Ce este in sufletul tau?

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 20:03:34

De la: Ebony, la data 2010-01-28 19:54:34

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 19:18:38

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 17:46:07poveste de dragoste in 4 acte... II... incertitudini

Isi coboara lent, degetele, prin parul lui moale, subtire... dezmierdand pielea, apoi se opreste brusc... ii masoara respiratia incordata, simtindu-i slabiciunea... temerile, care faceau din el o umbra, inghetata in propria inertie. Nu a fost o romanta siropoasa, in definitiv, ci o reflexie a unor pasiuni imposibile... stinse in jarul amorului... Nu mai existau cuvinte, ci doar gesturi, priviri, obisnuinta... iar pentru ea, totul se transformase intr-o lupta derizorie, aflata la apogeu... Chiar daca nu a inteles, niciodata, rostul, unei implicari sentimentale, a facut-o, simtind poate un soi de mila, dar mai apoi, modeland, imaginea din fata ei, si-a dat seama ca nu are destula putere pentru a continua... lasand in urma , un sablon nefinisat... Vedea in el, sclipirea, dar si apusul, unei minti, o stea cazatoare, ce ofera placere de moment, dar care se risipeste in timp...
Isi gasise ultimele clipe de fericire, pe genunchii ei, tremurand, ca un sclav, ce este supus zeului, care l-a modelat. Lipsit de coerenta, se simtea incoltit de proprile fapte, inutile, zadarnice, de-a dreptul pline de disperare... totul se destramase in jurul sau, la fel ca si un joc de domino... Vedea in ea, nu doar femeia, care ii exploateaza ultimele urme de existenta, ci rezidul creatiei sale mintale, o zeita, in carne si oase, care ii molesteaza violent... dar in acelasi timp placut, rarele clipe de fericire...
actul 3... hmmmmmmmmm...

ce parere ai pana acum? merge? oricum nu ai vrea sa sti ce se petrece in partea 4...

Hai dom'le mai repede cu partea 4 ,ca si pe mine m-ai facut curioasa ! Sper sa fie cu happy end ca nu-mi plac dramele !

De la: serena, la data 2010-01-28 20:32:46

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 20:03:34

De la: Ebony, la data 2010-01-28 19:54:34

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 19:18:38

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 17:46:07poveste de dragoste in 4 acte... II... incertitudini

Isi coboara lent, degetele, prin parul lui moale, subtire... dezmierdand pielea, apoi se opreste brusc... ii masoara respiratia incordata, simtindu-i slabiciunea... temerile, care faceau din el o umbra, inghetata in propria inertie. Nu a fost o romanta siropoasa, in definitiv, ci o reflexie a unor pasiuni imposibile... stinse in jarul amorului... Nu mai existau cuvinte, ci doar gesturi, priviri, obisnuinta... iar pentru ea, totul se transformase intr-o lupta derizorie, aflata la apogeu... Chiar daca nu a inteles, niciodata, rostul, unei implicari sentimentale, a facut-o, simtind poate un soi de mila, dar mai apoi, modeland, imaginea din fata ei, si-a dat seama ca nu are destula putere pentru a continua... lasand in urma , un sablon nefinisat... Vedea in el, sclipirea, dar si apusul, unei minti, o stea cazatoare, ce ofera placere de moment, dar care se risipeste in timp...
Isi gasise ultimele clipe de fericire, pe genunchii ei, tremurand, ca un sclav, ce este supus zeului, care l-a modelat. Lipsit de coerenta, se simtea incoltit de proprile fapte, inutile, zadarnice, de-a dreptul pline de disperare... totul se destramase in jurul sau, la fel ca si un joc de domino... Vedea in ea, nu doar femeia, care ii exploateaza ultimele urme de existenta, ci rezidul creatiei sale mintale, o zeita, in carne si oase, care ii molesteaza violent... dar in acelasi timp placut, rarele clipe de fericire...
actul 3... hmmmmmmmmm...

ce parere ai pana acum? merge? oricum nu ai vrea sa sti ce se petrece in partea 4...

Hai dom'le mai repede cu partea 4 ,ca si pe mine m-ai facut curioasa ! Sper sa fie cu happy end ca nu-mi plac dramele !

Subscriu.

Nu-i mai rămăsese destulă forţă ca să vorbească, iar Silky îi răspundea numai cu liniştirea mută a prezenţei sale. Moon simţi mai intens decât altă dată faptul că el venea de pe altă planetă, deşi cunoaşterea acestui lucru nu avea prea mare importanţă... Trebuie să-i spună să-i dea drumul, să-şi menajeze forţele, căci nu mai exista nici o speranţă ca Ngenet să-i salveze. Oricum în final tot acolo aveau să ajungă amândoi. Dar nu putea să formuleze cuvintele, iar în adâncul inimii ştia că nu dorea s-o facă. Să mori singur... să mori... să dormi aici pentru totdeauna. Se gândi că aproape-şi simţea măduva congelându-i-se în oase. Era atât de obosită, atât de dureros epuizată; iar somnul avea să vină, în timp ce o legăna, monoton, Marea Mamă. Ultimele săptămâni petrecute pe o altă planetă fuseseră doar un vis. Era o tiamatană, o Văratică, cunoscând cu vagă deznădejde în suflet ceea ce ştia orice Văratic încă de la naştere: că Doamna era în egală măsură creatoare şi distrugătoare, vieţile individual privite nul aveau mai multă însemnătate în vastul Ei plan decât existenţă celui mai mărunt crustaceu ce se strecoară prin nămolul de pe fundul apei... Ceva străpunse suprafaţa apei în faţa lor, trimiţând o jerbă de stropi pe chipul fetei. Ea gemu când braţele lui Silky i se strânseră în. jurul pieptului şi se uită printre gene, cu ochii biciuiţi de rafalele îngheţate, la faţa vărgată, strălucitoare, ce o privea fix. Două, apoi încă trei chipuri neomeneşti apărură la suprafaţă, rămânând ca nişte balize de pescuit pe apa scânteietoare. Încet-încet, precum o bulă de aer ridicându-se din adâncuri, înţelegerea îi străpunse amorţirea anestezică: mersi... O înconjurară, mânând-o insistent şi urgent, cu înotătoarele anterioare membranate. Mintea fetei nu-şi putea imagina ce voiau de la ea, dar ştia, cu încrederea de nezdruncinat căpătată din copilărie, că erau copiii Doamnei, care veniseră s-o salveze dacă puteau. — S... Silky, mestecă ea cuvintele în bucăţi printre dinţii care-i clănţăneau, dă-mi dr... drumul. El o eliberă şi Moon se scufundă precum o piatră. Înainte de a fi putut reacţiona, făpturile plutitoare cu blana lucioasă o ridicară iar. Înotătoare cu degete membranate se încrucişară închizându-se deasupra ei precum petalele unei flori, trăgând-o în sus şi aşezând-o pe burtă peste pieptul moale şi larg al unui mers ce plutea liniştit pe apă. Uimită, Moon rămase scuipând apă, stătea cu puţin deasupra suprafeţei mării, cu picioarele încă atârnând în apa insuportabil de rece. Mers-ul – era o femelă, deduse ea după gulerul de blană aurie din jurul gâtului – o înfăşură cu înotătoarele sale ca pe-un pui, alimentând-o cu căldura corpului de parcă şi-ar fi încălzit şi hrănit propriul urmaş. Fiinţa începu să fredoneze din piept, fără glas, în acelaşi ritm cu balansul mării. Prea obosită ca să se mai mire, Moon îşi lăsă capul pe pieptul mătăsos şi îşi trecu mâinile pe sub mers, simţind cum cântecul fără glas îi pătrunde prin trupul cutremurat de frig. Silky şi ceilalţi doi mersi pluteau în derivă prin apropriere; dar ea nu-şi mai amintea acum de ei, nu-şi, mai amintea nimic din trecut sau viitor atâta timp cât existenţa i se mişca încet către timpul prezent. N-a ştiut sau n-a vrut să ştie niciodată câtă vreme plutise în derivă, ţinută în îmbrăţişarea mersului. Soarele traversase cerul, rostogolindu-se în jos pe o pantă îndepărtată către propria lui întâlnire cu marea, înainte ca o altă schimbare să se simtă la suprafaţa apei, umbra lungă a unei nave venită să-i întâlnească ajunse deasupra lor, iar bătaia îndepărtată a inimii motoarelor sale le străpunse liniştea, apropiindu-se tot mai tare. — Moon... Moon... Moon... Silky îi rostea numele, încolăcindu-i gâtul cu tentaculele ude de parcă încerca s-o facă să-l audă.

