Conturile nationale

Prof.univ.dr.C.M.DRAGAN

„Daca vorbesti toata ziua despre PIB si nu stii ce-i ala,din ce se compune,cum se formeaza , cum se distribuie si redistribuie,cum poate influenta viata noastra,cum il folosesc politicienii in exercitiile lor de vorbire,etc. – atunci este bine s-o lasati balta sau sa pui mana sa-l inveti.Eu va ofer aici o sansa!”
C.M.

Sistemul conturilor sau al contabilitãþii naþionale (SCN) este un algoritm combinatoriu de contabilitate,statistica ºi analizã macroeconomicã utilizat în sintezele economice ale þãrilor cu economie de piaþã, în statisticile O.N.U. ºi ale altor organisme internaþionale.
Se compune dintr-un ansamblu coerent si complet de conturi macroeconomice si tabele avand la baza o serie de conceptii, definitii, clasificari si reguli contabile, acceptate la nivel international. Sistemele de contabilitate nationala sunt relativ recente; necesitatile lor au fost reflectate prin publicarea ideilor lui Keynes in 1936 si au fost international normalizate si puse la punct dupa al doilea razboi mondial.
Sistemele de contabilitate nationala din majoritatea tarilor se afla astazi sub patronatul Sistemului de Conturi Nationale al Natiunilor Unite (SCN), care este in vigoare, cu versiunea sa din 1993, ce a substituit-o pe cea din 1968. Toate tarile membre ale Uniunii Europene urmaresc directivele, si mai exacte, ale Sistemul European de Conturi (SEC), a carui versiune din 1995 a inlocuit-o pe cea din 1979. Plecand de la statisticile elementare - statistici industriale, ale pieteti muncii, comertului exterior, etc. - tehnicienii contabilitatii nationale ale fiecarei tari estimeaza fluxurile economice care formeaza sistemul. Tema este foarte complexa din cauza frecventelor incoerente ale rezultatelor statisticilor elementare si lacunelor informative din unele sectoare.Acesta este si motivul pentru care dupa anul 2000 ,organismele specializate ale O.N.U. si ale Uniunii Europene au actionat permanent pentru perfectionarea sistemului si largirea utilizarii lui
In Uniunea Europeana, o parte din contributia financiara a fiecarui membru (a patra resursa proprie a UE) este estimata luand in considerare rezultatele contabilitatii nationale. De aceea SEC trebuie sa garanteze ca toti membrii realizeaza exact aceleasi masuratori. Cum valorificarea anumitor masuri este supusa uneori diferitelor interpretari, SEC-ul va incerca sa precizeze si sa puncteze la maxim tehnicile de masurare si valorificare a variabilelor economice.
Principalele entitati macroeconomice masurate in toate sistemele de contabilitate nationala sunt: produsul intern brut (PIB), consumul privat, consumul public sau cheltuielile statului, formarea capitalului fix sau investitiile, exporturile si importurile de bunuri si servicii.
Apariþia sa a fost impusã de necesitatea asigurãrii unor informaþii corelate pentru efectuarea unor calcule ºi analize macroeconomice, devenind instrumentul principal de evidenþã ºi analizã macroeconomicã folosit în statistica mondialã. Obiectul sãu este de a reprezenta cantitativ realitatea economicã într-o perioadã de timp sau la un moment dat. Activitatea economicã are ca rezultat produse ºi servicii care au caracter de marfã ºi se realizeazã prin intermediul pieþei, precum ºi produse ºi servicii care nu au caracter de marfã ºi, ca atare, nu fac obiectul pieþei. Fluxurile de bunuri se numesc fluxuri materiale. Evidenþa acestora este necesarã pentru ca, prin agregare, sã se obþinã indicatori care permit analiza dimensiunilor ºi rezultatelor obþinute, privite ca valori de întrebuinþare necesare pentru: satisfacerea nevoilor populaþiei, producþia de noi bunuri, acumularea de bunuri, stabilirea posibilitãþilor de export ºi a necesitãþilor de import. În procesul realizãrii valorilor de întrebuinþare trebuie evidenþiate ºi fluxurile de venituri sau financiare.

Evidenþierea fluxurilor materiale ºi financiare rãspunde unor nevoi diferite de informare ºi analizã economicã. Fluxurile materiale ºi financiare, grupate pe categorii de produse ºi servicii, respectiv de venituri ºi cheltuieli, sunt evidenþiate în conturi alcãtuite dupã principiul dublei înregistrãri. Categoriile economice utilizate în concepþia SCN au la bazã teoria generala pe care se fundamenteazã mecanismele economiei de piaþa , dar si faptul ca fiecare entitate productiv-comerciala,de prestatii si servicii,institutii si organizatii,tot ce inseamna persoana juridica de orice marime , conduce un sistem de contabilitate construit dupa norme,reguli si standarde unitare,aliniate la nivelul Uniunii Europene ca o componenta a Acquis-ului comunitar , ceea ce asigura unitatea de continut si implicit garantia obtinerii unor informatii certe,comparabile si compatibile cu obiectivele politicilor economice si financiare ale fiecarei tari dar si ale organismelor comune (F.M.I. , Banca Europeana,Natiunile Unite,etc).
In Uniunea Europeana, o parte din contributia financiara a fiecarui membru (a patra resursa proprie a UE) este estimata luand in considerare rezultatele contabilitatii nationale. De aceea SEC trebuie sa garanteze ca toti membrii realizeaza exact aceleasi masuratori. Cum valorificarea anumitor masuri este supusa uneori diferitelor interpretari, SEC-ul va incerca sa precizeze si sa puncteze la maxim tehnicile de masurare si valorificare a variabilelor economice.

Principalele categorii macroeconomice masurate in toate sistemele de contabilitate nationala sunt: produsul intern brut (PIB), consumul privat, consumul public sau cheltuielile statului, formarea capitalului fix sau investitiile, exporturile si importurile de bunuri si servicii.


1. Conceptia sistemului

Primul sistem al contabilitãþii naþionale a fost elaborat de prof. Richard Stone în Anglia, în anul 1938.
Acesta a stat la baza elaborãrii conturilor naþionale ale O.N.U. în anul 1952. Ministerul Finanþelor din Franþa, sub conducerea lui Claude Gursin, introduce în anul 1956 un sistem adaptat economiei franceze. În anul 1970, R. Stone prezintã o formã îmbunãtãþitã a S.N.C. Ca urmare a preocupãrilor pentru redarea cât mai corectã a imaginii de ansamblu a activitãþii economico-financiare au apãrut diferite variante practice de aplicare.
S-au distins în mod deosebit sistemele de contabilitate naþionalã exprimate în stocuri ºi fluxuri. SCN exprimate în stocuri au ca obiect evaluarea mãrimilor ce definesc capitalul naþional, iar cele exprimate în fluxuri, fluxurile ce se stabilesc între sectoarele economiei naþionale ºi între acestea ºi restul lumii.
Între acestea prezintã interes deosebit urmãtoarele douã, ºi anume:
- sistemul Cambridge sau sistemul de contabilitate a produsului naþional ºi venitului naþional, care descrie relaþiile ce se stabilesc între principalele sisteme omogene ale economiei ºi între acestea ºi restul lumii, reflectând viaþa economicã printr-un sistem de conturi corelate între ele, în care se contabilizeazã operaþiunile economice efectuate în cursul unei perioade, evidenþiind mãrimile globale sau macroeconomice privind activitatea economicã la nivel naþional;
- sistemul Leontief sau sistemul interdependenþelor structurale sau input-ouput, care descrie structura internã a sistemului productiv ºi se prezintã sub forma unui tabel matricial cu 2 coloane care indicã intrãrile ºi ieºirile fiecãrei ramuri, serviciilor publice, populaþiei ºi restului activitãþilor. Acesta cautã sã evidenþieze structura productivã a economiei naþionale, spre deosebire de sistemul Cambridge care scoate în relief relaþiile dintre sectoare, arãtând doar aspectele principale ale activitãþii economice.


Aceste douã sisteme sunt complementare între ele dar nu iau în consideraþie fluxurile banilor ºi creditelor rezultate din tranzacþii ºi, ca urmare nu explicã aspectele monetare ºi financiare ale activitãþii economice.
Pentru a reda aceste aspecte a apãrut sistemul contabilitãþii fluxurilor financiare, care descrie sursele ºi utilizarea fondurilor bãneºti ale principalelor sectoare sau grupuri de sectoare ale economiei, înregistrând toate tranzacþiile care se efectueazã prin mijlocirea monedei ºi creditului. Spre deosebire de alte sisteme, acesta are alt conþinut ºi urmãreºte alte obiective, prezentând diferenþe ºi în ceea ce priveºte sectorizarea economiei naþionale ºi modalitatea de contabilizare a fluxurilor.

