Ce sunt moastele?

Camelya, nu-mi place topicul. Eu am spus ce aveam de spus.

Treci la bancuri, ca aici te strici.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Moastele? O excrocherie ca sa se ia bani de la prosti si creduli.

De la: nastasemihail, la data 2009-09-06 05:10:45Camelya, nu-mi place topicul. Eu am spus ce aveam de spus.

Treci la bancuri, ca aici te strici.

Nu iti place topicul Hahaha..Pai de ce nu ti-ar place?..Pai sa vedem...

Pentru ca..odata deschis acest topic..ridica semne de intrebare..Semne de intrebare la care cei ca domnul nastasemihail nu vor vrea sa raspunda..pentru ca..in acest mod ar pune la indoiala spusele celor care oranduiesc cele lumesti pentru prosti.

Pentru ca astea sunt moastele...Elemente de propaganda si sustinere financiara religioasa...Oasele nu stiu carui asa zis sfant sau sfanta. ..puse la dispozitia publicului..de popi si inalte fete bisericesti..Ca sa adune prostimea....si sa tina vie flacara credintei in inima oamenilor..prin contributii la cutia milei din care popii isi cumpara masini benga,vile frumoase..si din care traiesc bine mersi pana la adanci batranete..

Somnul ratiunii naste monstrii.Bestii cu chipurii umane ce se hranesc cu neputinta acestei lumi ce se incapataneaza sa traiasca in ignoranta.

Unde a fost Jisus in cele trei zile dupa asa zisa rastignire..
Pai sa vedem

Biblia nu expune cu precizie ce a fãcut Hristos în timpul celor trei zile dintre moartea ºi învierea Sa. Totuºi, se pare cã El a proclamat victoria asupra îngerilor cãzuþi ºi/sau necredincioºilor. Ceea ce putem ºti cu siguranþã este cã Isus nu a dat oamenilor o a doua ºansã pentru mântuire. Biblia ne spune cã dupã moarte urmeazã judecata (Evrei 9:27), nu a doua ºansã. Nu existã un rãspuns în totalitate clar cu privire la ce a fãcut Iisus în timpul dintre moarte ºi înviere. Probabil aceasta este una dintre tainele pe care le vom înþelege atunci când vom ajunge în cer, în glorie.

Acei care au avut tangenþe cu creºtinismul ca religie, în special cea creºtin ortodoxã, vãd la suprafaþã o credinþã a compasiunii ºi a milei faþã de om. Aparenþele pot înþela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multã luminã asupra adevãrate-i esenþe. Sã începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creºtinismul a pornit doctrinar.

Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maºiah) din ebraicã. Înseamnã „unsul”, apelaþia datã de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) sã îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia sã îndeplineascã în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum ºi scãparea de rãul uman ºi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului evreu era aºteptatã de multe veacuri. Omul trimis de Iehova trebuia sã fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar ºi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumenteazã cã Iisus era din aceastã spiþã ºi prin urmare putea sã-ºi cearã dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus ºi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fãrã carte, aºa cum se spune în Noul Testament, era totuºi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament ºi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliþi care deºi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care ºi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

Matei, 15, 24, redã cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancã chinuitã de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” rãspunde el. Iisus astfel refuzã spunînd mai departe cã „Nu este bine sã iei pîinea copiilor ºi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeºte cîini pe toþi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaþia lor, femeia îi rãspunde cã ºi cîinii mãnîncã din fãrîmiturile ce cad de la masa stãpînilor lor. Iatã un episod din Noul Testament care redã vorbele unui om despre care mulþi cred ca este fiul lui Dumnezeu. ªi paradoxal aceºti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

O altã caracteristicã a misiunii salvatorului era cã trebuia sã fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranþã nu. Întrebat dacã este rege al iudeilor omul Iisus spune cã împãrãþia lui este în ceruri, deºi evreii aºteptau un rege, aºa cum fusese David în vechime, care sã aibã regat pe pãmînt nu în cer. Deci nici aceastã caracteristicã a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

În misiunea salvatorul era inclusã pacea, pe cînd Iisus declarã rãspicat cã a venit sã aducã sabia nu pacea ca sã-l despartã pe fiu de tatãl sãu, pe fiicã de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacã Dumnezeul lui nu era cel a dezbinãrii? Cum am eticheta astãzi un om care ar spune cã a venit la cineva în vizitã cu dorinþa de a-i dezbina casa?