Nu mai exista însă nici o Moon4, nici o lună deasupra, ci doar marea, Marea, ca să-i răspundă... Marea reclamând ce-i aparţinea. — Moon... mă auzi? — Nu... Era mai mult un protest împotriva pătrunderii în liniştea ei nepăsătoare decât un răspuns la o întrebare. Lumea părea o pictură în acuarelă revărsându-se fără nici o formă... Ceva îi izbi buza de dinţii care clănţăneau, un lichid fierbinte, vâscos, îi umplu gura şi i se prelinse pe gât precum un râu de petrol în flăcări. Scânci a plăcere şi a refuz, simţind cum lumea de acuarelă îngheaţă, căpătând o formă lipsită de referinţă în mintea ei dezactivată, cu excepţia feţei aplecate peste ea, aducând trecutul şi prezentul într-o singură imagine dublă. — M... M... Miroe? — Da, îi răspunse glasul lui, plin de uşurare. Îşi va reveni, Silky. Mă recunoaşte. Dincolo de Ngenet, Moon îl desluşi pe Silky, ghemuit răbdător, privind, alături de ochiul rotund, nemişcat, al unui hublou. — U... unde? Înghiţi convulsiv siropul dulce-pipărat când Ngenet îi apăsă iarăşi cana pe buze. Trupul ei tremurător, încordat, fusese eliberat de costumul plin cu apă şi aşezat sub un maldăr de pături încălzite. — Pe nava mea. Dusă în sfârşit în siguranţă la bord, slavă zeilor. Mergem acasă. Îi înlocui o compresă fierbinte ce-i acoperea rădăcina nasului şi obrajii. — A... acasă?...? Vieţile trecute şi prezente alergau iar împreună. — Către plantaţia mea, către un port sigur. Ai petrecut destulă vreme plimbându-te pe drumuri stelare, şi destul timp în braţele Mării Mamă, copil de mers ce eşti... aproape o viaţă întreagă. Bărbatul îi îndepărtă părul năclăit de pe frunte cu o mână blândă, bătătorită. Acum a venit vremea să fii recunoscătoare pământului ferm. — El... Elsie. Cuvântul îi răni gâtul precum fierea. — Ştiu, îşi îndreptă spinarea. Ştiu. Nu mai poţi să faci nimic pentru ea acum, decât să te odihneşti, şi să te vindeci. Vocea lui şi interiorul cabinei păliră, îndepărtându-se la infinit. Moon se ghemui mai bine în cuibul de pături, pe măsură ce conştiinţa i se retrăgea tot mai adânc, diminuându-se până la senzaţia unor ace fierbinţi pătrunzându-i în carnea amorţită de frig, aducând primăvara în venele înţepenite de gheaţă, dezlegându-i muşchii; eliberând-o..........


the end .

Bravo, Mytcor...

Fara sa existe un chip, exista un ranjet.

De la: serena, la data 2010-01-28 20:32:46

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 20:03:34

De la: Ebony, la data 2010-01-28 19:54:34

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 19:18:38

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 17:46:07poveste de dragoste in 4 acte... II... incertitudini

Isi coboara lent, degetele, prin parul lui moale, subtire... dezmierdand pielea, apoi se opreste brusc... ii masoara respiratia incordata, simtindu-i slabiciunea... temerile, care faceau din el o umbra, inghetata in propria inertie. Nu a fost o romanta siropoasa, in definitiv, ci o reflexie a unor pasiuni imposibile... stinse in jarul amorului... Nu mai existau cuvinte, ci doar gesturi, priviri, obisnuinta... iar pentru ea, totul se transformase intr-o lupta derizorie, aflata la apogeu... Chiar daca nu a inteles, niciodata, rostul, unei implicari sentimentale, a facut-o, simtind poate un soi de mila, dar mai apoi, modeland, imaginea din fata ei, si-a dat seama ca nu are destula putere pentru a continua... lasand in urma , un sablon nefinisat... Vedea in el, sclipirea, dar si apusul, unei minti, o stea cazatoare, ce ofera placere de moment, dar care se risipeste in timp...
Isi gasise ultimele clipe de fericire, pe genunchii ei, tremurand, ca un sclav, ce este supus zeului, care l-a modelat. Lipsit de coerenta, se simtea incoltit de proprile fapte, inutile, zadarnice, de-a dreptul pline de disperare... totul se destramase in jurul sau, la fel ca si un joc de domino... Vedea in ea, nu doar femeia, care ii exploateaza ultimele urme de existenta, ci rezidul creatiei sale mintale, o zeita, in carne si oase, care ii molesteaza violent... dar in acelasi timp placut, rarele clipe de fericire...
actul 3... hmmmmmmmmm...

ce parere ai pana acum? merge? oricum nu ai vrea sa sti ce se petrece in partea 4...

Hai dom'le mai repede cu partea 4 ,ca si pe mine m-ai facut curioasa ! Sper sa fie cu happy end ca nu-mi plac dramele !

Am rabdare,chiar daca sunt nerabdatoare.....Astept finalul,oricare ar fi el...
asa ca , lasati-l pe baiat sa se concentreze,nu-l mai grabiti....

o mare dezamagire....

vizavi de barbatii care se considera niste gentlemani dar in realitate nu se deosebesc cu nimic de niste cocalari din dorobanti...

