitele directe pe venit sau pe avere plătite de întreprinderi, pentru că acestea sunt incluse în valoarea adăugată ca parte a profitului din care se suportă (excedent de exploatare).
Subvenţiile se acordă de către stat întreprinderilor publice sau private pentru acoperirea parţială a costurilor acestora.
Subvenţiile sunt legate de valoarea bunurilor produse, exportate sau consumate, de forţa de muncă ocupată sau de suprafeţele utilizate pentru producţie, precum şi de modul de organizare sau executare a acelei producţii. Sumele acordate de stat întreprinderilor private pentru finanţare ainvestiţiilor, acoperirea daunelor sau pierderilor suferite de echipamentele imobiliare sunt considerate transferuri de capital şi nu subvenţii.
Consumul de capital fix exprimă valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru producţie în timp de un an, ca urmare a uzurii fizice normale.
Distrugerile din diferite cauze şi scoaterea din uz din cauza uzurii morale se consideră pierderi de capital fix.
Excedentul de exploatare este diferenţa dintre produsul sau producţia brută, pe de o parte, şi consumul intermediar, pe impozitele indirecte nete, consumul de capital fix şi remuneraţiile salariaţilor, pe de altă parte. În principiu, este vorba de profit. Pot să apară excedente de exploatare numai la întreprinderile care îşi valorifică producţia la preţul pieţei. Nu este cazul la administraţiile publice care prestează servicii către terţi la preţul de cost al acestora.

(c).Potrivit metodei cheltuielilor sau utilizării finale, produsul intern brut se calculează prin însumarea destinaţiilor finale ale producţiei şi anume: consumul final public (guvernamental), consumul final al gospodăriilor populaţiei (menajelor), consumul final al instituţiilor private fără scop lucrativ, formarea brută de capital şi exportul net.

Trebuie avut in vedere tipul de cheltuiala finala in care este angajat fiecare sector institutional, deoarece consumul este privit din unghiuri diferite, influentand momentul inregistrarii si evaluarea. Sintetizand aceste elemente,insemneaza ca Produsul intern brut (PIB) , calculat dupa metoda cheltuielilor, se prezinta astfel:

PIB = CF + FBCF + VS + (E - I),
in care:
CF = consumul final efectiv;
FBCF = formarea bruta de capital fix;
VS = variatia de stoc;
E = exporturile de bunuri si servicii;
I = importurile de bunuri si servicii.

In contextul conturilor nationale, consumul poate fi privit din doua perspective, si anume: perspectiva cheltuielii si cea a consumului efectiv. Perspectiva (angajarea) cheltuielii sta la baza SEC95, deoarece este relevant cine plateste efectiv pentru consum, indiferent ca plateste cu moneda, prin barter, se angajeaza intr-o datorie sau produce pe cont propriu. SEC95 include si conceptul de consum efectiv, care presupune - pentru gospodarii - nu numai cheltuielile, dar si transferurile sociale in natura. Acestea din urma sunt bunuri sau servicii individuale produse ori achizitionate de administratia publica sau IFSLSGP si furnizate gratuit gospodariilor. Astfel, consumul efectiv al administratiei publice si al IFSLSGP exclude aceste bunuri si servicii. Exemple de consum individual de bunuri si servicii sunt ingrijirea sanatatii, educatie, servicii culturale si, prin conventie, toate serviciile furnizate de IFSLSGP. Numai administratiile publice furnizeaza servicii colective.

Principalele surse de date utilizate in calculul agregatului Cheltuiala pentru consumul final efectiv sunt:
▪ surse de date statistice: ASA, ABF, balanta produselor agricole, date provenite de la directia de specialitate de comert din cadrul INS, alte surse statistice;
▪ surse de date contabile si financiare: situatiile financiare furnizate de MFP;
▪ surse de date administrative: executia bugetului administratiilor publice, veniturile si cheltuielile institutiilor publice finantate partial sau total din fonduri extrabugetare; declaratiile privind venitului global depuse de catre intreprinzatorii individuali si asociatiile familiale, obtinute de la MFP;
▪ alte surse: balanta de plati elaborata de BNR