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea sã-i convingã pe evrei cã el este mesia era deosebitã. Aceasta a atras reacþii fireºti. Cãrturarii zicea cã îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau cã are duh rãu (Marcu, 3, 30), cã are demon (Ioan, 7, 20). Însãºi familia lui îl credeau cã nu e în toate minþile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevãrat o comportare demonicã. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? ºi fraþii mei?”. Cum ar fi tratat un om astãzi care ºi-ar respinge astfel rudele?

Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamã cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Dupã acest episod oamenii l-au rugat sã plece de acolo vãzînd cã lucreazã cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliþi în legea iudaicã a acelor timpuri, îi spun cã cu domnul demonilor (adicã cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulþimea i-a zis cã are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ºtim cã ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fãrã sens. Sã luãm de exemplu grupurile mafiote care se rãzboiesc între ele deºi fiecare se aflã de partea rãului. Faptele diavolului nu þin de ideea cã cei rãi nu se bat cu cei rãi precum Iisus vrea sã argumenteze, cum cã diavolul ar lupta împotriva lui însuºi. Scuza lui Iisus este puerilã, cei rãi se bat cu toþi inclusiv cu alþi oameni rãi de teapa lor.

Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om ºi trimiterea lor în turma de porci face se ne întrebãm ce a rezultat din intervenþia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aºa cum intraserã în acel om, sau cum ieºiserã din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînã la urmã intervenþia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru cã duhurile nu au fost distruse cum s-ar aºtepta de la cineva cu intenþii bune. În Marcu 5, 12-13 se spune despre duhuri cã l-au rugat sã intre în porci ºi el „le-a dat voie”, considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ce s-a întîmplat cu acele duhuri? Cel mai probabil este cã ele au intrat în Iisus, el fiind cel care avea putere asupra lor. Dacã Iisus ar fi avut cu adevãrat putere de la Dumnezeu ºi intenþii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi transferat în porci ca apoi sã fie lasate libere. Puterea lui Iisus era prin urmare datã de diavol.

Un alt episod din faptele acestui om posedat de diavol este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat ºi a gãsit un zmochin care nu avea fructe. Supãrat, îl blestemã pe zmochin: „Rod sã nu mai porþi în veac!” dupã care zmochinul s-a uscat. Ce vinã avea zmochinul cã nu avea fructe ca Iisus sã le mãnînce? Sã ne imaginãm cã un astfel de om merge la casa cuiva ºi cere mîncare. Nu i se dã pentru cã oamenii din acea casã pur ºi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemã ca în veac sã nu aibã mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care aduce ocarã unor oameni pentru cã pur ºi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea sã mãnînce? Este rãul întruchipat care pur ºi simplu nu gîndeºte decît rãul. Cazul lui Iisus este tipic demonic. Un astfel de episod s-ar fi soldat astãzi cu a-i da cîteva beþe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.

Sã luãm de exemplu una din învãþãturile acestui om referitor la ceea ce omul mãnîncã. Iisus susþine cã nu ceea ce intrã în gurã îl spurcã pe om, ci ceea ce iese din gurã, aceea îl spurcã pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune cã tot ce intrã în gurã se duce în pîntece ºi iese afarã, dar cele ce ies din gurã pornesc din inimã, ºi acelea sunt cele ce-l spurcã pe om, dar a mînca fãrã sã-þi fi spãlat mîinile, aceasta nu-l spurcã pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învãþãturã de doi bani. Cîþi oameni cred cã nu conteazã ce bãgãm în pîntece? Dacã cineva bagã în gurã otravã sau mîncare stricatã nici nu mai apucã sã o scoatã afarã cã poate ºi muri. Cît priveºte ideea cã ceea ce iese din gurã îl spurcã pe om cum spune Iisus, afirmaþia lui este de asemenea o aberaþie. Vorbele rele îl uºureazã temporar pe om de rãutatea din el, deºi aruncatul vorbelor pe alþii nu este o soluþie pentru a scãpa de rãul din inimã.