De la: mytcor, la data 2010-01-28 21:48:54Nu-i mai rămăsese destulă forţă ca să vorbească, iar Silky îi răspundea numai cu liniştirea mută a prezenţei sale. Moon simţi mai intens decât altă dată faptul că el venea de pe altă planetă, deşi cunoaşterea acestui lucru nu avea prea mare importanţă... Trebuie să-i spună să-i dea drumul, să-şi menajeze forţele, căci nu mai exista nici o speranţă ca Ngenet să-i salveze. Oricum în final tot acolo aveau să ajungă amândoi. Dar nu putea să formuleze cuvintele, iar în adâncul inimii ştia că nu dorea s-o facă. Să mori singur... să mori... să dormi aici pentru totdeauna. Se gândi că aproape-şi simţea măduva congelându-i-se în oase. Era atât de obosită, atât de dureros epuizată; iar somnul avea să vină, în timp ce o legăna, monoton, Marea Mamă. Ultimele săptămâni petrecute pe o altă planetă fuseseră doar un vis. Era o tiamatană, o Văratică, cunoscând cu vagă deznădejde în suflet ceea ce ştia orice Văratic încă de la naştere: că Doamna era în egală măsură creatoare şi distrugătoare, vieţile individual privite nul aveau mai multă însemnătate în vastul Ei plan decât existenţă celui mai mărunt crustaceu ce se strecoară prin nămolul de pe fundul apei... Ceva străpunse suprafaţa apei în faţa lor, trimiţând o jerbă de stropi pe chipul fetei. Ea gemu când braţele lui Silky i se strânseră în. jurul pieptului şi se uită printre gene, cu ochii biciuiţi de rafalele îngheţate, la faţa vărgată, strălucitoare, ce o privea fix. Două, apoi încă trei chipuri neomeneşti apărură la suprafaţă, rămânând ca nişte balize de pescuit pe apa scânteietoare. Încet-încet, precum o bulă de aer ridicându-se din adâncuri, înţelegerea îi străpunse amorţirea anestezică: mersi... O înconjurară, mânând-o insistent şi urgent, cu înotătoarele anterioare membranate. Mintea fetei nu-şi putea imagina ce voiau de la ea, dar ştia, cu încrederea de nezdruncinat căpătată din copilărie, că erau copiii Doamnei, care veniseră s-o salveze dacă puteau. — S... Silky, mestecă ea cuvintele în bucăţi printre dinţii care-i clănţăneau, dă-mi dr... drumul. El o eliberă şi Moon se scufundă precum o piatră. Înainte de a fi putut reacţiona, făpturile plutitoare cu blana lucioasă o ridicară iar. Înotătoare cu degete membranate se încrucişară închizându-se deasupra ei precum petalele unei flori, trăgând-o în sus şi aşezând-o pe burtă peste pieptul moale şi larg al unui mers ce plutea liniştit pe apă. Uimită, Moon rămase scuipând apă, stătea cu puţin deasupra suprafeţei mării, cu picioarele încă atârnând în apa insuportabil de rece. Mers-ul – era o femelă, deduse ea după gulerul de blană aurie din jurul gâtului – o înfăşură cu înotătoarele sale ca pe-un pui, alimentând-o cu căldura corpului de parcă şi-ar fi încălzit şi hrănit propriul urmaş. Fiinţa începu să fredoneze din piept, fără glas, în acelaşi ritm cu balansul mării. Prea obosită ca să se mai mire, Moon îşi lăsă capul pe pieptul mătăsos şi îşi trecu mâinile pe sub mers, simţind cum cântecul fără glas îi pătrunde prin trupul cutremurat de frig. Silky şi ceilalţi doi mersi pluteau în derivă prin apropriere; dar ea nu-şi mai amintea acum de ei, nu-şi, mai amintea nimic din trecut sau viitor atâta timp cât existenţa i se mişca încet către timpul prezent. N-a ştiut sau n-a vrut să ştie niciodată câtă vreme plutise în derivă, ţinută în îmbrăţişarea mersului. Soarele traversase cerul, rostogolindu-se în jos pe o pantă îndepărtată către propria lui întâlnire cu marea, înainte ca o altă schimbare să se simtă la suprafaţa apei, umbra lungă a unei nave venită să-i întâlnească ajunse deasupra lor, iar bătaia îndepărtată a inimii motoarelor sale le străpunse liniştea, apropiindu-se tot mai tare. — Moon... Moon... Moon... Silky îi rostea numele, încolăcindu-i gâtul cu tentaculele ude de parcă încerca s-o facă să-l audă.

Nu mai exista însă nici o Moon4, nici o lună deasupra, ci doar marea, Marea, ca să-i răspundă... Marea reclamând ce-i aparţinea. — Moon... mă auzi? — Nu... Era mai mult un protest împotriva pătrunderii în liniştea ei nepăsătoare decât un răspuns la o întrebare. Lumea părea o pictură în acuarelă revărsându-se fără nici o formă... Ceva îi izbi buza de dinţii care clănţăneau, un lichid fierbinte, vâscos, îi umplu gura şi i se prelinse pe gât precum un râu de petrol în flăcări. Scânci a plăcere şi a refuz, simţind cum lumea de acuarelă îngheaţă, căpătând o formă lipsită de referinţă în mintea ei dezactivată, cu excepţia feţei aplecate peste ea, aducând trecutul şi prezentul într-o singură imagine dublă. — M... M... Miroe? — Da, îi răspunse glasul lui, plin de uşurare. Îşi va reveni, Silky. Mă recunoaşte. Dincolo de Ngenet, Moon îl desluşi pe Silky, ghemuit răbdător, privind, alături de ochiul rotund, nemişcat, al unui hublou. — U... unde? Înghiţi convulsiv siropul dulce-pipărat când Ngenet îi apăsă iarăşi cana pe buze. Trupul ei tremurător, încordat, fusese eliberat de costumul plin cu apă şi aşezat sub un maldăr de pături încălzite. — Pe nava mea. Dusă în sfârşit în siguranţă la bord, slavă zeilor. Mergem acasă. Îi înlocui o compresă fierbinte ce-i acoperea rădăcina nasului şi obrajii. — A... acasă?...? Vieţile trecute şi prezente alergau iar împreună. — Către plantaţia mea, către un port sigur. Ai petrecut destulă vreme plimbându-te pe drumuri stelare, şi destul timp în braţele Mării Mamă, copil de mers ce eşti... aproape o viaţă întreagă. Bărbatul îi îndepărtă părul năclăit de pe frunte cu o mână blândă, bătătorită. Acum a venit vremea să fii recunoscătoare pământului ferm. — El... Elsie. Cuvântul îi răni gâtul precum fierea. — Ştiu, îşi îndreptă spinarea. Ştiu. Nu mai poţi să faci nimic pentru ea acum, decât să te odihneşti, şi să te vindeci. Vocea lui şi interiorul cabinei păliră, îndepărtându-se la infinit. Moon se ghemui mai bine în cuibul de pături, pe măsură ce conştiinţa i se retrăgea tot mai adânc, diminuându-se până la senzaţia unor ace fierbinţi pătrunzându-i în carnea amorţită de frig, aducând primăvara în venele înţepenite de gheaţă, dezlegându-i muşchii; eliberând-o..........


the end .

is this??

De la: mytcor, la data 2010-01-28 21:48:54Nu-i mai rămăsese destulă forţă ca să vorbească, iar Silky îi răspundea numai cu liniştirea mută a prezenţei sale. Moon simţi mai intens decât altă dată faptul că el venea de pe altă planetă, deşi cunoaşterea acestui lucru nu avea prea mare importanţă... Trebuie să-i spună să-i dea drumul, să-şi menajeze forţele, căci nu mai exista nici o speranţă ca Ngenet să-i salveze. Oricum în final tot acolo aveau să ajungă amândoi. Dar nu putea să formuleze cuvintele, iar în adâncul inimii ştia că nu dorea s-o facă. Să mori singur... să mori... să dormi aici pentru totdeauna. Se gândi că aproape-şi simţea măduva congelându-i-se în oase. Era atât de obosită, atât de dureros epuizată; iar somnul avea să vină, în timp ce o legăna, monoton, Marea Mamă. Ultimele săptămâni petrecute pe o altă planetă fuseseră doar un vis. Era o tiamatană, o Văratică, cunoscând cu vagă deznădejde în suflet ceea ce ştia orice Văratic încă de la naştere: că Doamna era în egală măsură creatoare şi distrugătoare, vieţile individual privite nul aveau mai multă însemnătate în vastul Ei plan decât existenţă celui mai mărunt crustaceu ce se strecoară prin nămolul de pe fundul apei... Ceva străpunse suprafaţa apei în faţa lor, trimiţând o jerbă de stropi pe chipul fetei. Ea gemu când braţele lui Silky i se strânseră în. jurul pieptului şi se uită printre gene, cu ochii biciuiţi de rafalele îngheţate, la faţa vărgată, strălucitoare, ce o privea fix. Două, apoi încă trei chipuri neomeneşti apărură la suprafaţă, rămânând ca nişte balize de pescuit pe apa scânteietoare. Încet-încet, precum o bulă de aer ridicându-se din adâncuri, înţelegerea îi străpunse amorţirea anestezică: mersi... O înconjurară, mânând-o insistent şi urgent, cu înotătoarele anterioare membranate. Mintea fetei nu-şi putea imagina ce voiau de la ea, dar ştia, cu încrederea de nezdruncinat căpătată din copilărie, că erau copiii Doamnei, care veniseră s-o salveze dacă puteau. — S... Silky, mestecă ea cuvintele în bucăţi printre dinţii care-i clănţăneau, dă-mi dr... drumul. El o eliberă şi Moon se scufundă precum o piatră. Înainte de a fi putut reacţiona, făpturile plutitoare cu blana lucioasă o ridicară iar. Înotătoare cu degete membranate se încrucişară închizându-se deasupra ei precum petalele unei flori, trăgând-o în sus şi aşezând-o pe burtă peste pieptul moale şi larg al unui mers ce plutea liniştit pe apă. Uimită, Moon rămase scuipând apă, stătea cu puţin deasupra suprafeţei mării, cu picioarele încă atârnând în apa insuportabil de rece. Mers-ul – era o femelă, deduse ea după gulerul de blană aurie din jurul gâtului – o înfăşură cu înotătoarele sale ca pe-un pui, alimentând-o cu căldura corpului de parcă şi-ar fi încălzit şi hrănit propriul urmaş. Fiinţa începu să fredoneze din piept, fără glas, în acelaşi ritm cu balansul mării. Prea obosită ca să se mai mire, Moon îşi lăsă capul pe pieptul mătăsos şi îşi trecu mâinile pe sub mers, simţind cum cântecul fără glas îi pătrunde prin trupul cutremurat de frig. Silky şi ceilalţi doi mersi pluteau în derivă prin apropriere; dar ea nu-şi mai amintea acum de ei, nu-şi, mai amintea nimic din trecut sau viitor atâta timp cât existenţa i se mişca încet către timpul prezent. N-a ştiut sau n-a vrut să ştie niciodată câtă vreme plutise în derivă, ţinută în îmbrăţişarea mersului. Soarele traversase cerul, rostogolindu-se în jos pe o pantă îndepărtată către propria lui întâlnire cu marea, înainte ca o altă schimbare să se simtă la suprafaţa apei, umbra lungă a unei nave venită să-i întâlnească ajunse deasupra lor, iar bătaia îndepărtată a inimii motoarelor sale le străpunse liniştea, apropiindu-se tot mai tare. — Moon... Moon... Moon... Silky îi rostea numele, încolăcindu-i gâtul cu tentaculele ude de parcă încerca s-o facă să-l audă.

