Despre orice

De la: Dorin_Ilie, la data 2009-06-19 22:58:21

De la: ioana_dark, la data 2009-06-19 22:13:57dacă v-ați săturat de manele și clipuri cu steaua...

eu m-am saturat pana in gat

dorine..melodia postată de mine îți place?

De la: ioana_dark, la data 2009-06-19 23:00:32
dorine..melodia postată de mine îți place?

ma intristeaza! am simtit si eu pe pielea mea ce au patimit sarbii cand i-au bombardat NATO. in acea vreme locuiam in Drobeta Turnu Severin si cu unele treburi de serviciu (lucram la Portile de Fier 1) eram in Belgrad

Religia este o rămăşiţă a copilăriei inteligenţei noastre, ea se va stinge pe măsură ce adoptăm raţiunea şi ştiinţa ca principii directoare. Am ceva mai bun de oferit in locul religiei: propria vointa, libera alegere si increderea in propriile puteri.

ce se intampla azi?cam plictiseala pe forum....

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 00:00:12ce se intampla azi?cam plictiseala pe forum....

hai ca va dau copy paste la descrierea mea pe "Am dreptate sau nu..."

Super !

Do the right thing or state the obvious and the 'pen will be mightier than the Sword.' The truth will set you free. It's the principle of the thing

WWW.SERATA.RO

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

Radu Mazare:

» „Ce e asta prima casa? A venit Boc cu vrajeala asta. Pai, cum il las eu pe Pogea, cand am jumatate din guvern, sa faca bagabonteala asta? Astia cum ajung ministri de finante, cum sunt foarte destepti”

» „Suntem aici sa ne batem capul sa scapam de Iuda asta de Basescu, ca asta e cel mai rau”

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

haideti ma!!petrecem sau ce???

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:18:55

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

haideti ma!!petrecem sau ce???

Ce bine petreci singurica!

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:26:03

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:18:55

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

haideti ma!!petrecem sau ce???

Ce bine petreci singurica!

Mai astept...poate se mai aduna.bine ca esti prezent tu

De la: broscuta_super_verde, la data 2009-06-20 18:00:24 Super !

Nu stiu cine esti,dar imi plac ochii tai!Si nick-ul super verde...

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

Da' sa stii ca nu-s risipitor.....nu mai am ce...

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:32:13

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

Da' sa stii ca nu-s risipitor.....nu mai am ce...

ete de acuma plange-te
stii ca nu imi plac smiorcaitii
Pieptul inainte si la lupta!!!

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:33:03

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:32:13

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

Da' sa stii ca nu-s risipitor.....nu mai am ce...

ete de acuma plange-te
stii ca nu imi plac smiorcaitii
Pieptul inainte si la lupta!!!

Sa-mi fie cu iertare,eu am terminat cu luptele,ii las pe altii mai tineri!

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:53:19

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:33:03

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:32:13

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

Da' sa stii ca nu-s risipitor.....nu mai am ce...

ete de acuma plange-te
stii ca nu imi plac smiorcaitii
Pieptul inainte si la lupta!!!

Sa-mi fie cu iertare,eu am terminat cu luptele,ii las pe altii mai tineri!

esti nostalgic azi?melancolic?

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:55:50

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:53:19

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:33:03

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:32:13

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

Da' sa stii ca nu-s risipitor.....nu mai am ce...

ete de acuma plange-te
stii ca nu imi plac smiorcaitii
Pieptul inainte si la lupta!!!

Sa-mi fie cu iertare,eu am terminat cu luptele,ii las pe altii mai tineri!

esti nostalgic azi?melancolic?

Sunt dat dracu-n aia a mamii!Multi mi-au spus-o....Du-te ba-n pista matii de jidan ...uist!

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 19:04:46

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:55:50

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:53:19

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:33:03

De la: Shlomo_Mire_Ivan, la data 2009-06-20 18:32:13

De la: aadnanaaa, la data 2009-06-20 18:06:06o petrecere ceva de bun venit fiului risipitor Shlomi

Da' sa stii ca nu-s risipitor.....nu mai am ce...

ete de acuma plange-te
stii ca nu imi plac smiorcaitii
Pieptul inainte si la lupta!!!

Sa-mi fie cu iertare,eu am terminat cu luptele,ii las pe altii mai tineri!

esti nostalgic azi?melancolic?