Pentru determinarea consumului final public, din valoarea producţiei brute a administraţiilor publice prestatoare de servicii se scade valoarea vânzărilor către terţi şi formarea brută de capital pentru uz propriu. Producţia brută se calculează la costurile de producţie şi cuprinde valoarea consumului intermediar,remuneraţiie salariale, consumul de capital fix şi eventualele impozite indirecte suportate de acestea.
Consumul intermediar cuprinde: cheltuielile militare, indiferent de durata de viaţă a bunurilor cu destinaţie militară achiziţionate; aeronavele şi vehiculele militare; construcţiile realizate pentru nevoile armatei.
Formarea brută de capital cuprinde: construcţiile pentru uz propriu şi reparaţiile capitale la clădiri, căile de comunicaţie, barajele, drumurile forestiere, antrepozitele s.a. executate adesea de ministerele de profil. Nu se cuprind lucrările pentru
nevoile apărării naţionale, dar se include variaţia stocurilor materiale.
Consumul final al gospodăriilor populaţiei cuprinde consumul de bunuri şi servicii procurate de acestea pe piaţa internă, plus achiziţiile directe efectuate de rezidenţi în străinătate, minus achiziţiile directe de bunuri şi servicii efectuate de nerezidenţi pe piaţa internă.
Instituţiile private fără scop lucrativ care prestează servicii către populaţie (asociaţii, sindicate, şcoli, spitale, fundaţii, cluburi) nu urmăresc realizarea de profit de pe urma activităţii desfăsurate. Cheltuielile de consum final ale acestora sunt egale cu producţia lor brută minus vânzările lor de bunuri şi servicii şi eventuala formare de capital brut pentru uz propriu.
Formarea brută de capital cuprinde: achiziţiile nete ale producătorilor de bunuri materiale şi reproductibile cu o durată de serviciu de cel puţin un an, cheltuielile producătorilor pentru îmbunătăţirea sau modificarea echipamentelor lor în scopul ameliorării vieţii economice şi a randamentelor; cheltuielile efectuate pentru punerea în valoare sau creşterea bonităţii terenurilor sau extinderea pădurilor, minelor, plantaţiilor, livezilor; costul net al achiziţionării şi creşterii de animale pentru lapte, lână etc. şi de reproducători; marjele de intermediere, onorariile avocaţiilor, timbrele fiscale, cheltuielile de justiţie şi alte cheltuieli de transfer privind terenurile, zăcămintele minerale, pădurile si alte bunuri tangibile nereproducătoare similare, activele nefinanciare şi echipamentele de ocazie. Formarea brută de capital cuprinde şi creşterea stocurilor de materii prime şi materiale achiziţionate de producători pentru consumul intermediar, produsele finite destinate vânzării, animalele crescute pentru sacrificare, rezervele de materiale strategice etc., dar nu cuprinde pâmântul, zăcâmintele minerale şi pădurile (cu excepţia cheltuielilor legate de transferul de proprietate), construcţiile şi alte bunuri durabile achiziţionate de administraţiile publice, destinate în principal scopurilor militare şi care se consideră cheltuieli curente şi intră în consumul intermediar, costul cercetării şi prospectării minereurilor (din acelaşi considerent), precum nici alte categorii de cheltuieli.
Exporturile şi importurile de bunuri şi servicii se referă la mărfuri, transporturi şi telecomunicaţii, prestaţiile de asigurare. Exporturile de mărfuri se exprimă în condiţia f.o.b., iar importurile în condiţia c.i.f.
Produsul intern net se determină ca diferenţă între produsul intern brut sau valoarea adăugată brută şi consumul de capital fix, respectiv amortizarea; acesta echivalează cu valoarea adăugată netă.
Elementele sale componente, după metoda veniturilor de calcul a produsului intern brut, sunt: impozitele indirecte nete, retribuţiile salariaţilor şi excedentul de expoatare.
După metoda cheltuielilor finale de calcul a produsului intern brut, elementele componente ale produsului intern net sunt:
-consumul final public şi privat,
- formarea netă de capital, şi
- exporturile nete.

Produsul naţional brut şi,respectiv, net au la bază conceptul de venit naţional. Este vorba de faptul că există agenţi economici rezidenţi care îşi desfăşoară activitatea în străinătate, unde obţin venituri şi fac cheltuieli, şi agenţi economici nerezidenţi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul naţional, unde obţin venituri şi efectuează cheltuieli.
Prin urmare, produsul intern trebuie corectat cu soldul activităţilor celor două categorii de agenţi economici: soldul pozitiv se adaugă, iar soldul negativ se scade si ne conduceastfel la venitul national si,dupa cum se observa,calculul său are la bază teoria factorilor de producţie.
În SCN se determină deasemeni, venitul disponibil şi produsul disponibil. Venitul disponibil se determină astfel: ca sumă a veniturilor disponibile ale agenţilor economici naţionali; ca sumă a cheltuielilor naţionale şi a soldului balanţei de plăţi externe; ca sumă a consumului final privat, a consumului final public, a formării brute de capital şi a soldului balanţei de plăţi externe. Acest indicator arată în ce măsură veniturile agenţilor economici naţionali acoperă cheltuielile acestora sau dacă pentru aceasta este nevoie să se apeleze la resurse externe (când balanţa de plăţi externe este deficitară) ori dacă resursele interne depăşesc nevoile naţionale şi o parte din acestea poate fi pusă la dispoziţia altor ţări (când balanţa de plăţi externe este excedentară). Venitului disponibil îi corespunde produsul disponibil, care este format din bunuri şi servicii cu o structură determinată. Produsul disponibil este egal cu produsul intern brut plus importul minus exportul.