Nu mai exista însă nici o Moon4, nici o lună deasupra, ci doar marea, Marea, ca să-i răspundă... Marea reclamând ce-i aparţinea. — Moon... mă auzi? — Nu... Era mai mult un protest împotriva pătrunderii în liniştea ei nepăsătoare decât un răspuns la o întrebare. Lumea părea o pictură în acuarelă revărsându-se fără nici o formă... Ceva îi izbi buza de dinţii care clănţăneau, un lichid fierbinte, vâscos, îi umplu gura şi i se prelinse pe gât precum un râu de petrol în flăcări. Scânci a plăcere şi a refuz, simţind cum lumea de acuarelă îngheaţă, căpătând o formă lipsită de referinţă în mintea ei dezactivată, cu excepţia feţei aplecate peste ea, aducând trecutul şi prezentul într-o singură imagine dublă. — M... M... Miroe? — Da, îi răspunse glasul lui, plin de uşurare. Îşi va reveni, Silky. Mă recunoaşte. Dincolo de Ngenet, Moon îl desluşi pe Silky, ghemuit răbdător, privind, alături de ochiul rotund, nemişcat, al unui hublou. — U... unde? Înghiţi convulsiv siropul dulce-pipărat când Ngenet îi apăsă iarăşi cana pe buze. Trupul ei tremurător, încordat, fusese eliberat de costumul plin cu apă şi aşezat sub un maldăr de pături încălzite. — Pe nava mea. Dusă în sfârşit în siguranţă la bord, slavă zeilor. Mergem acasă. Îi înlocui o compresă fierbinte ce-i acoperea rădăcina nasului şi obrajii. — A... acasă?...? Vieţile trecute şi prezente alergau iar împreună. — Către plantaţia mea, către un port sigur. Ai petrecut destulă vreme plimbându-te pe drumuri stelare, şi destul timp în braţele Mării Mamă, copil de mers ce eşti... aproape o viaţă întreagă. Bărbatul îi îndepărtă părul năclăit de pe frunte cu o mână blândă, bătătorită. Acum a venit vremea să fii recunoscătoare pământului ferm. — El... Elsie. Cuvântul îi răni gâtul precum fierea. — Ştiu, îşi îndreptă spinarea. Ştiu. Nu mai poţi să faci nimic pentru ea acum, decât să te odihneşti, şi să te vindeci. Vocea lui şi interiorul cabinei păliră, îndepărtându-se la infinit. Moon se ghemui mai bine în cuibul de pături, pe măsură ce conştiinţa i se retrăgea tot mai adânc, diminuându-se până la senzaţia unor ace fierbinţi pătrunzându-i în carnea amorţită de frig, aducând primăvara în venele înţepenite de gheaţă, dezlegându-i muşchii; eliberând-o..........


the end .

bai taticu' ai dat-o in literaturi d'alea de cenaclu cu noi???

toti avem dreptate,toti aveti dreptate,toti stim adevarul,toti stiti adevarul,fiecare are dreptate,fiecare cunoaste adevarul,FIECARE ARE DREPTATEA SI ADEVARUL SAU- TRAIASCA DREPTATEA si ADEVARUL !!! Nu scuipa niciodata in oglinda!!! Intotdeauna poti face mai mult decat ai facut pana acum,niciodata nu e prea tarziu !!! Tot mai multi oameni ne vor binele,d'aia ne merge rau !!! "Orice adevar trece prin 3 faze:mai intai este ridiculizat, apoi trezeste o opozitie violenta,si in sfarsit este acceptat ca fiind evident de la sine"-Avicena. Daca nu stiu ca nu stiu, atunci mi se pare ca stiu. ANUNT UMANITAR :Rog Prostii si Cretinii,sa stea departe de mine !!! “Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul fara sa tii cont de minte si nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont de sufletul si spiritul omului.” (Zamolxe) http://www.youtube.com/watch?v=tNu44XzTnLY Sunt doua feluri de a-ti trai viata... Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul - de a crede ca totul este un miracol. Albert Einstein DACA N-AM AVEA DEFECTE,NU NE-AR FACE PLACERE SA LE VEDEM PE ALE CELORLALTI,TOTI SUNTEM DEFECTI DESI NOI NE VEDEM NUMAI CALITATILE ....Barbatii conduc lumea. Femeile ii conduc pe barbati.....Caracterul fara inteligenta poate mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic. (CICERO )...Un om singur nu are nici o putere,puterea i-o dau cei care-l sustin...Vorba multa,saracia omului...Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost ...Un snob este un om care a fost educat mai mult decat ii permitea inteligenta.....Este bine sa lasi bautura....insa rau este sa uiti unde ai lasat-o.....

De la: serena, la data 2010-01-28 20:32:46

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 20:03:34

De la: Ebony, la data 2010-01-28 19:54:34

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 19:18:38

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 17:46:07poveste de dragoste in 4 acte... II... incertitudini

Isi coboara lent, degetele, prin parul lui moale, subtire... dezmierdand pielea, apoi se opreste brusc... ii masoara respiratia incordata, simtindu-i slabiciunea... temerile, care faceau din el o umbra, inghetata in propria inertie. Nu a fost o romanta siropoasa, in definitiv, ci o reflexie a unor pasiuni imposibile... stinse in jarul amorului... Nu mai existau cuvinte, ci doar gesturi, priviri, obisnuinta... iar pentru ea, totul se transformase intr-o lupta derizorie, aflata la apogeu... Chiar daca nu a inteles, niciodata, rostul, unei implicari sentimentale, a facut-o, simtind poate un soi de mila, dar mai apoi, modeland, imaginea din fata ei, si-a dat seama ca nu are destula putere pentru a continua... lasand in urma , un sablon nefinisat... Vedea in el, sclipirea, dar si apusul, unei minti, o stea cazatoare, ce ofera placere de moment, dar care se risipeste in timp...
Isi gasise ultimele clipe de fericire, pe genunchii ei, tremurand, ca un sclav, ce este supus zeului, care l-a modelat. Lipsit de coerenta, se simtea incoltit de proprile fapte, inutile, zadarnice, de-a dreptul pline de disperare... totul se destramase in jurul sau, la fel ca si un joc de domino... Vedea in ea, nu doar femeia, care ii exploateaza ultimele urme de existenta, ci rezidul creatiei sale mintale, o zeita, in carne si oase, care ii molesteaza violent... dar in acelasi timp placut, rarele clipe de fericire...
actul 3... hmmmmmmmmm...

ce parere ai pana acum? merge? oricum nu ai vrea sa sti ce se petrece in partea 4...

