Marți, 23 august, vremea va fi instabilă în majoritatea zonelor țării. Vor fi averse pe arii extinse, cantități de apă mai însemnate și ar putea să cadă și grindină. În sud-est, în schimb, disconfortul termic rămâne ridicat. Temperaturile maxime se vor situa între 24 și 34 de grade Celsius.
Miercuri, 24 august, scăpăm de ploi și cresc temperaturile. În sud-est va fi caniculă pe alocuri, iar în est și sud-est vremea va fi călduroasă. În vest, nord-vest și la munte vor fi ploi, cu tunete și fulgere, iar în sud-vest vântul își va face simțită prezența. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 35 de grade Celsius.
Prognoza meteo ANM pentru marți, 23 august: vremea în BucureștiMarți, 23 august, 32 de grade Celsius vor arăta termometrele la amiază, iar miercuri, 24 august, va fi caniculă. Valoarea maximă înregistrată în miezul zilei va fi de 35 de grade Celsius.
Prognoza meteo ANM pentru marți, 23 august: vremea la munteLa munte, marți, 23 august, se va înnora și vor fi averse cu tunete și fulgere. Apa lăsată în urmă de ploi va fi însemnată.
- Sinaia - 19
- Predeal - 21
- Păltiniș - 22
- Stâna de Vale - 19
Marți, 23 august, vremea va rămâne caldă la mare. Sunt posibile ploi slabe, după-amiaza și seară, iar vântul se se intensifice în unele momente ale zilei. Temperatura maximă nu va depăși 29 de grade Celsius, iar apa mării va avea 25...26 de grade Celsius.
- Mamaia - 27
- Costinești - 26
- Vama Veche - 26
- Gura Portiței - 24
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBENInterval de valabilitate: 22 august, ora 10:30 – 23 august, ora 22:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
Notă: În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.
COD PORTOCALIUInterval de valabilitate: 22 august, ora 10:30 – 23 august, ora 22:00
Fenomene vizate: ploi abundente
În nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60...70 l/mp, potrivit meteoromania.ro.
Vremea pentru săptămâna 22.08.2022 – 29.08.2022Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice și estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea de sud-vest a țării, dar mai ales în zona de munte aferentă, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi deficitare.
Vremea pentru săptămâna 29.08.2022 – 05.09.2022Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în est și sud-est. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile vestice, dar și local deficitare în cele estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Vremea pentru săptămâna 05.09.2022 – 12.09.2022Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Vremea pentru săptămâna 12.09.2022 – 19.09.2022Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, mai ales în estul și sud-estul țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare în regiunile vestice, nordice și nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, potrivit ANM.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Prognoza ANM pentru marți, 23 august: Vremea rămâne instabilă. Avertizare meteo - Cod galben și portocaliu de ploi torențiale.