Sunt dat dracu-n aia a mamii!Multi mi-au spus-o....Du-te ba-n pista matii de jidan ...uist!

aoleu!!!! ceva nu e bine ce ai patit?

E totul ok!Sunt putin zdruncinat....n-am mai fost injurat de mai bine de-o saptamana.De cand n-am mai intrat p-aici.

am găsit pe net un articol interesant....nu știu dacă e și adevărat , dar merită citit și ...verifiicat!!!!!

Niciodata nu am crezut ca Eminescu a fost nebun!!
Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei

Motto: „Treptat ies la iveală
legături pe care anevoie le-am fi descoperit din
frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale
vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului
vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său,
al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista
adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul
naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a
fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje
malefice.”

Istoria oficială a vieţii lui
Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform
acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă,
neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit
nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală
este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om
puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în
realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor
zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru
drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea
naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un
reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la
psihiatrie într-un moment în care guvernul României
urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria,
prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se
angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept
„naţionalişti.” Mulţi au renunţat la valorile şi
principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista
proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel
de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre
ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin
faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii
independente, aflate înafara controlului francmasoneriei,
de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de
refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe
Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi
junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului
Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu.
Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23
iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a
stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla
Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de
altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883.
Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu,
lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a
lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În
primul rând, ca România să se orienteze politic spre
Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea
să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta
ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat
cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru
eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care
erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să
protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan
Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883.
Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează
primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului
era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti.
„Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la
nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este
unul dintre ele.”

Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o
zi în care se petrec mai multe evenimente importante.
Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp
de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi
trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă
România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi
percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii
care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea
Carpaţii, în care activa Eminescu.

Este închis ziarul
L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil
Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C..
Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu
desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr,
agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de
aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se
dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru
a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi
Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu
şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi,
Grig ore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine,
acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul
Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se
vor implica plini de zel în acţiunea de internare
forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod
Eminescu?

Privită în acest context, nebunia
lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o
nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau
de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la
Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac
eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că
situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta,
Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi
Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele.
Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu
şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu
îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de
la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel
Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu,
Doina .

Judecând după măsurile luate
împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire
de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să
renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru
activ în mai multe organizaţii care luptau pentru
drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care
respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul,
România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte
şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că
era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile
secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În
anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori,
printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea
Carpaţii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr
îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale
austro-ungare, o notă informativă în care arăta:
„Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o
întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă
sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n
după toate probabilităţile sursa era chiar Titu
Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva
Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor
principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii
transilvăneni de naţionalitate română, care
frecventează instituţiile de învăţământ din România
pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul
vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia
publică în direcţia unei Dacii Mari.” Această notă a
dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl
făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile
necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în
mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl
transformase în cotidian naţional.

În această publicaţie demascase
corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe
care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor
ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse
României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii
Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie
de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă
sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ
la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi
citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina .
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile
occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în
care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în
Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei
şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa
încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca
măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva
jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregătise
internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale
dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată
despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În
dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea
în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu
soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina
Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase
dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de
Eminescu.

Maiorescu ia o măsură de
excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă,
pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce
împreună cu Constantin Simţion, preşedintele
Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi,
pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a
lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se
exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea,
şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu,
aşa cum ar fi fost firesc.

Întors acasă, se pomeneşte
însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul
Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile
Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de
dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi
avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul
Societăţii Carpaţi, undePoliţia făcea percheziţie,
pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său
la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără
greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa
zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de
nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi.
Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi
dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul.. Nu
se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut
fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era
doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi
reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se
duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile
guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului
SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi
care era un fervent apărător al drepturilor omului.
Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi
schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grig
ore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de
Grig ore Ventura . Aici, conform declaraţiilor lui Ventura
, Eminescu ar fi început să ţină un discurs
„politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos
un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi
strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl
împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura , în
loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să
meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află
că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere,
Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski,
îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia
că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la
faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi,
Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o
cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe
Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu,
unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

Scena cu pistolul de la Capşa şi
declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt
piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt
relatate însă doar de o singură persoană, Grig ore
Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi
dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era
ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911
de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul,
„Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grig ore Ventura nu
stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În
primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate
evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi
trebuit să apară în procesul verbal încheiat de
Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine
că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul
verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de
domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii
pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu
fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că
cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura,
care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face
în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus
dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile
în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura
a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul
pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a
justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene,
doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care
Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul
de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate
la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă,
care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat
profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe
Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist
să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la
Sinaia.

