Marcel Ciolacu anunță că salariile vor crește

O veste bună pentru români. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că salariile vor crește. Însă oficialul spune că acest lucru este posibil doar dacă vor fi excluse unele facilități ale unor categorii de salariați.


„În Germania, de exemplu, anul trecut a crescut de trei ori. Este un mecanism prin care îți ții lucrătorii în țară. E adevărat, acest lucru trebuie suportat de către economia reală. Dacă vor fi scoase o parte din facilități, de exemplu în construcții. Discuțiile sunt foarte clare ca să și mărim salariul minim (...) Vom mări salariul minim, astfel încât să nu piardă nimeni la salariu”, a declarat Marcel Ciolacu, fiind chestionat pe tema posibilității creșterii salariului minim.

Ciolacu a menționat că nu știe dacă vor fi eliminate facilitățile pentru cei din construcții și industria alimentară, însă luni vor continua aceste discuții și cu domnul Ciucă. În ceea ce privește schimbările în cazul TVA-ului, premierul spune că nu se poate veni cu mai multe tipuri de TVA.


„Am convenit că 9% rămâne mâncarea, medicamentele, protezele. De ce la cluburi e 5% TVA? E normal acest lucru? Sunt mult prea multe excepții în România, nu l-a spus doar Comisia, ci toate forurile europene. Ce vrem, să intre România într-un colaps. O să explic foarte clar de ce trebuie făcut acest lucru, după ce voi lua decizia”, a declarat Ciolacu.


Cum s-ar putea modifica salariile

Pe lângă majorarea taxelor și impozitelor, unele salarii ar urma să fie majorate, potrivit unor surse politice. Salariul minim brut ar urma să crească în două trepte: de la 3.000 la 3.300 de lei la 1 septembrie 2023, iar la 1 septembrie 2024 ar urma să ajungă la 3.750 de lei.

Potrivit calculelor care au fost făcute de membrii Blocului Național Sindical, prima creștere de salariu ar aduce 93 de lei în buzunar, iar creșterea din 1 ianuarie 2024, ar aduce un plus de 333 de lei.

Salariații din domeniul construcțiilor ar urma să aibă o majorare salarială de la 1 septembrie la 4.500 de lei, de la 4.000 de lei. Ministerul Finanțelor a publicat pe site un raport realizat de Banca Mondială care recomandă Guvernului o reformă completă a politicii fiscale, un act ce este realizat cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).