Steagurile Rusiei și Belarusului, interzise la Australian Open

„Steagurile ruse şi belaruse sunt interzise la Australian Open. Politica noastră iniţială a fost că fanii le puteau aduce, dar nu le puteau folosi pentru a provoca perturbări", a declarat Tennis Australia.


Decizia vine în urma unei cerei a ambasadorului ucrainean de a se lua măsuri, după ce steagurile au fost văzute în mulțime în timpul meciului din primul tur dintre ucraineanca Katerina Baindl și rusoaica Kamila Rahimova. În tribune, suporterii ucraineni au făcut apel la serviciile de securitate și la poliție să reacționeze. Un steag rusesc a fost văzut și pe Rod Laver Arena în timpul victoriei lui Daniil Medvedev asupra americanului Marcos Giron.


„Condamn ferm afişarea publică a steagurilor ruseşti în timpul meciului jucătoarei ucrainene Katerina Baindl de la Australian Open", a declarat ambasadorul ucrainean Vasyl Myroshnychenko pe reţelele de socilizare.

Cum arată cotele la câștigarea trofeului după tragerea la sorți

Australian Open 2023 va debuta pe 16 ianuarie. Cu 4 zile înainte de începerea primului turneu de Grand Slam din acest an, organizatorii au făcut, în dimineața zilei de 12 ianuarie, tragerea la sorți, stabilind tablourile principale.

După ce au aflat traseele sportivilor, casele de pariuri au actualizat cotele acestora la câștigarea trofeului. Pe tabloul masculin, marele favorit este Novak Djokovic, care are o cotă de 1,8.

Fostul lider mondial are un traseu dificil, pe care se regăsesc, printre alții, Carballes Baena, Dimitrov și Carreno Busta. Al doilea favorit este Daniil Medvedev, cu o cotă de 6,5. Podiumul este completat de Stefanos Tsitsipas, cotat cu 14.

Rafael Nadal, campion en-titre de la Melbourne, va avea un traseu greu și urmează să debuteze la ediția din acest an împotriva lui Jack Draper, un tânăr tenismen.