În procesul verbal întocmit de
Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că
„Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi
fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe
dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei
ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea
Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la
Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului
Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în
apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl
imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp
Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică
bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând
să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu
complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o
anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea.
Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu
este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur
şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza
nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care
ar fi putut atrage suspiciuni.

Omorât lent prin otrăvire cu
mercur

De la Băile Mitraşevschi Eminescu
este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde
tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun
alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea
perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui
Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia,
îi scrie lui I. E. Torouţiu despre modul în care era
tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş
vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea
lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14
heures” (caută miezul zilei la ora 14).

În noiembrie 1883, la
insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel,
Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu
Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este
nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de
aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă
cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl
ţină pe Eminescu departe de ţară.

Eminescu ştia foarte bine ce i se
înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar
eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit
însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la
replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui
Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare
ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri,
lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea
credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din
articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea
pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină
eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am
absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul
(ziarul) dumitale n-ar strica.”

Timp de mai bine de o lună,
medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de
ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară
sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă
interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin
Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în
repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital,
unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de
observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul
austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge
mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjează ca
Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a
unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”.
La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la
Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină
departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de
lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu.
Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în
mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu
cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia
toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.

Cum nu se cuminţeşte, este trimis
tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ.
Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu
de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi
nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886
până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de
apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”.
Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă
reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi , sub îngrijirea
doctorului Iszac.

Acesta este cel care îi va pune un
diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie:
„sifilis congenital matern cu paralizie generală
progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj
important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu
trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica
în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din
1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac,
care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care
să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor
medicale are vremii, care arătau că mercurul este toxic
şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul
Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până
la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucureşti,
Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu
şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui,
Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl
completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat
ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut
orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în
condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar
declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi
sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de
inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii
psihice. ”

De-abia în 1888, Veronica Micle
reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi
să îl aducă în sfârşit la Bucureşti.. Aici reîncepe
să publice, şi în urma unui articol împotriva
guvernului, apărut în România liberă, este internat cu
forţa tot la dr. Şuţu, unde va şi muri.

La moartea sa, produsă din câte
s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul
doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza
microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu
nu suferea de sifilis. După o examinare superficială,
aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe
motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să
consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe
actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten
sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi
martori analfabeţi din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul
naţional şi francmasoneria

Eminescu a fost etichetat drept
nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la
adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob,
naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce
publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere,
interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor
Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala
sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale
Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după
manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele
cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi
1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise
înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin
şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât
„sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea
unei bucăţi de pâine”.

„Eminescu n-a ajuns să marcheze
politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei
naţionale moderne,” scrie Theodor Codreanu în „Dubla
sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a
fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale
politicii naţionale, opera lui publicistică fiind
interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele
sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o
dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a
face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita
diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca
atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul
public numărul unul al democraţiei şi al statului român.
Neîntâmplător, Gh. Grig urcu, unul din mercenarii
curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul
naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul
român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu,
fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii
gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a
eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale.
”

Au existat tentative ca Eminescu
să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu
lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi
pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi
aflată în afara controlului şi influenţelor
francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în
slujba unor interese supranaţionale. „O organizare între
români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie
registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie
încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se
simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere
enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea
economică şi intelectuală a întregului popor
românesc.”

Încă din 1874, el îi scria lui
Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani
m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii
practice, vizând scoaterea României din subistorie.
Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în
înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul
necritic de instituţii străine.”

Eminescu nu renunţase la acest
plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea
cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu
i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare
socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare
colosală.”