4. Abordarea exhaustivitatii

O atentie speciala in cadrul procesului de elaborare a PIB din Romania este data estimarilor de „ economie neobservata” , includerea lor oferind un plus de calitate si exhaustivitate strict necesare conturilor nationale ,mai ales atunci cand este vorba de multe activitati colaterale,intamplatoare,ocazionale,etc.cum este cazul asigurarii minimei rezistente pentru milioane de romani.
Manualul OCDE - editia 2002 - privind masurarea economiei neobservate, elaborat in stransa conexiune cu SCN93, se refera la urmatoarele arii problematice: (a). productia subterana - ce evita fiscalitatea sau anumite reglementari legale, (b). productia ilegala - interzisa prin lege, (c). productia sectorului informal din cadrul gospodariilor populatiei si (d). productia gospodariilor pentru consum final propriu. Manualul contine sugestii de abordare a estimarilor pentru fiecare arie in parte, urmarite in conturile nationale romanesti.
: Pentru identificarea economiei neobservate in Romania se recurge la clasificarea intregii economii in doua sectoare formal si informal. Metoda folosita de INS a fost imbunatatita an de an in functie de noile surse de date existente, iar din anul 1996 exista o stabilitate a surselor de date, metodologia fiind aceeasi si asigurand comparabilitatea datelor.
(a). Pentru sectorul formal se are in vedere abordarea subraportarii utilizarii fortei de munca, precum si a evaziunii fiscale de catre societatile nefinanciare, cu impact in subraportarea valorii adaugate brute.
Evaluarea fortei de munca neinregistrate - "munca la negru" - reprezinta cea mai importanta parte a economiei neobservate. Metoda folosita se bazeaza pe compararea cererii si ofertei de munca cu scopul de a identifica persoanele care realizeaza o activitate legala intr-o unitate din sectorul formal, dar nu sunt declarate autoritatilor. Estimarea ofertei de forta de munca foloseste datele din AMIGO si alte surse administrative privind participarea populatiei pe piata muncii. Ancheta ofera informatii despre numarul de persoane care au declarat ca au desfasurat o activitate platita in perioada de referinta. Estimarea ofertei de forta de munca se realizeaza pe ramuri omogene de activitate, la nivel de doua cifre CAEN, fara agricultura si administratie publica. Productia agricola se calculeaza in conturile nationale, folosind date cantitative, iar pentru administratia publica se aplica ipoteza conform careia unitatile apartinand acestui sector nu subevalueaza activitatea depusa.
Ancheta structurala anuala este sursa de date pentru cererea de forta de munca. Astfel, se utilizeaza datele privind numarul mediu de angajati, pe activitati omogene,( la nivel de 4 cifre CAEN).
Diferenta dintre numarul persoanelor care au declarat ca muncesc intr-o intreprindere si numarul persoanelor declarate angajate de intreprinderi reprezinta "munca la negru". Munca la negru este evaluata cu aceleasi componente ale situatiei legale: salarii brute medii, contributii la asigurari sociale etc. Consumul intermediar este determinat folosind aceeasi pondere in productie ca cea obtinuta de intreprinderile mici pentru respectivele ramuri de activitate.
In conturile nationale romanesti se fac si estimari privind evaziunea de la plata taxei pe valoarea adaugata. Evaziunea fiscala se obtine ca diferenta intre TVA teoretica si cea incasata la bugetul de stat. TVA teoretica este estimata cu ajutorul elementelor de consum intermediar, consum final al gospodariilor populatiei, consum final al administratiei publice si private si FBCF, pe baza cotelor de TVA pe produse, stabilite prin lege. Aceasta frauda fiscala este inclusa in valoarea productiei, precum si in valoarea adaugata bruta pentru fiecare ramura corespunzatoare.
(b). In ceea ce priveste sectorul informal, estimarea economiei neobservate se realizeaza pentru toate activitatile realizate de asociatiile familiale si lucratorii pe cont propriu. Informatiile despre aceste activitati provin de la MFP. Estimarea nu este pur de subraportare, pentru ca metoda contine, de asemenea, si o problema de neinregistrare si de lipsa a anchetelor statistice pe acest segment al economiei.
Pe baza datelor din ancheta fortei de munca se estimeaza numarul de persoane care lucreaza in asociatii familiale si al intreprinzatorilor individuali/liber-profesionisti. Realizarea estimarilor se face pe principiul conform caruia veniturile persoanelor nesalariate nu pot fi mai mici decat media castigurilor realizate de angajatii din unitatile mici cu acelasi domeniu de activitate. Declaratiile de venit ale asociatiilor familiale si lucratorilor pe cont propriu, depuse la MFP, sunt comparate si ajustate cu valoarea acestor calcule. Astfel, sunt ajustate veniturile, evaziunea fiscala a unitatilor inregistrate in sectorul informal fiind total eliminata.

O alta categorie importanta a economiei neobservate o reprezinta activitatea realizata de unitatile neinregistrate din sectorul informal. In aceasta categorie intra: croitorii, mecanicii auto, coaforii, zugravii, instalatorii, profesorii care predau lectii particulare, persoane care inchiriaza casa in timpul vacantei etc. Pentru astfel de activitati se realizeaza evaluari distincte, folosindu-se ipoteze specifice si surse de date disponibile din sistemul statistic, pentru urmatoarele ramuri de activitate: hoteluri, constructii, educatie.


5. Produsul intern brut in preturi constante

Un avantaj substantial, ca sistem contabil, al conturilor nationale consta in posibilitatea evaluarii in preturi constante. In conturi nationale se poate realiza descompunerea in timp a variatiilor agregatelor sale in "variatii de pret" si "variatii de volum", furnizand un cadru potrivit construirii unui sistem de indici de volum si de pret si asigurarii coerentei datelor statistice.
Importanta politica a acestor estimari reiese din “ Pactul de crestere si stabilitate” , care recunoaste o recesiune severa - caz in care se accepta un deficit guvernamental mai mare de 3% din PIB - atunci cand "scaderea anuala a PIB-ului real este de cel putin 2%". PIB real inseamna cresterea in volum a PIB, ceea ce a condus la o preocupare la nivel european de armonizare a datelor de pret si volum din conturi nationale, prin emiterea deciziilor Comisiei 98/715/CE de clarificare a anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor si 2002/990/CE care aduce clarificari suplimentare anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor, si elaborarea de catre Eurostat in anul 2001 a Manualului privind masurarea preturilor si volumelor in conturi nationale. Prin aceste documente sunt definite si clarificate metodele A - recomandate, B - acceptabile si C - inacceptabile pentru masurarile in pret si volum pe produse, care sunt urmarite permanent in procesul de elaborare a conturilor nationale din Romania.