Sã analizãm acum doctrina pãcatului promovatã de Iisus, ideea cum cã orice pãcat ºi orice blasfemie li se iartã oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Sã presupunem cã existã o þarã în lume care are un sistem juridic ce respectã aceastã învãþãturã a lui Iisus. De exemplu, un om ticãlos este prins în fãrãdeligile lui ºi adus în faþa judecãtorului care va aplica învãþãturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaþi martorii care declarã cã învinuitul a furat, a bãtut cinci oameni la beþie ºi a omorît un om cu un cuþit. La judecatã omul recunoaºte ticãloºiile fãcute adãugînd cã a cerut iertare lui Iisus pentru tot rãul fãcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabã judecãtorul. „Niciodatã!” rãspunde omul. Verdictul: „Eliberaþi-l cã ºi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învãþãturã a iertãrii veºnice sã vinã de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodã de a face dreptate oamenilor este înºelãciune curatã, Dumnezeu nu poate iertã rãutãþile oamenilor, cei vinovaþi trebuie sã repare cumva rãul adus ºi sã înveþe cã repetarea rãului nu va fi iertatã prin simpla recunoaºtere a greºelii. Învãþãtura lui Iisus este prostie curatã. O societate sãnãtoasã nu poate funcþiona pe astfel de învãþãturi fãrã sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logicã, deºi nu era cu totul justã, ideea cã se plãteºte ochi pentru ochi. Dar în învãþãturile lui Iisus privind aplicarea dreptaþii se vede mai degrabã mîna diavolului decît cea a unei forþe a dreptãþii. Numai diavolul trece cu vedere faptul cã merge ºi aºa, cã simpla iertare datã de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartã de pãcat pentru a-l þine pe pãcãtos mereu în pãcat. Este ºi metoda folositã de Iisus pentru a-i menþine pe oameni în jugul suferinþei pe care a iniþiat-o în locul salvarii pe care trebuia sã o aducã aºteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu sã-i îndemne pe oamenii sã se complacã în rele iertîndu-le tot timpul fãrãdelegile? Mai degrabã un spirit demonic face aceasta.

Sã cercetãm cum Iisus crede cã oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiþi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizeazã pe ucenici sã se fereascã de profeþi mincinoºi cãci dupã roadele lor vor fi cunoscuþi. Preceptul este bine ºtiut din Vechiul Testament, ideea cã pomul se cunoaºte dupã rod. Sã vedem ce roade a adus pomul lui Iisus dupã aºa zisa înãlþare a lui la cer?

Creºtinismul a pãtruns treptat în lumea zisã „pãgînã” prin înfricoºarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aºteaptã dacã nu se vor supune noii învãþãturi. Aceastã fricã de pedeapsã persistã ºi astãzi fiind practic hrana creºtinismului. Fãrã continua teroare a diavolului care pîndeºte la orice pas creºtinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenþia care se pune pe diavol ca personaj principal ºi toate cele care vin cu rãul ºi suferinþa, rãstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmã Iisus pozeazã în învingãtor, chiar dupã ce a fost bãtut în cuie pe cruce. Pe cei mai mulþi traumele mentale pe care le implanteazã în minþi frica, toate aceste aspecte ale suferinþei ºi întunericului, îi bîntuie pe oameni toatã viaþa. Deºi se spune despre „învingãtorul morþii”, cã a ajuns acolo la dreapta Tatãlui sau, el priveºte cu detaºare întreaga panoramã care a urmat dupã „înãlþarea sa”. Sã vedem fructele date de pomul sãdit de Iisus pe pãmînt. Ce a urmat?

Rãzboaie, mãceluri împotriva evreilor ºi ale altora, dezbinare veºnicã printre cei care au urmat învãþãtura lui Iisus, inchiziþie, arderea oamenilor pe rug, arderea cãrþilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngeratã, care cînd era pumnal cînd cruce, ºi multe alte „fructe” ale demonului „înãlþat la cer”. Iisus s-a dus direct în iad de unde nici cã-i pasã ce se întîmplã pe pãmînt deoarece sistemul introdus de el funcþioneazã din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii lui”. Salvarea care se aºtepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentã, Iisus este demonul care a adus durerea nu mîntuirea.