Gheorghe Panu povesteşte în
„Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i
l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este
nimic mai interesant decât istoria poporului nostru,
trecutul lui... Tot, tot este un şir neîntrerupt de
martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

„Or să vie pe-a ta urmă în
convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri
nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi
vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . .
lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată
tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este
încă şi mai dreaptă..
Neputând să te ajungă, crezi
c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia
subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că
n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii..
. . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul.
Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în
savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a
‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude
‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a
oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte
nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta
vieţii tale
Să-i găsească pete multe,
răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii.
. . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci
păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate
relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o
mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet
chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât
tot ce ai gândit.”
( Mihai Eminescu, Scrisoarea I,
1881)


Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii
lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla
sacrificare a lui Eminescu, Serafimus G


reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/marele-patriot-mihai-eminescu

De la: ioana_dark, la data 2009-06-20 21:25:29am găsit pe net un articol interesant....nu știu dacă e și adevărat , dar merită citit și ...verifiicat!!!!!

Niciodata nu am crezut ca Eminescu a fost nebun!!
Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei

Motto: „Treptat ies la iveală
legături pe care anevoie le-am fi descoperit din
frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale
vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului
vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său,
al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista
adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul
naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a
fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje
malefice.”

Istoria oficială a vieţii lui
Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform
acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă,
neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit
nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală
este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om
puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în
realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor
zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru
drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea
naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un
reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la
psihiatrie într-un moment în care guvernul României
urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria,
prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se
angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept
„naţionalişti.” Mulţi au renunţat la valorile şi
principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista
proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel
de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre
ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin
faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii
independente, aflate înafara controlului francmasoneriei,
de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de
refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe
Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi
junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului
Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu.
Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23
iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a
stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla
Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de
altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883.
Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu,
lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a
lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În
primul rând, ca România să se orienteze politic spre
Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea
să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta
ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat
cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru
eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care
erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să
protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan
Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883.
Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează
primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului
era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti.
„Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la
nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este
unul dintre ele.”

Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o
zi în care se petrec mai multe evenimente importante.
Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp
de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi
trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă
România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi
percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii
care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea
Carpaţii, în care activa Eminescu.

Este închis ziarul
L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil
Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C..
Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu
desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr,
agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de
aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se
dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru
a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi
Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu
şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi,
Grig ore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine,
acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul
Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se
vor implica plini de zel în acţiunea de internare
forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod
Eminescu?

Privită în acest context, nebunia
lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o
nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau
de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la
Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac
eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că
situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta,
Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi
Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele.
Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu
şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu
îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de
la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel
Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu,
Doina .

Judecând după măsurile luate
împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire
de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să
renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru
activ în mai multe organizaţii care luptau pentru
drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care
respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul,
România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte
şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că
era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile
secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În
anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori,
printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea
Carpaţii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr
îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale
austro-ungare, o notă informativă în care arăta:
„Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o
întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă
sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n
după toate probabilităţile sursa era chiar Titu
Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva
Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor
principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii
transilvăneni de naţionalitate română, care
frecventează instituţiile de învăţământ din România
pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul
vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia
publică în direcţia unei Dacii Mari.” Această notă a
dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl
făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile
necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în
mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl
transformase în cotidian naţional.

În această publicaţie demascase
corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe
care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor
ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse
României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii
Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie
de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă
sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ
la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi
citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina .
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile
occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în
care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în
Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei
şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa
încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca
măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva
jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregătise
internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale
dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată
despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În
dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea
în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu
soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina
Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase
dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de
Eminescu.

Maiorescu ia o măsură de
excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă,
pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce
împreună cu Constantin Simţion, preşedintele
Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi,
pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a
lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se
exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea,
şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu,
aşa cum ar fi fost firesc.

