Prognoza meteo | Vineri, 10 septembrie 2021 Vremea în București

Predomină atmosfera însorită. Dimineața, în schimb, va fi răcoroasă. După-amiaza aduce, totuși, 25...26 de grade Celsius. Partea bună este că începutul de weekend vine cu temperaturi și mai mari. Sâmbătă, 11 septembrie, maxima urcă până la 28 de grade Celsius.

Vremea la munte

Se anunță vreme plăcută ziua, însă diminețile și nopțile rămân reci. Norii vor cuprinde masivele sudice și tot acolo este posibil sa plouă. Vântul va fi activ, mai ales în zona înaltă a Carpaților Meridionali. 15 grade Celsius se vor înregistra în Sinaia, 16 la Păltiniș, 17 la Predeal și 18 la Stâna de Vale.

Vremea la mare

Și aici se anunță vreme frumoasă. Soarele va fi generos, chiar dacă vor mai fi momente cu nori. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 22 de grade Celsius.


  • Mamaia - 22

  • Costinești - 22

  • Vama Veche - 22

  • Gura Portiței - 21


Vremea pentru ziua de sâmbătă, 11 septembrie 2021

Afară se conturează o toamnă tare caldă. Sâmbătă se anunță o zi frumoasă, cu cer mai mult senin, iar maximele urcă până la 29 de grade Celsius.

Săptămâna 20.09.2021 - 27.09.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă. Totuși, există posibilitatea unui ușor excedent, dar local.

27.09.2021 - 04.10.2021

Mediile valorilor termice se vor situa puțin sub cele normale pentru această perioadă în jumătatea de nord-est a teritoriului. În rest, vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi local deficitare în regiunile vestice și de nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.