Produsul intern brut in preturi constante se estimeaza in cadrul sistemului conturilor nationale romanesti prin doua metode: metoda de productie si metoda cheltuielilor. Pentru fiecare metoda se folosesc indici independenti ai componentelor, iar rezultatele finale sunt supuse reconcilierii.
Conturile nationale inregistreaza nu numai tranzactiile unui anumit produs descompuse cu usurinta in cantitate si pret, ci si ansamblul fluxurilor economice ce se formeaza in economie in timpul proceselor de productie, repartitie si consum.
Conform SEC95, indicii utilizati in elaborarea conturilor nationale in preturi constante sunt: indicele de tip Paasche - pentru construirea indicilor de pret - si indicele de tip Laspeyres - pentru construirea indicilor de volum, impreuna cu utilizarea anului anterior ca an de baza - sistem de indici inlantuiti. Pentru calculul indicelui Paasche se folosesc ca ponderi valorile perioadei curente, in timp ce pentru indicele Laspeyres, ponderarea se realizeaza cu valorile perioadei de baza. Indicii Laspeyres si Paasche sunt simetrici, deoarece prin inmultirea dintre indicele de volum si cel de pret se obtine indicele de valoare.
Produsul intern brut in preturi constante rezulta din elementele sale componente evaluate in preturi constante.
Productia de piata si cea pentru consum final propriu se trateaza impreuna asa cum recomanda SEC95. Criteriul esential de care se tine seama este acela ca pretul sau volumul productiei in sine sunt supuse masurarii, si nu intrarile sale.

Principalele metode pentru estimarea productiei in preturi constante sunt:
▪ metodele deflatarii prin pret; se folosesc urmatorii indici de pret cu care se deflateaza valoarea productiei in preturi curente: indicii de pret ai productiei industriale; indicii de cost in constructii; indicii preturilor de consum; indicii valorii unitare; preturile "intrarilor", de exemplu pretul fortei de munca sau un pret mediu al consumurilor intermediare etc.;
▪ metoda extrapolarii volumului, utilizandu-se indicii de volum ai productiei, indicatori de volum ai "intrarilor", de exemplu: numarul salariatilor sau schimbarea de volum a consumului intermediar.

Estimarea productiei de bunuri si servicii in cadrul conturilor nationale se evalueaza in preturi de baza, iar estimarea ei in preturi constante trebuie sa tina seama de caracteristicile elementelor componente si de modul de formare si utilizare a productiei in economie. Pentru evaluarea productiei de piata si a celei pentru consum propriu in preturile anului anterior se utilizeaza in general indici de pret si de volum agregati conform nomenclatorului de produse adoptat pentru realizarea echilibrului resurse-utilizari si care sunt disponibili in sistemul statistic. Principalii indici folositi pentru estimarea productiei de piata si a serviciilor sunt: indicii de pret ai productiei industriale; indicii preturilor de consum, indici de pret pentru productia agricola si indici de cost pentru constructii, indicii de in preturi constante, luandu-se in considerare volum ai productiei.
Consumul intermediar este estimat componenta sa structurala. El se deflateaza produs cu produs pe baza detalierii pe care o permite TII, respectiv 105 ramuri/produse, avand drept avantaj faptul ca, pentru toate ramurile, consumul intermediar este descris in aceeasi clasificare de produs, astfel incat diferitii deflatori utilizati pentru un anumit produs pot fi comparati. Volumul total al consumului intermediar pentru fiecare ramura se obtine prin suma volumelor intrarilor pentru toate produsele. Astfel, in cadrul tabelului intrari-iesiri fiecarui element i se aplica indicele de pret al productiei, precum si al importului utilizat in consumul intermediar. Ajustarile sunt plauzibile si se repeta pana se obtine o valoare finala.
Estimarea consumului final in preturi constante se face pentru fiecare element component, astfel: valoarea de cheltuiala pentru consum final al gospodariilor populatiei se determina in preturi constante folosind urmatorii indici: indicii preturilor de consum pentru cumpararile de marfuri si servicii; indici de pret care se utilizeaza pentru determinarea volumului consumului de bunuri obtinute in gospodaria proprie; indice de pret la nivelul chiriei de pe piata pentru estimarea serviciilor de locuinte pentru proprietari; indici de pret pentru productia de nepiata pentru cheltuiala de consum final a administratiei publice