Hai dom'le mai repede cu partea 4 ,ca si pe mine m-ai facut curioasa ! Sper sa fie cu happy end ca nu-mi plac dramele !

Mie-mi plac dramele...tragediile nu-mi plac!

Când toată lumea gândeşte la fel înseamnă că nimeni nu gândeşte.

Topicul asta ar fi terbuit sa se numeasca .. ce est ein mintea ta...

De la: florinpreda999, la data 2010-01-28 22:15:21

De la: mytcor, la data 2010-01-28 21:48:54Nu-i mai rămăsese destulă forţă ca să vorbească, iar Silky îi răspundea numai cu liniştirea mută a prezenţei sale. Moon simţi mai intens decât altă dată faptul că el venea de pe altă planetă, deşi cunoaşterea acestui lucru nu avea prea mare importanţă... Trebuie să-i spună să-i dea drumul, să-şi menajeze forţele, căci nu mai exista nici o speranţă ca Ngenet să-i salveze. Oricum în final tot acolo aveau să ajungă amândoi. Dar nu putea să formuleze cuvintele, iar în adâncul inimii ştia că nu dorea s-o facă. Să mori singur... să mori... să dormi aici pentru totdeauna. Se gândi că aproape-şi simţea măduva congelându-i-se în oase. Era atât de obosită, atât de dureros epuizată; iar somnul avea să vină, în timp ce o legăna, monoton, Marea Mamă. Ultimele săptămâni petrecute pe o altă planetă fuseseră doar un vis. Era o tiamatană, o Văratică, cunoscând cu vagă deznădejde în suflet ceea ce ştia orice Văratic încă de la naştere: că Doamna era în egală măsură creatoare şi distrugătoare, vieţile individual privite nul aveau mai multă însemnătate în vastul Ei plan decât existenţă celui mai mărunt crustaceu ce se strecoară prin nămolul de pe fundul apei... Ceva străpunse suprafaţa apei în faţa lor, trimiţând o jerbă de stropi pe chipul fetei. Ea gemu când braţele lui Silky i se strânseră în. jurul pieptului şi se uită printre gene, cu ochii biciuiţi de rafalele îngheţate, la faţa vărgată, strălucitoare, ce o privea fix. Două, apoi încă trei chipuri neomeneşti apărură la suprafaţă, rămânând ca nişte balize de pescuit pe apa scânteietoare. Încet-încet, precum o bulă de aer ridicându-se din adâncuri, înţelegerea îi străpunse amorţirea anestezică: mersi... O înconjurară, mânând-o insistent şi urgent, cu înotătoarele anterioare membranate. Mintea fetei nu-şi putea imagina ce voiau de la ea, dar ştia, cu încrederea de nezdruncinat căpătată din copilărie, că erau copiii Doamnei, care veniseră s-o salveze dacă puteau. — S... Silky, mestecă ea cuvintele în bucăţi printre dinţii care-i clănţăneau, dă-mi dr... drumul. El o eliberă şi Moon se scufundă precum o piatră. Înainte de a fi putut reacţiona, făpturile plutitoare cu blana lucioasă o ridicară iar. Înotătoare cu degete membranate se încrucişară închizându-se deasupra ei precum petalele unei flori, trăgând-o în sus şi aşezând-o pe burtă peste pieptul moale şi larg al unui mers ce plutea liniştit pe apă. Uimită, Moon rămase scuipând apă, stătea cu puţin deasupra suprafeţei mării, cu picioarele încă atârnând în apa insuportabil de rece. Mers-ul – era o femelă, deduse ea după gulerul de blană aurie din jurul gâtului – o înfăşură cu înotătoarele sale ca pe-un pui, alimentând-o cu căldura corpului de parcă şi-ar fi încălzit şi hrănit propriul urmaş. Fiinţa începu să fredoneze din piept, fără glas, în acelaşi ritm cu balansul mării. Prea obosită ca să se mai mire, Moon îşi lăsă capul pe pieptul mătăsos şi îşi trecu mâinile pe sub mers, simţind cum cântecul fără glas îi pătrunde prin trupul cutremurat de frig. Silky şi ceilalţi doi mersi pluteau în derivă prin apropriere; dar ea nu-şi mai amintea acum de ei, nu-şi, mai amintea nimic din trecut sau viitor atâta timp cât existenţa i se mişca încet către timpul prezent. N-a ştiut sau n-a vrut să ştie niciodată câtă vreme plutise în derivă, ţinută în îmbrăţişarea mersului. Soarele traversase cerul, rostogolindu-se în jos pe o pantă îndepărtată către propria lui întâlnire cu marea, înainte ca o altă schimbare să se simtă la suprafaţa apei, umbra lungă a unei nave venită să-i întâlnească ajunse deasupra lor, iar bătaia îndepărtată a inimii motoarelor sale le străpunse liniştea, apropiindu-se tot mai tare. — Moon... Moon... Moon... Silky îi rostea numele, încolăcindu-i gâtul cu tentaculele ude de parcă încerca s-o facă să-l audă.

Nu mai exista însă nici o Moon4, nici o lună deasupra, ci doar marea, Marea, ca să-i răspundă... Marea reclamând ce-i aparţinea. — Moon... mă auzi? — Nu... Era mai mult un protest împotriva pătrunderii în liniştea ei nepăsătoare decât un răspuns la o întrebare. Lumea părea o pictură în acuarelă revărsându-se fără nici o formă... Ceva îi izbi buza de dinţii care clănţăneau, un lichid fierbinte, vâscos, îi umplu gura şi i se prelinse pe gât precum un râu de petrol în flăcări. Scânci a plăcere şi a refuz, simţind cum lumea de acuarelă îngheaţă, căpătând o formă lipsită de referinţă în mintea ei dezactivată, cu excepţia feţei aplecate peste ea, aducând trecutul şi prezentul într-o singură imagine dublă. — M... M... Miroe? — Da, îi răspunse glasul lui, plin de uşurare. Îşi va reveni, Silky. Mă recunoaşte. Dincolo de Ngenet, Moon îl desluşi pe Silky, ghemuit răbdător, privind, alături de ochiul rotund, nemişcat, al unui hublou. — U... unde? Înghiţi convulsiv siropul dulce-pipărat când Ngenet îi apăsă iarăşi cana pe buze. Trupul ei tremurător, încordat, fusese eliberat de costumul plin cu apă şi aşezat sub un maldăr de pături încălzite. — Pe nava mea. Dusă în sfârşit în siguranţă la bord, slavă zeilor. Mergem acasă. Îi înlocui o compresă fierbinte ce-i acoperea rădăcina nasului şi obrajii. — A... acasă?...? Vieţile trecute şi prezente alergau iar împreună. — Către plantaţia mea, către un port sigur. Ai petrecut destulă vreme plimbându-te pe drumuri stelare, şi destul timp în braţele Mării Mamă, copil de mers ce eşti... aproape o viaţă întreagă. Bărbatul îi îndepărtă părul năclăit de pe frunte cu o mână blândă, bătătorită. Acum a venit vremea să fii recunoscătoare pământului ferm. — El... Elsie. Cuvântul îi răni gâtul precum fierea. — Ştiu, îşi îndreptă spinarea. Ştiu. Nu mai poţi să faci nimic pentru ea acum, decât să te odihneşti, şi să te vindeci. Vocea lui şi interiorul cabinei păliră, îndepărtându-se la infinit. Moon se ghemui mai bine în cuibul de pături, pe măsură ce conştiinţa i se retrăgea tot mai adânc, diminuându-se până la senzaţia unor ace fierbinţi pătrunzându-i în carnea amorţită de frig, aducând primăvara în venele înţepenite de gheaţă, dezlegându-i muşchii; eliberând-o..........


the end .

bai taticu' ai dat-o in literaturi d'alea de cenaclu cu noi???

literanetonovelistică bibilule, şi-au dorit act final şi ...şi NA-poftiţi , aveţi theend-ul.

bebelu cred că pieduse link-ul,lăsând duduile cu ochii zgâiţi pa TFT !...şi umede de nerăbdare .

