"Tatarusanu este jucatorul Fiorentinei. ACF Fiorentina anunta ca l-a achizitionat pe fotbalistul Ciprian Tatarusanu", este anuntul de pe site-ul clubului italian, citat de MEDIAFAX.
Portarul roman s-a declarat incantat de noul sau contract. "Abia astept sa incep aceasta noua experienta profesionala. Mi-am dorit Fiorentina datorita obiectivelor ambitioase ale clubului. O echipa care joaca cu placere, fani inflacarati care sunt uniti cu echipa si orasul, unul dintre cele mai frumoase si leaganul artei italiene", a spus Tatarusanu pentru violachannel.tv.
Portarul Ciprian Tatarusanu, aflat la final de contract cu Steaua Bucuresti, a efectuat astazi vizita medicala la echipa AC Fiorentina, el urmand sa semneze un contract pe cinci sezoane, a anuntat, luni, pe site-ul sau jurnalistul Gianluca Di Marzo, specialist in piata transferurilor din Italia.
Conform site-ului gianlucadimarzo.com, Ciprian Tatarusanu se afla de cateva zile la Florenta, acolo unde a participat la nunta coechipierului sau de la nationala Romaniei, Vlad Chiriches.
Tatarusanu, in varsta de 28 de ani, a fost legitimat la Steaua in perioada 2008-2014. Anterior, el a jucat la Gloria Bistrita.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tatarusanu a devenit jucatorul echipei Fiorentina.