merita citita si asta
edgar allan poe
corbul....
Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de șoapte
Din oracole cețoase, cărți cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate bate-n ușa mea ușor.
,,E vreun trecător gîndit-am și-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."
O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale și niciunde-n cărți vreo cale
Să-mi aline greaua jale jalea grea pentru Lenore
Fata fără-asemuire îngerii îi spun Lenore
Nume-n lume trecător.
În perdele învinse roșul veșted de mătase
Cu-o foșnire de neliniști, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Și-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor
Rătăcit prin frig și noapte vrea să ceară-un ajutor
Nu-i decît un trecător."
Astfel liniștindu-mi gîndul și de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule am spus sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Și-ați bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Și-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Și-am rămas în prag o vreme, inima simțind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrșită, bezna-n sinea-i adîncită,
Și o vorbă, doar șoptită, ce-am șoptit-o eu: Lenore!
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns șoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Și-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeț strein ce bate...
Nu știu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt și nici un trecător.
Geamul l-am deschis o clipă și, c-un foșnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune și-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, țanțoș și încrezător.
Și-am vorbit: ,,Ți-e creasta cheală, totuși intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopții-adînc sobor!
Care ți-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
Mult m-am minunat, firește, auzindu-l cum rostește
Chiar și-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu știu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-și spune-un nume sus, pe bust, oprită-n zbor
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-și spune: ,,Nevermore''.
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că știe,
Sufletul și-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîșietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mișcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulți prieteni, mulți, ca-n zbor
Va pleca și el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neștiutor.
L-a-nvățat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilțul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, și vise, doruri, și nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopții, cobitor
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran și cobitor
Vorba Never Nevermore.
Nemișcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Și simțeam iar îndoiala, mîngîiat de căptușeala
Jilțului, pe care pala rază-l lumina ușor
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, ușor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Și-am simțit deodată-o boare, din cățui aromitoare,
Nevăzuți pluteau, c-un clinchet, pași de înger pe covor;
,,Ție, ca să nu mai sîngeri, îți trimite Domnul îngeri''
Eu mi-am spus ,,să uiți de plîngeri, și de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă ești iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un țărm fără lumină,
Unde spaima e regină spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolții și pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare îngerii îi spun Lenore
Fata căreia și-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Fie-ți blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele și vîntul,
Piei în beznă și furtună, sau pe țărmul Nopții-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ți veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ți pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Și de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, și stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra ușii mele, pînditor,
Ochii veșnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa își prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Știu, eu n-am să scap din umbra-i nemișcată pe covor.
Niciodată Nevermore.