Contabilitatea fluxurilor financiare are urmãtoarele obiective principale:
- determinarea relaþiilor care existã între funcþionarea sistemului bancar ºi variaþiile activitãtilor productive ºi comerciale;
- indicarea originii fondurilor ºi a modalitãþilor de finanþare a cheltuielilor pentru fiecare sector;
- stabilirea corelaþiilor între cheltuielile de consum, economisire ºi alte forme de finanþare.
Trebui sa recunoastem ca realizarea acestor obiective nu este usoara,dat fiind multiplele corelatii ce se nasc,inclusiv cu fluxurile materiale, dar tocmai pentru aceasta s-a construit un sistem contabil care trece pachetele de informatii prin numeroase furci de control,autocontrol si reglare spre a obtine cele mai complete caracterizari.


2. Structura sistemului .

Acest sistem este format dintr-un numãr de tabele în care se evidenþiazã producþia, repartiþia, consumul ºi acumularea de bunuri, pe categorii de agenþi economici ºi pe ansamblu. Circuitul economic anual este prezentat ca un ansamblu de operaþiuni economice sau fluxuri. Fiecare operaþiune economicã evidenþiazã un transfer de mijloace bãneºti între unitãþile producãtoare ºi consumatori.
SCN este prezentat sub formã matricealã, pentru a evidenþia relaþiile dintre elementele înregistrate în conturi. În matrice, fiecare cont este reprezentat de o linie ºi o coloanã. Operaþiunile care se evidenþiazã în creditul conturilor (pasivele) sunt reprezentate pe linii, iar cele care figureazã în debit (activele) sunt reprezentate pe coloane.
Matricea simplificatã a SCN, publicatã de Oficiul de Statisticã al O.N.U. separã cele 4 conturi în felul urmãtor:
- Contul „PRODUCTIE”, este separat în douã grupe de subconturi ºi anume: subconturile de mãrfuri, în care se evidenþiazã bunurile materiale ºi nemateriale cu caracter de marfã, cu specificarea valorii mãrfurilor desfãcute pe categorii de consumatori (unitãþi productive, populaþie, formarea brutã a capitalului, export) ºi subconturile de activitãþi, în care se evidenþiazã ramurile producãtoare de bunuri pe sectoare;
In aceasta conceptie , contul „Productie” evidenþiazã producþia de bunuri, pe de o parte, pe ansamblu ºi pe producãtori, iar pe de altã parte, pe genuri de activitãþi (ramuri). Se iau în consideraþie 4 categorii de producãtori: unitãþile producãtoare de mãrfuri, producãtorii de servicii guvernamentale, producãtorii de servicii casnice ºi instituþiile cu caracter nelucrativ care presteazã servicii populaþiei. Fiecare operaþiune este înscrisã în debitul ºi creditul contului, adica:. în credit valoarea vânzãrilor de mãrfuri ºi exportul, iar în debit venitul brut (valoarea adãugatã) ºi importul. Mãrimea venitului brut ºi a importului trebuie sã fie egalã deci cu valoarea vânzãrilor ºi a exporturilor. Aceasta aratã cã valoarea adãugatã este egalã cu suma vânzãrilor de bunuri de consum ºi de investiþii corectatã cu soldul relaþiilor import-export.
- Contul „CONSUM” se separã tot pe douã grupe de subconturi: subconturile de cheltuieli, în care se evidenþiazã categoriile de cheltuieli (pentru cumpãrãturi de mãrfuri, pentru servicii guvernamentale, pentru obiective ale unor organizaþii particulare etc.) ºi sectoarele care le fac (gospodãriile populaþiei, instituþiile guvernamentale etc.) ºi subconturile de venituri, în care se evidenþiazã categoriile de venituri în sectoarele care le-au realizat, adicã veniturile brute sau valoarea adãugatã a diferitelor sectoare pe elemente care le determinã mãrimea;
- Contul „ACUMULARE” evidenþiazã tranzacþiile sectoarelor instituþionale cu capital sau fonduri fixe. Este vorba, pe de o parte, de finanþarea investiþiilor brute ºi a cheltuielilor pentru variaþia stocurilor fãcute de diferite sectoare, iar pe de altã parte, de capitalul financiar folosit pentru achiziþii de pamânt ºi fonduri nemateriale, de transferurile ºi de consumul de capital fix;
- Contul „RESTUL LUMII” evidenþiazã tranzacþiile curente legate de importurile ºi exporturile de bunuri, precum ºi transferurile curente ºi tranzacþiile de capital cu strãinãtatea.

Sistemul Conturilor Nationale furnizeazã, aºadar, o serie de informaþii, pe baza cãrora se efectueazã calcule ºi analize macroeconomice de mare importanþã. Cele mai semnificative sunt urmãtoarele categorii de informaþii:
- cele referitoare la producþia de bunuri ºi la structura acestora pe ramuri de provenienþã ºi pe sectoare unde se utilizeazã;
- cele referitoare la repartiþia bunurilor, respectiv la formarea veniturilor, la formarea ºi folosirea lor de cãtre diferiþii agenþi economici;
- cele referitoare la alocaþiile pentru formarea ºi creºterea capitalului, la investiþii ºi alte forme de acumulare în cursul anului;
- cele referitoare la operaþiunile economice ºi financiare cu strãinãtatea.

Indicatorii macroeconomici determinati pe baza acestor informaþii au o largã utilizare în calculele ºi analizele economice de interes naþional, pentru fundamentarea politicii economice a unei þãri ºi pentru compararea nivelului ºi structurii economice atinse de o þarã cu cele atinse de alte þãri. Bunurile sunt evaluate la preþurile producãtorilor ºi consumatorilor. În ambele cazuri pot fi preþuri ale factorilor de producþie, care nu includ impozitele indirecte, ºi preþuri ale pieþei, care includ în mãrimea lor ºi impozitele indirecte.
În cadrul SCN se întocmesc unele scheme sau tabele care reflectã diverse fluxuri, structuri ºi relaþii, între care se distinge tabloul economic de ansamblu ºi tabelul intrãri-ieºiri (input-output) sau balanþa legãturilor dintre ramuri (sub acest nume a patruns in tara noastra,in perioada antedecembrista,sistemul lui Leontief).
Tabloul economic de ansamblu cuprinde resursele ºi utilizarea acestora, grupate pe conturi ale sectoarelor instituþionale ºi pe conturi de operaþiuni. Unitãþile din economia naþionalã sunt grupate în sectoare instituþionale în funcþie de principalele resurse ºi dupã elementele reprezentative ale comportamentului economic.
Tabelul intrãri-ieºiri este o reprezentare coerentã a fluxurilor de bunuri ºi servicii produse în þarã, precum ºi cele schimbate cu restul lumii ºi utilizate de cãtre toate unitãþile rezidente în cursul unui an, aratând ºi structura costurilor de producþie pe fiecare ramurã a economiei naþionale. Conþine conturi de bunuri ºi servicii, contul de producþie ºi contul de exploatare la nivelul fiecãrei ramuri ºi pe ansamblul economiei. Este format din patru tabele ºi anume :
- tabelul relaþiilor economiei naþionale, care aratã structura acesteia, producþia internã ºi importul;
- tabelul consumului intermediar, care evidenþiazã, pe rânduri, contribuþia ramurilor la formarea consumului de obiecte ale muncii din economie ºi, pe coloane, ramurile de producþie beneficiare;
- tabelul utilizãrii finale, care aratã consumul final privat ºi public, formarea brutã de capital ºi exportul, pe ramuri de provenienþã;
- tabelul intrãrilor primare, care reflectã elementele valorii adãugate în fiecare ramurã ºi contribuþia ramurilor la realizarea produsului intern brut.
Intre ele sunt anumite corelatii care le asigura o autoverificare a datelor (pentru ca respecta teza contabila a dublei inregistrari , politicile contabile de evaluare a activelor si actelor comerciale,principiul autocontrolului tip balanta,etc.),dar si posibilitatea imbogatirii sau adancirii portofoliului informational,atunci cand este nevoie.






3.Calculul indicatorilor sintetici fundamentali.


