Un alt grup de români din Gaza au ajuns în România

Cei 86 de cetățeni români salvați din Fâșia Gaza au ajuns în România, marți dimineața. Aceștia au fost transportați cu un avion TAROM de la Cairo până la Baza Aeriană 90 din Otopeni.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că "marți, 14 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 86 de cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza, au fost transportați în România la bordul unei curse speciale, operate de către Compania Națională TAROM".

Cei 86 de cetățeni români împreună cu membrii de familie au ajuns în Egipt după ce au traversat punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de duminică, 12 noiembrie 2023. Mai apoi, aceștia au fost preluați de către reprezentanții Ambasadei României în Egipt.

Până la Cairo au fost însoțiți de o echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE, după care au fost îmbarcați spre România.

MAE a transmis că va continua dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene cu privire la facilitarea evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie care se află blocați în Fâșia Gaza, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.

La moment, în Egipt se află trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.