6.Contabilitatea nationala si previziunea

Contabilitatea naţională,asa cum am descris-o mai inainte ,este – inainte de toate - un instrument prin care se descriu structurile şi fluxurile din economie, în vederea asigurării informaţiilor necesare analizelor şi previziunilor economice.
Acest sistem informaţional macroeconomic permite analiza evoluţiei cererii şi ofertei de bunuri şi servicii din perspectiva creşterii economice, a evoluţiei costurilor şi profiturilor întreprinderilor, a formării şi utilizării acumulărilor tuturor agenţilor, a relaţiilor economice externe etc. De aceea, în afară de conturile ce reflectă activitatea trecută, se elaborează conturi prospective, pe termen scurt, pentru anul în curs şi cel viitor, precum şi pe termen mediu, pentru o perspectivă de câţiva ani.
Principalele obiective ale previziunilor sunt evoluţia producţiilor diferitelor ramuri, a ocupării forţei de muncă, a salariilor, a fondurilor fixe, precum şi a modului în care previziunile sunt coerente din perspectiva resurselor, a corelaţiilor dintre ramuri, a evitării şomajului etc.
Elaborarea conturilor naţionale, a tabloului economic de ansamblu şi a tabloului operaţiunilor financiare este o acţiune complexă, care presupune în afară de strângerea informaţiilor primare, mai multe etape succesive de corectare, echilibrare şi revizuire a informaţiilor disponibile.
Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) sau Contabilitatea Naţională, constituie principalul instrument de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica internaţională de aproape toate statele lumii, în principal cele cu economie de piaţă.
Pornind de la obiectul său, descrierea proceselor şi legăturilor din economie-diversele particularităţi ale S.C.N. pot fi sistematizate astfel:
- S.C.N. este o metodă de înregistrare şi prezentare constatativă a economiei, având drept scop imediat să descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale de venituri şi financiare care au loc între diferiţi agenţi economici;
- S.C.N. este o reprezentare cantitativă sintetizată şi agregată a realităţii economice care se compune, de fapt, dintr-o multitudine de elemente variate. Elementele care se măsoară prin S.C.N. pot fi atât fluxurile unei perioade cât şi stocurile de bunuri şi valori financiare existente la un moment dat, elemente care se exprimă la nivel macroeconomic prin indicatori valorici;
- realitatea economică care este reflectată de S.C.N. se grupează din punct de vedere al caracteristicilor de spaţiu în profil naţional, plurinaţional şi regional, pentru ţări cu dimensiuni mari şi cu o economie complexă şi după caracteristici de timp. Conturile se alcătuiesc trimestrial, anual, pe mai mulţi ani sau la un moment dat;
- S.C.N. reflectă prin conţinutul său mecanismul economiei de piaţă, permiţând să pună în evidenţă şi să dea posibilitatea să analizeze producţia, repartiţia, consumul şi acumularea de bunuri şi servicii ca procese care au loc în cadrul şi între agenţii economici, inclusiv menaje, purtând denumirea generică de subiecţi economici;
- S.C.N. foloseşte tehnica contabilă, principiul dublei înregistrări, astfel fiecare cont înregistrează pe de o parte resursele, iar pe de altă parte folosirea acestora. S.C.N. utilizează tehnica contabilă şi pentru alcătuirea seriilor statistice sau pentru calculul indicatorilor macroeconomici în care se sintetizează activitatea şi pentru alcătuirea conturilor analitice, care exprimă activitatea desfăşurată de agenţii economici în cadrul ansamblului economic analizat.
Aşa cum rezultă din documentele O.N.U., noul sistem al conturilor nationale permite atât descrierea şi analiza structurilor economice, cât şi asigurarea unor norme internaţionale cu caracter unitar pentru calcularea celor mai importanţi indicatori macroeconomici.
El are numeroase valente specifice de mare valoare pentru ca pleaca de la alta conceptie si anume aceea ca între conturile naţionale (cadrul central) şi conturile de bază ale unităţilor studiate se interpun conturi intermediare, care se stabilesc pe baza datelor agenţilor economici şi utilizează concepte şi moduri de evaluare inspirate din analiza economică, asigurând trecerea către conturile cadrului central. Ca urmare a acestor operaţiuni, conturile naţionale sunt disponibile în formă definitivă după trei ani de la declanşarea operaţiilor de înregistrare pentru anul de bază.
Fundamentarea deciziilor economice, curente are la bază informaţii furnizate de conturi provizorii care se revizuiesc permanent.
Prin urmare, asigurarea permanentă cu informaţii cât mai exacte şi în acelaşi timp operaţionale presupune un sistem de conturi definitive, semidefinitive, provizorii şi previzionale care se înlănţuie după un program temporal bine gândit.