Asa cum aratam mai inainte , in SCN se calculeazã cinci indicatori sintetici principali, ºi anume: produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produsul naþional brut ºi produsul naþional net.
Produsul global brut reprezintã valoarea bunurilor produse ºi consumate în societate într-o periodã de timp determinatã, de regulã, un an.
Se folosesc doua moduri de calcul a acestuia (plus o combinatie intermediara) ºi anume:
- ca sumã a valorii producþiilor globale brute de bunuri în toate sectoarele naþionale, adicã atât a celor care se realizeazã pe piaþã ca mãrfuri cât ºi a celor care nu au caracter de marfã. La instituþiile financiare, producþia brutã include comisioanele încasate de acestea pentru serviciile prestate ºi diferenþa dintre dobânzile ºi dividentele încasate ºi plãtite. La societãþile de asigurare, include remuneraþia necesarã pentru producerea unui serviciu ºi nu totalul primelor de asigurare încasate. La instituþiile publice ºi private fãrã scop lucrativ, producþia brutã include costul de producþie sau consumul intermediar de bunuri ºi servicii, remuneraþiile plãtite salariaþiilor, consumul de capital fix ºi impozitele indirecte plãtite. Bunurile ºi serviciile produse pentru piaþã se evaluezã la preþurile încasate, iar serviciile produse de unitãþile bugetare se evalueazã la nivelul costurilor;
- ca sumã a intrãrilor intermediare ºi a intrãrilor primare. Intrãrile intermediare reprezintã valoarea bunurilor folosite pentru consum intermediar. În ramurile producþiei materiale, consumul intermediar include consumul de materii prime ºi materiale, combustibili, energie ºi apã cumpãrate, cheltuielile de cercetare ºi proiectare de produse, analize, încercãri, probe, publicitate, comisioanele plãtite organizaþiilor de comerþ exterior, plãþile pentru serviciile de transport ºi telecomunicaþii, gospodãrie comunalã ºi locativã, financiarbancare, cheltuielile cu protecþia muncii, deplasãrile personalului în interes de serviciu etc. Nu se includ în consumul intermediar cheltuielile care satisfac consumul lucrãtorilor dar nu sunt legate direct de producþie, achiziþiile de utilaje de natura capitalului fix, cheltuielile cu reparaþiile construcþiilor ºi bunurilor pentru prelungirea duratei de funcþionare sau sporirea capacitãþii de producþie a acestora etc. La instituþiile financiare, consumul intermediar cuprinde chiria, cheltuielile generale de administraþie, costul miciilor reparaþii ºi cheltuielile de întreþinere a localurilor, ca ºi la societãþile de asigurare. La instituþiile publice ºi private fãrã scop lucrativ, consumul intermediar reprezintã costurile de producþie aferente bunurilor ºi serviciilor consumate.
Intrãrile primare sunt formate din consumul de capital fix, respectiv amortizarea acestuia, remuneraþiile lucrãtorilor, impozitele indirecte diminuate cu subvenþiile, excedentul de exploatare.
Toate acestea reprezintã forme ale valorii adãugate, ca sumã a valorii consumului final ºi a valorii consumului intermediar.
Consumul final sau cheltuielile finale aratã destinaþia finalã a bunurilor produse în economie, respectiv consumul final public ºi privat, formarea brutã de capital, adicã investiþiile ºi variaþia stocurilor, ºi exportul corespunzãtor importului.
Limitat la sfera producþiei materiale, produsul global brut are un conþinut similar produsului social total.

Produsul intern brut reprezintã valoarea bunurilor produse în societate în timp de un an ºi ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic. Acesta se determinã pe ramuri ale economiei naþionale ºi se însumeazã la nivelul acesteia. În principiu, la nivel de economie naþionalã, produsul intern brut este egal cu diferenþa dintre produsul global brut ºi consumul intermediar. La nivel de ramurã, se face diferenþa între producþia globalã brutã a acesteia ºi consumul intermediar aferent.

Si totusi produsul intern brut, principalul agregat macroeconomic al contabilitatii nationale, reprezinta rezultatul final al activitatii de productie a unitatilor producatoare rezidente. Acesta se poate calcula in varianta definitiva prin 3 metode: metoda de productie, metoda cheltuielilor si metoda veniturilor. Valorile PIB calculate independent prin cele 3 metode sunt reconciliate in vederea obtinerii unei estimari unice a PIB.

(a). Metoda de productie Producþia globalã brutã exprimã valoarea bunurilor create, indiferent dacã au sau nu au caracter de marfã. Acestã modalitate de determinare a produsului intern brut la nivel de ramurã sau economie este cunoscutã sub numele de metoda de producþie.
Intrand in sfera exactitatii,trebuie sa observam ca in cadrul acestei metode,produsul intern brut se determina pe baza urmatoarei formule:

PIB = VAB + IP + TV - SP,
in care:
PIB = produsul intern brut la pret de piata;
VAB = valoarea adaugata bruta la pret de baza;
IP = impozite pe produse;
TV = taxe vamale/drepturi asupra importurilor;
SP = subventiile pe produse;
iar:
VAB = productia de bunuri si servicii - consum intermediar.

Productia de piata reprezinta productia de bunuri si servicii vandute pe piata la preturi semnificative din punct de vedere economic sau destinate pietei. Prin conventie, conform SEC95, toate bunurile sunt considerate a fi vandute sau destinate pietei. Productia de servicii de piata cuprinde toate serviciile care sunt destinate pietei, fiind prestate de unitati ale caror costuri de productie sunt acoperite cu mai mult de 50% de veniturile provenite din vanzarea productiei lor: comert, transport, comunicatii, servicii personale si sociale. Criteriul veniturilor/costurilor este utilizat pentru toate serviciile de piata.

Productia de piata este inregistrata si evaluata la pret de baza atunci cand este generata prin procesul de productie. Productia pentru consum final propriu cuprinde bunuri si servicii produse si retinute de producatorii lor fie in scopul consumului final, fie in scopul formarii brute de capital fix. Cum societatile nu au consum final, productia pentru consum final propriu este realizata numai de catre gospodariile populatiei, de exemplu, bunurile agricole produse si consumate de membrii aceleiasi gospodarii, serviciile de locuinte produse de proprietarii ocupanti etc. Bunurile si serviciile utilizate pentru formarea bruta proprie de capital fix pot fi produse de orice tip de intreprindere. Acestea includ masini-unelte, constructii realizate pentru uzul propriu al intreprinderii, locuintele si extinderile la locuinte realizate de catre gospodariile populatiei. Productia pentru consum final propriu este evaluata la pretul de baza al produselor similare vandute pe piata. Aceasta productie poate genera un excedent de exploatare net sau un venit mixt. Aceeasi regula este aplicata productiei de locuinta a proprietarilor ocupanti ai locuintelor. Evaluarea productiei pe cont propriu de constructii se bazeaza pe costurile de productie.
Alta productie non-piata cuprinde bunurile si serviciile furnizate de unitatile apartinand administratiilor publice sau institutiilor fara scop lucrativ in serviciul gospodariilor populatiei catre alte unitati, in mod gratuit sau la preturi nesemnificative din punct de vedere economic. Aceasta se evalueaza pe baza costurilor de productie care rezulta din insumarea urmatoarelor elemente: consum intermediar, remunerarea salariatilor, consum de capital fix si alte impozite pe productie, mai putin subventiile pe productie. Productia non-piata se identifica cu total costuri de productie minus venituri din vanzari.
Sectorul institutional "Administratii publice" ocupa un rol central in elaborarea conturilor nationale datorita numeroaselor informatii pe care le pune la dispozitie, nu numai asupra activitatii lui, dar si a celor desfasurate de celelalte sectoare, si datorita rolului sau privilegiat in politica economica a unei tari. Pentru realizarea conturilor acestui sector este necesara o buna cunoastere a organizarii administrative, a procedurilor contabile, a regulilor sale de functionare si a textelor juridice ce reglementeaza operatiunile.

Asa cum se constata, aceste principii generale de evaluare a productiei prezinta numeroase particularitati, depinzand de natura activitatilor realizate , care trebuiesc solutionate corect si de aceea metoda in sine solicita si un volum sporit de munca.

Se observa deasemeni ca diferenþa dintre produsul sau producþia brutã ºi consumul intermediar îmbracã forme diferite de exprimare ºi caracterizare, respectiv consum, cheltuieli sau cerere finalã ºi valoarea adãugatã, fapt care a condus la formularea a inca douã metode specifice pentru calculul produsului intern brut, anume metoda veniturilor ºi metoda cheltuielilor , care sunt mai operationale,chiar daca nu suficient de bogate informational.

(b). Potrivit metodei veniturilor, care este cea mai rãspânditã, produsul intern brut se calculeazã ca sumã a costurilor care alcãtuiesc valoarea adãugatã în toate instituþiile producãtoare din þarã, ºi anume:
-impozitele indirecte nete, adicã impozitele indirecte plãtite minus subvenþiile încasate, -consumul de capital fix sau amortizarea,
- retribuþiile salariaþilor ºi
- excedentele de exploatare.
Detaliind lucrurile,ajungem la urmatoarea formula de calcul a PIB, prin metoda veniturilor :

PIB = R + EBE + AIP - ASP + IP+TV-SP,

in care:
R = remunerarea salariatilor;
EBE = excedentul brut de exploatare;
AIP = alte impozite pe productie;
ASP = alte subventii pe productie;
IP = impozite pe produse;
TV = taxe vamale (drepturi asupra importurilor);
SP = subventiile pe produse.