Cine este în mãsurã astãzi sã evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toþi cei care au avut tangenþã cu creºtinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvãrii din durere nu cineva care aduce suferinþã prin sabia pe care cu adevãrat a lãsat-o omenirii. ªi sîngele continuã sã curgã ºi astãzi ºi va continua atîta timp cît oamenii venereazã pe demonul care a adus suferinþã omenirii cu 2000 de ani înainte. Iatã cã în ciuda obiceiului diavolului de a minþi, totuºi de cîteva promisiuni s-a þinut.

Care este spectrul creºtinismului astãzi în lume? Nici o altã religie nu are mai multe secte decît cea creºtinã. Dezbinarea generatã de Iisus încã de cînd era viu pe pãmînt continuã astãzi cu aceeaºi forþã încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii sã interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivã în conþinut, Biblia? Explicaþia nu poate fi decît cã Biblia este o carte plinã de contradicþii, atît Vechiul cît ºi Noul Testament. Cel puþin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de cãtre cineva care nu s-a salvat pe sine însuºi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el sã sugereze cã-i poate salva, cã-i poate elibera de sub jugul romanilor aºa cum se aºtepta de la un rege din spiþa lui David.

Cine a fost Iisus? Respingerea lui de cãtre evrei în mod automat îl calificã drept impostor ºi amãgitor. Nimeni nu a fãcut o evaluare mai justã asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte ºi în mijlocul cãruia a trãit. ªi ei l-au categorisit drept amãgitor. Învãþãturile ieftine ºi stupide ale lui Iisus au mai mult marca rãului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cãrui misiune „salvatoare” a supravieþuit prin conjunctura istoriei, prin fricã pe care o împlîntã în minþile oamenilor aºa cum numai duhurile rele fac, deghizînd rãul într-un ambalaj pe care scrie fericire ºi salvare. Dezbinarea adusã de „fiul lui Dumnezeu” continuã sã ne macine sufletele ºi sã ne despartã inimile cu sabia pe care a promis-o. ªi asta avem astãzi: fiul despãrþit de tatãl sãu, fiica de mama sa, aºa cum se aratã în Matei, 10, 34-35. Creºtinismul este un cult demonic, cea mai mare minciunã care a putut vreodatã exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”, Iisus.

Vã veþi întreaba cum se explicã atîtea frumuseþi vãzute în biserici ºi catedrale? Existã realmente creaþii minunate care glorificã amintirea narativã a celui care a fost Iisus. Rãspunsul este cã aceste minunãþii sunt rodul idealului minþii omeneºti, nu cel al învãþãturilor lui Iisus. Creºtinismul este o religie parazitarã care se întinde oriunde poate sã ajungã cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseþi în biserici ºi catedrale pentru a contracara urîciunea creºtinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faþa blîndã ºi resemnat în faþa morþii, postura victimei care induce milã în cei care o privesc. Dar cînd este sã evaluãm obiectiv consecinþele acestor aberaþii doctrinare gunoiul creºtinismului iese la suprafaþã în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenþã, în violenþa ºi rãutatea socialã a unor creºtini, deoarece Iisus le-a promis cã orice li se poate ierta afarã de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaþi printre creºtini sunt doar victime credule care resemnaþi ºi depãºiþi de înþelegerea realã a demonismului lui Iisus nici nu ºtiu practic în mîna cui se aflã.

Puterea politicã de-a lungul timpului a înþeles cu realism marele potenþial de manipulare a creºtinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniþial l-a respins. Ulterior creºtinismul a fost tolerat ºi folosit în slujba noilor guvernanþi comuniºti care, înclinaþi spre rãu, exploatare ºi minciunã, s-au aliat cu cei de-o teapã cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca ºi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngeratã, Iisus „salvatorul omenirii”.

Somnul ratiunii naste monstrii.Bestii cu chipurii umane ce se hranesc cu neputinta acestei lumi ce se incapataneaza sa traiasca in ignoranta.