În fiecare an se elaborează bugete economice, conturi previzionale pentru anul în curs şi pentru anul următor, care stau la baza elaborării politicii economice a statului şi se concretizează în special în legi financiare.
Această acţiune complexă de elaborare a sistemului de conturi previzionale începe cu proiectarea echilibrului de bunuri şi servicii. Primul pas constă în determinarea cererii finale pe componente (si iata cateva elemente exemplificative).
Consumul menajer (al familiilor sau gospodăriilor), principalul factor al evoluţiei producţiei se estimează plecând de la legile de evoluţie a consumului în funcţie de dinamica venitului şi de modul de repartizare a cheltuielilor pentru consum între diferite categorii de bunuri şi servicii. Pentru echipamente necesare gospodăriilor, inclusiv autoturisme, se utilizează rezultatele anchetelor privind intenţia de cumpărare.
Utilizând modele econometrice complexe se stabilesc dinamicile diferitelor categorii de bunuri şi servicii înfuncţie de veniturile disponibile.
În ceea ce priveşte investiţiile, modalităţile de evaluare sunt diferite în funcţie de disponibilitatea informaţiei. Astfel, investiţiile administraţiei publice se determină uşor pe baza bugetelor centrale şi locale care concretizează în cifre dimensiunea proiectelor de dezvoltare ce se au în vedere în perioada viitoare.
Estimarea investiţiilor productive impun o metodologie complexă, nu lipsită de dificultăţi. Pentru intreprinderile publice şi marile întreprinderi private volumul investiţiilor se cunoaşte direct. Pentru altele se utilizează diferite surse informaţionale, cum ar fi anchetele special organizate. Cu ajutorul unor modele econometrice se pot previziona investiţiile cu suficientă precizie.
În sfârşit, investiţiile menajelor, concretizate în special în locuinţe, se previzionează ţinând seama de volumul construcţiilor în curs de execuţie şi de informaţiile furnizate de statisticile privind autorizaţiile de construire.
Exportul şi importul se pot previziona de specialişti în evoluţia conjuncturală a pieţei externe. Dar fluctuaţiile comerţului exterior sunt de foarte multe ori imprevizibile. De aceea, modelele de previziune trebuie să conţină variabile aleatoare.
După evaluarea tuturor componentelor cererii finale şi a importurilor se trece la evaluarea producţiei interne brute pentru a verifica dacă satisface cererea finală. Pe grupe de produse se previzionează nivelul posibil al producţiei şi al stocurilor şi rezervelor de produse finite. Compararea resurselor cu utilizările se realizează în cadrul unui tabel intrări-ieşiri în unităţi naturale pentru care se cunosc elementele Cadranului II (utilizările) şi ale Cadranului III (producţia şi importul). Pentru a cunoaşte producţia necesară trebuie să se determine consumul intermediar, folosind coeficienţii tehnici de consum în unităţile naturale. Pentru eliminarea unor disproporţii ce pot apărea între ramuri, deci pentru a se realiza echilibrarea balanţei, urmează să se analizeze corelaţiile dintre cererea şi oferta unor produse, să se efectueze echilibrarea lor cu ajutorul preţurilor.
Introducerea preţurilor se face în două etape: prima etapă constă în folosirea preţurilor constante care permit previzionarea volumului producţiei şi echilibrarea balanţei la preţurile anului de bază, iar în cea de a doua etapă se construieşte balanţa intrări-ieşiri în preţurile curente ale anului de previziune.
Toate aceste operaţiuni presupun o serie de corectări, ajustări şi chiar acceptarea unor convenţii pentru realizarea coerenţei de ansamblu şi a echilibrării balanţei.

Cunoscând producţia şi consumul, se poate trece la elaborarea costurilor previzionale ale societăţilor şi ale antreprizelor individuale, ale administraţiei publice etc.
Principalele probleme care se ridică în această etapă constau în previzionarea efectivului de salariaţi, productivităţii muncii, a salariilor, a impozitelor şi cotizaţiilor sociale, care sunt elemente ale diferitelor costuri. Aceste previziuni furnizează informaţii pentru tabloul economic de ansamblu şi tabloul previzional al operaţiunilor financiare.
Complexitatea procesului previzional impune integrarea tuturor variabilelor şi a relaţiilor dintre acestea, precum şi a etapelor descrise anterior, într-un model formalizat care să permită reprezentarea realităţii şi în acelaşi timp utilizarea tehnicii electronice de calcul.
Dintre modelele utilizate de ţările care au adoptat sistemul conturilor naţionale (S.C.N.) se impune, prin complexitatea sa, modelul econometric pe termen mediu, francez, denumit Dinamica multisectorială (D.M.S.).
Acest model este dinamic, secvenţial (rezultatele fiecărui an influenţează economia anilor viitori) şi multisectorial. El conţine ecuaţii de comportament şi egalităţi contabile. În afară de variabile exogene (populaţia, conjunctura internaţională, preţul energiei etc) modelul conţine variabile de comandă cum sunt nivelul prestaţiilor sociale, nivelul impozitelor.
Pe baza modelului se pot descrie scenarii ale evoluţiei economice în diferite ipoteze, modelul permiţând simularea în condiţiile când se modifică una sau mai multe variabile exogene sau endogene.
Logica modelului poate fi sintetizată astfel:
- soluţiile fiecărui an se determină succesiv realizându-se echilibrarea permanentă a soluţiilor anuale;
- cererea finală determină producţia; cunoscându-se nivelul producţiei, se determină capitalul şi forţa de muncă necesară prin utilizarea unor funcţii de producţie;
- cunoscând elementele anterioare se calculează costul şi apoi preţul (cu condiţia cunoaşterii salariilor, taxelor sociale şi impozitelor). Preţul depinde deci de salarii, dar şi salariul depinde de preţuri; de aceea, ele se calculează simultan, plecând de la ecuaţia în care intră producţia, nivelul utilizării capitalului, nivelul angajării
forţei de muncă, nivelul taxelor şi al impozitelor;
- se determină venitul distribuit, partea menajelor şi ceea ce rămâne întreprinderilor (profitul); de aici rezultă rata rentabilităţii capitalului investit, precum şi valoarea ratei care intervine în determinarea investiţiilor;
- cererea finală se compune din consumul menajelor şi schimbul extern. Consumul menajelor se determină cunoscând venitul.
Având în vedere că venitul se deduce din producţie şi din preţ, rezultă că apare o conexiune inversă de corecţie,pentru ca s-a plecat de la cererea finală pentru a determina producţia, venitul şi consumul; o conexiune analogă apare pentru comerţul exterior; capacitatea de export şi de import depinde de preţulintern comparat cu cel extern.
De asemenea, nivelul exportului depinde de rata de utilizare a capacităţilor de producţie, deci reglarea depinde simultan de preţ şi de capacitatea de producţie.
Acestea sunt elementele de baza, numai ca schema exclude „administraţia” şi instituţiile financiare , astfel ca trebuiesc preluate si ele din bilanturile institutiilor financiar-bancare si din cele ale administratiei publice , pentru ca astfel sistemul sa fie complet.