De la: mytcor, la data 2010-01-28 22:59:24

De la: florinpreda999, la data 2010-01-28 22:15:21

De la: mytcor, la data 2010-01-28 21:48:54Nu-i mai rămăsese destulă forţă ca să vorbească, iar Silky îi răspundea numai cu liniştirea mută a prezenţei sale. Moon simţi mai intens decât altă dată faptul că el venea de pe altă planetă, deşi cunoaşterea acestui lucru nu avea prea mare importanţă... Trebuie să-i spună să-i dea drumul, să-şi menajeze forţele, căci nu mai exista nici o speranţă ca Ngenet să-i salveze. Oricum în final tot acolo aveau să ajungă amândoi. Dar nu putea să formuleze cuvintele, iar în adâncul inimii ştia că nu dorea s-o facă. Să mori singur... să mori... să dormi aici pentru totdeauna. Se gândi că aproape-şi simţea măduva congelându-i-se în oase. Era atât de obosită, atât de dureros epuizată; iar somnul avea să vină, în timp ce o legăna, monoton, Marea Mamă. Ultimele săptămâni petrecute pe o altă planetă fuseseră doar un vis. Era o tiamatană, o Văratică, cunoscând cu vagă deznădejde în suflet ceea ce ştia orice Văratic încă de la naştere: că Doamna era în egală măsură creatoare şi distrugătoare, vieţile individual privite nul aveau mai multă însemnătate în vastul Ei plan decât existenţă celui mai mărunt crustaceu ce se strecoară prin nămolul de pe fundul apei... Ceva străpunse suprafaţa apei în faţa lor, trimiţând o jerbă de stropi pe chipul fetei. Ea gemu când braţele lui Silky i se strânseră în. jurul pieptului şi se uită printre gene, cu ochii biciuiţi de rafalele îngheţate, la faţa vărgată, strălucitoare, ce o privea fix. Două, apoi încă trei chipuri neomeneşti apărură la suprafaţă, rămânând ca nişte balize de pescuit pe apa scânteietoare. Încet-încet, precum o bulă de aer ridicându-se din adâncuri, înţelegerea îi străpunse amorţirea anestezică: mersi... O înconjurară, mânând-o insistent şi urgent, cu înotătoarele anterioare membranate. Mintea fetei nu-şi putea imagina ce voiau de la ea, dar ştia, cu încrederea de nezdruncinat căpătată din copilărie, că erau copiii Doamnei, care veniseră s-o salveze dacă puteau. — S... Silky, mestecă ea cuvintele în bucăţi printre dinţii care-i clănţăneau, dă-mi dr... drumul. El o eliberă şi Moon se scufundă precum o piatră. Înainte de a fi putut reacţiona, făpturile plutitoare cu blana lucioasă o ridicară iar. Înotătoare cu degete membranate se încrucişară închizându-se deasupra ei precum petalele unei flori, trăgând-o în sus şi aşezând-o pe burtă peste pieptul moale şi larg al unui mers ce plutea liniştit pe apă. Uimită, Moon rămase scuipând apă, stătea cu puţin deasupra suprafeţei mării, cu picioarele încă atârnând în apa insuportabil de rece. Mers-ul – era o femelă, deduse ea după gulerul de blană aurie din jurul gâtului – o înfăşură cu înotătoarele sale ca pe-un pui, alimentând-o cu căldura corpului de parcă şi-ar fi încălzit şi hrănit propriul urmaş. Fiinţa începu să fredoneze din piept, fără glas, în acelaşi ritm cu balansul mării. Prea obosită ca să se mai mire, Moon îşi lăsă capul pe pieptul mătăsos şi îşi trecu mâinile pe sub mers, simţind cum cântecul fără glas îi pătrunde prin trupul cutremurat de frig. Silky şi ceilalţi doi mersi pluteau în derivă prin apropriere; dar ea nu-şi mai amintea acum de ei, nu-şi, mai amintea nimic din trecut sau viitor atâta timp cât existenţa i se mişca încet către timpul prezent. N-a ştiut sau n-a vrut să ştie niciodată câtă vreme plutise în derivă, ţinută în îmbrăţişarea mersului. Soarele traversase cerul, rostogolindu-se în jos pe o pantă îndepărtată către propria lui întâlnire cu marea, înainte ca o altă schimbare să se simtă la suprafaţa apei, umbra lungă a unei nave venită să-i întâlnească ajunse deasupra lor, iar bătaia îndepărtată a inimii motoarelor sale le străpunse liniştea, apropiindu-se tot mai tare. — Moon... Moon... Moon... Silky îi rostea numele, încolăcindu-i gâtul cu tentaculele ude de parcă încerca s-o facă să-l audă.

Nu mai exista însă nici o Moon4, nici o lună deasupra, ci doar marea, Marea, ca să-i răspundă... Marea reclamând ce-i aparţinea. — Moon... mă auzi? — Nu... Era mai mult un protest împotriva pătrunderii în liniştea ei nepăsătoare decât un răspuns la o întrebare. Lumea părea o pictură în acuarelă revărsându-se fără nici o formă... Ceva îi izbi buza de dinţii care clănţăneau, un lichid fierbinte, vâscos, îi umplu gura şi i se prelinse pe gât precum un râu de petrol în flăcări. Scânci a plăcere şi a refuz, simţind cum lumea de acuarelă îngheaţă, căpătând o formă lipsită de referinţă în mintea ei dezactivată, cu excepţia feţei aplecate peste ea, aducând trecutul şi prezentul într-o singură imagine dublă. — M... M... Miroe? — Da, îi răspunse glasul lui, plin de uşurare. Îşi va reveni, Silky. Mă recunoaşte. Dincolo de Ngenet, Moon îl desluşi pe Silky, ghemuit răbdător, privind, alături de ochiul rotund, nemişcat, al unui hublou. — U... unde? Înghiţi convulsiv siropul dulce-pipărat când Ngenet îi apăsă iarăşi cana pe buze. Trupul ei tremurător, încordat, fusese eliberat de costumul plin cu apă şi aşezat sub un maldăr de pături încălzite. — Pe nava mea. Dusă în sfârşit în siguranţă la bord, slavă zeilor. Mergem acasă. Îi înlocui o compresă fierbinte ce-i acoperea rădăcina nasului şi obrajii. — A... acasă?...? Vieţile trecute şi prezente alergau iar împreună. — Către plantaţia mea, către un port sigur. Ai petrecut destulă vreme plimbându-te pe drumuri stelare, şi destul timp în braţele Mării Mamă, copil de mers ce eşti... aproape o viaţă întreagă. Bărbatul îi îndepărtă părul năclăit de pe frunte cu o mână blândă, bătătorită. Acum a venit vremea să fii recunoscătoare pământului ferm. — El... Elsie. Cuvântul îi răni gâtul precum fierea. — Ştiu, îşi îndreptă spinarea. Ştiu. Nu mai poţi să faci nimic pentru ea acum, decât să te odihneşti, şi să te vindeci. Vocea lui şi interiorul cabinei păliră, îndepărtându-se la infinit. Moon se ghemui mai bine în cuibul de pături, pe măsură ce conştiinţa i se retrăgea tot mai adânc, diminuându-se până la senzaţia unor ace fierbinţi pătrunzându-i în carnea amorţită de frig, aducând primăvara în venele înţepenite de gheaţă, dezlegându-i muşchii; eliberând-o..........


the end .

bai taticu' ai dat-o in literaturi d'alea de cenaclu cu noi???

literanetonovelistică bibilule, şi-au dorit act final şi ...şi NA-poftiţi , aveţi theend-ul.

bebelu cred că pieduse link-ul,lăsând duduile cu ochii zgâiţi pa TFT !...şi umede de nerăbdare .

Actul final??Parca ai vorbi de cu totul altceva,oricum esti in afara subiectului....si apropo....tele...novela ta.....e penala,vorba domnului Maresal

Mie-mi place...este SF!

Când toată lumea gândeşte la fel înseamnă că nimeni nu gândeşte.