De la: Ic3, la data 2009-09-06 07:00:22

De la: nastasemihail, la data 2009-09-06 05:10:45Camelya, nu-mi place topicul. Eu am spus ce aveam de spus.
Treci la bancuri, ca aici te strici.

Nu iti place topicul Hahaha..Pai de ce nu ti-ar place?..Pai sa vedem...
Pentru ca..odata deschis acest topic..ridica semne de intrebare..Semne de intrebare la care cei ca domnul nastasemihail nu vor vrea sa raspunda..pentru ca..in acest mod ar pune la indoiala spusele celor care oranduiesc cele lumesti pentru prosti.
Pentru ca astea sunt moastele...Elemente de propaganda si sustinere financiara religioasa...Oasele nu stiu carui asa zis sfant sau sfanta. ..puse la dispozitia publicului..de popi si inalte fete bisericesti..Ca sa adune prostimea....si sa tina vie flacara credintei in inima oamenilor..prin contributii la cutia milei din care popii isi cumpara masini benga,vile frumoase..si din care traiesc bine mersi pana la adanci batranete..

Prostimea chiar crede ca se vindeca de boli daca pupa moastele ..si multi poate se roaga sa castige si la loto

De la: Ic3, la data 2009-09-06 07:28:18Unde a fost Jisus in cele trei zile dupa asa zisa rastignire..
Pai sa vedem

Biblia nu expune cu precizie ce a fãcut Hristos în timpul celor trei zile dintre moartea ºi învierea Sa. Totuºi, se pare cã El a proclamat victoria asupra îngerilor cãzuþi ºi/sau necredincioºilor. Ceea ce putem ºti cu siguranþã este cã Isus nu a dat oamenilor o a doua ºansã pentru mântuire. Biblia ne spune cã dupã moarte urmeazã judecata (Evrei 9:27), nu a doua ºansã. Nu existã un rãspuns în totalitate clar cu privire la ce a fãcut Iisus în timpul dintre moarte ºi înviere. Probabil aceasta este una dintre tainele pe care le vom înþelege atunci când vom ajunge în cer, în glorie.

Acei care au avut tangenþe cu creºtinismul ca religie, în special cea creºtin ortodoxã, vãd la suprafaþã o credinþã a compasiunii ºi a milei faþã de om. Aparenþele pot înþela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multã luminã asupra adevãrate-i esenþe. Sã începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creºtinismul a pornit doctrinar.

Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maºiah) din ebraicã. Înseamnã „unsul”, apelaþia datã de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) sã îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia sã îndeplineascã în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum ºi scãparea de rãul uman ºi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului evreu era aºteptatã de multe veacuri. Omul trimis de Iehova trebuia sã fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar ºi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumenteazã cã Iisus era din aceastã spiþã ºi prin urmare putea sã-ºi cearã dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus ºi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fãrã carte, aºa cum se spune în Noul Testament, era totuºi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament ºi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliþi care deºi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care ºi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

Matei, 15, 24, redã cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancã chinuitã de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” rãspunde el. Iisus astfel refuzã spunînd mai departe cã „Nu este bine sã iei pîinea copiilor ºi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeºte cîini pe toþi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaþia lor, femeia îi rãspunde cã ºi cîinii mãnîncã din fãrîmiturile ce cad de la masa stãpînilor lor. Iatã un episod din Noul Testament care redã vorbele unui om despre care mulþi cred ca este fiul lui Dumnezeu. ªi paradoxal aceºti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

O altã caracteristicã a misiunii salvatorului era cã trebuia sã fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranþã nu. Întrebat dacã este rege al iudeilor omul Iisus spune cã împãrãþia lui este în ceruri, deºi evreii aºteptau un rege, aºa cum fusese David în vechime, care sã aibã regat pe pãmînt nu în cer. Deci nici aceastã caracteristicã a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

În misiunea salvatorul era inclusã pacea, pe cînd Iisus declarã rãspicat cã a venit sã aducã sabia nu pacea ca sã-l despartã pe fiu de tatãl sãu, pe fiicã de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacã Dumnezeul lui nu era cel a dezbinãrii? Cum am eticheta astãzi un om care ar spune cã a venit la cineva în vizitã cu dorinþa de a-i dezbina casa?