Calculul produsului intern brut prin metoda veniturilor implica estimarea lui ca suma a componentelor valorii adaugate brute, si anume remunerarea salariatilor, alte impozite fara subventii pe productie si excedentul brut de exploatare/venitul mixt.
Contul de exploatare, ce sta la baza PIB prin metoda veniturilor, este calculat nu numai pe ramuri omogene, ci si pe sectoare institutionale, concomitent cu realizarea contului de productie. Aceasta etapa de calcul este parte integranta a tabelului intrari-iesiri si a tabelului conturilor economice integrate, constituind tabelul intrarilor primare.

Impozitele indirecte sunt sumele de bani pe care unitãþile le plãtesc statului sau unor organisme internaþionale ºi pe care le includ în costurile lor de producþie. Este vorba de impozite asupra producþiei, vânzãrii, achiziþionãrii sau utilizãrii de bunuri ºi de taxele vamale de import. Aici nu intrã impozitele directe pe venit sau pe avere plãtite de întreprinderi, pentru cã acestea sunt incluse în valoarea adãugatã ca parte a profitului din care se suportã (excedent de exploatare).
Subvenþiile se acordã de cãtre stat întreprinderilor publice sau private pentru acoperirea parþialã a costurilor acestora.
Subvenþiile sunt legate de valoarea bunurilor produse, exportate sau consumate, de forþa de muncã ocupatã sau de suprafeþele utilizate pentru producþie, precum ºi de modul de organizare sau executare a acelei producþii. Sumele acordate de stat întreprinderilor private pentru finanþare ainvestiþiilor, acoperirea daunelor sau pierderilor suferite de echipamentele imobiliare sunt considerate transferuri de capital ºi nu subvenþii.
Consumul de capital fix exprimã valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru producþie în timp de un an, ca urmare a uzurii fizice normale.
Distrugerile din diferite cauze ºi scoaterea din uz din cauza uzurii morale se considerã pierderi de capital fix.
Excedentul de exploatare este diferenþa dintre produsul sau producþia brutã, pe de o parte, ºi consumul intermediar, pe impozitele indirecte nete, consumul de capital fix ºi remuneraþiile salariaþilor, pe de altã parte. În principiu, este vorba de profit. Pot sã aparã excedente de exploatare numai la întreprinderile care îºi valorificã producþia la preþul pieþei. Nu este cazul la administraþiile publice care presteazã servicii cãtre terþi la preþul de cost al acestora.

(c).Potrivit metodei cheltuielilor sau utilizãrii finale, produsul intern brut se calculeazã prin însumarea destinaþiilor finale ale producþiei ºi anume: consumul final public (guvernamental), consumul final al gospodãriilor populaþiei (menajelor), consumul final al instituþiilor private fãrã scop lucrativ, formarea brutã de capital ºi exportul net.

Trebuie avut in vedere tipul de cheltuiala finala in care este angajat fiecare sector institutional, deoarece consumul este privit din unghiuri diferite, influentand momentul inregistrarii si evaluarea. Sintetizand aceste elemente,insemneaza ca Produsul intern brut (PIB) , calculat dupa metoda cheltuielilor, se prezinta astfel:

PIB = CF + FBCF + VS + (E - I),
in care:
CF = consumul final efectiv;
FBCF = formarea bruta de capital fix;
VS = variatia de stoc;
E = exporturile de bunuri si servicii;
I = importurile de bunuri si servicii.

In contextul conturilor nationale, consumul poate fi privit din doua perspective, si anume: perspectiva cheltuielii si cea a consumului efectiv. Perspectiva (angajarea) cheltuielii sta la baza SEC95, deoarece este relevant cine plateste efectiv pentru consum, indiferent ca plateste cu moneda, prin barter, se angajeaza intr-o datorie sau produce pe cont propriu. SEC95 include si conceptul de consum efectiv, care presupune - pentru gospodarii - nu numai cheltuielile, dar si transferurile sociale in natura. Acestea din urma sunt bunuri sau servicii individuale produse ori achizitionate de administratia publica sau IFSLSGP si furnizate gratuit gospodariilor. Astfel, consumul efectiv al administratiei publice si al IFSLSGP exclude aceste bunuri si servicii. Exemple de consum individual de bunuri si servicii sunt ingrijirea sanatatii, educatie, servicii culturale si, prin conventie, toate serviciile furnizate de IFSLSGP. Numai administratiile publice furnizeaza servicii colective.

Principalele surse de date utilizate in calculul agregatului Cheltuiala pentru consumul final efectiv sunt:
▪ surse de date statistice: ASA, ABF, balanta produselor agricole, date provenite de la directia de specialitate de comert din cadrul INS, alte surse statistice;
▪ surse de date contabile si financiare: situatiile financiare furnizate de MFP;
▪ surse de date administrative: executia bugetului administratiilor publice, veniturile si cheltuielile institutiilor publice finantate partial sau total din fonduri extrabugetare; declaratiile privind venitului global depuse de catre intreprinzatorii individuali si asociatiile familiale, obtinute de la MFP;
▪ alte surse: balanta de plati elaborata de BNR

Pentru determinarea consumului final public, din valoarea producþiei brute a administraþiilor publice prestatoare de servicii se scade valoarea vânzãrilor cãtre terþi ºi formarea brutã de capital pentru uz propriu. Producþia brutã se calculeazã la costurile de producþie ºi cuprinde valoarea consumului intermediar,remuneraþiie salariale, consumul de capital fix ºi eventualele impozite indirecte suportate de acestea.
Consumul intermediar cuprinde: cheltuielile militare, indiferent de durata de viaþã a bunurilor cu destinaþie militarã achiziþionate; aeronavele ºi vehiculele militare; construcþiile realizate pentru nevoile armatei.
Formarea brutã de capital cuprinde: construcþiile pentru uz propriu ºi reparaþiile capitale la clãdiri, cãile de comunicaþie, barajele, drumurile forestiere, antrepozitele s.a. executate adesea de ministerele de profil. Nu se cuprind lucrãrile pentru
nevoile apãrãrii naþionale, dar se include variaþia stocurilor materiale.
Consumul final al gospodãriilor populaþiei cuprinde consumul de bunuri ºi servicii procurate de acestea pe piaþa internã, plus achiziþiile directe efectuate de rezidenþi în strãinãtate, minus achiziþiile directe de bunuri ºi servicii efectuate de nerezidenþi pe piaþa internã.
Instituþiile private fãrã scop lucrativ care presteazã servicii cãtre populaþie (asociaþii, sindicate, ºcoli, spitale, fundaþii, cluburi) nu urmãresc realizarea de profit de pe urma activitãþii desfãsurate. Cheltuielile de consum final ale acestora sunt egale cu producþia lor brutã minus vânzãrile lor de bunuri ºi servicii ºi eventuala formare de capital brut pentru uz propriu.
Formarea brutã de capital cuprinde: achiziþiile nete ale producãtorilor de bunuri materiale ºi reproductibile cu o duratã de serviciu de cel puþin un an, cheltuielile producãtorilor pentru îmbunãtãþirea sau modificarea echipamentelor lor în scopul ameliorãrii vieþii economice ºi a randamentelor; cheltuielile efectuate pentru punerea în valoare sau creºterea bonitãþii terenurilor sau extinderea pãdurilor, minelor, plantaþiilor, livezilor; costul net al achiziþionãrii ºi creºterii de animale pentru lapte, lânã etc. ºi de reproducãtori; marjele de intermediere, onorariile avocaþiilor, timbrele fiscale, cheltuielile de justiþie ºi alte cheltuieli de transfer privind terenurile, zãcãmintele minerale, pãdurile si alte bunuri tangibile nereproducãtoare similare, activele nefinanciare ºi echipamentele de ocazie. Formarea brutã de capital cuprinde ºi creºterea stocurilor de materii prime ºi materiale achiziþionate de producãtori pentru consumul intermediar, produsele finite destinate vânzãrii, animalele crescute pentru sacrificare, rezervele de materiale strategice etc., dar nu cuprinde pâmântul, zãcâmintele minerale ºi pãdurile (cu excepþia cheltuielilor legate de transferul de proprietate), construcþiile ºi alte bunuri durabile achiziþionate de administraþiile publice, destinate în principal scopurilor militare ºi care se considerã cheltuieli curente ºi intrã în consumul intermediar, costul cercetãrii ºi prospectãrii minereurilor (din acelaºi considerent), precum nici alte categorii de cheltuieli.
Exporturile ºi importurile de bunuri ºi servicii se referã la mãrfuri, transporturi ºi telecomunicaþii, prestaþiile de asigurare. Exporturile de mãrfuri se exprimã în condiþia f.o.b., iar importurile în condiþia c.i.f.
Produsul intern net se determinã ca diferenþã între produsul intern brut sau valoarea adãugatã brutã ºi consumul de capital fix, respectiv amortizarea; acesta echivaleazã cu valoarea adãugatã netã.
Elementele sale componente, dupã metoda veniturilor de calcul a produsului intern brut, sunt: impozitele indirecte nete, retribuþiile salariaþilor ºi excedentul de expoatare.
Dupã metoda cheltuielilor finale de calcul a produsului intern brut, elementele componente ale produsului intern net sunt:
-consumul final public ºi privat,
- formarea netã de capital, ºi
- exporturile nete.

