Ligia Deca, despre meseria de profesor în societate

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că pachetul de legi ale educaţiei reprezintă un proiect cu mari speranțe pe care coaliţia de guvernare şi l-a asumat. Deca spune că proiectul presupune schimbări radicale, deoarece învățământul din România are nevoie de toată susținerea.


„Ministerul Educaţiei, prin echipa sa şi cu ajutorul întregii societăţi, a elaborat un pachet de reforme coerente, predictibile. Vorbim despre o modificare radicală a sistemului de învăţământ, iar investiţiile, prioritizarea zonelor defavorizate la alocările bugetare şi măsurile care vizează întregul succesul pe întregul parcurs educaţional sunt doar câţiva dintre pilonii de bază ai acestui proiect. Învăţământul românesc are nevoie de toată susţinerea. Protestul cadrelor didactice de astăzi confirmă acest lucru”, a spus Ligia Deca.

Ministrul Deca spune că aceste date au fost lămurite şi în discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ. De asemenea, Ligia Deca a spus că va face tot posibilul ca profesia de dascăl să fie respectată în România, mai ales din punct de vedere al salariului.


„Ne dorim aceleaşi lucruri. În calitate de ministru al Educaţiei, voi lupta ca profesia de dascăl, de cadru didactic, să fie una respectată, inclusiv din punctul de vedere al salarizării şi al sprijinului şi respectului pe care li-l acordăm. Munca profesorilor trebuie apreciată, iar în Ministerul Educaţiei vor găsi totdeauna un partener”, a mai spus ministrul Ligia Deca.

Miercuri, peste 10.000 de persoane au participat la protestul sindicaliştilor din Educaţie.


„Lacătul pe şcoala. Grevă generală”, scrie pe pancartele profesorilor.