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea sã-i convingã pe evrei cã el este mesia era deosebitã. Aceasta a atras reacþii fireºti. Cãrturarii zicea cã îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau cã are duh rãu (Marcu, 3, 30), cã are demon (Ioan, 7, 20). Însãºi familia lui îl credeau cã nu e în toate minþile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevãrat o comportare demonicã. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? ºi fraþii mei?”. Cum ar fi tratat un om astãzi care ºi-ar respinge astfel rudele?

Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamã cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Dupã acest episod oamenii l-au rugat sã plece de acolo vãzînd cã lucreazã cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliþi în legea iudaicã a acelor timpuri, îi spun cã cu domnul demonilor (adicã cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulþimea i-a zis cã are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ºtim cã ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fãrã sens. Sã luãm de exemplu grupurile mafiote care se rãzboiesc între ele deºi fiecare se aflã de partea rãului. Faptele diavolului nu þin de ideea cã cei rãi nu se bat cu cei rãi precum Iisus vrea sã argumenteze, cum cã diavolul ar lupta împotriva lui însuºi. Scuza lui Iisus este puerilã, cei rãi se bat cu toþi inclusiv cu alþi oameni rãi de teapa lor.

Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om ºi trimiterea lor în turma de porci face se ne întrebãm ce a rezultat din intervenþia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aºa cum intraserã în acel om, sau cum ieºiserã din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînã la urmã intervenþia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru cã duhurile nu au fost distruse cum s-ar aºtepta de la cineva cu intenþii bune. În Marcu 5, 12-13 se spune despre duhuri cã l-au rugat sã intre în porci ºi el „le-a dat voie”, considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ce s-a întîmplat cu acele duhuri? Cel mai probabil este cã ele au intrat în Iisus, el fiind cel care avea putere asupra lor. Dacã Iisus ar fi avut cu adevãrat putere de la Dumnezeu ºi intenþii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi transferat în porci ca apoi sã fie lasate libere. Puterea lui Iisus era prin urmare datã de diavol.

Un alt episod din faptele acestui om posedat de diavol este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat ºi a gãsit un zmochin care nu avea fructe. Supãrat, îl blestemã pe zmochin: „Rod sã nu mai porþi în veac!” dupã care zmochinul s-a uscat. Ce vinã avea zmochinul cã nu avea fructe ca Iisus sã le mãnînce? Sã ne imaginãm cã un astfel de om merge la casa cuiva ºi cere mîncare. Nu i se dã pentru cã oamenii din acea casã pur ºi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemã ca în veac sã nu aibã mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care aduce ocarã unor oameni pentru cã pur ºi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea sã mãnînce? Este rãul întruchipat care pur ºi simplu nu gîndeºte decît rãul. Cazul lui Iisus este tipic demonic. Un astfel de episod s-ar fi soldat astãzi cu a-i da cîteva beþe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.

Sã luãm de exemplu una din învãþãturile acestui om referitor la ceea ce omul mãnîncã. Iisus susþine cã nu ceea ce intrã în gurã îl spurcã pe om, ci ceea ce iese din gurã, aceea îl spurcã pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune cã tot ce intrã în gurã se duce în pîntece ºi iese afarã, dar cele ce ies din gurã pornesc din inimã, ºi acelea sunt cele ce-l spurcã pe om, dar a mînca fãrã sã-þi fi spãlat mîinile, aceasta nu-l spurcã pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învãþãturã de doi bani. Cîþi oameni cred cã nu conteazã ce bãgãm în pîntece? Dacã cineva bagã în gurã otravã sau mîncare stricatã nici nu mai apucã sã o scoatã afarã cã poate ºi muri. Cît priveºte ideea cã ceea ce iese din gurã îl spurcã pe om cum spune Iisus, afirmaþia lui este de asemenea o aberaþie. Vorbele rele îl uºureazã temporar pe om de rãutatea din el, deºi aruncatul vorbelor pe alþii nu este o soluþie pentru a scãpa de rãul din inimã.

Sã analizãm acum doctrina pãcatului promovatã de Iisus, ideea cum cã orice pãcat ºi orice blasfemie li se iartã oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Sã presupunem cã existã o þarã în lume care are un sistem juridic ce respectã aceastã învãþãturã a lui Iisus. De exemplu, un om ticãlos este prins în fãrãdeligile lui ºi adus în faþa judecãtorului care va aplica învãþãturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaþi martorii care declarã cã învinuitul a furat, a bãtut cinci oameni la beþie ºi a omorît un om cu un cuþit. La judecatã omul recunoaºte ticãloºiile fãcute adãugînd cã a cerut iertare lui Iisus pentru tot rãul fãcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabã judecãtorul. „Niciodatã!” rãspunde omul. Verdictul: „Eliberaþi-l cã ºi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învãþãturã a iertãrii veºnice sã vinã de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodã de a face dreptate oamenilor este înºelãciune curatã, Dumnezeu nu poate iertã rãutãþile oamenilor, cei vinovaþi trebuie sã repare cumva rãul adus ºi sã înveþe cã repetarea rãului nu va fi iertatã prin simpla recunoaºtere a greºelii. Învãþãtura lui Iisus este prostie curatã. O societate sãnãtoasã nu poate funcþiona pe astfel de învãþãturi fãrã sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logicã, deºi nu era cu totul justã, ideea cã se plãteºte ochi pentru ochi. Dar în învãþãturile lui Iisus privind aplicarea dreptaþii se vede mai degrabã mîna diavolului decît cea a unei forþe a dreptãþii. Numai diavolul trece cu vedere faptul cã merge ºi aºa, cã simpla iertare datã de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartã de pãcat pentru a-l þine pe pãcãtos mereu în pãcat. Este ºi metoda folositã de Iisus pentru a-i menþine pe oameni în jugul suferinþei pe care a iniþiat-o în locul salvarii pe care trebuia sã o aducã aºteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu sã-i îndemne pe oamenii sã se complacã în rele iertîndu-le tot timpul fãrãdelegile? Mai degrabã un spirit demonic face aceasta.

Sã cercetãm cum Iisus crede cã oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiþi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizeazã pe ucenici sã se fereascã de profeþi mincinoºi cãci dupã roadele lor vor fi cunoscuþi. Preceptul este bine ºtiut din Vechiul Testament, ideea cã pomul se cunoaºte dupã rod. Sã vedem ce roade a adus pomul lui Iisus dupã aºa zisa înãlþare a lui la cer?

Creºtinismul a pãtruns treptat în lumea zisã „pãgînã” prin înfricoºarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aºteaptã dacã nu se vor supune noii învãþãturi. Aceastã fricã de pedeapsã persistã ºi astãzi fiind practic hrana creºtinismului. Fãrã continua teroare a diavolului care pîndeºte la orice pas creºtinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenþia care se pune pe diavol ca personaj principal ºi toate cele care vin cu rãul ºi suferinþa, rãstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmã Iisus pozeazã în învingãtor, chiar dupã ce a fost bãtut în cuie pe cruce. Pe cei mai mulþi traumele mentale pe care le implanteazã în minþi frica, toate aceste aspecte ale suferinþei ºi întunericului, îi bîntuie pe oameni toatã viaþa. Deºi se spune despre „învingãtorul morþii”, cã a ajuns acolo la dreapta Tatãlui sau, el priveºte cu detaºare întreaga panoramã care a urmat dupã „înãlþarea sa”. Sã vedem fructele date de pomul sãdit de Iisus pe pãmînt. Ce a urmat?

Rãzboaie, mãceluri împotriva evreilor ºi ale altora, dezbinare veºnicã printre cei care au urmat învãþãtura lui Iisus, inchiziþie, arderea oamenilor pe rug, arderea cãrþilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngeratã, care cînd era pumnal cînd cruce, ºi multe alte „fructe” ale demonului „înãlþat la cer”. Iisus s-a dus direct în iad de unde nici cã-i pasã ce se întîmplã pe pãmînt deoarece sistemul introdus de el funcþioneazã din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii lui”. Salvarea care se aºtepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentã, Iisus este demonul care a adus durerea nu mîntuirea.

Cine este în mãsurã astãzi sã evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toþi cei care au avut tangenþã cu creºtinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvãrii din durere nu cineva care aduce suferinþã prin sabia pe care cu adevãrat a lãsat-o omenirii. ªi sîngele continuã sã curgã ºi astãzi ºi va continua atîta timp cît oamenii venereazã pe demonul care a adus suferinþã omenirii cu 2000 de ani înainte. Iatã cã în ciuda obiceiului diavolului de a minþi, totuºi de cîteva promisiuni s-a þinut.

Care este spectrul creºtinismului astãzi în lume? Nici o altã religie nu are mai multe secte decît cea creºtinã. Dezbinarea generatã de Iisus încã de cînd era viu pe pãmînt continuã astãzi cu aceeaºi forþã încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii sã interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivã în conþinut, Biblia? Explicaþia nu poate fi decît cã Biblia este o carte plinã de contradicþii, atît Vechiul cît ºi Noul Testament. Cel puþin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de cãtre cineva care nu s-a salvat pe sine însuºi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el sã sugereze cã-i poate salva, cã-i poate elibera de sub jugul romanilor aºa cum se aºtepta de la un rege din spiþa lui David.

Cine a fost Iisus? Respingerea lui de cãtre evrei în mod automat îl calificã drept impostor ºi amãgitor. Nimeni nu a fãcut o evaluare mai justã asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte ºi în mijlocul cãruia a trãit. ªi ei l-au categorisit drept amãgitor. Învãþãturile ieftine ºi stupide ale lui Iisus au mai mult marca rãului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cãrui misiune „salvatoare” a supravieþuit prin conjunctura istoriei, prin fricã pe care o împlîntã în minþile oamenilor aºa cum numai duhurile rele fac, deghizînd rãul într-un ambalaj pe care scrie fericire ºi salvare. Dezbinarea adusã de „fiul lui Dumnezeu” continuã sã ne macine sufletele ºi sã ne despartã inimile cu sabia pe care a promis-o. ªi asta avem astãzi: fiul despãrþit de tatãl sãu, fiica de mama sa, aºa cum se aratã în Matei, 10, 34-35. Creºtinismul este un cult demonic, cea mai mare minciunã care a putut vreodatã exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”, Iisus.

Vã veþi întreaba cum se explicã atîtea frumuseþi vãzute în biserici ºi catedrale? Existã realmente creaþii minunate care glorificã amintirea narativã a celui care a fost Iisus. Rãspunsul este cã aceste minunãþii sunt rodul idealului minþii omeneºti, nu cel al învãþãturilor lui Iisus. Creºtinismul este o religie parazitarã care se întinde oriunde poate sã ajungã cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseþi în biserici ºi catedrale pentru a contracara urîciunea creºtinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faþa blîndã ºi resemnat în faþa morþii, postura victimei care induce milã în cei care o privesc. Dar cînd este sã evaluãm obiectiv consecinþele acestor aberaþii doctrinare gunoiul creºtinismului iese la suprafaþã în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenþã, în violenþa ºi rãutatea socialã a unor creºtini, deoarece Iisus le-a promis cã orice li se poate ierta afarã de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaþi printre creºtini sunt doar victime credule care resemnaþi ºi depãºiþi de înþelegerea realã a demonismului lui Iisus nici nu ºtiu practic în mîna cui se aflã.

Puterea politicã de-a lungul timpului a înþeles cu realism marele potenþial de manipulare a creºtinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniþial l-a respins. Ulterior creºtinismul a fost tolerat ºi folosit în slujba noilor guvernanþi comuniºti care, înclinaþi spre rãu, exploatare ºi minciunã, s-au aliat cu cei de-o teapã cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca ºi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngeratã, Iisus „salvatorul omenirii”.

Draga,pentru a intelege Biblia e nevoie de mult studiu....
Ce a facut Hristos in 3 zile cit a stat in mormint.....Biblia spune...."s-a odihnit".."un somn" (asta este moartea in termenii Bibliei pina la MAREA JUDECATA).

Moastele----cu parere de rau s-o spun,e una dintre multele "idiotenii" pe care ortodoxismul le cultiva....

Maranatha

Moaste = moase gradate, adica cu stele.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.