Întors acasă, se pomeneşte
însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul
Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile
Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de
dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi
avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul
Societăţii Carpaţi, undePoliţia făcea percheziţie,
pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său
la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără
greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa
zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de
nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi.
Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi
dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul.. Nu
se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut
fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era
doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi
reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se
duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile
guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului
SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi
care era un fervent apărător al drepturilor omului.
Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi
schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grig
ore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de
Grig ore Ventura . Aici, conform declaraţiilor lui Ventura
, Eminescu ar fi început să ţină un discurs
„politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos
un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi
strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl
împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura , în
loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să
meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află
că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere,
Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski,
îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia
că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la
faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi,
Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o
cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe
Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu,
unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

Scena cu pistolul de la Capşa şi
declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt
piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt
relatate însă doar de o singură persoană, Grig ore
Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi
dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era
ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911
de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul,
„Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grig ore Ventura nu
stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În
primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate
evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi
trebuit să apară în procesul verbal încheiat de
Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine
că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul
verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de
domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii
pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu
fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că
cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura,
care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face
în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus
dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile
în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura
a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul
pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a
justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene,
doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care
Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul
de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate
la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă,
care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat
profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe
Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist
să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la
Sinaia.

În procesul verbal întocmit de
Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că
„Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi
fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe
dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei
ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea
Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la
Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului
Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în
apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl
imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp
Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică
bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând
să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu
complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o
anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea.
Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu
este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur
şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza
nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care
ar fi putut atrage suspiciuni.

Omorât lent prin otrăvire cu
mercur

De la Băile Mitraşevschi Eminescu
este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde
tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun
alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea
perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui
Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia,
îi scrie lui I. E. Torouţiu despre modul în care era
tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş
vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea
lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14
heures” (caută miezul zilei la ora 14).

În noiembrie 1883, la
insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel,
Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu
Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este
nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de
aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă
cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl
ţină pe Eminescu departe de ţară.

Eminescu ştia foarte bine ce i se
înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar
eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit
însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la
replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui
Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare
ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri,
lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea
credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din
articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea
pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină
eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am
absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul
(ziarul) dumitale n-ar strica.”

Timp de mai bine de o lună,
medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de
ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară
sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă
interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin
Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în
repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital,
unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de
observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul
austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge
mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjează ca
Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a
unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”.
La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la
Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină
departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de
lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu.
Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în
mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu
cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia
toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.

Cum nu se cuminţeşte, este trimis
tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ.
Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu
de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi
nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886
până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de
apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”.
Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă
reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi , sub îngrijirea
doctorului Iszac.

Acesta este cel care îi va pune un
diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie:
„sifilis congenital matern cu paralizie generală
progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj
important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu
trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica
în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din
1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac,
care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care
să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor
medicale are vremii, care arătau că mercurul este toxic
şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul
Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până
la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucureşti,
Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu
şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui,
Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl
completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat
ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut
orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în
condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar
declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi
sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de
inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii
psihice. ”

De-abia în 1888, Veronica Micle
reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi
să îl aducă în sfârşit la Bucureşti.. Aici reîncepe
să publice, şi în urma unui articol împotriva
guvernului, apărut în România liberă, este internat cu
forţa tot la dr. Şuţu, unde va şi muri.

La moartea sa, produsă din câte
s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul
doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza
microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu
nu suferea de sifilis. După o examinare superficială,
aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe
motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să
consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe
actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten
sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi
martori analfabeţi din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul
naţional şi francmasoneria

Eminescu a fost etichetat drept
nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la
adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob,
naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce
publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere,
interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor
Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala
sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale
Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după
manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele
cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi
1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise
înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin
şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât
„sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea
unei bucăţi de pâine”.

„Eminescu n-a ajuns să marcheze
politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei
naţionale moderne,” scrie Theodor Codreanu în „Dubla
sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a
fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale
politicii naţionale, opera lui publicistică fiind
interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele
sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o
dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a
face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita
diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca
atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul
public numărul unul al democraţiei şi al statului român.
Neîntâmplător, Gh. Grig urcu, unul din mercenarii
curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul
naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul
român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu,
fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii
gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a
eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale.
”

Au existat tentative ca Eminescu
să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu
lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi
pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi
aflată în afara controlului şi influenţelor
francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în
slujba unor interese supranaţionale. „O organizare între
români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie
registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie
încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se
simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere
enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea
economică şi intelectuală a întregului popor
românesc.”