Descrierea de pana acum este schematica (dar este exacta) si ne demonstreaza ,daca mai era necesar, cum conturile nationale ofera o prezentare sistematica si detaliata a economiei totale - regiune, tara, grup de tari -, a componentelor sale, precum si a relatiilor cu alte economii, acoperind o anumita perioada de timp - an, trimestru, semestru etc. Indiferent de intinderea spatiala si temporala a estimarilor, conturile nationale se calculeaza pe baza aceluiasi cadru stabilit prin regulamentul mentionat. Sistemul european de conturi (SEC 95) este armonizat cu numeroase concepte si clasificari utilizate in cadrul altor statistici sociale si economice, cum ar fi cele privind ocuparea, industria sau comertul exterior,demografia,investitiile si capitalul fix si multe altele.
Se intelege astfel ca constructia informationala a conturilor anuale,nu este o problema simpla. Ea cere o forte buna cunoastere a ansamblului economic national,a modului in care se formeaza,se antreneaza si se utilizeaza resursele,apoi metodele,procedurile,tehnicile de operare contabila,de calcul statistic , etc.probleme complexe si in permanenta evolutie (pentru ca politica si strategia economica evoluiaza si ele),dar eu m-am limitat la aceasta schema sumara,sperand ca “economistii” nostri le-au invatat la facultate,la masterate,la atatea programe si cursuri de “invatare”rapida de care nu mai ai loc sa intorci!(Pentru cei interesati ,pe blogul “Clubul Universitarilor Liberi”,se gaseste o varianta mai dezvoltata,mai concreta,cu multe detalii subtile).

ADENDUM : ANEXE EXPLICATIVE:

Anexa 1 – Conceptia si cadrul legislativ

Implementarea conturilor nationale in Sistemul statistic romanesc a constituit o prioritate a perioadei de tranzitie, incepand cu anul de calcul 1989. In Romania, Sistemul european de conturi nationale si regionale versiunea 1995 - SEC95 - se aplica incepand cu anul 1998. Metodologia SEC95 este obligatoriu de aplicat, prin Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor, cu modificarile ulterioare, in tarile membre ale Uniunii Europene, fiind cadrul compatibil pe plan international cu Sistemul conturilor nationale versiunea 1993 - SCN93 -, utilizat de marile organizatii internationale. Acest regulament este completat de alte documente legislative, emise in timp, precum si de manuale detaliate (elaborate de Eurostat, referitoare la aspecte specifice ale SEC95: Venitul national brut, Estimari in preturi constante, Servicii de intermediere financiara indirect masurate, statistica guvernamentala etc.). Obligativitatea aplicarii SEC95 in cadrul Uniunii Europene este intarita prin anexa B la regulamentul Consiliului mentionat, ce se refera la Programul de transmitere a datelor SEC95 . In momentul de fata sistemul contabilitatii nationale este reglementat prin ordinul presedintelui Institutului National de Statistica privind conturile anuale,publicat in Monitorul Oficial nr. 292 din 5 mai 2009.

Sistemul de conturi nationale SEC95 are o mare importanta politica deoarece este utilizat in procedura bugetara a Comunitatii pentru a stabili contributia fiecarei tari provenind din resursa TVA si VNB. De asemenea, prin intermediul SEC95 se realizeaza urmarirea si orientarea politicilor monetare europene - criteriile de convergenta ale Tratatului de la Maastricht.
Conturile nationale ofera o descriere sistematica si detaliata a economiei totale - regiune, tara, grup de tari -, a componentelor sale, precum si a relatiilor cu alte economii, acoperind o anumita perioada de timp - an, trimestru, semestru etc. Indiferent de intinderea spatiala si temporala a estimarilor, conturile nationale se calculeaza pe baza aceluiasi cadru stabilit prin regulamentul mentionat. SEC95 este armonizat cu numeroase concepte si clasificari utilizate in cadrul altor statistici sociale si economice, cum ar fi cele privind ocuparea, industria sau comertul exterior.
Anexa 2 : Tabloul conturilor

Tabelul conturilor economice integrate se realizeaza anual, in preturi curente, pentru cele 6 sectoare institutionale. Principalele conturi si subconturi nefinanciare prevazute de sistemul conturilor nationale sunt urmatoarele:
-Contul de bunuri si servicii (0);
-Contul de productie (I);
-Conturile de distribuire primara a venitului (II.1):
-> Contul de exploatare (II.1.1);
-> Contul de alocare a veniturilor primare (II.1.2):
--> Contul de venit al intreprinderii (II.1.2.1);
--> Contul de alocare a altor venituri primare (II.1.2.2);
-Contul de distribuire secundara a venitului (II.2);
-Contul de redistribuire a venitului in natura (II.3);
-> Contul de utilizare a venitului (II.4):
-> Contul de utilizare a venitului disponibil (II.4.1);
-Contul de utilizare a venitului disponibil ajustat (II.4.2);
-Contul de capital (III.1):
-> Contul variatiilor nete datorate economiei si transferurilor de capital (III.1.1);
-> Contul achizitiilor de active nefinanciare (III.1.2).
Conturile sunt echilibrate cu ajutorul soldurilor contabile. Cele mai importante solduri contabile sunt: (a).valoarea adaugata,
(b).excedentul de exploatare,
(c). soldul veniturilor primare,
(d).venitul disponibil,
(e).economia si capacitatea/necesarul de finantare, exprimate in valoare bruta sau neta.