De la: Dorulet, la data 2010-01-28 22:49:42

De la: serena, la data 2010-01-28 20:32:46

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 20:03:34

De la: Ebony, la data 2010-01-28 19:54:34

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 19:18:38

De la: stejerean_vasile, la data 2010-01-28 17:46:07poveste de dragoste in 4 acte... II... incertitudini

Isi coboara lent, degetele, prin parul lui moale, subtire... dezmierdand pielea, apoi se opreste brusc... ii masoara respiratia incordata, simtindu-i slabiciunea... temerile, care faceau din el o umbra, inghetata in propria inertie. Nu a fost o romanta siropoasa, in definitiv, ci o reflexie a unor pasiuni imposibile... stinse in jarul amorului... Nu mai existau cuvinte, ci doar gesturi, priviri, obisnuinta... iar pentru ea, totul se transformase intr-o lupta derizorie, aflata la apogeu... Chiar daca nu a inteles, niciodata, rostul, unei implicari sentimentale, a facut-o, simtind poate un soi de mila, dar mai apoi, modeland, imaginea din fata ei, si-a dat seama ca nu are destula putere pentru a continua... lasand in urma , un sablon nefinisat... Vedea in el, sclipirea, dar si apusul, unei minti, o stea cazatoare, ce ofera placere de moment, dar care se risipeste in timp...
Isi gasise ultimele clipe de fericire, pe genunchii ei, tremurand, ca un sclav, ce este supus zeului, care l-a modelat. Lipsit de coerenta, se simtea incoltit de proprile fapte, inutile, zadarnice, de-a dreptul pline de disperare... totul se destramase in jurul sau, la fel ca si un joc de domino... Vedea in ea, nu doar femeia, care ii exploateaza ultimele urme de existenta, ci rezidul creatiei sale mintale, o zeita, in carne si oase, care ii molesteaza violent... dar in acelasi timp placut, rarele clipe de fericire...
actul 3... hmmmmmmmmm...

ce parere ai pana acum? merge? oricum nu ai vrea sa sti ce se petrece in partea 4...

Hai dom'le mai repede cu partea 4 ,ca si pe mine m-ai facut curioasa ! Sper sa fie cu happy end ca nu-mi plac dramele !

Mie-mi plac dramele...tragediile nu-mi plac!

...e tragic ,nu???

care tragedie,nu vedeti ca v-a oferit mytcor nirvana,extazu' maxim,da' fara urino-terapie,parca nu se face monser,unde ai invatat d'astea la paunescu in cort ???

toti avem dreptate,toti aveti dreptate,toti stim adevarul,toti stiti adevarul,fiecare are dreptate,fiecare cunoaste adevarul,FIECARE ARE DREPTATEA SI ADEVARUL SAU- TRAIASCA DREPTATEA si ADEVARUL !!! Nu scuipa niciodata in oglinda!!! Intotdeauna poti face mai mult decat ai facut pana acum,niciodata nu e prea tarziu !!! Tot mai multi oameni ne vor binele,d'aia ne merge rau !!! "Orice adevar trece prin 3 faze:mai intai este ridiculizat, apoi trezeste o opozitie violenta,si in sfarsit este acceptat ca fiind evident de la sine"-Avicena. Daca nu stiu ca nu stiu, atunci mi se pare ca stiu. ANUNT UMANITAR :Rog Prostii si Cretinii,sa stea departe de mine !!! “Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul fara sa tii cont de minte si nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont de sufletul si spiritul omului.” (Zamolxe) http://www.youtube.com/watch?v=tNu44XzTnLY Sunt doua feluri de a-ti trai viata... Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul - de a crede ca totul este un miracol. Albert Einstein DACA N-AM AVEA DEFECTE,NU NE-AR FACE PLACERE SA LE VEDEM PE ALE CELORLALTI,TOTI SUNTEM DEFECTI DESI NOI NE VEDEM NUMAI CALITATILE ....Barbatii conduc lumea. Femeile ii conduc pe barbati.....Caracterul fara inteligenta poate mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic. (CICERO )...Un om singur nu are nici o putere,puterea i-o dau cei care-l sustin...Vorba multa,saracia omului...Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost ...Un snob este un om care a fost educat mai mult decat ii permitea inteligenta.....Este bine sa lasi bautura....insa rau este sa uiti unde ai lasat-o.....

De la: Dorulet, la data 2010-01-28 23:21:20 Mie-mi place...este SF!

Da , genul Pavel Corut...cu detector de umiditate la distanta :))

De la: serena, la data 2010-01-29 00:22:36

De la: Dorulet, la data 2010-01-28 23:21:20 Mie-mi place...este SF!

Da , genul Pavel Corut...cu detector de umiditate la distanta :))

ce să-i faci...fiecare cu "oceanul" lui...

Când toată lumea gândeşte la fel înseamnă că nimeni nu gândeşte.

De la: florinpreda999, la data 2010-01-29 00:20:04care tragedie,nu vedeti ca v-a oferit mytcor nirvana,extazu' maxim,da' fara urino-terapie,parca nu se face monser,unde ai invatat d'astea la paunescu in cort ???

MI.SA falfaie,,Florinache ...de terapibascalia lu' Paunescu asta al tau !!!

Eu nu vreau sa spun! Uite asa, na!

De la: mytcor, la data 2010-01-28 21:48:54Nu-i mai rămăsese destulă forţă ca să vorbească, iar Silky îi răspundea numai cu liniştirea mută a prezenţei sale. Moon simţi mai intens decât altă dată faptul că el venea de pe altă planetă, deşi cunoaşterea acestui lucru nu avea prea mare importanţă... Trebuie să-i spună să-i dea drumul, să-şi menajeze forţele, căci nu mai exista nici o speranţă ca Ngenet să-i salveze. Oricum în final tot acolo aveau să ajungă amândoi. Dar nu putea să formuleze cuvintele, iar în adâncul inimii ştia că nu dorea s-o facă. Să mori singur... să mori... să dormi aici pentru totdeauna. Se gândi că aproape-şi simţea măduva congelându-i-se în oase. Era atât de obosită, atât de dureros epuizată; iar somnul avea să vină, în timp ce o legăna, monoton, Marea Mamă. Ultimele săptămâni petrecute pe o altă planetă fuseseră doar un vis. Era o tiamatană, o Văratică, cunoscând cu vagă deznădejde în suflet ceea ce ştia orice Văratic încă de la naştere: că Doamna era în egală măsură creatoare şi distrugătoare, vieţile individual privite nul aveau mai multă însemnătate în vastul Ei plan decât existenţă celui mai mărunt crustaceu ce se strecoară prin nămolul de pe fundul apei... Ceva străpunse suprafaţa apei în faţa lor, trimiţând o jerbă de stropi pe chipul fetei. Ea gemu când braţele lui Silky i se strânseră în. jurul pieptului şi se uită printre gene, cu ochii biciuiţi de rafalele îngheţate, la faţa vărgată, strălucitoare, ce o privea fix. Două, apoi încă trei chipuri neomeneşti apărură la suprafaţă, rămânând ca nişte balize de pescuit pe apa scânteietoare. Încet-încet, precum o bulă de aer ridicându-se din adâncuri, înţelegerea îi străpunse amorţirea anestezică: mersi... O înconjurară, mânând-o insistent şi urgent, cu înotătoarele anterioare membranate. Mintea fetei nu-şi putea imagina ce voiau de la ea, dar ştia, cu încrederea de nezdruncinat căpătată din copilărie, că erau copiii Doamnei, care veniseră s-o salveze dacă puteau. — S... Silky, mestecă ea cuvintele în bucăţi printre dinţii care-i clănţăneau, dă-mi dr... drumul. El o eliberă şi Moon se scufundă precum o piatră. Înainte de a fi putut reacţiona, făpturile plutitoare cu blana lucioasă o ridicară iar. Înotătoare cu degete membranate se încrucişară închizându-se deasupra ei precum petalele unei flori, trăgând-o în sus şi aşezând-o pe burtă peste pieptul moale şi larg al unui mers ce plutea liniştit pe apă. Uimită, Moon rămase scuipând apă, stătea cu puţin deasupra suprafeţei mării, cu picioarele încă atârnând în apa insuportabil de rece. Mers-ul – era o femelă, deduse ea după gulerul de blană aurie din jurul gâtului – o înfăşură cu înotătoarele sale ca pe-un pui, alimentând-o cu căldura corpului de parcă şi-ar fi încălzit şi hrănit propriul urmaş. Fiinţa începu să fredoneze din piept, fără glas, în acelaşi ritm cu balansul mării. Prea obosită ca să se mai mire, Moon îşi lăsă capul pe pieptul mătăsos şi îşi trecu mâinile pe sub mers, simţind cum cântecul fără glas îi pătrunde prin trupul cutremurat de frig. Silky şi ceilalţi doi mersi pluteau în derivă prin apropriere; dar ea nu-şi mai amintea acum de ei, nu-şi, mai amintea nimic din trecut sau viitor atâta timp cât existenţa i se mişca încet către timpul prezent. N-a ştiut sau n-a vrut să ştie niciodată câtă vreme plutise în derivă, ţinută în îmbrăţişarea mersului. Soarele traversase cerul, rostogolindu-se în jos pe o pantă îndepărtată către propria lui întâlnire cu marea, înainte ca o altă schimbare să se simtă la suprafaţa apei, umbra lungă a unei nave venită să-i întâlnească ajunse deasupra lor, iar bătaia îndepărtată a inimii motoarelor sale le străpunse liniştea, apropiindu-se tot mai tare. — Moon... Moon... Moon... Silky îi rostea numele, încolăcindu-i gâtul cu tentaculele ude de parcă încerca s-o facă să-l audă.