Încă din 1874, el îi scria lui
Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani
m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii
practice, vizând scoaterea României din subistorie.
Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în
înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul
necritic de instituţii străine.”

Eminescu nu renunţase la acest
plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea
cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu
i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare
socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare
colosală.”

Gheorghe Panu povesteşte în
„Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i
l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este
nimic mai interesant decât istoria poporului nostru,
trecutul lui... Tot, tot este un şir neîntrerupt de
martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

„Or să vie pe-a ta urmă în
convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri
nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi
vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . .
lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată
tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este
încă şi mai dreaptă..
Neputând să te ajungă, crezi
c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia
subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că
n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii..
. . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul.
Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în
savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a
‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude
‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a
oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte
nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta
vieţii tale
Să-i găsească pete multe,
răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii.
. . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci
păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate
relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o
mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet
chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât
tot ce ai gândit.”
( Mihai Eminescu, Scrisoarea I,
1881)


Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii
lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla
sacrificare a lui Eminescu, Serafimus G


reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/marele-patriot-mihai-eminescu

....Hai Ioanna !...nu-i decat o particica, astept intrgul !...

Prezentul text este o versiune substanþial amelioratã ºi
adãugitã a primei pãrþi din Dubla sacrificare a lui Eminescu
(1997, 1999). Imboldul de a scrie aceastã serie de nu mai puþin
de trei variante, devenitã, între timp, un fel best-seller, o datorez
inimosului editor ºi scriitor Mihail I. Vlad, directorul Editurii
Macarie din Târgoviºte, care, întâmplãtor, mi-a pus la dispoziþie
cartea lui Ovidiu Vuia despre Eminescu, apãrutã în Elveþia, în
1989. Tot pe atunci, tocmai se tipãrise ºi lucrarea lui N.
Georgescu, Adoua viaþã a lui Eminescu (1994. La Macarie, a ºi
ieºit de sub teascuri întâia ediþie, care s-a bucurat de un succes
neaºteptat, trezind numeroase controverse. Graþie lui Mihai
Adauge, ea a intrat ºi pe piaþa din Basarabia, cu largi ecouri. O
altã ediþie s-a imprimat la Editura Serafimus din Braºov.
Azi, existã un curent tot mai puternic în favoarea
revizuirii imaginii biografiei eminesciene dintre 1883 - 1889,
imagine care, cu siguranþã, în pofida protestelor ºi rezistenþelor,
se va impune, în cele din urmã, ºi-n universitãþi sau în manualele
ºcolare. S-au raliat curentului de opinie de care vorbeam fie noi
cercetãtori (Ion Filipciuc, Cãlin L. Cernãianu, Vitalie Pastuh-
Culboteanu - Chiºinãu, D. Iordache - Cernãuþi º. a.), fie emines-
cologi de mare prestigiu, precum Zoe Dumitrescu-Buºulenga,
Dimitrie Vatamaniuc, George Munteanu, Mihai Cimpoi.
Cum, între timp, s-au acumulat noi date, iar revalorifi-
carea criticã a izvoarelor mai vechi oferã surprize adesea spe-
ctaculoase, s-a ivit necesitatea conceperii unei cãþi autonome,
fãrã partea a doua din ediþiile anterioare, nu numai din raþiuni de
spaþiu editorial. Cercetarea de faþã se concentreazã nu doar
asupra faptului biografic, dar, îndeobºte, vizeazã sensul ontolo-
gic al jertfei ºi jertfirii lui Eminescu, având ca finalitate emanci-
parea spiritualitãþii culturale ºi politice a neamului românesc.
Aceastã nouã mizã îºi gãseºte roadele datoritã grupului editorial
de la revista Scara din Bucureºti.
Am pariat pe o strânsã arguþie, bazatã pe documente ºi pe
rezultatele altor cercetãtori mai noi. Cartea se vrea o sintezã