Anexa 3 : Venitul national brut.

Venitul national brut(VNB) are o deosebita importanta politica in contextul Uniunii Europene deoarece:
-totalul resurselor Uniunii Europene este determinat ca procent din veniturile nationale brute ale statelor membre;
-contributia relativa a fiecarui stat membru la a patra resursa proprie Uniunii Europene se bazeaza pe VNB propriu.
Prin Regulamentul CE nr. 1.287/2003 al Consiliului din 15 iulie 2003 privind armonizarea venitului national brut la preturile pietei se creeaza bazele legale prin care acest indicator macroeconomic se calculeaza, cu respectarea stricta a metodologiei SEC95.
VNB reprezinta ansamblul veniturilor primare primite de catre unitatile institutionale rezidente: remunerarea salariatilor, impozitele pe productie si importuri minus subventiile, veniturile din proprietate, cele de primit minus cele de platit, excedentul brut de exploatare si venitul mixt brut. Altfel spus:


VNB (la preturi de piata) este format din:
1.Produsul intern brut (la preturi de piata),
( minus) 2. Veniturile primare varsate de unitatile nerezidente,
( plus) 3. Veniturile primare primite de la “ restul lumii” de catre unitatile
rezidente.
Pe baza metodologiei SEC95, venitul national brut este identic din punct de vedere conceptual cu produsul national brut calculat pe baza SEC79.
Venitul national brut poate fi in marime absoluta mai mic sau mai mare decat PIB, modificarile sale fiind influentate de valorile veniturilor primare primite sau transferate de la sau catre "Restul lumii".
Procesul de calcul privind tranzitia de la conceptul de PIB la cel de VNB este direct legat de estimarile realizate pentru conturile sectorului institutional "Restul lumii". Acest sector nu este caracterizat de o functie specifica sau de anumite resurse principale; acesta grupeaza unitatile nerezidente atat timp cat acestea intretin tranzactii economice cu unitatile institutionale rezidente. Conturile specifice ale acestui sector ofera o imagine de ansamblu a legaturilor economice ale tarii cu restul lumii.

Contul "Restul lumii" nu este un sector institutional ca atare, dar joaca un rol analog in structura conturilor nationale. In cadrul acestui sector se disting urmatoarele grupe de conturi:
▪ conturile operatiunilor curente;
▪ conturile de acumulare;
▪ conturile de patrimoniu.
Resursa acestui sector reprezinta o utilizare pentru economia totala (nationala) si invers.
In timp ce pentru calculul PIB se utilizeaza conceptul domestic, important mai ales din perspectiva teritoriului economic al unei tari, calculul VNB are la baza conceptul de rezidenta, legat mai ales de deschiderea economiilor catre restul lumii, in particular de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Unitatile rezidente sunt acele unitati care au centrul de interes economic pe teritoriul Romaniei, iar cele nerezidente sunt cele ce au centrul de interes in afara Romaniei. Toate unitatile angajate in activitatile economice in Romania pentru o perioada de cel putin un an sunt considerate rezidente pentru Romania.
Principala sursa de date utilizata pentru calculul conturilor sectorului "Restul lumii" si al VNB o reprezinta balanta de plati, elaborata de BNR. Metodologia de elaborare a balantei de plati are la baza recomandarile celei de-a cincea editii a Manualului balantei de plati al Fondului Monetar International.

Din partea autorului : stiinta si societatea:
“ Stiinta insemneaza a continua cand toti ceilalti renunta, si prin stiinta noi luptam pentru o lume mai dreapta,mai buna, desi suntem suficient de convinsi ca nu exista perfectiune . Toti suntem atinsi de o oarecare nebunie, salbaticie, neputinta, monstruozitate.....dar cred ca diferenta o face modalitatea in care convietuim intre noi ,cu dusmanii si prietenii,cu autoritatile si lipsa de autoritate,cu neputinta lor vs. forta si putinta noastra . Nu ne sperie nimic pentru ca esecul nu inseamna decat oportunitatea de a incepe din nou, de data asta mai inteligent si cu mai multa ambitie Acesta este punctul nostru de vedere,pentru asta ne preocupa soarta societatii si cine nu-i cu noi,duca-se oriunde!”.


27.nov.ora 8h30’
Supervizare:CLUBUL DE LA BUZAU

Am participat la un curs al domului profesor. O experienta foarte revelatoare. Recomand oricui are ocazia.
____________________________________
www.transferpricing.ro/vreau-o-analiza-de-comparabilitate/ce-est...

Am pierdut tot ce iubeam mai tare in viata asta, mi.au murit pe rand copii, nevasta, parintii.
M.am stins in lacrimi si durere, cu gandul la ei.
Insa demnitatea inca traieste in mine si imi zice ca orice.as primii in schimb, sa nu.mi tradez neamul.
Cum sa votati PSD,partidul unui comunist care a omorat mii de romani in goana dupa putere?
Chiar nu aveti pic de demnitate romanilor? " FLORIN CALINESCU