Produsul naþional brut ºi,respectiv, net au la bazã conceptul de venit naþional. Este vorba de faptul cã existã agenþi economici rezidenþi care îºi desfãºoarã activitatea în strãinãtate, unde obþin venituri ºi fac cheltuieli, ºi agenþi economici nerezidenþi care îºi desfãºoarã activitatea pe teritoriul naþional, unde obþin venituri ºi efectueazã cheltuieli.
Prin urmare, produsul intern trebuie corectat cu soldul activitãþilor celor douã categorii de agenþi economici: soldul pozitiv se adaugã, iar soldul negativ se scade si ne conduceastfel la venitul national si,dupa cum se observa,calculul sãu are la bazã teoria factorilor de producþie.
În SCN se determinã deasemeni, venitul disponibil ºi produsul disponibil. Venitul disponibil se determinã astfel: ca sumã a veniturilor disponibile ale agenþilor economici naþionali; ca sumã a cheltuielilor naþionale ºi a soldului balanþei de plãþi externe; ca sumã a consumului final privat, a consumului final public, a formãrii brute de capital ºi a soldului balanþei de plãþi externe. Acest indicator aratã în ce mãsurã veniturile agenþilor economici naþionali acoperã cheltuielile acestora sau dacã pentru aceasta este nevoie sã se apeleze la resurse externe (când balanþa de plãþi externe este deficitarã) ori dacã resursele interne depãºesc nevoile naþionale ºi o parte din acestea poate fi pusã la dispoziþia altor þãri (când balanþa de plãþi externe este excedentarã). Venitului disponibil îi corespunde produsul disponibil, care este format din bunuri ºi servicii cu o structurã determinatã. Produsul disponibil este egal cu produsul intern brut plus importul minus exportul.

4. Abordarea exhaustivitatii

O atentie speciala in cadrul procesului de elaborare a PIB din Romania este data estimarilor de „ economie neobservata” , includerea lor oferind un plus de calitate si exhaustivitate strict necesare conturilor nationale ,mai ales atunci cand este vorba de multe activitati colaterale,intamplatoare,ocazionale,etc.cum este cazul asigurarii minimei rezistente pentru milioane de romani.
Manualul OCDE - editia 2002 - privind masurarea economiei neobservate, elaborat in stransa conexiune cu SCN93, se refera la urmatoarele arii problematice: (a). productia subterana - ce evita fiscalitatea sau anumite reglementari legale, (b). productia ilegala - interzisa prin lege, (c). productia sectorului informal din cadrul gospodariilor populatiei si (d). productia gospodariilor pentru consum final propriu. Manualul contine sugestii de abordare a estimarilor pentru fiecare arie in parte, urmarite in conturile nationale romanesti.
: Pentru identificarea economiei neobservate in Romania se recurge la clasificarea intregii economii in doua sectoare formal si informal. Metoda folosita de INS a fost imbunatatita an de an in functie de noile surse de date existente, iar din anul 1996 exista o stabilitate a surselor de date, metodologia fiind aceeasi si asigurand comparabilitatea datelor.
(a). Pentru sectorul formal se are in vedere abordarea subraportarii utilizarii fortei de munca, precum si a evaziunii fiscale de catre societatile nefinanciare, cu impact in subraportarea valorii adaugate brute.
Evaluarea fortei de munca neinregistrate - "munca la negru" - reprezinta cea mai importanta parte a economiei neobservate. Metoda folosita se bazeaza pe compararea cererii si ofertei de munca cu scopul de a identifica persoanele care realizeaza o activitate legala intr-o unitate din sectorul formal, dar nu sunt declarate autoritatilor. Estimarea ofertei de forta de munca foloseste datele din AMIGO si alte surse administrative privind participarea populatiei pe piata muncii. Ancheta ofera informatii despre numarul de persoane care au declarat ca au desfasurat o activitate platita in perioada de referinta. Estimarea ofertei de forta de munca se realizeaza pe ramuri omogene de activitate, la nivel de doua cifre CAEN, fara agricultura si administratie publica. Productia agricola se calculeaza in conturile nationale, folosind date cantitative, iar pentru administratia publica se aplica ipoteza conform careia unitatile apartinand acestui sector nu subevalueaza activitatea depusa.
Ancheta structurala anuala este sursa de date pentru cererea de forta de munca. Astfel, se utilizeaza datele privind numarul mediu de angajati, pe activitati omogene,( la nivel de 4 cifre CAEN).
Diferenta dintre numarul persoanelor care au declarat ca muncesc intr-o intreprindere si numarul persoanelor declarate angajate de intreprinderi reprezinta "munca la negru". Munca la negru este evaluata cu aceleasi componente ale situatiei legale: salarii brute medii, contributii la asigurari sociale etc. Consumul intermediar este determinat folosind aceeasi pondere in productie ca cea obtinuta de intreprinderile mici pentru respectivele ramuri de activitate.
In conturile nationale romanesti se fac si estimari privind evaziunea de la plata taxei pe valoarea adaugata. Evaziunea fiscala se obtine ca diferenta intre TVA teoretica si cea incasata la bugetul de stat. TVA teoretica este estimata cu ajutorul elementelor de consum intermediar, consum final al gospodariilor populatiei, consum final al administratiei publice si private si FBCF, pe baza cotelor de TVA pe produse, stabilite prin lege. Aceasta frauda fiscala este inclusa in valoarea productiei, precum si in valoarea adaugata bruta pentru fiecare ramura corespunzatoare.
(b). In ceea ce priveste sectorul informal, estimarea economiei neobservate se realizeaza pentru toate activitatile realizate de asociatiile familiale si lucratorii pe cont propriu. Informatiile despre aceste activitati provin de la MFP. Estimarea nu este pur de subraportare, pentru ca metoda contine, de asemenea, si o problema de neinregistrare si de lipsa a anchetelor statistice pe acest segment al economiei.
Pe baza datelor din ancheta fortei de munca se estimeaza numarul de persoane care lucreaza in asociatii familiale si al intreprinzatorilor individuali/liber-profesionisti. Realizarea estimarilor se face pe principiul conform caruia veniturile persoanelor nesalariate nu pot fi mai mici decat media castigurilor realizate de angajatii din unitatile mici cu acelasi domeniu de activitate. Declaratiile de venit ale asociatiilor familiale si lucratorilor pe cont propriu, depuse la MFP, sunt comparate si ajustate cu valoarea acestor calcule. Astfel, sunt ajustate veniturile, evaziunea fiscala a unitatilor inregistrate in sectorul informal fiind total eliminata.

O alta categorie importanta a economiei neobservate o reprezinta activitatea realizata de unitatile neinregistrate din sectorul informal. In aceasta categorie intra: croitorii, mecanicii auto, coaforii, zugravii, instalatorii, profesorii care predau lectii particulare, persoane care inchiriaza casa in timpul vacantei etc. Pentru astfel de activitati se realizeaza evaluari distincte, folosindu-se ipoteze specifice si surse de date disponibile din sistemul statistic, pentru urmatoarele ramuri de activitate: hoteluri, constructii, educatie.


5. Produsul intern brut in preturi constante

Un avantaj substantial, ca sistem contabil, al conturilor nationale consta in posibilitatea evaluarii in preturi constante. In conturi nationale se poate realiza descompunerea in timp a variatiilor agregatelor sale in "variatii de pret" si "variatii de volum", furnizand un cadru potrivit construirii unui sistem de indici de volum si de pret si asigurarii coerentei datelor statistice.
Importanta politica a acestor estimari reiese din “ Pactul de crestere si stabilitate” , care recunoaste o recesiune severa - caz in care se accepta un deficit guvernamental mai mare de 3% din PIB - atunci cand "scaderea anuala a PIB-ului real este de cel putin 2%". PIB real inseamna cresterea in volum a PIB, ceea ce a condus la o preocupare la nivel european de armonizare a datelor de pret si volum din conturi nationale, prin emiterea deciziilor Comisiei 98/715/CE de clarificare a anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor si 2002/990/CE care aduce clarificari suplimentare anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor, si elaborarea de catre Eurostat in anul 2001 a Manualului privind masurarea preturilor si volumelor in conturi nationale. Prin aceste documente sunt definite si clarificate metodele A - recomandate, B - acceptabile si C - inacceptabile pentru masurarile in pret si volum pe produse, care sunt urmarite permanent in procesul de elaborare a conturilor nationale din Romania.