adevărul este că...da...eminescu i-a atacat în nenumărate rânduri pe liberali ,aflați la putere în acea perioadă...:((
de exemplu în 1878 când în urma tratatului de pace de la san stefano , românia a pierdut sudul basarabiei , eminescu a protestat vehement în ziarul *timpul * împotriva lui brătianu și kogălniceanu acuzându-i de neglijență și trădare a intereselor românești...evident, exagera .cei doi lideri politici făcuseră tot ce le stătuse în putință pentru a păstra integritatea țării. puterii demnitarilor ruși , însă nimeni nu s-ar fii putut opune.
nu era , însă prima dată când eminescu scria articole pline de injurii și acuze la adresa guvernului liberal...de fapt...întreaga lui operă ca ziarist este o critică a regimului în care trăia (nici pe regele carol nu l-a agreat niciodată)...
cu privire la activitatea sa de ziarist (puțin cunoscută astăzi) uitați cam cum sunau articolele sale ...
de exemplu :articol cu privire la conferința de pace de la san stefano...**românia este singurul stat care azi e în primejdie de a fii dezmembrat de chiar aliatul ei , după ce a încheiat cu el o convenție prin care i se garantează integritatea teritoriului (...). într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretențiune , necum împlinirea ei . oare puterea cea mare a rusiei i-ar da dreptul de a-și bate joc de lume , de noi , de ea însăși?!**
în stilul ăsta erau articolele publicate de eminescu la ziarul timpul ...critica aspru politica vremii...
oare au deranjat pe cineva? ...
varianta că ar fii fost ucis e o variantă ce nu poate fii exclusă din start....


bibliografie :
m. eminescu , opere , vol x, bucurești , 1989, p 40, apud ,nicolae isar . istoria modernă a românilor 1774/1784-1918, editura universitară , bucurești , 2006...

mytcor...am dat întâmplător peste articolul dedicat morții lui eminescu pe net....căutam altceva...
mai exact un articol cu dedicație pentru tine (vorbesc serios...la tine mă gândeam)...
era vorba despre gheorghe panu -*omul periculos*... ..dar nu l-am găsit...


oricum..referitor la eminescu ..mi-a plăcut de tine că ți-ai amintit de data morții sale (16 iunie)...

câți romani în ziua de azi mai țin cont de astfel de comemorări?

De la: ioana_dark, la data 2009-06-20 22:01:31adevărul este că...da...eminescu i-a atacat în nenumărate rânduri pe liberali ,aflați la putere în acea perioadă...:((


de exemplu în 1878 când în urma tratatului de pace de la san stefano , românia a pierdut sudul basarabiei , eminescu a protestat vehement în ziarul *timpul * împotriva lui brătianu și kogălniceanu acuzându-i de neglijență și trădare a intereselor românești...evident, exagera .cei doi lideri politici făcuseră tot ce le stătuse în putință pentru a păstra integritatea țării. puterii demnitarilor ruși , însă nimeni nu s-ar fii putut opune.


nu era , însă prima dată când eminescu scria articole pline de injurii și acuze la adresa guvernului liberal...de fapt...întreaga lui operă ca ziarist este o critică a regimului în care trăia (nici pe regele carol nu l-a agreat niciodată)...


cu privire la activitatea sa de ziarist (puțin cunoscută astăzi) uitați cam cum sunau articolele sale ...


de exemplu :articol cu privire la conferința de pace de la san stefano...**românia este singurul stat care azi e în primejdie de a fii dezmembrat de chiar aliatul ei , după ce a încheiat cu el o convenție prin care i se garantează integritatea teritoriului (...). într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretențiune , necum împlinirea ei . oare puterea cea mare a rusiei i-ar da dreptul de a-și bate joc de lume , de noi , de ea însăși?!**


în stilul ăsta erau articolele publicate de eminescu la ziarul timpul ...critica aspru politica vremii...


oare au deranjat pe cineva? ...


varianta că ar fii fost ucis e o variantă ce nu poate fii exclusă din start....








bibliografie :


m. eminescu , opere , vol x, bucurești , 1989, p 40, apud ,nicolae isar . istoria modernă a românilor 1774/1784-1918, editura universitară , bucurești , 2006...

Mihai Eminescu - “Scrieri politice”

Cuprins:

Introducere – pagina 2

Articole din 1870 – pagina 23

Articole din 1871 – pagina 35

Articole din 1876 – pagina 36

Articole din 1877 – pagina 52

Articole din 1878 – pagina 74

Articole din 1879 – pagina 82

Articole din 1880 – pagina 90

Articole din 1881 – pagina 116

Articole din 1882 – pagina 135

Articole din 1883 – pagina 145

oricum..referitor la eminescu ..mi-a plăcut de tine că ți-ai amintit de data morții sale (16 iunie)... vai ce bine le sti tu ioana pe toate,cum le spui tu bibicule,ptiu,ptiu,mai rar cineva,de ce 16 si nu 15,ai?!

