A 6-a favorita a turneului din capitala Frantei, Simona Halep a inceput cum nu se putea mai rau meciul cu cu Zarina Dias, locul 90 WTA. Sportiva din Kazahstan a facut 2 break-uri in startul primului set si s-a distantat la 4-1. A fost momentul in care Halep a pus stapanire pe joc. A facut 5-4, iar in tiebreak s-a impus cu 7-5.
Setul secund a fost unul fara istoric. Sportiva din Constanta a facut repede 4-1 si s-a impus in final cu 6-2, intr-un meci care a durat o ora si 23 minute de joc.
"Am pierdut cateva game-uri la rand, am fost emotionanta nervoasa. Am revenit, am reusit sa tin mingea in teren, sa lupt pentru fiecare punct si a fost bun. Mi-am regasit ritmul in setul secund, am fost mai agresiva. Sunt fericita ca am putut sa castig. E bine cand joc primul meci pentru ca am restul zilei la dispozitie. Maine am zi libera si am timp sa pregatesc urmatoarea partida", a spus Simona Halep, pentru Eurosport, la finalul meciului cu Zarina Diyas, potrivit MEDIAFAX.
In turul 3 al turneului de la Paris, Simona Halep o va intalni pe japoneza Naomi Osaka, cea care a trecut in doua seturi de croata Mirjana Lucic-Baroni, 6-3, 6-3. In varsta de 18 ani, Naomi Osaka ocupa locul 101 mondial si nu a disputat pana acum niciun meci impotriva sportivei din Romania.
In urma acestei victorii Simona Halep si-a asigurat un cec in valoare de 102.000 euro si 130 de puncte WTA.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Simona Halep, in turul trei al turneului de la Roland Garros.