Produsul intern brut in preturi constante se estimeaza in cadrul sistemului conturilor nationale romanesti prin doua metode: metoda de productie si metoda cheltuielilor. Pentru fiecare metoda se folosesc indici independenti ai componentelor, iar rezultatele finale sunt supuse reconcilierii.
Conturile nationale inregistreaza nu numai tranzactiile unui anumit produs descompuse cu usurinta in cantitate si pret, ci si ansamblul fluxurilor economice ce se formeaza in economie in timpul proceselor de productie, repartitie si consum.
Conform SEC95, indicii utilizati in elaborarea conturilor nationale in preturi constante sunt: indicele de tip Paasche - pentru construirea indicilor de pret - si indicele de tip Laspeyres - pentru construirea indicilor de volum, impreuna cu utilizarea anului anterior ca an de baza - sistem de indici inlantuiti. Pentru calculul indicelui Paasche se folosesc ca ponderi valorile perioadei curente, in timp ce pentru indicele Laspeyres, ponderarea se realizeaza cu valorile perioadei de baza. Indicii Laspeyres si Paasche sunt simetrici, deoarece prin inmultirea dintre indicele de volum si cel de pret se obtine indicele de valoare.
Produsul intern brut in preturi constante rezulta din elementele sale componente evaluate in preturi constante.
Productia de piata si cea pentru consum final propriu se trateaza impreuna asa cum recomanda SEC95. Criteriul esential de care se tine seama este acela ca pretul sau volumul productiei in sine sunt supuse masurarii, si nu intrarile sale.

Principalele metode pentru estimarea productiei in preturi constante sunt:
▪ metodele deflatarii prin pret; se folosesc urmatorii indici de pret cu care se deflateaza valoarea productiei in preturi curente: indicii de pret ai productiei industriale; indicii de cost in constructii; indicii preturilor de consum; indicii valorii unitare; preturile "intrarilor", de exemplu pretul fortei de munca sau un pret mediu al consumurilor intermediare etc.;
▪ metoda extrapolarii volumului, utilizandu-se indicii de volum ai productiei, indicatori de volum ai "intrarilor", de exemplu: numarul salariatilor sau schimbarea de volum a consumului intermediar.

Estimarea productiei de bunuri si servicii in cadrul conturilor nationale se evalueaza in preturi de baza, iar estimarea ei in preturi constante trebuie sa tina seama de caracteristicile elementelor componente si de modul de formare si utilizare a productiei in economie. Pentru evaluarea productiei de piata si a celei pentru consum propriu in preturile anului anterior se utilizeaza in general indici de pret si de volum agregati conform nomenclatorului de produse adoptat pentru realizarea echilibrului resurse-utilizari si care sunt disponibili in sistemul statistic. Principalii indici folositi pentru estimarea productiei de piata si a serviciilor sunt: indicii de pret ai productiei industriale; indicii preturilor de consum, indici de pret pentru productia agricola si indici de cost pentru constructii, indicii de in preturi constante, luandu-se in considerare volum ai productiei.
Consumul intermediar este estimat componenta sa structurala. El se deflateaza produs cu produs pe baza detalierii pe care o permite TII, respectiv 105 ramuri/produse, avand drept avantaj faptul ca, pentru toate ramurile, consumul intermediar este descris in aceeasi clasificare de produs, astfel incat diferitii deflatori utilizati pentru un anumit produs pot fi comparati. Volumul total al consumului intermediar pentru fiecare ramura se obtine prin suma volumelor intrarilor pentru toate produsele. Astfel, in cadrul tabelului intrari-iesiri fiecarui element i se aplica indicele de pret al productiei, precum si al importului utilizat in consumul intermediar. Ajustarile sunt plauzibile si se repeta pana se obtine o valoare finala.
Estimarea consumului final in preturi constante se face pentru fiecare element component, astfel: valoarea de cheltuiala pentru consum final al gospodariilor populatiei se determina in preturi constante folosind urmatorii indici: indicii preturilor de consum pentru cumpararile de marfuri si servicii; indici de pret care se utilizeaza pentru determinarea volumului consumului de bunuri obtinute in gospodaria proprie; indice de pret la nivelul chiriei de pe piata pentru estimarea serviciilor de locuinte pentru proprietari; indici de pret pentru productia de nepiata pentru cheltuiala de consum final a administratiei publice

6.Contabilitatea nationala si previziunea

Contabilitatea naþionalã,asa cum am descris-o mai inainte ,este – inainte de toate - un instrument prin care se descriu structurile ºi fluxurile din economie, în vederea asigurãrii informaþiilor necesare analizelor ºi previziunilor economice.
Acest sistem informaþional macroeconomic permite analiza evoluþiei cererii ºi ofertei de bunuri ºi servicii din perspectiva creºterii economice, a evoluþiei costurilor ºi profiturilor întreprinderilor, a formãrii ºi utilizãrii acumulãrilor tuturor agenþilor, a relaþiilor economice externe etc. De aceea, în afarã de conturile ce reflectã activitatea trecutã, se elaboreazã conturi prospective, pe termen scurt, pentru anul în curs ºi cel viitor, precum ºi pe termen mediu, pentru o perspectivã de câþiva ani.
Principalele obiective ale previziunilor sunt evoluþia producþiilor diferitelor ramuri, a ocupãrii forþei de muncã, a salariilor, a fondurilor fixe, precum ºi a modului în care previziunile sunt coerente din perspectiva resurselor, a corelaþiilor dintre ramuri, a evitãrii ºomajului etc.
Elaborarea conturilor naþionale, a tabloului economic de ansamblu ºi a tabloului operaþiunilor financiare este o acþiune complexã, care presupune în afarã de strângerea informaþiilor primare, mai multe etape succesive de corectare, echilibrare ºi revizuire a informaþiilor disponibile.
Sistemul Conturilor Naþionale (S.C.N.) sau Contabilitatea Naþionalã, constituie principalul instrument de evidenþã ºi analizã macroeconomicã utilizat în statistica internaþionalã de aproape toate statele lumii, în principal cele cu economie de piaþã.
Pornind de la obiectul sãu, descrierea proceselor ºi legãturilor din economie-diversele particularitãþi ale S.C.N. pot fi sistematizate astfel:
- S.C.N. este o metodã de înregistrare ºi prezentare constatativã a economiei, având drept scop imediat sã descrie cifric activitatea economicã, fluxurile materiale de venituri ºi financiare care au loc între diferiþi agenþi economici;
- S.C.N. este o reprezentare cantitativã sintetizatã ºi agregatã a realitãþii economice care se compune, de fapt, dintr-o multitudine de elemente variate. Elementele care se mãsoarã prin S.C.N. pot fi atât fluxurile unei perioade cât ºi stocurile de bunuri ºi valori financiare existente la un moment dat, elemente care se exprimã la nivel macroeconomic prin indicatori valorici;
- realitatea economicã care este reflectatã de S.C.N. se grupeazã din punct de vedere al caracteristicilor de spaþiu în profil naþional, plurinaþional ºi regional, pentru þãri cu dimensiuni mari ºi cu o economie complexã ºi dupã caracteristici de timp. Conturile se alcãtuiesc trimestrial, anual, pe mai mulþi ani sau la un moment dat;
- S.C.N. reflectã prin conþinutul sãu mecanismul economiei de piaþã, permiþând sã punã în evidenþã ºi sã dea posibilitatea sã analizeze producþia, repartiþia, consumul ºi acumularea de bunuri ºi servicii ca procese care au loc în cadrul ºi între agenþii economici, inclusiv menaje, purtând denumirea genericã de subiecþi economici;
- S.C.N. foloseºte tehnica contabilã, principiul dublei înregistrãri, astfel fiecare cont înregistreazã pe de o parte resursele, iar pe de altã parte folosirea acestora. S.C.N. utilizeazã tehnica contabilã ºi pentru alcãtuirea seriilor statistice sau pentru calculul indicatorilor macroeconomici în care se sintetizeazã activitatea ºi pentru alcãtuirea conturilor analitice, care exprimã activitatea desfãºuratã de agenþii economici în cadrul ansamblului economic analizat.
Aºa cum rezultã din documentele O.N.U., noul sistem al conturilor nationale permite atât descrierea ºi analiza structurilor economice, cât ºi asigurarea unor norme internaþionale cu caracter unitar pentru calcularea celor mai importanþi indicatori macroeconomici.
El are numeroase valente specifice de mare valoare pentru ca pleaca de la alta conceptie si anume aceea ca între conturile naþionale (cadrul central) ºi conturile de bazã ale unitãþilor studiate se interpun conturi intermediare, care se stabilesc pe baza datelor agenþilor economici ºi utilizeazã concepte ºi moduri de evaluare inspirate din analiza economicã, asigurând trecerea cãtre conturile cadrului central. Ca urmare a acestor operaþiuni, conturile naþionale sunt disponibile în formã definitivã dupã trei ani de la declanºarea operaþiilor de înregistrare pentru anul de bazã.
Fundamentarea deciziilor economice, curente are la bazã informaþii furnizate de conturi provizorii care se revizuiesc permanent.
Prin urmare, asigurarea permanentã cu informaþii cât mai exacte ºi în acelaºi timp operaþionale presupune un sistem de conturi definitive, semidefinitive, provizorii ºi previzionale care se înlãnþuie dupã un program temporal bine gândit.