Nu mai exista însă nici o Moon4, nici o lună deasupra, ci doar marea, Marea, ca să-i răspundă... Marea reclamând ce-i aparţinea. — Moon... mă auzi? — Nu... Era mai mult un protest împotriva pătrunderii în liniştea ei nepăsătoare decât un răspuns la o întrebare. Lumea părea o pictură în acuarelă revărsându-se fără nici o formă... Ceva îi izbi buza de dinţii care clănţăneau, un lichid fierbinte, vâscos, îi umplu gura şi i se prelinse pe gât precum un râu de petrol în flăcări. Scânci a plăcere şi a refuz, simţind cum lumea de acuarelă îngheaţă, căpătând o formă lipsită de referinţă în mintea ei dezactivată, cu excepţia feţei aplecate peste ea, aducând trecutul şi prezentul într-o singură imagine dublă. — M... M... Miroe? — Da, îi răspunse glasul lui, plin de uşurare. Îşi va reveni, Silky. Mă recunoaşte. Dincolo de Ngenet, Moon îl desluşi pe Silky, ghemuit răbdător, privind, alături de ochiul rotund, nemişcat, al unui hublou. — U... unde? Înghiţi convulsiv siropul dulce-pipărat când Ngenet îi apăsă iarăşi cana pe buze. Trupul ei tremurător, încordat, fusese eliberat de costumul plin cu apă şi aşezat sub un maldăr de pături încălzite. — Pe nava mea. Dusă în sfârşit în siguranţă la bord, slavă zeilor. Mergem acasă. Îi înlocui o compresă fierbinte ce-i acoperea rădăcina nasului şi obrajii. — A... acasă?...? Vieţile trecute şi prezente alergau iar împreună. — Către plantaţia mea, către un port sigur. Ai petrecut destulă vreme plimbându-te pe drumuri stelare, şi destul timp în braţele Mării Mamă, copil de mers ce eşti... aproape o viaţă întreagă. Bărbatul îi îndepărtă părul năclăit de pe frunte cu o mână blândă, bătătorită. Acum a venit vremea să fii recunoscătoare pământului ferm. — El... Elsie. Cuvântul îi răni gâtul precum fierea. — Ştiu, îşi îndreptă spinarea. Ştiu. Nu mai poţi să faci nimic pentru ea acum, decât să te odihneşti, şi să te vindeci. Vocea lui şi interiorul cabinei păliră, îndepărtându-se la infinit. Moon se ghemui mai bine în cuibul de pături, pe măsură ce conştiinţa i se retrăgea tot mai adânc, diminuându-se până la senzaţia unor ace fierbinţi pătrunzându-i în carnea amorţită de frig, aducând primăvara în venele înţepenite de gheaţă, dezlegându-i muşchii; eliberând-o..........


the end . ::

matei vişniec - inteleptul la ora de ceai


Matei Vişniec (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuţi) este un poet şi dramaturg român de etnie huţulă (ucraineană), activ în acest moment în Franţa, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria şi filozofia la Universitatea din Bucureşti şi a fost membru al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu.

...pai sa-i spunem "La multi ani !" ca azi e ziua lui di nastere !!!

De la: serena, la data 2010-01-29 00:41:39

De la: florinpreda999, la data 2010-01-29 00:20:04care tragedie,nu vedeti ca v-a oferit mytcor nirvana,extazu' maxim,da' fara urino-terapie,parca nu se face monser,unde ai invatat d'astea la paunescu in cort ???

MI.SA falfaie,,Florinache ...de terapibascalia lu' Paunescu asta al tau !!!

Cine Iese Ultimul Din Tara

Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?

Pluralismul tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.

Sfîntă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?

Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu există stînga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stînga.

Ne vor întreba copiii, mîine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.

Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte la hotare.

Coridor european şi-atîta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bîta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.

Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.

Fînul necosit se-nvîrtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.

Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.

N-avem nici o şansă de izbîndă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.

C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

crezi ca-i mai pasa cuiva de risipa de enrgie?
ma duc sa-mi cumpar niste baterii si lumanari.......

" Minds are like parachutes. They only function when they are open." Sir James Dewar, scientist (1877-1925)

De la: 9am147005, la data 2010-01-29 23:52:44
crezi ca-i mai pasa cuiva de risipa de enrgie?
ma duc sa-mi cumpar niste baterii si lumanari.......

sunt sigur ca nu..lumânări parfumate si baterii de vin?????

De la: 9am147005, la data 2010-01-29 23:52:44
crezi ca-i mai pasa cuiva de risipa de enrgie?
ma duc sa-mi cumpar niste baterii si lumanari.......

Cine te-a suparat?.......sper sa-ti treaca....supararea...
Si apropo,nu prea cred ca sunt multi carora le pasa,.....de risipa de energie,....din pacate....

Mi-am tras deja palme..poate trebuia sa ignor..
Mie chiar imi plac poeziile lui.

De la: coradu, la data 2010-01-30 00:03:38

De la: 9am147005, la data 2010-01-29 23:52:44
crezi ca-i mai pasa cuiva de risipa de enrgie?
ma duc sa-mi cumpar niste baterii si lumanari.......

sunt sigur ca nu..lumânări parfumate si baterii de vin?????

incepe sa-mi placa cum gandesti.......
si amu, ma apuc de beut singura..........

" Minds are like parachutes. They only function when they are open." Sir James Dewar, scientist (1877-1925)

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubeşti cînd visul un negoţ e,
Să mai iubeşti cînd prea puţini au şale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloţe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioşie şi cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubeşti cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioşat de îngeri.

Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abţină bine ştie,
Vioara caldă şi pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Şi sus, pe unde gîndul meu e mire.

De la: 9am147005, la data 2010-01-30 00:11:08

De la: coradu, la data 2010-01-30 00:03:38

De la: 9am147005, la data 2010-01-29 23:52:44
crezi ca-i mai pasa cuiva de risipa de enrgie?
ma duc sa-mi cumpar niste baterii si lumanari.......

sunt sigur ca nu..lumânări parfumate si baterii de vin?????

incepe sa-mi placa cum gandesti.......
si amu, ma apuc de beut singura..........

Cum singură??? Bem amândouă!
Cheers!!!

Când toată lumea gândeşte la fel înseamnă că nimeni nu gândeşte.

salutare dorulet!
chiar ma gandeam ca ma lasati la greu singura.....
ai vazut ce poezii faine face coradu?

" Minds are like parachutes. They only function when they are open." Sir James Dewar, scientist (1877-1925)