"Nimeni, mai ales in ceea ce priveste gimnastica, nu cred ca a emis prea multe pretentii. Noi facem acte de voluntariat. De dupa Olimpiada, nu am fost platiti sa antrenam lotul de gimnastica", a spus Mariana Bitang, antrenoarea coordonatoare a lotului, informeaza Agerpres.

Si sportivele sunt alaturi de antrenori, Larisa Iordache, care la Europenele de la Moscova a cucerit patru medalii, subliniind ca gimnastele fac antrenamentele cat mai bine, astfel incat antrenorii ''sa fie multumiti de noi si sa uite de acest lucru".

Diana Bulimar, medaliata si ea la Europene, a afirmat ca nu vrea ca antrenorii sa plece de la lot si spera in rezolvarea situatiei: ''Nu ne-am dori acest lucru si sper sa se rezolve aceasta problema".