În fiecare an se elaboreazã bugete economice, conturi previzionale pentru anul în curs ºi pentru anul urmãtor, care stau la baza elaborãrii politicii economice a statului ºi se concretizeazã în special în legi financiare.
Aceastã acþiune complexã de elaborare a sistemului de conturi previzionale începe cu proiectarea echilibrului de bunuri ºi servicii. Primul pas constã în determinarea cererii finale pe componente (si iata cateva elemente exemplificative).
Consumul menajer (al familiilor sau gospodãriilor), principalul factor al evoluþiei producþiei se estimeazã plecând de la legile de evoluþie a consumului în funcþie de dinamica venitului ºi de modul de repartizare a cheltuielilor pentru consum între diferite categorii de bunuri ºi servicii. Pentru echipamente necesare gospodãriilor, inclusiv autoturisme, se utilizeazã rezultatele anchetelor privind intenþia de cumpãrare.
Utilizând modele econometrice complexe se stabilesc dinamicile diferitelor categorii de bunuri ºi servicii înfuncþie de veniturile disponibile.
În ceea ce priveºte investiþiile, modalitãþile de evaluare sunt diferite în funcþie de disponibilitatea informaþiei. Astfel, investiþiile administraþiei publice se determinã uºor pe baza bugetelor centrale ºi locale care concretizeazã în cifre dimensiunea proiectelor de dezvoltare ce se au în vedere în perioada viitoare.
Estimarea investiþiilor productive impun o metodologie complexã, nu lipsitã de dificultãþi. Pentru intreprinderile publice ºi marile întreprinderi private volumul investiþiilor se cunoaºte direct. Pentru altele se utilizeazã diferite surse informaþionale, cum ar fi anchetele special organizate. Cu ajutorul unor modele econometrice se pot previziona investiþiile cu suficientã precizie.
În sfârºit, investiþiile menajelor, concretizate în special în locuinþe, se previzioneazã þinând seama de volumul construcþiilor în curs de execuþie ºi de informaþiile furnizate de statisticile privind autorizaþiile de construire.
Exportul ºi importul se pot previziona de specialiºti în evoluþia conjuncturalã a pieþei externe. Dar fluctuaþiile comerþului exterior sunt de foarte multe ori imprevizibile. De aceea, modelele de previziune trebuie sã conþinã variabile aleatoare.
Dupã evaluarea tuturor componentelor cererii finale ºi a importurilor se trece la evaluarea producþiei interne brute pentru a verifica dacã satisface cererea finalã. Pe grupe de produse se previzioneazã nivelul posibil al producþiei ºi al stocurilor ºi rezervelor de produse finite. Compararea resurselor cu utilizãrile se realizeazã în cadrul unui tabel intrãri-ieºiri în unitãþi naturale pentru care se cunosc elementele Cadranului II (utilizãrile) ºi ale Cadranului III (producþia ºi importul). Pentru a cunoaºte producþia necesarã trebuie sã se determine consumul intermediar, folosind coeficienþii tehnici de consum în unitãþile naturale. Pentru eliminarea unor disproporþii ce pot apãrea între ramuri, deci pentru a se realiza echilibrarea balanþei, urmeazã sã se analizeze corelaþiile dintre cererea ºi oferta unor produse, sã se efectueze echilibrarea lor cu ajutorul preþurilor.
Introducerea preþurilor se face în douã etape: prima etapã constã în folosirea preþurilor constante care permit previzionarea volumului producþiei ºi echilibrarea balanþei la preþurile anului de bazã, iar în cea de a doua etapã se construieºte balanþa intrãri-ieºiri în preþurile curente ale anului de previziune.
Toate aceste operaþiuni presupun o serie de corectãri, ajustãri ºi chiar acceptarea unor convenþii pentru realizarea coerenþei de ansamblu ºi a echilibrãrii balanþei.

Cunoscând producþia ºi consumul, se poate trece la elaborarea costurilor previzionale ale societãþilor ºi ale antreprizelor individuale, ale administraþiei publice etc.
Principalele probleme care se ridicã în aceastã etapã constau în previzionarea efectivului de salariaþi, productivitãþii muncii, a salariilor, a impozitelor ºi cotizaþiilor sociale, care sunt elemente ale diferitelor costuri. Aceste previziuni furnizeazã informaþii pentru tabloul economic de ansamblu ºi tabloul previzional al operaþiunilor financiare.
Complexitatea procesului previzional impune integrarea tuturor variabilelor ºi a relaþiilor dintre acestea, precum ºi a etapelor descrise anterior, într-un model formalizat care sã permitã reprezentarea realitãþii ºi în acelaºi timp utilizarea tehnicii electronice de calcul.
Dintre modelele utilizate de þãrile care au adoptat sistemul conturilor naþionale (S.C.N.) se impune, prin complexitatea sa, modelul econometric pe termen mediu, francez, denumit Dinamica multisectorialã (D.M.S.).
Acest model este dinamic, secvenþial (rezultatele fiecãrui an influenþeazã economia anilor viitori) ºi multisectorial. El conþine ecuaþii de comportament ºi egalitãþi contabile. În afarã de variabile exogene (populaþia, conjunctura internaþionalã, preþul energiei etc) modelul conþine variabile de comandã cum sunt nivelul prestaþiilor sociale, nivelul impozitelor.
Pe baza modelului se pot descrie scenarii ale evoluþiei economice în diferite ipoteze, modelul permiþând simularea în condiþiile când se modificã una sau mai multe variabile exogene sau endogene.
Logica modelului poate fi sintetizatã astfel:
- soluþiile fiecãrui an se determinã succesiv realizându-se echilibrarea permanentã a soluþiilor anuale;
- cererea finalã determinã producþia; cunoscându-se nivelul producþiei, se determinã capitalul ºi forþa de muncã necesarã prin utilizarea unor funcþii de producþie;
- cunoscând elementele anterioare se calculeazã costul ºi apoi preþul (cu condiþia cunoaºterii salariilor, taxelor sociale ºi impozitelor). Preþul depinde deci de salarii, dar ºi salariul depinde de preþuri; de aceea, ele se calculeazã simultan, plecând de la ecuaþia în care intrã producþia, nivelul utilizãrii capitalului, nivelul angajãrii
forþei de muncã, nivelul taxelor ºi al impozitelor;
- se determinã venitul distribuit, partea menajelor ºi ceea ce rãmâne întreprinderilor (profitul); de aici rezultã rata rentabilitãþii capitalului investit, precum ºi valoarea ratei care intervine în determinarea investiþiilor;
- cererea finalã se compune din consumul menajelor ºi schimbul extern. Consumul menajelor se determinã cunoscând venitul.
Având în vedere cã venitul se deduce din producþie ºi din preþ, rezultã cã apare o conexiune inversã de corecþie,pentru ca s-a plecat de la cererea finalã pentru a determina producþia, venitul ºi consumul; o conexiune analogã apare pentru comerþul exterior; capacitatea de export ºi de import depinde de preþulintern comparat cu cel extern.
De asemenea, nivelul exportului depinde de rata de utilizare a capacitãþilor de producþie, deci reglarea depinde simultan de preþ ºi de capacitatea de producþie.
Acestea sunt elementele de baza, numai ca schema exclude „administraþia” ºi instituþiile financiare , astfel ca trebuiesc preluate si ele din bilanturile institutiilor financiar-bancare si din cele ale administratiei publice , pentru ca astfel sistemul sa fie complet.

Descrierea de pana acum este schematica (dar este exacta) si ne demonstreaza ,daca mai era necesar, cum conturile nationale ofera o prezentare sistematica si detaliata a economiei totale - regiune, tara, grup de tari -, a componentelor sale, precum si a relatiilor cu alte economii, acoperind o anumita perioada de timp - an, trimestru, semestru etc. Indiferent de intinderea spatiala si temporala a estimarilor, conturile nationale se calculeaza pe baza aceluiasi cadru stabilit prin regulamentul mentionat. Sistemul european de conturi (SEC 95) este armonizat cu numeroase concepte si clasificari utilizate in cadrul altor statistici sociale si economice, cum ar fi cele privind ocuparea, industria sau comertul exterior,demografia,investitiile si capitalul fix si multe altele.
Se intelege astfel ca constructia informationala a conturilor anuale,nu este o problema simpla. Ea cere o forte buna cunoastere a ansamblului economic national,a modului in care se formeaza,se antreneaza si se utilizeaza resursele,apoi metodele,procedurile,tehnicile de operare contabila,de calcul statistic , etc.probleme complexe si in permanenta evolutie (pentru ca politica si strategia economica evoluiaza si ele),dar eu m-am limitat la aceasta schema sumara,sperand ca “economistii” nostri le-au invatat la facultate,la masterate,la atatea programe si cursuri de “invatare”rapida de care nu mai ai loc sa intorci!(Pentru cei interesati ,pe blogul “Clubul Universitarilor Liberi”,se gaseste o varianta mai dezvoltata,mai concreta,cu multe detalii subtile).