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

De la: ioana_dark, la data 2009-06-20 22:09:03mytcor...am dat întâmplător peste articolul dedicat morții lui eminescu pe net....căutam altceva...
mai exact un articol cu dedicație pentru tine (vorbesc serios...la tine mă gândeam)...
era vorba despre gheorghe panu -*omul periculos*... ..dar nu l-am găsit...


oricum..referitor la eminescu ..mi-a plăcut de tine că ți-ai amintit de data morții sale (16 iunie)...

câți romani în ziua de azi mai țin cont de astfel de comemorări?

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

De la: mytcor, la data 2009-06-20 22:09:23

De la: ioana_dark, la data 2009-06-20 22:01:31adevărul este că...da...eminescu i-a atacat în nenumărate rânduri pe liberali ,aflați la putere în acea perioadă...:((
de exemplu în 1878 când în urma tratatului de pace de la san stefano , românia a pierdut sudul basarabiei , eminescu a protestat vehement în ziarul *timpul * împotriva lui brătianu și kogălniceanu acuzându-i de neglijență și trădare a intereselor românești...evident, exagera .cei doi lideri politici făcuseră tot ce le stătuse în putință pentru a păstra integritatea țării. puterii demnitarilor ruși , însă nimeni nu s-ar fii putut opune.
nu era , însă prima dată când eminescu scria articole pline de injurii și acuze la adresa guvernului liberal...de fapt...întreaga lui operă ca ziarist este o critică a regimului în care trăia (nici pe regele carol nu l-a agreat niciodată)...
cu privire la activitatea sa de ziarist (puțin cunoscută astăzi) uitați cam cum sunau articolele sale ...
de exemplu :articol cu privire la conferința de pace de la san stefano...**românia este singurul stat care azi e în primejdie de a fii dezmembrat de chiar aliatul ei , după ce a încheiat cu el o convenție prin care i se garantează integritatea teritoriului (...). într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretențiune , necum împlinirea ei . oare puterea cea mare a rusiei i-ar da dreptul de a-și bate joc de lume , de noi , de ea însăși?!**
în stilul ăsta erau articolele publicate de eminescu la ziarul timpul ...critica aspru politica vremii...
oare au deranjat pe cineva? ...
varianta că ar fii fost ucis e o variantă ce nu poate fii exclusă din start....


bibliografie :
m. eminescu , opere , vol x, bucurești , 1989, p 40, apud ,nicolae isar . istoria modernă a românilor 1774/1784-1918, editura universitară , bucurești , 2006...

Mihai Eminescu - “Scrieri politice”
Cuprins:
Introducere – pagina 2
Articole din 1870 – pagina 23
Articole din 1871 – pagina 35
Articole din 1876 – pagina 36
Articole din 1877 – pagina 52
Articole din 1878 – pagina 74
Articole din 1879 – pagina 82
Articole din 1880 – pagina 90
Articole din 1881 – pagina 116
Articole din 1882 – pagina 135
Articole din 1883 – pagina 145

mytcor...recunosc că momentan nu știu prea multe despre eminescu (exceptând ceea ce știu despre el ca poet)....
am scris și eu ce am găsit în cartea domului isar...
promit însă că o să mă documentez mai mult ...mă duc la arhive (am permis acolo ) și de îndată ce aflu mai multe infromații despre activitatea sa ca ziarist revin pe forum cu detalii...
oricum...vreau să-mi scriu licența pe epoca modernă...mai exact..o comparație între cele două mari partide ...pnl și pc ....
promit că o să mă uit și peste ce a scris eminescu ...chiar vreau să aflu părerea lui în detaliu despre ambele ....

am copiat cele scrise de tine deoarece tu le sti pe toate,nimeni nu mai e ca tine si ca nu cumva sa modifici repede incultura-ti sa spui ca tastatura e de vina,ca de fapt tu ai scris 15,dar conspiratia,bat-o vina,ce usor ne este sa na dam mari ca stim totul cand de fapt nu stim nimic,este ionico?

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost