un katyn românesc aproape uitat - masacrul de la fantana alba

Un Katyn rom�nesc aproape uitat

Supravie�uitorii au �inut sub t�cere oroarea care s-a petrecut acolo, �n Duminica de Pa�te, din 1 aprilie 1941, c�nd trupele sovietice au ucis sute, poate mii, de refugia�i rom�ni � b�rba�i, femei �i copii � care �ncercau s� treac� (grani�a spre Rom�nia, nota mea) prin p�dure.
Pr�bu�irea Imperiului sovietic a scos �ns� acel c�lu�, din cauza c�ruia atrocit��ile comise la F�nt�na Alb� au r�mas un secret nem�rturisit al celui de-al Doilea R�zboi Mondial. Oamenii au �nceput s� vorbeasc�.
�Vrem s� �ncepem s� facem s�p�turi, s� descoperim cadavrele, dar nu am ob�inut �nc� permisiunea din partea autorit��ilor�, spune Petru Grior, un lider al comunit��ii rom�ne locale.
Ecaterina Suceveanu, �n v�rst� de 67 de ani, st� �n ograda casei ei �i �i aminte�te de v�rul ei, Constantin, �i de sute de al�i rom�ni care au fost �mpu�ca�i f�r� mil� �n locul acela.
Solda�ii au deschis focul �n oamenii care mergeau �n procesiune spre Rom�nia, �in�nd sus, deasupra capetelor, crucile mari, pe care le luaser� din bisericile satelor lor.
�Nu am s� uit niciodat� Duminica aceea de Pa�te. �i acum o mai v�d noaptea, �n vis�, a declarat pentru Reuters Ecaterina Suceveanu, o ��ranc� din partea locului. M�rturia ei a fost confirmat� de al�i s�teni intervieva�i de Reuters.
O supravie�uitoare, care a cerut ca numele s� nu �i fie men�ionat, a declarat c� a v�zut, mai t�rziu, cum se mi�ca stratul sub�ire de p�m�nt aruncat peste groapa comun� din p�dure, deoarece unii dintre cei care fuseser� �ngropa�i acolo mai erau �nc� vii.
F�nt�na Alb�, cum e denumit locul �n limba rom�n�, se afl� �n Bucovina de Nord, o parte din Rom�nia care a fost anexat� cu for�a de dictatorul sovietic Iosif Stalin �n 1940, �mpreun� cu alte provincii rom�ne�ti.
Anexarea a f�cut parte dintr-un tratat secret (al lui Stalin � nota mea) cu Germania nazist�, cu care Rom�nia fusese aliat� �n r�zboi.
Acum, lini�tea pare s� domneasc� peste acest �inut unde tr�iesc ��rani prosperi �i z�mbitori, cu gospod�rii dichisite �i case vopsite �n culori vii, ghemuite pe dealuri molcome, pres�rate cu p�duri �nalte de brazi, fagi �i mesteceni. Amintirile despre violen�ele din trecut mocnesc �ns� aproape de suprafa��.
Petru Grior, �n v�rst� de 42 de ani, pre�edintele Societ��ii Golgota, un grup de presiune al etnicilor rom�ni, spune c� masacrul, deport�rile �n mas� �i colonizarea cu ru�i �i alte grupuri etnice au redus popula�ia rom�n� autohton� de la o majoritate de 80 la sut�, �n 1940, la o minoritate de 20 la sut�.
Comunitatea rom�n� din nordul Bucovinei este estimat� �n prezent �ntre 180.000 �i 200.000 de oameni, un sfert din popula�ia dinainte de 1941.
Num�rul exact al victimelor masacrului de la F�nt�na Alb� nu este cunoscut. Rom�nii din partea locului spun c� ar putea fi chiar �i 5.000.
Unii oameni de acolo au ajuns �n Rom�nia, unde sovieticii au instalat la putere un regim comunist dup� cel de-al Doilea R�zboi Mondial.
Al�ii au fost aduna�i �i deporta�i la mare dep�rtare. Unii dintre ei s-ar putea s� mai fie �i acum �n exil. Pu�inii care au supravie�uit pustiet��ilor s�lbatice din Siberia sau Kazahstan s-au �ntors, �n cele din urm� � �i au �nceput s� vorbeasc� acum.
Familia Ilenei V�t�cean, acum �n v�rst� de 68 de ani, a supravie�uit masacrului, dar au fost to�i deporta�i �n Asia Central�. �Am stat �apte ani �n Kazahstan, din 1941 p�n� �n 1948, �mpreun� cu alte 40 de familii de rom�ni�, spune ea.
Societatea Golgota, cu sediul �n capitala Bucovinei de Nord, Cern�u�i, str�nge m�rturii de la suprave�uitori �i de la cei deporta�i.
Petru Grior cerceteaz� arhivele de stat sovietice, �n c�utarea dovezilor despre chinurile la care au fost supu�i rom�nii sub regimul stalinist.
Ecaterina Suceveanu �i r�scole�te memoria ca s�-�i aminteasc� detaliile acelei zile.
�Era Duminica de Pa�te �i oamenii s-au str�ns la biserica din sat�, spune ea. �Au scos crucile mari �i prapurii �i au pornit �n procesiune (spre Rom�nia, nota mea). Dar nu au ajuns niciodat� acolo.�
Femeia �i aminte�te c� trupele armatei sovietice au �ncercat de mai multe ori s� opreasc� procesiunea, �nainte de a ajunge la noua grani�� cu Rom�nia.
�Oamenii din satele noastre au refuzat s� se opreasc�. �i-au ridicat crucile deasupra capetelor �i au mers spre moarte pl�ng�nd.�
Solda�ii �i a�teptau �n p�dure, �n cuiburi de mitraliere, gata s� trag� la ordin. �V�rul meu a fost printre primii care au fost secera�i. A fost �mpu�cat �n cap, c�nd �ncerca s� acopere cu trupul lui un b�iat din sat�, poveste�te Ecaterina Suceveanu.
B�iatul a fost unul dintre pu�inii supravie�uitori care s-au �ntors �n sat �n noaptea aceea. �Ne-a adus c�ciula lui Constantin. Am g�sit �n�untru o bucat� de os din craniul lui, plin� de s�nge, �i am pus-o �ntr-un borcan. O �inem �i acum, sunt moa�tele familiei noastre.�
Elena Iliu�an are 35 de ani �i spune c� s-a al�turat �i ea pelerinajului comemorativ la F�nt�na Alb� din Duminica de Pa�te, anul trecut, c�nd sute de rom�ni din satele �nvecinate au ref�cut �drumul crucii� spre p�durea unde rudele �i prietenii lor sunt �ngropa�i �n gropi comune, anonime.
Societatea Golgota a ridicat dou� cruci de piatr� pe locul unde se crede c� se afl� gropile comune. �n apropiere, o cruce simpl� de lemn a fost �nfipt� �n p�m�nt, la un an dup� masacru.
��n trecut era interzis s� vorbim despre F�nt�na Alb�, spun Elena Iliu�an. �Dar acum suntem liberi s� vorbim �i trebuie s� o facem, pentru c� nu se �tie niciodat� c�t timp va dura aceast� libertate.�
ht tp://saccsiv.wordpress.com/2010/04/24/masacrul-de-la-fantana-alb...

Ioan 8 ,32. �i ve�i cunoa�te adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi.

De la: tutenes, la data 2010-04-24 21:33:17 Un Katyn rom�nesc aproape uitat

Supravie�uitorii au �inut sub t�cere oroarea care s-a petrecut acolo, �n Duminica de Pa�te, din 1 aprilie 1941, c�nd trupele sovietice au ucis sute, poate mii, de refugia�i rom�ni � b�rba�i, femei �i copii � care �ncercau s� treac� (grani�a spre Rom�nia, nota mea) prin p�dure.
Pr�bu�irea Imperiului sovietic a scos �ns� acel c�lu�, din cauza c�ruia atrocit��ile comise la F�nt�na Alb� au r�mas un secret nem�rturisit al celui de-al Doilea R�zboi Mondial. Oamenii au �nceput s� vorbeasc�.
�Vrem s� �ncepem s� facem s�p�turi, s� descoperim cadavrele, dar nu am ob�inut �nc� permisiunea din partea autorit��ilor�, spune Petru Grior, un lider al comunit��ii rom�ne locale.
Ecaterina Suceveanu, �n v�rst� de 67 de ani, st� �n ograda casei ei �i �i aminte�te de v�rul ei, Constantin, �i de sute de al�i rom�ni care au fost �mpu�ca�i f�r� mil� �n locul acela.
Solda�ii au deschis focul �n oamenii care mergeau �n procesiune spre Rom�nia, �in�nd sus, deasupra capetelor, crucile mari, pe care le luaser� din bisericile satelor lor.
�Nu am s� uit niciodat� Duminica aceea de Pa�te. �i acum o mai v�d noaptea, �n vis�, a declarat pentru Reuters Ecaterina Suceveanu, o ��ranc� din partea locului. M�rturia ei a fost confirmat� de al�i s�teni intervieva�i de Reuters.
O supravie�uitoare, care a cerut ca numele s� nu �i fie men�ionat, a declarat c� a v�zut, mai t�rziu, cum se mi�ca stratul sub�ire de p�m�nt aruncat peste groapa comun� din p�dure, deoarece unii dintre cei care fuseser� �ngropa�i acolo mai erau �nc� vii.
F�nt�na Alb�, cum e denumit locul �n limba rom�n�, se afl� �n Bucovina de Nord, o parte din Rom�nia care a fost anexat� cu for�a de dictatorul sovietic Iosif Stalin �n 1940, �mpreun� cu alte provincii rom�ne�ti.
Anexarea a f�cut parte dintr-un tratat secret (al lui Stalin � nota mea) cu Germania nazist�, cu care Rom�nia fusese aliat� �n r�zboi.
Acum, lini�tea pare s� domneasc� peste acest �inut unde tr�iesc ��rani prosperi �i z�mbitori, cu gospod�rii dichisite �i case vopsite �n culori vii, ghemuite pe dealuri molcome, pres�rate cu p�duri �nalte de brazi, fagi �i mesteceni. Amintirile despre violen�ele din trecut mocnesc �ns� aproape de suprafa��.
Petru Grior, �n v�rst� de 42 de ani, pre�edintele Societ��ii Golgota, un grup de presiune al etnicilor rom�ni, spune c� masacrul, deport�rile �n mas� �i colonizarea cu ru�i �i alte grupuri etnice au redus popula�ia rom�n� autohton� de la o majoritate de 80 la sut�, �n 1940, la o minoritate de 20 la sut�.
Comunitatea rom�n� din nordul Bucovinei este estimat� �n prezent �ntre 180.000 �i 200.000 de oameni, un sfert din popula�ia dinainte de 1941.
Num�rul exact al victimelor masacrului de la F�nt�na Alb� nu este cunoscut. Rom�nii din partea locului spun c� ar putea fi chiar �i 5.000.
Unii oameni de acolo au ajuns �n Rom�nia, unde sovieticii au instalat la putere un regim comunist dup� cel de-al Doilea R�zboi Mondial.
Al�ii au fost aduna�i �i deporta�i la mare dep�rtare. Unii dintre ei s-ar putea s� mai fie �i acum �n exil. Pu�inii care au supravie�uit pustiet��ilor s�lbatice din Siberia sau Kazahstan s-au �ntors, �n cele din urm� � �i au �nceput s� vorbeasc� acum.
Familia Ilenei V�t�cean, acum �n v�rst� de 68 de ani, a supravie�uit masacrului, dar au fost to�i deporta�i �n Asia Central�. �Am stat �apte ani �n Kazahstan, din 1941 p�n� �n 1948, �mpreun� cu alte 40 de familii de rom�ni�, spune ea.
Societatea Golgota, cu sediul �n capitala Bucovinei de Nord, Cern�u�i, str�nge m�rturii de la suprave�uitori �i de la cei deporta�i.
Petru Grior cerceteaz� arhivele de stat sovietice, �n c�utarea dovezilor despre chinurile la care au fost supu�i rom�nii sub regimul stalinist.
Ecaterina Suceveanu �i r�scole�te memoria ca s�-�i aminteasc� detaliile acelei zile.
�Era Duminica de Pa�te �i oamenii s-au str�ns la biserica din sat�, spune ea. �Au scos crucile mari �i prapurii �i au pornit �n procesiune (spre Rom�nia, nota mea). Dar nu au ajuns niciodat� acolo.�
Femeia �i aminte�te c� trupele armatei sovietice au �ncercat de mai multe ori s� opreasc� procesiunea, �nainte de a ajunge la noua grani�� cu Rom�nia.
�Oamenii din satele noastre au refuzat s� se opreasc�. �i-au ridicat crucile deasupra capetelor �i au mers spre moarte pl�ng�nd.�
Solda�ii �i a�teptau �n p�dure, �n cuiburi de mitraliere, gata s� trag� la ordin. �V�rul meu a fost printre primii care au fost secera�i. A fost �mpu�cat �n cap, c�nd �ncerca s� acopere cu trupul lui un b�iat din sat�, poveste�te Ecaterina Suceveanu.
B�iatul a fost unul dintre pu�inii supravie�uitori care s-au �ntors �n sat �n noaptea aceea. �Ne-a adus c�ciula lui Constantin. Am g�sit �n�untru o bucat� de os din craniul lui, plin� de s�nge, �i am pus-o �ntr-un borcan. O �inem �i acum, sunt moa�tele familiei noastre.�
Elena Iliu�an are 35 de ani �i spune c� s-a al�turat �i ea pelerinajului comemorativ la F�nt�na Alb� din Duminica de Pa�te, anul trecut, c�nd sute de rom�ni din satele �nvecinate au ref�cut �drumul crucii� spre p�durea unde rudele �i prietenii lor sunt �ngropa�i �n gropi comune, anonime.
Societatea Golgota a ridicat dou� cruci de piatr� pe locul unde se crede c� se afl� gropile comune. �n apropiere, o cruce simpl� de lemn a fost �nfipt� �n p�m�nt, la un an dup� masacru.
��n trecut era interzis s� vorbim despre F�nt�na Alb�, spun Elena Iliu�an. �Dar acum suntem liberi s� vorbim �i trebuie s� o facem, pentru c� nu se �tie niciodat� c�t timp va dura aceast� libertate.�
ht tp://saccsiv.wordpress.com/2010/04/24/masacrul-de-la-fantana-alb...]
STALIN A FOST N SPIRIT EXTREM DE RAU REINTRUPAT IN DIMENSIUNEA ASTA SI CARE A OMORIT CU SINGE RECE MAI MULTI OAMENI DECAT A OMORIT CINEVA IN ISTORIA OMENIRII VREODATA!
A FOST AVERTIZAT SA NU SE REPETE IN GENOCID DAR EL NU A TINUT CONT DE POVATA SI ACUM I-SI ISPASESTE PACATELE LA DIMENSIUNEA CEA MAI DE JOS ,VIBRATIA HERTZIANA, CEA MAI DE JOS!

Kosty.Prietenii la nevoie se cunosc! Nimeni nu este mai presus de restul ,doar un procent infim din ADN-ul nostru ne diferentiaza! Si asta creeaza "starea in care ne aflam".

Elena Suceveanu avea in 1941 minus doi ani si isi aminteste acel macel.Trebuie sa credem ca altfel o dam in bara.Asta e romania(cu litere mici) unde trebuie sa distrugem totul prin minciuni .

Sa nu uitam de masacrele savarsite de hortysti in teritoriile vremelnic ocupate,pe tot intinsul Ardealului.
Este vorba despre, Ip, Traznea, etc,etc.Apoi despre masacrele savarsite de tunurile "mariei tereza" si gen. Bukov,care au spulberat zeci de sute de localitati, cu tot, cu locuitori,biserici manastiri .
Toate acestea nu ar trebui comemorate ?

"Ecaterina Suceveanu, �n v�rst� de 67 de ani, st� �n ograda casei ei �i �i aminte�te de v�rul ei, Constantin, �i de sute de al�i rom�ni care au fost �mpu�ca�i f�r� mil� �n locul acela."
Am citat pe autorul topicului.
1- Nu se precizeaza cand Ecaterina Suceveanu a facut aceea declaratie. Daca a facut-o acum 15 ani, ea avea deja 13 ani cand a fost masacrul.
2- Dar chiar daca a facut-o in 2010(?), de ce sa n-o cred daca isi aminteste de ce-i spuneau parintii si rudele ei inca de mica fetita ? Si eu am citit cu multi ani in urma despre acest masacru de care s-a vorbit mult timp. Probabil ca de pe aceea vreme dateaza spusele Ecaterinei nu cum bascalea un anonim stalinist ca ar avea Ecaterina -2 ani cand cu masacrul.
3- Nu mai fiti naivi sa credeti ca este libertate. Este o forma mascata de dictatura cu scopul de a-i face pe oameni sa vorbeasca si sa se dea de gol ce gandesc pentru ca apoi sa puna iar seaua pe noi si sa ne duca in Siberia sau Transnistria.

De la: Zecebal, la data 2010-04-27 23:23:19"Ecaterina Suceveanu, �n v�rst� de 67 de ani, st� �n ograda casei ei �i �i aminte�te de v�rul ei, Constantin, �i de sute de al�i rom�ni care au fost �mpu�ca�i f�r� mil� �n locul acela."
Am citat pe autorul topicului.
1- Nu se precizeaza cand Ecaterina Suceveanu a facut aceea declaratie. Daca a facut-o acum 15 ani, ea avea deja 13 ani cand a fost masacrul.
2- Dar chiar daca a facut-o in 2010(?), de ce sa n-o cred daca isi aminteste de ce-i spuneau parintii si rudele ei inca de mica fetita ? Si eu am citit cu multi ani in urma despre acest masacru de care s-a vorbit mult timp. Probabil ca de pe aceea vreme dateaza spusele Ecaterinei nu cum bascalea un anonim stalinist ca ar avea Ecaterina -2 ani cand cu masacrul.
3- Nu mai fiti naivi sa credeti ca este libertate. Este o forma mascata de dictatura cu scopul de a-i face pe oameni sa vorbeasca si sa se dea de gol ce gandesc pentru ca apoi sa puna iar seaua pe noi si sa ne duca in Siberia sau Transnistria.

1.- Aveti dreptate !
2.- Nu este cazul ! Articolul nu a fost scris in 2010.
3.- Adevarat 50$ (adica partea de inceput a afirmatiei - referitor la "naivitate").

Va invit sa vizionati emisiunea �Punctul de intalnire � Katyn-ul romanesc�, moderata de Radu Tudor, referitoare la genocidul efectuat de sovietici asupra romanilor de peste Prut. :
saccsiv.wordpress.com/2010/04/28/video-inregistrarea-emisiunii-%...

Ioan 8 ,32. �i ve�i cunoa�te adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi.

Seniorul Corneliu Coposu spunea (citez aprox.) : ...chiar daca prin absurd,toate teritoriile romanesti ocupate, nu ar mai avea niciun singur etnic roman, ele tot ROMANESTI sunt !...
Desigur se referea la nordul Bucovinei si sudul Basarabiei , componente in statul ucrainean, dar cred ca facea referire indirect la toate teritoriile istorice ale romanilor.

Avem o datorie sfanta sa cinstim memoria celor care au fost ucisi pentru simpla lor vina de a fi fost romani in calea celor care nu le mai ajungeau propiile granite, si nu doar atat , sa-i educam pe copiii nostrii in spiritul iubirii de neam si tara, astfel ca martiraje de felul cum s-a intamplat la Fantana Alba sa nu fie uitate niciodata...

777

Bravo celor care scriu despre Fnatana Alba unde era o manastire sfnata , la care strabunica mea Matusca TIKUSA era stareta
malis ioan - gura gumorului

Este capitolul negru al istoriei. 50 milioane de rusi au fost omoriti de Stalin, Lenin este minor, numai 5 milioane. Sa nu uitam ca alte milioane au murit la eliberarea Europei.
Sa nu uitam ca romanii au fost aliati cu nemtii. Rusii desigur ca nu-i iubeau.
Deocamdata campionii Lumii la omoruri sint rusii, pina va iesii adevarul despre americani.
Totusi, populatia civila, nu ar trebuii sa sufere asa genocide.
Gindirea armatei. orice cetatean poate deveni un soldat cu arma.

Romani au suferit mult in timpul intrarii trupelor sovietice in tara si pe buna dreptate de intrebi daca solidati acestor trupe au fost oameni ori monstri, nu mai vorbesc suferintele dupa ocupatia tarii si instaurarea regimului comunist. Ma intreb dece in prezent autoritatiile noastre tac si nu spun nimic oare politiceni nostri sunt mai preocupati de adunarea de avuiti si capatuiala decat aflarea adevarului, cred ca pe langa faptul ca sunt corupti sunt si niste lasii or4dinari.-ION

eu va intreb altceva si anume Au fost niste monstri au comis atrocitati, crime cu duiumul de sovietici vorbesc Si atunci de ce oare le mai cinstim memoria??...........BInele fata de ce rai este raul suprem. La mine in oras Cimitirul eroilor sovietici se afla langa cel al eroilor romani . Nu are rost sa va spun care arata mai ingrijit si mai maret......Cum e posibil sa punem calaii langa victime si sa-i cinstim pe ambii deopotriva??. Propun desfiintarea cimitirilor sovietice si expatrierea ciosvartelor inapoi in stepa, sau in mare.

Oricum, razbunarea a avul loc la trecerea Donului, unde armata romana a facut munti de corpuri rusesti.
Veneau cu duiumul in barci si romanii ii mitraliau.
Acum stiti.

Cind romanii au adoptat politica de curva, si au trecut de partea rusilor, saracii soldati de pe frontul rus nu stiau nimic.
Nemtii au inceput retragerea, si soldatii romanii se agatau de camioanele nemtesti, sa fuga mai repede din fata armatei rusesti.
Soldatii nemti le taiau degetele cu baionetele, si cadeau jos.
Razbunarea a avut loc la Oituz.
Bravo Armatei Romane!

Da armata trebuie reinstaurata, dar restructurata si imbunatatita!
Soldatii si cadrele sa fie remunerati generos.
In istorie, numai armata a fost de partea poporului.
O tara fara armata, e un pamint gata de luat in primire.
Armata Romana Bravo!

De la: 9am186235, la data 2010-05-01 21:17:10Cind romanii au adoptat politica de curva, si au trecut de partea rusilor, saracii soldati de pe frontul rus nu stiau nimic.
Nemtii au inceput retragerea, si soldatii romanii se agatau de camioanele nemtesti, sa fuga mai repede din fata armatei rusesti.
Soldatii nemti le taiau degetele cu baionetele, si cadeau jos.
Razbunarea a avut loc la Oituz.
Bravo Armatei Romane!

Da armata trebuie reinstaurata, dar restructurata si imbunatatita!
Soldatii si cadrele sa fie remunerati generos.
In istorie, numai armata a fost de partea poporului.
O tara fara armata, e un pamint gata de luat in primire.
Armata Romana Bravo!

Armata Romana saraca e vai de ea ...
Oamenii competenti , valorile nu sunt promovate , tot pupincuristii si lingaii si spagarii avanseaza .
Doamne fereste de un conflict ca suntem la pamant , tehnica dar si tactica sunt la nivelul anilor 60 ...
Cinste celor gata sa apere tara aceasta , nu celor care vad in armata o profesie "sigura" si un os de ros !

Ioan 8 ,32. �i ve�i cunoa�te adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi.

MÃCELUL DELA F�NT�NA ALBÃ, BUCOVINA


"LUMEA" de la Cernauti este o publicatie periodica independenta a romanilor din Ucraina, revista care, cu numarul din 26 mai 2000, ajunge la 21 de aparitii. Este periodica, asa cum scrie sub titlul publicatiei: adica apare... cand iese de sub tipar, lucru pe care-l deduc din datele, absolut aleatorii, ale aparitiilor. Singura aparitie la o data fixa semnificativa pentru cultura romaneasca de pretutindeni este aceea din 15 ianuarie 2000, cand Lumea" inchina cateva pagini lui M. Eminescu. E usor de presupus ca sub cuvantul periodic" se ascund destule dificultati printre care se strecoara aceasta revista romaneasca pentru a putea aparea in orasul lui Aron Pumnul si M. Eminescu. E o publicatie romaneasca independenta, ceea ce nu inseamna ca-i ignora pe ceilalti locuitori din Ucraina: caracterul publicatiei e specificat si in limba oficiala, cu grafia corespunzatoare. Cititorilor de limba ucraineana sau romanilor care nu mai vorbesc (citesc) romaneste le sunt dedicate doua pagini din cele 12 ale revistei Lumea - Svit" - in limba oficiala a statului ucrainean. Numarul 5 (19) din 12 aprilie 2000 evoca - poate si pentru a suplini una din gravele lacune ale unor manuale alternative" de istorie a romanilor alcatuite dupa stricte criterii euroatlantice - masacrul de la Fantana Alba din primavara (aprilie) lui 1941, cand, manipulati de zvonurile lansate de NKVD, romanii de pe valea Siretului au pornit in mars spre patria-mama: La frontiera cu Romania, localitatea Fantana Alba, dorinta lor fireasca de a fi fericiti in tara lor a fost curmata de mitralierele si brandurile calailor rusi. A fost secerata fara mila floarea romanilor de pe valea Siretului (...), au cazut gramezi la pamant parinti si copii, frati si surori, bunici carunti si feciori ca bradul (...) transformati intr-un morman de trupuri neinsufletite. I-au acoperit cu un strat de lut, ca nimeni, niciodata, sa nu mai afle adevarul celor intamplate". Insa istoria nu poate fi acoperita cu o lopata de lut, au ramas destui martori ai groaznicului calvar. In fiecare an, cei ramasi in viata in urma genocidului stalinist, surorile, fratii, copiii, nepotii si stranepotii lor vin la locul sfant (...), oamenii urca incet dealul din marginea padurii pentru a se inchina si a pune o lumanare la capul celor dragi (...) dupa 59 de ani in padurea Camencii mai gem izvoarele (...) in aceasta perioada de renastere a naturii, fiara sovietica si-a infipt adanc ghearele in dulcea Bucovina. Morti si raniti, cei mai curajosi fii si fiice ale neamului si-au gasit somnul de veci in padurea Camencii. Doua zile si doua nopti s-a miscat pamantul in cele cinci gropi in care au fost aruncate victimele masacrului". Dupa 59 de ani de la masacru, supravietuitorii si urmasii romanilor deasupra carora pamantul celor cinci gropi s-a mai miscat" doua zile si doua nopti au obtinut dreptul unui parastas oficial in amintirea mortilor. Mai bine de o jumatate de secol, amintirea a fost interzisa, iar memoria tinuta sub paza militara, ca un urias depozit de material explozibil. Acum e liber sa plangi si sa vii, la lumina zilei, cu o lumanare la mormintele din padurea Camencii. Petru Stefan Locovei, supravietuitor al masacrului de la Fantana Alba, are 90 de ani si vine de la peste 100 km, de la Suceava, ca sa puna cateva lumanari la mormantul ce-i era si lui destinat acum 59 de ani. Lumea", publicatie periodica independenta a romanilor din Ucraina, poate, in sfarsit, dupa 59 de ani, sa scrie despre acest masacru si sa publice reportajul parastasului oficial ingaduit de autoritatile noului stat ucrainean: e indiscutabil, un mare progres... Am nimerit in capcana rusilor..." Paulina Amari, de 82 de ani, originara din satul Suceveni, raionul Hliboca, mai spera si azi sa-si gaseasca fetita disparuta in tragicele imprejurari de acum aproape 60 de ani: In ziua de 1 aprilie 1941, - isi aminteste ea - un suvoi mare de oameni se-ndrepta spre Fantana Alba. Se auzea ca rusii au permis romanilor nostri sa se retraga in Patrie. Batrani si tineri, femei si copii - toti paseau in coloana. Deodata s-a facut o mare invalmaseala. Racnete, tipete, lumea fugea care incotro - am nimerit in capcana rusilor, eram atacati din toate partile... M-am trezit in spital la Hliboca. Eram ranita la cap. Au urmat sase saptamani de inchisoare la Cernauti. Apoi, cate 50 de femei intr-un vagon, ca betele intr-un chibrit, am fost dusi la Sverdlovsk. Ne-au cazat in baraci. De toti eram vreo 300 de oameni. Gerul ajungea la -52-55C, ni se dadeau doar 50 g de paine pe zi si ciorba din peste, mai mult sare decat peste. In asemenea conditii eram siliti sa taiem copaci. Femeile curatau crengile. Normele erau foarte mari. Daca nu puteai lucra, te scoteau afara, in ger. Unora le inghetau nasurile, altora - picioarele, multi degerau. Noaptea erau scoase afara cate doua-trei cadavre - mureau de frig. Ziua mureau cu zecile - de foame. Nimanui nu-i pasa. Organismul omenesc nu mai putea indura nevoile. Multi, pe neobservate, isi taiau singuri degetele de la maini ori de la picioare. Altii stateau cu spatele la foc pana isi faceau rani adanci - numai sa nu iasa la lucru... de-acasa nu stiau nimic de mine. Credeau ca m-au omorat. Din cauza mea, am aflat mai tarziu, au fost ridicati mama, tata, fratele. Tata s-a spetit ani de zile la minele din Kuzbas, mama a fost dusa la Actiubinsc. La parinti traia fetita mea Domnica, au luat-o si pe dansa. Avea trei-patru anisori. Cine stie unde au dus-o... Scumpa mea fetita, te caut zi si noapte, privesc mereu la drum, te caut in somn si in amintiri. de 59 de ani te caut. Unde esti, copila mea?" Zinovia Frataucean era mica pe atunci: Mama, singura cu doi copii mici, s-a gandit ca poate refugierea in Tara ne va salva de la moarte. M-a bagat intr-o traista, a luat-o pe sora mai mare Catrina de mana si am purces la drum. Era intuneric bezna. (...) In padurea Camencii ucigasii stateau la panda. Auzind impuscaturi, oamenii au inceput sa se imprastie (...), un glonte, ca o sageata de foc, trecand prin traista, a strapuns inima mamei. Cred ca asa a vrut bunul Dumnezeu: glontele a trecut chiar pe langa piciorul meu, iar eu am ramas nevatamata.(...) Dupa moartea ei, eu si sora Catrina am fost luate in ingrijire de nasa Fruzina Ilutan. La 13 iunie 1941 ne-au ridicat, ducandu-ne in Kazahstan. (...) Iarna, neavand ce manca, scormoneam pe la gropile cu gunoi dupa coji de cartofi, le incalzeam la foc (...) Odata, ratacind prin zapada, am gasit o oaie pe jumatate putreda. Am fiert-o si am mancat-o. Nu mai simteam nici un miros. (...) Mai rau ca fiarele". Libertatea de a scrie despre crimele tainuite ale comunismului sovietic nu se opreste aici: Lumea", publicatie independenta a romanilor din Ucraina, convoaca amintirile romanilor bucovineni care au trecut prin tragediile provocate de odiosul pact Ribbentrop-Molotov, act criminal despre care Tratatul recent cu Ucraina tace, cu consimtamantul vinovat al autoritatilor romane semnatare. Insa pactul iresponsabil al tacerii politicienilor vremelnici nu poate face memoria suferintei sa taca si sa fie ignorata. Memoria suferintei este mai puternica decat tratatele. Sa dam cuvantul si acestei suferinte, pe care Lumea" de la Cernauti intelege sa nu o dea uitarii: marturii pentru viitoarele tratate" si manuale de istorie. In gura mortii" Viorica Bolocan, 61 de ani, Cupca, raion Hliboca: In toiul noptii, primarul satului cu o haita de insi ne-au batut in usa. N-au dovedit sa treaca pragul casei, c-au si inceput a urla: Davai bastro!" Imbracati - neimbracati, ne-au scos afara din casa. Astfel au inceput chinurile familiei noastre Tarata. Opt persoane au fost smulse din casa lor, de pe pamantul stramosesc, adunat si lucrat in sudoarea fruntii. Eram o familie de agricultori, fruntasii satului, aveam 30 hectare de pamant. Au fost ridicati tata Dragos Tarata, mama Ecaterina, fratele Traian de 10 ani, sora Odorica - 4 ani, fratele tatei, bunicii si eu, de doi anisori. Plangand, am fost dusi in gara la Storojinet. Aici era ca la abator: lume inspaimantata, copii racnind. Ne-au incarcat in vagoane de vite. Ne-au zavorat usile fara sa ne zica cineva unde ne duc. Trenul a pornit. Abia acum au inteles oamenii ca se gasesc in gura mortii. Ne-au dus cu trenul vreo doua saptamani fara mancare, fara apa. Cateodata mai deschideau usile vagonului si ne aruncau cate un peste sarat, pe jumatate putred. Uneori, injurand ruseste, santinelele inconjurau trenul. Ne bagau pe toti sub vagoane - barbati, copii, femei, batrani - sa ne facem treburile. Trenul ne-a dus pana in pustiurile Kasahstanului, in oraselul Actiubinsc. Aici ni l-au rapit pe tata, l-au bagat intr-o mina, lasand-o pe mama singura cu noi in voia lui Dumnezeu. Viata era un calvar intreg: foamete, maladii, paduchii ne doborau. Flamanzi, sleiti de putere, plini de paduchi, am fost cazati pe un camp intr-o baraca. La un an de zile de munca la ocna, tata, fiind mereu cu gandul la familie, a incercat sa fuga, dar a fost prins. De foame si mizerie, la varsta de 70 de ani, a murit bunicul meu Lazar Tarata. A fost un bun credincios, dar n-a avut fericirea sa fie inmormantat alaturi de tot neamul lui, pe pamantul stramosesc. In clipa de la urma n-a avut macar un preot la capatai sa-i faca o rugaciune. L-am ingropat printre straini in pamantul mai mult inghetat, fara preot. Cand am crescut mai maricica, am inceput sa inteleg greutatile, mai ales un lucru: ca-mi era foame, foame - nu stiam altceva decat foamea. Mama robea la ferma din zori si pana-n seara. Cateodata reusea sa ieie un pumnisor de ovaz din hrana vitelor si sa aduca acasa. Luam doua pietre, pisam ovazul si-l mancam asa, pe jumatate crud. Ma bucuram, cand gaseam pe la gunoi coji de cartofi, le amestecam cu o mana de tarata, faceam un fel de turtite coapte pe plita, le-ndulceam cu zeama de sfecla de zahar sa le putem manca. Stateam mai mult flamanzi, cand nu aveam ce manca - plangeam. Dupa sase luni traite in baraca, ne-a luat in gazda o rusoaica. Aici am trait cinci ani. Iarna stateam inchisi in casa. Erau geruri mari, nu aveam ce incalta, de haine nici nu vorbesc. Umblam imbracata intr-un sac. Numai vara ieseam afara si ne jucam cu ceilalti copii, care, mai toti, vorbeau romaneste. In clasa intai tot in straie de sac am fost imbracata. Credinta in Dumnezeu ne-a ajutat si ne-a intarit. In fiecare seara ingenuncheam alaturi de mama si ne rugam lui bunul Dumnezeu sa ne intoarcem cat mai repede acasa. Tata s-a intors din inchisoare mai devreme. Mama, femeie muncitoare, in rezultatul mai multor ani de munca in colhoz, a primit o vaca, putini cartofi si ceva paine. Prima data cand mi s-a parut ca mi-am potolit foamea a fost de Pasti, in 1943. Atunci mama l-a botezat pe fratele meu Vasile. Nanasa de botez era o rusoaica ce lucra cu mama. Ea a facut pasca din faina alba de grau, ceva de mancare si ne-a impartit si noua. Am fost izolati, nu stiam nimic ce se intampla acasa, nici de noi nu stia nimeni. Nu se permitea sa scriem scrisori sau sa primim pachete. Abia cand s-a sfarsit razboiul am primit de la matusa din Patrauti, Domnica Gherman, un pachet cu putina faina de porumb, zahar. Ce bucurie mai aveam atunci! Pe la sfaritul anului 1946, fratele tatalui Traian si bunica Zamfira, cu tot riscul vietii, au hotarat sa fuga acasa. Au ajuns cu mare greu - drumul spre Bucovina era foarte controlat de militie. Peste catva timp ni s-a dat voie si noua sa ne intoarcem acasa. Drumul a fost greu si anevoios. Mare bucurie a fost cand ne-am vazut ajunsi in sat, la casuta noastra. Lumea din sat ne-a primit cu caldura. Era cu o zi inainte de Duminica Mare. Dupa firea blajina a romanului, consatenii ne-au adus fiecare ce-a putut: faina, grau, zahar. Dar peste cateva zile ne-am trezit la usa cu militianul din sat, Smit, insotit de Gheorghe Lazurca, lucrator la primarie. S-au suit in pod cu niste saci si ne-au maturat toata painea si tot ce au mai gasit acolo din ceea ce ne-a dat lumea, numindu-ne culaci. Cand s-a facut colhozul, ne-au scos din casa. Au venit de la primarie si ne-au spus sa iesim din ea, fiindca e casa statului. Am trait la un vecin batran, care nu avea pe nimeni. Cat am stat la el, s-au nascut fratii mei Gheorghe, Ion si Radu. Din casa unde am locuit au facut ferma. In casa tineau porci, iar in sura - vite, cai. Dupa trei ani de zile ne-au scos si din casa batranului - sa nu fim prea aproape de casa noastra. Dupa un timp, tata a auzit ca ne putem cumpara casa inapoi. A umblat pe la Cernauti, s-a interesat, in cele din urma i-au cerut o adeverinta, precum ca colhozul e de acord sa ne vanda casa. Am dus tot ce-am avut pe-acasa primarului Gnida. Ne-am cumparat casuta. Dupa un an au venit de la Cernauti sa ne-o ieie, fiindca, spuneau, n-am platit-o - primarul nu ne-a facut atunci actele necesare, era un hot. Tata, in disperare, a vandut vaca, daruita de vecinul Petru Morar, si am platit casa. Foarte greu am trait, parintii au muncit ca niste robi ca sa putem doar supravietui. Traiam intr-o casa cu animalele. Intr-o odaie locuiam noi toti - sapte copii si parintii, iar in alta tineam vaca, porcul, gunoiul il scoteam prin tinda casei. In 1954 am intrat la scoala pedagogica, in 1958 am absolvit-o. Imi era foarte rusine: si cand eu m-am maritat, si cand fratii s-au insurat, tot vaca in casa tineam. Abia prin 1962-1963 am reusit sa injghebam un grajd, scotand astfel vaca din casa. Parintii au murit si fericiti n-au fost. Noi, cei sapte copii ai lor, n-am avut copilarie. Parca maturi ne-am nascut. Astazi, cand politica statului se schimba parca spre bine, dupa buna dreptate s-ar cadea ca stranepotii parintilor mei (macar ei!) sa mosteneasca pamantul ingrijit si patimit atat de mult de ei. Nici acum, la sfarsit de secol, nu e posibil acest lucru. Ma-ntreb uneori: care a fost vina parintilor mei, tarani la pamant, pentru ce au suferit atat de mult?". Cu masina neagra, la moarte sigura" Natalia Sorocean, 86 de ani, Budenet, raion Storojinet: Era anul 1940. Locuiam impreuna cu sotul la Cernauti. Stateam odata la usa magazinului de incaltaminte Derimarta" si priveam la vale, spre biserica catolica. Deodata, dintr-acolo se indrepta spre noi un tanc, purtand drapelul rosu. De spaima, am fugit la deal, spre catedrala. Acolo, langa parcul Arboroasa", niste civili rupeau galoanele ofiterilor romani. Rusii, intrand in oras, au eliberat" prima data inchisorile. Lumea era foarte speriata, fugeau care si-ncotro. Am urcat in tren si am pornit spre casa, in satul natal Budenet. Aici ne erau tata, fratii si surorile, fiicele noastre, Felicia si Elena. Satenii incarcau ce puteau si se retrageau in adancul tarii. Noi, fiind intelectuali (eu reusisem sa absolv Liceul ortodox din Cernauti, iar sotul era inginer chimist), stiam ce ne asteapta. Anume acesti oameni erau dusi cu masina neagra" la moarte sigura. Sotul s-a retras in Romania, lasandu-ma singura cu doi copii. Ii strangeam noaptea langa mine, presimtind, parca, ce ma asteapta. Fel de fel de oameni intalneai atunci: si adevarati patrioti, duri ca otelul in convingerea lor, si de altii. Un careva Zemba de la Storojinet, vestit prin bogatia sa, umbla insotit de comunistul rus Voronin si amageau oamenii. Chipurile, degraba trebuiau sa vina romanii. De aceea, urmau sa fie adunate toate armele, trebuiau, cica, cautati oameni care sa steie pe sesuri sa faca focuri, caci, promiteau ei, vor veni avioanele romane sa elibereze Bucovina. Au organizat si o sedinta in sat, la care au anuntat: Voi stiti ce spune Biblia? Va fi o turma si un pastor. Noi suntem pastorii vostri". Adica comunistii. Astfel, acesti doi sarlatani amageau cei mai neinfricati oameni din sat, ca mai apoi toti acestia sa fie deportati. Blestemul lumii l-a ajuns si pe Zemba - el insusi a fost dus mai tarziu in Siberia. Era 3 aprilie 1941, ora doua noaptea. Am auzit batai in usa. Era primarul satului. A spus, chipurile, ca are de scris ceva. A stat putin la masa si a scris, apoi a plecat. Pete 10 minute a revenit. Era insotit de 6 militari. Mi-au ordonat sa ma imbrac. Am inceput sa racnesc ca-mi raman copiii ai nimanui. Un ofiter rus mi-a propus sa-i iau cu mine. Am insfacat oala cu mancare de pe plita si o plapuma de lana. Apoi ne-au urcat in masina neagra" si ne-au dus la Storojinet. Aici l-am intalnit pe tata. Si pe el, bietul, l-au luat. Multi, sarmanii, credeau ca ne duc in Romania. Dar cand trenul a ajuns la Nistru, toti au inceput sa planga in hohote, sa strige - si-au dat seama ca-i duc la moarte. Sase saptamani am existat in acel blestemat tren, din cand in cand ne aruncau cate o bucatica mica de paine sucata si uncrop. In fine, am ajuns la Krasnoiarsc. Ne-au cazat" intr-un lagar de sub munte, unde eram doar intelectuali: profesori, avocati, medici, ingineri etc. In ochii meii, mureau cu zecile de foame. Ca mustele. Pe unii i-au dus spre Igarca, unde sase luni era ziua si sase noapte. Acolo, auzeam, erau mari furtuni. Pe multi ocnasi i-a luat vantul, n-au mai fost gasiti. Gheata era prea groasa, nu puteau pluti vapoarele, de aceea pe noi ne-au dus intr-un sovhoz, la 500 km de Krasnoiarsc. La 22 iunie 1941, a inceput razboiul.

Ioan 8 ,32. �i ve�i cunoa�te adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi.

Si acum credeti ca rusilor le convine ca romanii s-au dat cu americanii?
"Ursul" rusesc se va trezi in curind!

Oamenii se omoara intre ei iar sefii lor se pupa!Ca la trebunal reclamantul si paratul se autodarama iar avocatii,procurori,judecatorii traiesc bine mersi pe spinarea lor merg la bere,la mese imbelsugate.Nu le pasa.Sunt destui prorusi si destui proamericani in tara asta ca sa mai poata razbata romanismul din noi.Noi latram iar altii isi inzecesc averile pe latratul nostru....

Trei povesti despre uitare si tradare
Trei povesti despre uitare si tradare

Spre eterna amintire a unui masacru cumplit

Martiriul romanilor din Bucovina de Nord

Memoria datelor

28 noiembrie 1918. Consiliul National al Bucovinei hotara unirea cu Romania. Singurii oponenti au fost reprezentantii minoritatii ucrainene.
28 iunie 1940. Uniunea Sovietica ocupa Basarabia si Bucovina de nord. In primul an de ocupatie sovietica, mai multe mii de romani bucovineni au incercat si au reusit sa se refugieze in Romania.
7 februarie 1941. Peste 300 de bucovineni au fost ucisi in timp ce incercau sa treaca granita in Romania. Masacrul din satul Lunca a insemnat inceperea politicii de exterminare a romanilor de catre autoritatile sovietice, in teritoriile
romanesti ocupate: Bucovina de nord si Basarabia.
1 aprilie 1941. La Fantana Alba, in locul numit Poiana Varnita, au fost masacrati intre trei si cinci mii de romani bucovineni care incercau sa treaca granita in Romania. Nu se stie cu precizie numarul mortilor, deoarece n-au ramas urme dupa masacru.
13 iunie 1941. 13.000 de familii de bucovineni au fost adunate in gari, urcate in trenurile de vite si deportate in Siberia. Au fost declarati tradatori de tara si deportati toti bucovinenii care aveau rude in Romania. O saptamana mai tarziu, armata romana intra in Basarabia si Bucovina de nord.
Vara lui 1944. Cele doua provincii romanesti erau reocupate de catre sovietici. Sudul Basarabiei, Hotinul, Tinutul Herta si nordul Bucovinei au fost alipite definitiv Ucrainei sovietice, iar restul Basarabiei se transforma in ceea ce azi numim Republica Moldova.
In 1949 si 1951 au urmat doua mari valuri de deportare. Marea majoritate a celor deportati nu s-au mai intors niciodata acasa.
1 ianuarie 2007. Romania a intrat in Uniunea Europeana.
28 noiembrie 2008. Peste noua luni se vor implini 90 de ani de la unirea Bucovinei cu Romania. Nimeni, sau aproape nimeni, nici de la Bucuresti, nici de la Cernauti, nu va fi interesat de aceasta data din calendar.

Troita dintre macesi

Pe eroii mei nu-i gasesti in manualele de istorie. Ei sunt niste oameni simpli care au ajuns, fara voia lor si fara sa-si dea seama, niste martori tacuti ai uitarii nationale. Povestea mea incepe si se sfarseste la granita cu Romania, in casele a trei romani din satele Mahala si Ciudei, din Bucovina de nord.
Trei povesti despre uitare si tradare

Troita bucovineana de lemn

Amintirile lor sunt amintirile celor 13.000 de familii de bucovineni aruncate in vagoane de vite si disparute, intr-o singura noapte, in marsul lor fortat spre lagarele sovietice. Prin vocea celor trei batrani, trecutul, zvarlit inexplicabil sub presul urat al unei istorii prea putin stiute si prea mult timp ascunse, reuseste sa supravietuiasca indiferentei noastre vinovate.
Totul a inceput in timpul filmarilor unui reportaj de televiziune, intr-un mic sat din marginea Romaniei, cand o batrana m-a intrebat daca vreau sa ascult niste poezii din timpul razboiului. Versurile simple insirau povestile cutremuratoare ale masacrelor si deportarilor pe care rusii le-au facut in al doilea razboi mondial. Locuri nestiute erau tanguite in vorbe de jale. Lunca, Fantana Alba, Mahala, Ciudei. "Sa mergi mata' dincolo, la fratii nostri de peste granita", mi-a spus batrana. "Oamenii ceia au trait chinurile iadului si nime' nu mai stie nimic". Asa am ajuns eu in Bucovina de nord, la sfarsit de noiembrie, in cautarea unor adevaruri netalmacite.
Lunca este locul unde peste trei sute de romani bucovineni au fost ucisi in februarie 1941, in timp ce incercau sa se refugieze in Romania. Nu-mi fac prea mari iluzii, pentru ca stiu ca vremurile au ingropat orice urma a tragediei de acum aproape 70 de ani. Nimeresc intr-un camp mocirlos, cu o liziera de tufe de maces aruncata intr-o margine de orizont, strajuit de niste dealuri acoperite cu paduri de fagi. In stanga mea vad Prutul care, in adancul lui albastru, rostogoleste tacut adevarul pentru care am ajuns pana aici. Opresc masina in camp si merg mai departe pe jos. Las in urma mea tufele de maces si undeva, inspre buza dealurilor, se vede o cruce mare de lemn. Ma apropii si citesc ce scrie pe ea: "Spre eterna amintire a romanilor nevinovati impuscati de stalinisti la 7 februarie 1941". Soarele asfinteste cu blandete mangaind cu razele lui singurul semn inchinat celor omorati aici. Ma inconjoara o liniste ciudata, misterioasa, care pare ca ascunde un secret. E timpul sa plec, dar in spatele crucii imi atrage atentia o scurta licarire. Prutul face un cot la dreapta si se pierde printre padurile dealurilor din apropiere. La doar cativa metri mai incolo, unde nu se mai vede firul apei, este Romania. Prea multi metri, pentru cei care au ales libertatea in urma cu 70 de ani...

David Purice din Mahala

L-am gasit dimineata in poarta casei. Un batran inalt, cu parul alb, dat pe spate, cu obrajii rosii. Statea cu mainile la spate, sprijinit de stalpul portii, vopsit albastru cu varf alb, si privea la joaca unui baietel de cativa anisori care ghemotocea in brate un catel. Parca ne astepta.
Trei povesti despre uitare si tradare

Chinuit fara preget de amintiri: David Purice

Il intreb daca imi poate spune ceva despre povestea de la Lunca, pentru ca stiu ca din satul Mahala au fost mai multi acolo, in nenorocitul ala de februarie '41. David Purice stie ce s-a intamplat atunci, ca doar "o mers acolo", zice el. Vrea, chiar vrea sa povesteasca, sa fie filmat si dat la Bucuresti, pe televizor. Sa afle toata lumea ce a trait el si ceilalti atunci, cand cu sovietizarea. Ne invita in casa. Dupa noi se strecoara si baietelul. Fara catel. Este nepotul batranului David. "Suntem nedespartiti, dar nu o sa deranjeze cu nimica". Copilul se aseaza la o masuta in spatele nostru, cu un caiet de colorat in maini. Camera in care ne aflam nu are nimic special. Un covor pus pe perete, un pat, o soba veche intr-un colt. In mijloc o masa acoperita cu un covor baltat in dungi rosii, galbene si maro. Pe masa, o lampa cu petrol pare singurul element interesant din jurul nostru. Batranul se aseaza la masa, isi trece mana prin par, apoi atinge lampa cu petrol: "Asta-i pentru cand se ia curentul", justifica el prezenta obiectului. Inchide ochii si asteapta in liniste.
"Am fost ieri si am vazut crucea din camp de la Lunca", zic eu. Omul tine ochii inchisi strans, strans de tot, ofteaza si nu zice nimic. Dupa un timp ii deschide si pe obraz i se preling doua lacrimi uriase. "In februarie '41, cand s-o adunat lume multa pe Valea Prutului si care o vrut sa treaca granita in Romania, aveam uns'pe ani. Si om mers si noi cu dansii, eu si cu tata. Mama o ramas acasa, cu fratele meu, care avea doar trei ani. Urma apoi sa-i cerem oficial sa vie si ei in Romania. Cand am ajuns noi la Lunca, acolo unde ati fost si ati vazut crucea, au inceput impuscaturile. Acolo se gata granita pe Prut si incepea granita pe uscat spre Oroftiana, spre padure, in Romania. Si din 400 cati am fost, 46 au trecut in Romania, treizeci si ceva au fost prinsi si restul au ramas morti tat. Pe mine m-or prins sus, langa sarme, la granita adica, si m-or intors inapoi. Am vazut cum stateau mortii intinsi pe zapada precum oile pe o pascatoare." Batranul David se opreste din povestit si isi trece mana peste fata, incercand parca sa alunge imaginea de groaza care ii bantuie amintirile. "Si ne-o prins pe mine si pe inca un om numit Bujnita", spune batranul mai departe. "El era ranit in piciorul stang"... "Mata cum ai scapat dintre gloante?", intreb. "Ca sa scap", zice, "m-am pus in zapada si am stat cat o fost turul cela de mitraliera. Pe urma am incercat sa fug. Bujnita cela avea un baiat, tot David ii zicea, si cand m-a vazut pe mine, un baiat mai mic printre tufe, cum merge si se strecoara, o crezut ca-i al lui. Zice: "Ba, David, David". Eu am crezut ca-i tata mieu si m-am dus drept la dansul. Mai era cu unu', Dubit, imbracat pe sub cojoc cu vestonul, cu tate decoratiile din primul razboi, cu tatu', cum era la noi la sarbatori, ca abia o fost Irodul. Si toti trei ne-am dus pana langa sarme, la granita. Gardul era taiet, da' daca am ajuns acolo, din deal venea o patrula de cinci persoane. Un ofiter si patru soldati si cu doi cani. Au inceput a trage cu pustile mitraliera in noi, si pe Dubit acela l-o omorat de tat, si pe Bujnita l-o impuscat in piciorul stang si l-o ranit. Apoi s-or gatat din tras si ne-om lasat pe mainile lor, ca n-aveam altceva de facut, un ranit si cu un copil ce eram". David se opreste din nou din vorbit privind fix la lampa cu gaz aflata pe masa. "Ne-o strans pe tati si apoi s-o inceput torturile. Bateau cu teava armei in gura, la oameni, le spargeau dintii, ii calcau cu bocancul pe cap, tortura de KGB-isti", ofteaza din greu batranul. I-au torturat "doua zile intregi", apoi i-au dus la gara, i-au urcat in vagoanele de vite si i-au trimis la Cernauti. "Acolo ne-o varat la inchisoarea politica, era in beciurile universitatii din Cernauti, pe care o transformasera in sediul Sigurantei, KGB-ului", zice David Purice. Apoi sapte dintre ei au fost judecati si condamnati la moarte. Printre ei, si tatal lui. "Balan, Mitru, Soroatec, Vasile, tata si inca doi, nu mai tin minte, au fost condamnati la moarte si am fost obligat sa vad executia", sopteste cu glasul strivit de durere omul din fata mea. David Purice avea 11 ani cand tatal lui a fost executat in fata sa. Dupa aceea a fost tinut intr-un lagar de reeducare pana a inceput razboiul. I-au dat drumul acasa, pentru a putea fi trimis impreuna cu toata familia in Siberia. Printr-o minune a reusit sa scape de deportare, ascunzandu-se departe de casa parinteasca. Doua saptamani mai tarziu, armata romana intra in Cernauti, iar David Purice se intorcea acasa, in Mahala.
"In Siberia or ramas doi veri, matusi, un unchi, mosu' cu bunica'', spune cu tristete batranul. "Au murit?" "Au murit de foame, ca n-or trait decat cu ciuperci de padure. Au murit si copiii; nu i-o putut ingropa afara, i-o ingropat in baraca, o scos trei scanduri de la podeala si or facut oleaca de borta, o dat naste nisip peste dansii, ca afara era 40 de grade de ger si pamantul era inghetat, nimeni nu putea sa sape mormant", spune David.
Batranul se ridica si iese din incapere. Privesc in gol, in tacere, precum intr-o scena dintr-o piesa de teatru. Linistea care ma invaluie este intrerupta cand si cand de paginile caietului cu desene pe care nepotul lui David il rasfoieste linistit in spatele meu.
Trei povesti despre uitare si tradare

Lampa de rezerva

Dupa un timp, batranul apare cu o cutie in care zac, uitate de cine stie cand, cateva fotografii botite. Una singura este pastrata impecabil. Din interiorul imaginii imi zambeste un cuplu fericit si fara griji. Sunt parintii lui David Purice. "Uite", imi zice, "asta este tata, de-l impuscara KGB-istii. Si cu mama", completeaza batranul. "De cate ori ma duc la crucea de la Lunca, pe locurile celea, imi simtasc sufletul strivit, distrus, si o saptamana intreaga nu sunt om. Jur sa nu ma mai duc niciodata, dar nu pot, am senzatia ca intreaga mea viata o ramas atarnata colo, in malul Prutului, printre umbrele mortilor care tot cauta si cauta sa treaca sarma dincolo si nu reusesc." Il intreb cum de au stiut rusii de ei, atunci, la Lunca, in februarie '41. "Se vede treaba ca o fost o vanzare. Acolo totul era pregatit, asteptat. Gheata pe Prut era taieta, ca noi tat timpul am mars pe Prut ca era mai usor pe gheata, ca omatul era mare. Si gheata era taieta si noi musai a trebuit sa iesim pe mal. Si am iesit, si colo, cand am iesit, din tate trei colturile om fost batuti, impuscati cu mitralierele". Batranul isi ia fata in palmele lui mari si aspre si ofteaza cu obida. "Asa o mars viata. Am ramas aici si tat timpul m-am gandit sa ma duc sa traiesc in Romania, macar moartea sa-mi fie in Romania, dar n-or fost posibilitati. Puteam trece sa traiesc in Romania, dar unde sa te duci?", intreaba cu amar David Purice.
Ma pregatesc sa ma despart de eroul meu, dar parca a ramas ceva nespus. Ies cu el in curte, sa filmam cateva cadre. Il intreb cum a trait toti acesti ani. Imi povesteste de familie, de copii, de instrainare, de cat de greu au dus-o "in tot timpul asta care o trecut sub stalinism si comunism". Independenta Ucrainei si separarea de Mama Rusia a dus si la separarea Caselor de Economii din fosta URSS.
Trei povesti despre uitare si tradare

Nepotul si catelul

Asa a pierdut David Purice economiile lui de-o viata, 15.000 de ruble, pe care nu le-a mai obtinut nici de la rusi, nici de la ucraineni. Acum, el si sotia impart o pensie de doar 240 de grivini pe luna. Butelia de gaz, "balonul" cum ii zic ei, costa 50 de grivini si curentul alte 30. "Iaca asa se duce suta, juma'te de pensie isi ia talpasita si banii se termina imediat", zice David. "Ce viata poti sa ai cu doua sute si patruzeci de ruble? Ce viata pentru noi, doi batrani, ce viata? "Ati mai sperat la o alta unire?", intreb. "Niciodata! Nu domnule draga, niciodata! Politicienii astia, de bucurie ca sa fie alipiti de Europa, iscalesc si vand intr-o noapte tat, si Bucovina, si Basarabie... N-avem nici o pretentie de la romani si romanii n-au nici o pretentie de la ucraineni si s-o terminat!" Da din mana a lehamite. "Va simtiti tradat cumva?", intreb in loc de la revedere, si batranul imi raspunde simplu, cu demnitate: "Da, m-am samtit si ma samtesc tradat!". Il las in poarta, cu privirile atintite in gol. Peste drum, in vale, Prutul serpuieste lin, chiar prin fata casei lui David Purice din Mahala. Prutul pe care in urma cu saizeci de ani a vrut, dar nu l-a putut trece.

Profesorul de limba romana

Ciudei, un satuc cracanat pe crestele mai multor dealuri acoperite de o padure deasa, cu brazi falnici, se afla aproape de granita cu Romania, de unde, in linistea serii, se aud clopotele manastirii Putna. Locul acesta traieste faramat in gospodarii cu case micute, din lemn, parca gemene, cu pridvoarele inchise cu geamlac si acoperisuri din sita, ce stau atarnate pe dealuri. Pe ulitele desfundate, ratele sau gastele satului sunt deranjate doar de cate o "Lada" veche, o caruta cu cai sau cate un biciclist mai proletar. In rest, satul a ramas nemiscat in loc si in timp, ca o veche carte postala, ratacita in cutia cu amintiri. Caut gara si incerc sa-mi imaginez ce s-a intamplat acolo, acum o viata de om, intr-o blestemata zi de iunie, dar locul nu-mi spune nimic. O halta parasita. Sunt mii la fel si in Romania. Istoria a ramas ingropata intr-un colt, iar soaptele ei nu-ti mai atrag atentia. Nu-mi ramane decat sa caut martorii vremurilor trecute si sa scot adevarul la lumina.
Trei povesti despre uitare si tradare

Gheorghe Micailu profesorul din Ciudei


Gheorghe Micailu din Ciudei este profesor de limba romana. A iesit de curand la pensie si, cat e ziulica de mare, isi vede de treburile casei. O casa mare, din caramida, spoita in alb, singura din sat cu etaj si balcon, construita de parintii lui, chiar inainte de al doilea razboi mondial. O vezi de departe, asezata pe coama unui delusor din care se scurge un parau ce-i trece prin curte. Am batut la usa cu sentimentul ca zidurile casei ascund drame nerostite. "Aveam sase ani cand am fost deportat, la 13 iunie 1941", isi incepe povestea profesorul. "In casa aceasta eram opt persoane. Bunicii, tata, mama si cei patru copii. Cel mai mare, fratele din anul '31, a doua sora din '32, eu din '35 si o surioara mai mica, nascuta de un an. Ne aflam sub ocupatie sovietica. La ora trei noaptea, au dat buzna in casa vreo noua militari si i-au spus tatei sa se imbrace ca este arestat. Tatal meu era ceferist, mecanic de locomotiva. A spus ca este nevinovat si ca vrea sa steie de vorba cu cineva dintre autoritatile locale. "Nu va cunosc si nu ies din casa mea pana ce nu vine cineva din conducerea satului, sa spuie pentru ce ma arestati", a zis tata. L-au imbrancit cativa militari, insa n-au putut sa-l scoata din casa. Atunci, un barbat voinic, inalt de vreo doi metri, a iesit afara, a mers la caruta, in curte, a desprins un lant, a facut un juvat si i l-a aruncat tatei de gat. Astfel l-au tarat pana la iesire. Tata a inceput sa strige si atunci l-au lovit cu paturile armelor, pana cand s-a prabusit la podea. Unul dintre ofiteri i-a zdrobit fata cu cizma si l-a umplut de sange. In invalmaseala aceea, sora cea mica a cazut din leagan si se tavalea in sangele tatei." Batranul profesor izbucneste in lacrimi. "Asa a fost dus tata, legat cu lantul, si expediat la gara din Ciudei. Apoi au spus ca pe toti ne ridica de aici. Seful garii din Ciudei era nasul parintilor mei. I-a cununat. Cu trei zile inainte de venirea rusilor, i-a spus tatei: "Nicolae, vin rusii! Asta-i groaznic. Ia-ti copiii, ia-ti socrii si, daca poti in doua zile, ia-ti casa. Iti dau vagoane cate vrei. Daca tu poti in doua zile sa risipesti casa, s-o incarci, incarc-o". Tata era naiv. "Cum sa-mi las casa noua construita de doar doi ani si satul in care m-am nascut?"." Toata familia profesorului a fost urcata in vagoane de vite. Nu au fost lasati sa ia nimic cu ei din casa. "Erau coapte saisprezece paini, dar nu ne-au dat voie sa luam nici o paine. Si noi, copiii, cum eram in camesile celea de noapte, asa am fost ridicati." Au fost tinuti in tren o zi si o noapte, pana s-au urnit spre Kiev, apoi au fost dusi cu trenul pe tot felul de linii secundare, au fost opriti zile si nopti in camp, au fost intorsi de unde au venit si dusi inainte, pe un drum ce parea fara tinta. "Si asa am calatorit noi, mai mult de o luna. Din cand in cand, ni se dadea si ceva de mancare. Eu tin minte ca intr-o zi ni s-au dat raci. Parca ii vad si acum, racii aia rosii." Dupa o luna de mers cu trenul, au mai facut cu carele cu boi un drum de doua saptamani, pana in Ascilisai, locul de deportare. "Cand am ajuns noi, ne-au cazat intr-un grajd de vite. Apoi ne-au dat un bordeias de lut, cu niste crengi in loc de acoperis. In timp, noi am cumparat bordeiasul cela. Oamenii de acolo, bastinasii locului, ne spuneau ca suntem chiaburi. De ce? Pentru ca noi am ajuns acolo goi si flamanzi, fara nimic, iar dupa sase ani, cand am pornit spre casa, aveam doua vaci, porci, oi, gaini. Dar noi am muncit sa avem toate astea." Parintii lui Gheorghe Micailu nu s-au impacat niciodata cu ideea ca sunt condamnati sa se stinga intre straini, la mii de kilometri departare de pamantul strabun. "Am stat 6 ani si jumatate. Dar parintii mei au facut tot timpul demersuri sa venim inapoi acasa. Mama, Dumnezeu s-o ierte, tin minte ca spunea: "Nu-mi trebuie nici casa, nu-mi trebuie nimic altceva decat sa ajung din nou pe malul paraiasului cela care trece prin fata casei". Asa spunea biata maica-mea. In 1947 s-a intamplat marea bucurie, ne-au dat drumul sa plecam si ne-am intors tot intr-un vagon de vite. Era imposibil sa gasesti un tren de pasageri." Nu am putut sa plecam din casa familiei profesorului Micailu, pana cand nu ne-a asezat la masa. Saisprezece paini proaspat scoase din cuptor ne asteptau aburinde, sub stergar. Batranul ne-a explicat ca la el in casa se coace intotdeauna acelasi numar de paini, cate au ramas in urma lor, atunci cand au fost deportati.

Lacrimi peste lacrimi...

Maria Babiuc trebaluia in gospodaria ei mica, parca de jucarie. Un grajdut in care abia incape vacuta, o magazie minuscula, o bucatarie de vara si o cascioara de lemn, veche de pe la inceputul lui o mie noua sute, cu peretii dinspre ulita tencuiti si spoiti in alb, in care zambesc vesel ferestrele vopsite in verde.
Trei povesti despre uitare si tradare

Crucea din Lunca, ridicata in memoria celor 300 de bucovineni ucisi in 1941

Casuta adaposteste in realitate o singura camera. Cum intri pe usa, drept in fata iti rasare un pat de o persoana, pus chiar sub fereastra pe unde vezi soarele cum apune printre florile asezate pe o policioara. Pe peretele din stanga este asezata o lavita incapatoare, cu trei perne uriase. In prelungire, pe acelasi perete, este o masa cu un ceas desteptator si un radio antic, din care scartie cand si cand "Romania Actualitati". In colt, langa usa, sade un televizor alb-negru, care nu mai foloseste la nimic. In dreapta, este o soba veche cu cuptor. Pe cuptor niste seminte de dovleac sunt puse la uscat pe un ziar, iar langa ele, pe o plita metalica ce pare ca este o masina de gatit, incalzita cu lemne, doua oale imense dau in clocot. Deasupra cuptorului, precum palariile unor giganti, stau spanzurate in cui alte sase oale uriase, vechi si negre. Intr-un fel de rastel sunt agatate cani colorate cu rosu sau verde, iar deasupra, pe un raft, un rand de borcane goale asteapta sa fie umplute cu muraturi. Becul care spanzura de tavan clipeste tot timpul, sub privirile personajelor din fotografiile vechi, imprastiate pe toti peretii, aidoma unor naluci ratacite intr-un univers prea stramt pentru ele. Asezata pe patul de langa cuptor, batrana se leagana usor, in tacere, precum un copil ce incearca sa se alinte. Apoi, se apuca brusc sa spuna cea mai halucinanta poveste pe care am auzit-o vreodata.
"Pe data de 13 iunie 1941, noi prasuiam. Si-o venit unul de la primarie si o spus sa vina tata cu caii la primarie. Tata o inhamat caii si s-o dus la primarie si n-o mai venit. Pe noi o venit si ne-o luat noaptea. Eu dormeam, din pat m-o luat. Am fost sase copii. Cel mai mare avea opt'spe ani. Eu aveam uns'pe ani. Ne-o dus la gara unde l-am gasit pe tata acolo. Ne-o bagat in vagoanele cele de vite si-am mars. Acasa au ramas gospodarie, vite, cinci sute kile de papusoi, cinci sute kile de grau, or ramas doua perechi de cai, 24 de oi, carlani 14, porci, gaste, tot o ramas. Tata gospodaria o ramas, am avut optis'pe falci si om iesit cu mainile goale, asa cum dormeam in bucatarie." Au mers inchisi in vagoanele de vite, fara apa si fara mancare, timp de sapte zile. Atunci le-au dat o mana de orz, dar multi dintre ei erau deja morti. Apoi drumul spre infern a continuat pana cand, intr-o zi, au fost opriti in camp si luati cu tractoarele cu remorci si imprastiati pe la colhozuri. "Si ne-o dus si ne-o bagat in niste casi in pamant. Sapate cam un metru jumate si deasupra acoperite cu iarba taiata de pe camp. Primavara, cand se topea omatul cela de sapte metri, te ineca apa care se scurgea in bordei... Si de aici au inceput suferintele si nacazurile," ofteaza batrana. "O fost foamete mare acolo. Mancai orice de foame: pierituri (mortaciuni), mati, caini. Picau oameni si-i mancau unii pe altii... O fata, Natasa era numele. Era tot intr-o baraca, la fel cum stam noi. Si vine acela ce-i mai mare peste ferma. Si bontaneste la use si ea nu da drumul. Intra peste ea, dar acolo o fost doi baieti ce au fost mancati de maica-sa si cu fata, si acum fata o manca pe ma-sa. Natasa o fugit si n-o prins-o... Oamenii, si daca ii ingropai, ii scotea si ii manca... Mureau tati. Iti punea lantul pe grumaz, punea caii si tragea si sarea capul cat colo... Omorai un roman, capatai premiu pentru asta... O fost nacaz mare si durere", sopteste batrana. "Fata vaca si se batea lumea si se omora care sa ia curatitoarea (placenta) si sa manance...
Trei povesti despre uitare si tradare

Amintiri din casa mortilor - Maria Babiuc

Tata o murit degraba... Fratele tatei o murit pe 28 aprilie patruzeci si doi si tata pe 2 mai. S-o umplut de tuberculoza de oaie si o avut treis'cinci de borti (gauri) care au curs tat si o murit. O capatat izvor maduva din ciolan, cum spun oamenii, si o murit. Fratele meu, Nicolae, o pierit pentru un kilut de grau... Dimineata, cand o plecat la lucru, mama i-o facut doua turtiti si i le-a pus in stergarel, un patratel de panza cu care se acopera mamaliga. Si el cand o venit inapoi de la munca, a luat un pumn de grau in stergarel. L-o vazut un jidan din Ucraina si l-o trimis un an in inchisoare si nu s-a mai intors. Avea opt'spe ani cand o murit."
"Ce sa spun, curatitori n-am mancat, pentru ca mie mi-era greata, pierituri tot n-am mancat, cani si mate n-am mancat, pentru ca tata a lucrat la oi si ne-o dat o vaca sa dea lapte la mieii care nu le ajunjea tata, da' noi nu mai dadeam laptele. Laptele cela il mulgeam si ajungea acasa si tata taia oile celea ce erau slabe si mama le spinteca, le scotea matele, le curatea si le fierbea si asa am trait... Cum am putut... Aducea tata piei pentru opinci sa le faca mama, ca ea le facea si apai mama, daca aducea piei de porc, taia unde-s tatele, parlea cu un bat parul si puneam sa fiarba si mancam... Omoram serpi, naparcari le zicem noi, serpi negri, nu sunt tare otravitori, si apoi faceam foc si ii tineam deasupra focului si le inmuiam pielea in sare si asa ii mancam... Odata o gasit mama, dupa ce o vanturat paiele, zece fire de gainat de soarece si un fir de grau. Si-o pisat gainatul cela si firul de grau si-a facut nitica farina si mancai si cu asta traiai..." La 11 ani, Maria Babiuc a ajuns tractorista. "Eram pe dihania aia, ca o pasaruica deasupra, cum stateam, si ma hurducanea de ma arunca trei metri in sus. Eu il bagam in brazda si adormeam in tractor si cand se hodorogea in capat, il intorceam si-l bagam iar in brazda si adormeam iara, ca brazda avea doi, trei kilometri. Si asa lucram, zi si noapte, zi si noapte... Daca erai bolnav sau batran?" "Piereai!", zice Maria Babiuc. "Acolo, in Kazahstan, ni cerseam moartea, sa vie si sa scapam", spune stins batrana.
Dupa sapte ani de chinuri de neimaginat nici macar in lagarele de exterminare naziste, Maria a evadat, a fugit ascunsa pe sub burtile vagoanelor de tren pana in Crimeea. De aici a venit pe jos pana in satul natal, unde a fost ajutata sa trimita bani, sa-si rascumpere familia. N-a mai plecat din Ciudei niciodata. "Nu v-a trecut prin cap sa treceti in Romania, dupa ce v-ati intors din deportare?" "D-apai de ce ne-o luat? Nu pentru ca frate-miu o trecut granita in Romania? Ce, am mai avut curaj sa ne mai gandim la asta? Nu d-asta am fost deportati?" "Cati oameni s-au mai intors in sat?" "Vaileu!... putini, tare putini... putini... si acei ce s-au intors mult n-or trait. Or fost prea chinuiti, prea nacajiti."
Ma intorc din Bucovina de nord acasa, la Bucuresti, intr-o noapte cetoasa, care face drumul infinit mai lung si mai greu. Prin ceata alba, grea, de nepatruns, gandurile mele revin la locurile pe care le las in urma. Picatura de adevar pe care o aduc cu mine ma face sa vad realitatea altfel decat am crezut-o. Pedeapsa cea mai cumplita a celor care au indurat iadul naprasnic al deportarilor comuniste ramane uitarea. Uitarea noastra, a celor de dincoace, fratii instrainati. Ce pot sa mai insemne pentru restul romanilor dramele nestiute ale nefericitilor bucovineni? O poveste urata, un cosmar de care n-am avut parte, pe care nu vrem sa-l intelegem si pentru care n-avem timp de pierdut. Dincolo de harta actuala a Romaniei pentru noi nu mai exista nimic.
ht tp://www.formula-as.ro/2008/812/istoria-dupa-gratii-61/trei-pove...

Ioan 8 ,32. �i ve�i cunoa�te adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi.

Sunt interesante si fotografiile pe care le-a facut autorul si au fost publicate de cei de la "www.formula-as.ro" .

Asa cum o fac evreii si armenii pentru ce li s-a intamplat lor in al doilea si, respectiv, primul razboi mondial, trebuie sa ne hotaram si noi, romanii, sa o facem.

Ezie dele mezenai (inscriptie pe un inel tracic, secolul V I.Ch.)

foarte buna ideea, cine are dovezi sa le puna pe youtube

Comemorarea victimelor de la F�nt�na-Alb�

F�nt�na Alb�1 aprilie, 2007
�n p�durea Varnița, pulbere așezat� peste durere

Auzim adesea discursuri spumoase la posturile de televiziune, politicieni de mucava se dau bravi rom�ni, din patru �n patru ani se str�ng voturi �n numele unei Rom�nii Mari, Bucovina devine un brand de țar� sau o carte de vizit� pentru cancelariile de la Bruxelles și totuși�la marile s�rb�tori din nordul Bucovinei, rom�nii �și pl�ng singuri r�nile. Rom�nia s-a sp�lat pas�mite pe m�ini de ��morbul�� istoriei,și-a �ndeplinit obligația fireasc�, �nființ�nd un consulat la Cern�uți, altul la Odessa sau mai cine știe pe unde, diplomații nu au dec�t s� fie buni rom�ni și basta și s� reprezinte Guvernul și dragostea fr�țeasc� a celor 22 de miloane de rom�ni din țar�,( sau c�t Doamne or mai fi r�mas?) așa c� ideea de rom�nism se c�nt�rește azi doar cu greut�ți ��cump�tate��, iar abandonul �mbr�cat �n hain� de catifea se instalez� �n str�fundurile istoriei. Rom�nul de mod� nou� trebuie s�-ți m�soare �nțelept și cuvintele și sentimentele și banii�
�n fiecare an, la 1 aprilie, sute de rom�ni din nordul Bucovinei se adun� �n P�duricea Varnița . C�nd urci calea spre p�durice, �n zare poți vedea conturul Bisericii lipovenești de la F�nt�na Alb�, iar nisipul drumului parc� ar vrea s� spun� c� nimic nu s-a schimbat� Peste tot, nisip, amintiri de nisip, pulbere așezat� peste durerea acelora care au fost �ngropați de vii �n urm� cu 66 de ani c�nd, la 1 aprilie, 1941, c�teva mii de rom�ni de pe Valea Siretului, din nordul Bucovinei, au plecat �ntr-un marș pașnic spre zona de frontier�, de l�ng� satul F�nt�na Alb�, cu dorința de a ajunge �n Rom�nia, Patria Mam�. �n p�duricea Varnița, gr�nicerii sovietici �i așteptau pe rom�ni ascunși �n p�dure. Ei au tras cu mitralierele, transform�nd �n coșmar visul de eliberare al celor care nu voiau dec�t s� fie al�turi de cei dragi. Num�rul real al celor secerați nu se cunoaște nici azi.


Aproximativ 300 de persoane s-au adunat duminic� �n p�duricea Varnița pentru a participa la o manifestare de doliu dedicat� masacrului din 1941, manifestare organizat� de Societatea ��Golgota��a rom�nilor din Regiunea Cern�uți- victime ale represaliilor staliniste, cu sprijinul Admnistrației Raionale Hliboca și al Administrației Regionale Cern�uți. Despre evenimentele tragice desf�șurate �n urm� cu 66 de ani au vorbit Petru Ostaficiuc, primarul așez�rii F�nt�na Alb�, Petro Panciuk, șeful Administrației Raionale Hliboca, Romeo S�ndulescu, consulul general al Rom�niei la Cern�uți,Timiș Ivanovici, adjunctul șefului Consiliului Raional Hliboca, Octavian Bivolaru, vicepreședintele Societ�ții ��Golgota��, Aurica Bojescu, deputat regional,Arcadie Opaiț, președintele Societ�ții pentru Cultur� Rom�neasc� ��Mihai Eminescu��, Ilie Ioneț, reprezentantul Administrației Regionale Cern�uți, Aurel Constantinovici, președintele Asociației Științifico- Pedagogice ��Aron Pumnul��, Emil Ianuș, publicist din Suceava.

Rom�ncele Alexandrina Jar și Elena Fedoreac le-au adus un omagiu �n versuri celor disp�ruți, iar supraviețuitorul masacrului Ion Alerguș ( azi �n v�rst� de 80 de ani) din Cupca le-a povestit celor prezenți cum a avut norocul s� r�m�n� �n viaț�. Slujba de pomenire a fost oficiat� de un sobor de preoți �n frunte cu p�rintele Ion Gorda, protopop de Hliboca.�� Nou� ni se pare c� suntem c�ți se vede, dar �n realitate suntem mai mulți pentru c� aici sunt și sufletele morților��, le-a atras atenția p�rintele Gorda participanților. ���nc� o dat� �i omagiem pe cei care au c�zut aici la Varnița . Aerul pl�cut se �mprosp�teaz� de mirosul de t�m�ie, și de flori, și de coroane. Am crescut �ntr-o familie ai c�ror membri au fost deportați, bunelul meu fiind permanent maltratat de regimul comunist, el fiind dasc�l la biserica din sat. El �mi povestea mereu de evenimentele petrecute atunci. Pe oamenii care au fost uciși aici i-a �mpins dragostea de patrie, de meleagul natal��, a ar�tat Timiș Ivanovici.

��Din p�cate, din an �n an și noi suntem mai puțini, dar și mai puțini sunt cei care au v�zut și au tr�it acele �nt�mpl�ri, �ns� observați un lucru; suntem at�ția oameni maturi aici, dar n-am v�zut c� lum�n�rile nu sunt aprinse. Le-a aprins o copil� pe care nu a �nv�țat-o nimeni, asta �nseamn� c� și pentru noi este un viitor și c� �n sufletele noastre exist� o lumin� și ea va fi veșnic� dac� vom ști s� o pred�m generațiilor care vin��, a accentuat consulul general Romeo S�ndulescu. �� Cu p�rere de r�u , p�n� la ora actual�, sunt identificate numai 24 de persoane care au disp�rut �n aceast� tragedie, persoane la care li se știe numele, prenumele, dar mai sunt documente confidențiale care nu se pot cerceta. E foarte greu s� descoperi numele celor care au murit aici. Eu cred c� din coloana de 2000 de oameni nu au murit numai 24. Anul acesta am mai descoperit numele a trei persoane �n arhiva gr�nicerilor sovietici. Consider c�, �n viitor, se va descoperi mai mult��, a spus la r�ndul s�u Octavian Bivolaru, vicepreședintele Societ�ții ��Golgota�� mulțumind Administrației Regionale Cern�uți care finanțeaz� manifest�rile și ��neobositului�� Ilie Ioneț pentru permanentul ajutor acordat.

��N-ar fi fost toate nenorocirile astea aici, pe p�m�ntul nostru, dac� nu ar fi venit rușii. Asta e p�rerea mea. Și cu p�rere de r�u, mulți rom�ni de-ai noștri, ast�zi, �ntind m�na �nspre ruși și ar vrea s� �i aduc� din nou aici��, a �ncheiat Octavian Bivolaru. Discursul cel mai acid a fost rostit de Arcadie Opaiț, președintele Societ�ții ��Eminescu��. Așez�nd degetul pe ran�, Arcadie Opaiț a spus;��Haideți s� cerem de la acest stat �n care tr�im noi ast�zi s� descopere adev�rul. Nu cred c� s-a pierdut totul, nu este bun�-voinț�, nu este o hot�r�re ferm� a conducerii. De ce s� umbl�m cu fof�rlica? Și s� spunem c� nu știm de ce au venit acești oameni care au murit aici? Au venit s� plece �n patria lor istoric�, fiind convinși c� vor trece cu bine granița. Iar noi trebuie s� fim atenți c� acest lucru se poate �nt�mpla m�ine, poim�ine, p�n� �n Paști, și, undeva, �n Kiev, sau la Cern�uți sau poate �n alt� parte, copiii noștri sau noi vom veni la o cruce și vom spune c� sub ea odihnesc robii lui Dumnezeu,care au vrut s� apere democrația. Democrația f�r� toleranț� nu e nimic. Nu știm ce se �nt�mpl�, dar parc� Dumnezeu le-a luat mințile celor din țara noastr� , patria istoric�, dar și celor de aici, de la Kiev. Noi suntem poporul și noi trebuie s� cerem de la ei < Opriți, domnilor, lucrarea!>. C�t este de bine aici, �n Regiunea Cern�uți, unde a dat Dumnezeu pace și �nțelegere��, a ar�tat Arcadie Opaiț, subliniind ;��Iubiți frați rom�ni, aici, acum 66 de ani, rom�nii noștri au fost opriți s� treac� �n patria lor istoric�, ast�zi noi suntem opriți s� mergem liber �n patria noastr� istoric� prin obstacole de vize, prin obstacole de invitații, prin obstacole de bilete de autobuz, prin lips� de bun�-voinț�. De ce Rom�nia nu a avut puterea de caracter s� condiționeze și s� spun� < Domnilor, ne ducem �n NATO, ne unim nu știu unde, dar vrem ca la oamenii noștri din Bucovina, din Ucraina, s� le aducem o democrație european�!> Nu vorbesc �mpotriva Consulatului Rom�niei la Cern�uți, eu m� adresez domnului președinte B�sescu, s� lase lupta cu T�riceanu și s� se g�ndeasc� la noi și s� nu uite c� noi r�m�n�nd cet�țeni ai Ucrainei, c�t n-am vrea, oricum sufletul ni se �ndreapt� spre Patria Mam�, sfințind acest loc unde ne afl�m��.

F�nt�na Alb�


M�lina Anițoaei
ht tp://www.civicnet.info/Articol.asp?ID=3279

Ioan 8 ,32. �i ve�i cunoa�te adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi.

De la: comatti, la data 2010-05-01 20:59:14eu va intreb altceva si anume Au fost niste monstri au comis atrocitati, crime cu duiumul de sovietici vorbesc Si atunci de ce oare le mai cinstim memoria??...........BInele fata de ce rai este raul suprem. La mine in oras Cimitirul eroilor sovietici se afla langa cel al eroilor romani . Nu are rost sa va spun care arata mai ingrijit si mai maret......Cum e posibil sa punem calaii langa victime si sa-i cinstim pe ambii deopotriva??. Propun desfiintarea cimitirilor sovietice si expatrierea ciosvartelor inapoi in stepa, sau in mare.

Cea mai mare durere a mea este ca Germania nu a cistigat al doilea razboi mondial ! Astazi vorbeam germana, eram curati, disciplinati si harnici !

De la: cristian_vavure, la data 2010-05-04 17:22:42 Cea mai mare durere a mea este ca Germania nu a cistigat al doilea razboi mondial ! Astazi vorbeam germana, eram curati, disciplinati si harnici !

Gresiti, dupa mine ! Daca Hitler (un nebun paranoic, ajuns la conducerea unei tari cu ajutorul Occidentului si a Evreilor - banii saracii sunt de vina) ii terminau pe COMUNISTII RUSI (adica pe Stalin si acolitii lui) asa cum vroiau cei care l-au ajutat, iar noi ne cuceream pamantul furat de rusi si austro-ungaria alta era viata in Romania. Ii laudati pe germani, dar uitati ca jumatate din Germania fost sub ... COMUNISM - la fel ca si noi si au primit o "educatie comunista" similara cu noi.

Sau poate aveti rude acolo si n-ati putut ajunge la ei - va pare rau cumva ?! Drum bun !

P.S.
"Vorbeam germana" - cine va impiedica sa vorbiti limba germana. Eu am invatat-o in Liceu pe timpul comunistilor, deci nu este ceva deosebit si greu de facut.
"Eram curati" - cine va impiedica sa umblati curati si sa-i ajutati si pe altii sa umble curati, "Lenea" ?!
"Disciplinati" - daca ati fi facut Stagiul Militar ati fi invatat sa fiti disciplinat, altfel trebuia sa invatati de la Parintii si Familia dumneavoastra. Nu este timpul pierdut nici acum. Omul cat traieste ... invata ! Armata era disciplinata si totusi, a trecut de partea poporului care nu-i mai suferea pe comunisti in dec.1989.
"Harnici" - cine este "puturos" si "lenes" nu o sa-i inteleaga niciodata pe cei "harnici", dar trebuie sa fie ajutati sa inteleaga ce inseamna sa fi "harnic".

Ceea ce nu prea inteleg eu este de ce niciun presedinte roman de la revolutie incoace, niciun prim-ministru si niciun presedinte de camera a parlamentului, nu s-a dus la Fantana Alba intr-o procesiune de felul celor in care s-au dus liderii polonezi la Katyn. Nu am vazut nici macar o comemorare oficiala aici, in tara. Avem Muzeu al Holocaustului si Monument al Holocaustului in Bucuresti, monument al genocidului armenilor in curtea Bisericii Armenesti, dar nici cel mai mic memorial dedicat victimelor romanesti ale ocupatiei sovietice in Transnistria, Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Hertei si Maramuresul de Nord. De fapt, nu avem in Bucuresti nici macar un memorial decent al victimelor comunismului romanesc...

Ezie dele mezenai (inscriptie pe un inel tracic, secolul V I.Ch.)

Monumentele sunt ridicate de cei care au oameni in Familia lor care au suferit din cauza altora. Noi nu avem in Parlament astfel de oameni si deci, nu au de ce sa se duca pana acolo. Istoria poporului roman nu ii intereseaza pe Parlamentari decat numai atunci cand vin ... alegerile. Mai demagogi decat Politicienii nostri nu s-au mai vazut in ultima vreme, asa ca degraba nu vor ajunge sa ridice un Monument sau, sa mearga la un Monument INCHINAT UNOR ROMANI care au murit pentru ca au CREZUT in aceasta tara CA ESTE SI A LOR.

Pentru ca :
Iliescu e �igan si nu rom�n si mai e si slug� judeo bol�evic�
Constantinescu - mason - sluga v�ndut� a celor ce au aranjat v�nyarea ��rii
B�sescu s-a ridicat din din aceeasi clic�, oricum e inconjurat de o groay� de mafio�i

De la: DanubianKnight, la data 2010-05-04 22:41:06Ceea ce nu prea inteleg eu este de ce niciun presedinte roman de la revolutie incoace, niciun prim-ministru si niciun presedinte de camera a parlamentului, nu s-a dus la Fantana Alba intr-o procesiune de felul celor in care s-au dus liderii polonezi la Katyn. Nu am vazut nici macar o comemorare oficiala aici, in tara. Avem Muzeu al Holocaustului si Monument al Holocaustului in Bucuresti, monument al genocidului armenilor in curtea Bisericii Armenesti, dar nici cel mai mic memorial dedicat victimelor romanesti ale ocupatiei sovietice in Transnistria, Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Hertei si Maramuresul de Nord. De fapt, nu avem in Bucuresti nici macar un memorial decent al victimelor comunismului romanesc...

E foarte simplu de inteles , toti marii oficiali romani nu au nici o treba cu poporul si tara aceasta , nu urmaresc decat interesele lor meschine .
Doar taranii au mai ridicat pe acolo cate o troita in memoria celor ucisi de mujicii bolsevici , acestia au respect fata de tara si poporul lor , politicienii nu sunt decat "tagma jefuitorilor" .

Ioan 8 ,32. �i ve�i cunoa�te adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi.

F�nt�na Alb� - Katyn-ul rom�nesc


Luna aceasta se �mplinesc 69 de ani de la masacrul de la F�nt�na Alb� (regiunea Cern�u�i, azi dup� raptul sovietic al nordului Bucovinei istorice, Ucraina). Desigur sunt for�e politice mai dep�rtate sau mai apropiate de spa�iul ancestral, istoric, rom�nesc, care sunt interesate de-a arunca negura uit�rii ve�nice asupra crimelor asupra umanit��ii f�cute de c�tre imperiul satanic ro�u, pentru care de la r�zboi �ncoace nu a r�spuns nimeni. �i �n mod normal nici nu o va mai face, �in�nd cont de lipsa bunului sim� ce caracterizeaz� politica marilor � trecute sau prezente � imperii. Totu�i, a�a cum am afirmat �n prefa�area f�cut� unei c�r�i de memorialistic� editat� de Societatea Cultural� ��tefan cel Mare�-Bucovina, pe care o conduc, - �Dac� Dumnezeu mai iart�, Istoria nu iart� niciodat� !� (D. Tochi�a, Rom�ni de pe valea Siretului, victime ale ocupa�iei nordului Bucovinei �i terorii bol�evice, 1999, Suceava).

A�a cum se �tie, dac� �nfr�ngerea �i disolu�ia imperiilor vecine nou� (Austro-Ungaria �i Rusia capitalist�), la sf�r�itul primului r�zboi mondial, ne-a permis f�urirea - dup� mai bine de un mileniu (!!!) de la formarea rom�nilor ca popor - �n sf�r�it a statului unitar, �n schimb, �n anii ultimei conflagra�ii mondiale trupul Rom�niei Mari a fost grav ciuntit de �acalii vecini (mare parte din Transilvania, Basarabia �i nordul Bucovinei). Desigur, despre 28 iunie 1940, s�rb�torit �i acum �n Ucraina..., s-a scris mult �n ultimii 20 de ani.

Exact la un an de la semnarea unuia dintre cele mai odioase tratate din istoria umanit��ii (Ribbentrop-Molotov), la 23 august 1940, reprezentan�ii Rom�niei �n comisia mixt� sovieto-rom�n� de la Odessa �naintau p�r�ii ocupante un proiect al unui tratat care reglementa evacuarea - prin intermediul unor comisii mixte la Chi�in�u �i Cern�u�i - militarilor rom�ni, angaja�ilor din administra�ie, precum �i a popula�iei care dore�te s� se refugieze �n �ar�. Peste trei zile sovieticii �ns� vor r�spunde negativ ini�iativei. Cu toate acestea din nordul Bucovinei ru�ii au permis cu totul limitat plecarea unor cet��eni rom�ni, de anumite categorii, adesea dup� cum demonstreaz� documentele de epoc�, jecm�ni�i la noua frontier� impus� militar (M. C�runtu, Bucovina �n al doilea r�zboi mondial, Ia�i, 2004, p. 199-200). Autorit��ile sovietice de ocupa�ie au c�utat �n mod sistematic s� pun� noi piedici celor care inten�ionau s� cear� repatriere. Starea tensional� �n r�ndurile rom�nilor, inclusiv frica de deport�ri, arest�ri, confisc�ri �i represarii, �ngr�direa libert��ii religioase, au generat �n toamna anului 1940 o larg� mi�care �n favoarea plec�rii din zon�. �n miile de ��rani, �nscri�i pe liste de repatriere, se g�seau inclusiv ucraineni, tuturor refuz�ndu-se solicitarea, pe motiv c� sunt �muncitori agricoli�.

�n decmbrie 1940 sovieticii �nchid frontiera cu totul. �n schimb, colaborarea germano-sovietic� va func�iona perfect, �n scopul plec�rii nem�ilor �n Germania. Profit�nd de ocazie, rom�ni descurc�re�i, �n general or�eni cu dare de m�n�, de ordinul a c�teva mii de persoane, au putut p�r�si regiunea sub acest auspiciu. Calvarul repatria�ilor continua... Ru�ii refuzau �n continuare semnarea unui tratat special de repatriere, �tiind c� �n cazul plec�rilor masive, mitul de �eliberator� al Armatei Ro�ii ar fi fost grav p�tat.

Un eveniment important l-a constituit reluarea �n sediul mili�iei din Cern�u�i a lucr�rilor comisiei de repatriere, ceea ce a creat mai ales �n satele relativ apropiate de frontier� o stare deosebit� de agita�ie. Ca urmare, autorit��ile raionale din Hliboca au fost asaltate de un num�r impresionant de cereri, la aceast� stare de lucruri ele reac�ion�nd cu primiri selective �i cu refuzul unor promisiuni clare. De aceea, de la frecventele treceri ilegale ale noii linii de demarca�ie din vara lui 1940, se va ajunge tot mai des la grupuri organizate �i conduse de c�l�uze locale cel mai adesea pl�tite, care cuno�teau bine realit��ile zonei periculoase. Nu este cazul aici s� men�ion�m cu exemple concrete fenomenul fugii din gulagul comunist, unii pl�tind cu via�a pe linia de demarca�ie (precum femei cu copii mici �n bra�e), fa�� de al�ii (inclusiv un mic grup constituit din trei minori ne�nso�i�i) ajung�nd la gestul suprem de a s�ruta �n sf�r�it, p�m�ntul sf�nt al Patriei Libere �i Democrate.

Tot mai des �n toamna anului 1940 grupuri tot mai mari de s�teni se �ncumet� s� fug�. Un episod de referin�� este trecerea a peste o sut� de s�teni din Suceveni, Ropcea, Carapciu, Cupca, Iord�ne�ti �i P�tr�u�i, cu femei �i copii du�i �n c�ru�e, care s-au ap�rat cu arme r�mase de la armata rom�n�, �n momentele c�nd au fost ataca�i de o patrul� �n preajma bisericii lipovene�ti de la F�nt�na Alb� (azi raionul Hliboca). Intrarea lor �n R�d�u�i a fost de-a dreptul triumfal�, �n frunte purt�nd tricolorul �i �fiind bine primi�i de armata noastr� � dup� relat�rile unuia dintre refugia�i � �i aclama�i c� venim de pe frontul de lupt� (Ibidem, p. 209). �n schimb, un grup de circa 150 de s�teni din Ropcea, nu au reu�it trecerea �n ziua de 30 noiembrie 1940, fiind respin�i armat de gr�nicerii sovietici.

�n aceste timpuri bol�evici vor apela �i la sistemul turn�torilor la N.K.V.D din r�ndul popula�iei, sate �ntregi � precum Crasna (r. Storojine�) fiind amenin�at� c� dac� se va continua fuga spre �ar�, se va str�muta spre r�s�rit �ntreaga popula�ie, aici urm�nd s� fie coloniza�i ucraineni.

Iarna 1940/1041 aduce �i fortificarea liniei de demarca�ie, cu organizarea a trei sisteme de paz�, �n profunzimea terenului, inclusiv dotare cu c�ini �i minare de por�iuni din el. �n 2 ianuarie 1940 un alt mare grup, de aproape 150 de tineri din Ostri�a, au reu�it s� se salveze, dup� un conflict armat cu patrulele du�mane. �n schimb, pe 7 februarie 1941 s-a �nregistrat masacrul de la Lunca. Un grup de circa 370 de persoane din marginea Cern�u�ilor (cartier Mahala), �i din zona apropiat� au fost secera�i de mitraliere �n apropierea trecerii Prutului, fiind la un moment dat tr�da�i.Iat� cum relata unul dintre cei 53 de supravie�uitori care au putut �n cele din urm� ajunge �n libertate: �Gr�nicerii... tr�geau cu mitralierele din plin. Pentru a putea mai bine nimeri prada, aruncau rachete, iar c�inii dresa�i s-au repezit asupra noastr�. Z�pada era mare �nc�t ne afundam �n z�pad� p�n� �n g�t... O parte, cei mai mul�i, au luat-o pe ghea�a Prutului, tocmai �n raza pu�tilor mitraliere...Cei uci�i au fost arunca�i �n trei gropi comune, iar r�ni�ii adu�i la t�cere cu lope�ile.� (Ibidem, 212).

�n prim�vara anului 1941 sovieticii intensific� abuzurile �n vederea colhoziviz�rii agriculturii. Pe de alt� parte se r�sp�nde�te zvonul, �ntre�inut diversionist �i de autorit��i �n cooperare cu N.K.V.D.-ul zonal, c� se va deschide frontiera �i c� se vor putea face din nou cereri pentru repatriere, ceea ce creeaz� o adev�rat� stare de spirit �ncurajatoare pentru rom�ni, mai ales pentru cei din apropierea grani�ei. Se pare c� ocupantul dorea o ultim� testare a popula�iei de loialitate fa�� de puterea bol�evic�, elementele tulburente put�nd fi astfel mai u�or identificate spre deportare. Num�rul mare de cereri primit la administra�ia raional� din Hliboca, inclusiv de la ucraineni, a surprins din nou pe ocupan�i, care �ns� nu au dat curs nici de aceast� dat� acestor solicit�ri.

F�r� s� renun�e la idealul lor, rom�nii au trimis reprezentan�i prin sate spre a organiza o nou� ac�iune concertat� de depuneri de cereri la administra�ia lor raional�, �n num�rul estimat al celor participan�i v�z�nd astfel �ansele m�rite. Fenomenul � declarat din start pa�nic �i de organizatori - se amplific� dep�ind probabil �i speran�ele rom�nilor. �nafar� de bagaje minore, s�tenii din P�tr�u�i, Suceveni, Cupca, Mihuceni, Pris�c�reni �. a., au avut �n grij� s� ia din biserici cruci �i prapuri, subliniind prin aceasta caracterul neagresiv al cortegiului.

F�r� �ndoial�, ziua de 1 Aprilie 1941 a intrat pentru totdeauna �n calendarul crimelor contra umanit��ii. Pornind din satele lor, bejenarii alc�tuiau o coloan� desf�urat� dup� unele informa�ii pe mai mul�i kilometri, dup� unele p�reri num�r�nd chiar c�teva zeci de mii de persoane. Nici acum autorit��ile din Ad�ncata nu au satisf�cut � �i ele �nsele nici nu puteau de la sine putere s-o fac� � solicit�rile mul�imii de oameni. �n aceast� situa�ie s-a hot�r�t plecarea �n mas� spre punctul de trecere de la F�nt�na Alb�, �n timpul deplas�rii inton�ndu-se c�ntece patriotice (De�teapt�-te rom�ne, Trei culori, Pe al nostru steag) �i strig�ndu-se ca auto-�ncurajare �Tr�iasc� Rom�nia Mare�, �Tr�iasc� Majestatea Sa Regele Mihai�, �Tr�iasc� Mare�alul Antonescu�. La Suceveni s-au scos trei cruci din biseric�, pe care femeile le-au �mpodobit cu �tergare, ca la mort. �n sunetul clopotelor bisericii mul�imea a �ngenunchiat pe kilometri �ntregi �n�l��nd rug�min�i pentru reu�it�.Aveau de f�cut un drum de �apte kilometri... Mai t�rziu, la trecerea podului peste Siret, �i a�teptau c��iva zeci de mili�ieni veni�i din Hliboca, peste care mul�imea �nd�rjit� i-a �nl�turat din mers. Un incident d�du �i mai mult� �ncredere rom�nilor. Cavaleristul care lovise acum cu sabia una dintre cruci, r�nind la bra� �i pe purt�torul s�u, �n scurt timp se r�ni mortal �n fuga calului.

Ajun�i �n fa�a mili�iei G.P.U. din Hliboca, miile de s�teni au dat un ultimatum autorit��ilor pentru autorizarea repatrierii lor. F�r� s� li se accepte nimic, �n urale pentru Rom�nia �i huiduieli adresate bol�evismului �i lui Stalin, masele s-au pornit la drum. Unii strigau, �Ori via�� ori moarte, ori libertate, ori morm�nt !�, dar asupra tuturor p�rea c� se cobor�se voin�a �i protec�ia Celui de Sus.

�ntre timp sosiser� de la Cern�u�i zeci de camioane cu solda�i de origine asiatic�. Din informa�iile culese la un an dup� m�cel, de c�tre jurnalistul I. Dominte, care a f�cut �i relatarea evenimentelor �n gazeta Bucovina din 21 mai 1942, bazat� pe multiple anchet�ri �n r�ndul popula�iei de la Suceveni �i Cupca, o parte a coloanei a fost atacat� f�r� mil� �n Suceveni, lumea �mpr�tiindu-se cu multe jertfe, prin gr�dini, poduri, beciuri �i �uri. Sute de �nt�rzia�i venind dinspre Carapciu, au fost mitralia�i �n spatele bisericii, iar al�ii �n locul F�nt�nele �i �n lunca Siretului. Practic, niciodat� nu se va cunoa�te cu exactitate num�rul mor�ilor de aici, ca �i cel al aresta�ilor f�cute cu acest prilej.

La nici doi kilometri de frontier�, la ie�irea din p�durea Bohorodici, �i �nceperea �esului numit de localnici Toloaca Lipovenilor, drumul capului coloanei � flancat� deja din trei p�r�i de armat� - , a fost blocat de o tran�ee plin� cu solda�i �n pozi�ie de lupt�, seconda�i �n spate de cavalerie.

Dup� foc de avertisment, un potop de gloan�e se abate asupra oamenilor, ajun�i dup� spusele unui supravie�uitor din Camenca, ��ntre ciocan �i nicoval�. �ncepe s� se trag� �i din dreapta. Purt�torii crucilor sunt secera�i de mitraliere �i ei f�r� mil�, murind �ns� cu z�mbetul pe buze �i str�ng�nd la piept sf�nta povar�. Oamenii au fugit care �ncotro, inclusiv femei �i copii, urm�ri�i din lateral �i spate de focul nimicitor.

Apoi s-a aflat c� 23 de lipoveni au s�pat aici o groap� mare comun� pentru sute de victime.
�n Monografia comunei Petriceni scris� �n acel an, s-a consemnat cifra de 1000 de victime moarte �n hotarul sudic al localit��ii Petriceni �i �n Bahrine�ti. Alte sute au c�zut l�ng� biserica din Suceveni, �n locul F�nt�nele �i pe dealul Br�det, trupele bol�evice practic�nd o adev�rat� v�n�toare de oameni.

�n urm�toarele dou� zile �i nop�i camioane ale armatei au c�rat mor�i la destina�ii necunoscute. Desigur, nimeni nu va cunoa�te cu exactitate num�rul victimelor, oficialit��ile �ncerc�nd o minimalizare a sa. Dup� o informare a Serviciului Special de Informa�ii rom�n, aflat atunci �n subordinea Consiliului de Mini�trii, el se pare c� varia �n jurul cifrei de 200 de mor�i �i circa 500 de r�ni�i.

F�r� �ndoial�, masacrul de la 1 aprilie 1941 a reprezentat un refuz categoric al accept�rii popula�iei (inclusiv elemente ucrainene) at�t a sistemului dictaturii bol�evice pe p�m�nt bucovinean, dar �i a ocup�rii samavolnice �i a acestui str�vechi teritoriu rom�nesc.

dr. Mugur Andronic
Complexul Muzeal Bucovina/Suceava
ht tp://www.jurnal.md/ro/news/fantana-alba-katyn-ul-romanesc-185340/

Ioan 8 ,32. �i ve�i cunoa�te adev�rul, iar adev�rul v� va face liberi.