ADENDUM : ANEXE EXPLICATIVE:

Anexa 1 – Conceptia si cadrul legislativ

Implementarea conturilor nationale in Sistemul statistic romanesc a constituit o prioritate a perioadei de tranzitie, incepand cu anul de calcul 1989. In Romania, Sistemul european de conturi nationale si regionale versiunea 1995 - SEC95 - se aplica incepand cu anul 1998. Metodologia SEC95 este obligatoriu de aplicat, prin Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor, cu modificarile ulterioare, in tarile membre ale Uniunii Europene, fiind cadrul compatibil pe plan international cu Sistemul conturilor nationale versiunea 1993 - SCN93 -, utilizat de marile organizatii internationale. Acest regulament este completat de alte documente legislative, emise in timp, precum si de manuale detaliate (elaborate de Eurostat, referitoare la aspecte specifice ale SEC95: Venitul national brut, Estimari in preturi constante, Servicii de intermediere financiara indirect masurate, statistica guvernamentala etc.). Obligativitatea aplicarii SEC95 in cadrul Uniunii Europene este intarita prin anexa B la regulamentul Consiliului mentionat, ce se refera la Programul de transmitere a datelor SEC95 . In momentul de fata sistemul contabilitatii nationale este reglementat prin ordinul presedintelui Institutului National de Statistica privind conturile anuale,publicat in Monitorul Oficial nr. 292 din 5 mai 2009.

Sistemul de conturi nationale SEC95 are o mare importanta politica deoarece este utilizat in procedura bugetara a Comunitatii pentru a stabili contributia fiecarei tari provenind din resursa TVA si VNB. De asemenea, prin intermediul SEC95 se realizeaza urmarirea si orientarea politicilor monetare europene - criteriile de convergenta ale Tratatului de la Maastricht.
Conturile nationale ofera o descriere sistematica si detaliata a economiei totale - regiune, tara, grup de tari -, a componentelor sale, precum si a relatiilor cu alte economii, acoperind o anumita perioada de timp - an, trimestru, semestru etc. Indiferent de intinderea spatiala si temporala a estimarilor, conturile nationale se calculeaza pe baza aceluiasi cadru stabilit prin regulamentul mentionat. SEC95 este armonizat cu numeroase concepte si clasificari utilizate in cadrul altor statistici sociale si economice, cum ar fi cele privind ocuparea, industria sau comertul exterior.
Anexa 2 : Tabloul conturilor

Tabelul conturilor economice integrate se realizeaza anual, in preturi curente, pentru cele 6 sectoare institutionale. Principalele conturi si subconturi nefinanciare prevazute de sistemul conturilor nationale sunt urmatoarele:
-Contul de bunuri si servicii (0);
-Contul de productie (I);
-Conturile de distribuire primara a venitului (II.1):
-> Contul de exploatare (II.1.1);
-> Contul de alocare a veniturilor primare (II.1.2):
--> Contul de venit al intreprinderii (II.1.2.1);
--> Contul de alocare a altor venituri primare (II.1.2.2);
-Contul de distribuire secundara a venitului (II.2);
-Contul de redistribuire a venitului in natura (II.3);
-> Contul de utilizare a venitului (II.4):
-> Contul de utilizare a venitului disponibil (II.4.1);
-Contul de utilizare a venitului disponibil ajustat (II.4.2);
-Contul de capital (III.1):
-> Contul variatiilor nete datorate economiei si transferurilor de capital (III.1.1);
-> Contul achizitiilor de active nefinanciare (III.1.2).
Conturile sunt echilibrate cu ajutorul soldurilor contabile. Cele mai importante solduri contabile sunt: (a).valoarea adaugata,
(b).excedentul de exploatare,
(c). soldul veniturilor primare,
(d).venitul disponibil,
(e).economia si capacitatea/necesarul de finantare, exprimate in valoare bruta sau neta.


Anexa 3 : Venitul national brut.

Venitul national brut(VNB) are o deosebita importanta politica in contextul Uniunii Europene deoarece:
-totalul resurselor Uniunii Europene este determinat ca procent din veniturile nationale brute ale statelor membre;
-contributia relativa a fiecarui stat membru la a patra resursa proprie Uniunii Europene se bazeaza pe VNB propriu.
Prin Regulamentul CE nr. 1.287/2003 al Consiliului din 15 iulie 2003 privind armonizarea venitului national brut la preturile pietei se creeaza bazele legale prin care acest indicator macroeconomic se calculeaza, cu respectarea stricta a metodologiei SEC95.
VNB reprezinta ansamblul veniturilor primare primite de catre unitatile institutionale rezidente: remunerarea salariatilor, impozitele pe productie si importuri minus subventiile, veniturile din proprietate, cele de primit minus cele de platit, excedentul brut de exploatare si venitul mixt brut. Altfel spus:


VNB (la preturi de piata) este format din:
1.Produsul intern brut (la preturi de piata),
( minus) 2. Veniturile primare varsate de unitatile nerezidente,
( plus) 3. Veniturile primare primite de la “ restul lumii” de catre unitatile
rezidente.
Pe baza metodologiei SEC95, venitul national brut este identic din punct de vedere conceptual cu produsul national brut calculat pe baza SEC79.
Venitul national brut poate fi in marime absoluta mai mic sau mai mare decat PIB, modificarile sale fiind influentate de valorile veniturilor primare primite sau transferate de la sau catre "Restul lumii".
Procesul de calcul privind tranzitia de la conceptul de PIB la cel de VNB este direct legat de estimarile realizate pentru conturile sectorului institutional "Restul lumii". Acest sector nu este caracterizat de o functie specifica sau de anumite resurse principale; acesta grupeaza unitatile nerezidente atat timp cat acestea intretin tranzactii economice cu unitatile institutionale rezidente. Conturile specifice ale acestui sector ofera o imagine de ansamblu a legaturilor economice ale tarii cu restul lumii.

Contul "Restul lumii" nu este un sector institutional ca atare, dar joaca un rol analog in structura conturilor nationale. In cadrul acestui sector se disting urmatoarele grupe de conturi:
▪ conturile operatiunilor curente;
▪ conturile de acumulare;
▪ conturile de patrimoniu.
Resursa acestui sector reprezinta o utilizare pentru economia totala (nationala) si invers.
In timp ce pentru calculul PIB se utilizeaza conceptul domestic, important mai ales din perspectiva teritoriului economic al unei tari, calculul VNB are la baza conceptul de rezidenta, legat mai ales de deschiderea economiilor catre restul lumii, in particular de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Unitatile rezidente sunt acele unitati care au centrul de interes economic pe teritoriul Romaniei, iar cele nerezidente sunt cele ce au centrul de interes in afara Romaniei. Toate unitatile angajate in activitatile economice in Romania pentru o perioada de cel putin un an sunt considerate rezidente pentru Romania.
Principala sursa de date utilizata pentru calculul conturilor sectorului "Restul lumii" si al VNB o reprezinta balanta de plati, elaborata de BNR. Metodologia de elaborare a balantei de plati are la baza recomandarile celei de-a cincea editii a Manualului balantei de plati al Fondului Monetar International.

Din partea autorului : stiinta si societatea:
“ Stiinta insemneaza a continua cand toti ceilalti renunta, si prin stiinta noi luptam pentru o lume mai dreapta,mai buna, desi suntem suficient de convinsi ca nu exista perfectiune . Toti suntem atinsi de o oarecare nebunie, salbaticie, neputinta, monstruozitate.....dar cred ca diferenta o face modalitatea in care convietuim intre noi ,cu dusmanii si prietenii,cu autoritatile si lipsa de autoritate,cu neputinta lor vs. forta si putinta noastra . Nu ne sperie nimic pentru ca esecul nu inseamna decat oportunitatea de a incepe din nou, de data asta mai inteligent si cu mai multa ambitie Acesta este punctul nostru de vedere,pentru asta ne preocupa soarta societatii si cine nu-i cu noi,duca-se oriunde!”.


27.nov.ora 8h30’
Supervizare:CLUBUL DE LA BUZAU

Am participat la un curs al domului profesor. O experienta foarte revelatoare. Recomand oricui are ocazia.
____________________________________
www.transferpricing.ro/vreau-o-analiza-de-comparabilitate/ce-est...

Am pierdut tot ce iubeam mai tare in viata asta, mi.au murit pe rand copii, nevasta, parintii.
M.am stins in lacrimi si durere, cu gandul la ei.
Insa demnitatea inca traieste in mine si imi zice ca orice.as primii in schimb, sa nu.mi tradez neamul.
Cum sa votati PSD,partidul unui comunist care a omorat mii de romani in goana dupa putere?
Chiar nu aveti pic de demnitate romanilor? " FLORIN CALINESCU