Descoperirea inspectorilor ANPC după un control: Pălincă din portocale și din banane, „produs specific” în zona Bran-Moieciu

Controalele de zilele trecute ale inspectorilor de la Protecția Consumatorului au scos la lumină și alte nereguli precum brânzeturi ținute în soare sau alimente alterate. Au fost confiscate peste 50 de kilograme de alimente și 30 de litri de băuturi. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de peste 25.000 de lei.

Felicia Iordache, reprezentant ANPC, a precizat pentru Libertatea că acțiunea de control este în desfășurare.


„Am descoperit şi un aşa-zis producător sau o persoană care se ascundea în spatele titulaturii de producător, care vindea diverse produse din alcool şi pe a căror etichetă era specificat că sunt naturale 100%, că sunt realizate din prune, din banane, portocale. Sunt foarte curios cum făcea ţuică din banane din zona Bran-Moieciu”, a spus comisarul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov, Sorin Susanu.



Marfa pseudo-producătorului a fost confiscată, iar acesta s-ar putea alege cu un dosar penal. „Verificările în acest caz s-au realizat împreună şi cu alte instituţii. Acesta nu avea niciun fel de autorizaţii pentru a produce băuturi alcoolice şi, ca urmare, cercetările au fost preluate de instituţiile abilitate - Poliţia Braşov şi Regionala Vamală - pentru că, aşa cum se ştie, producţia de alcool are nevoie de autorizaţii speciale”, a mai explicat Sorin Susanu.