Întreruperea de sarcină ar putea fi decontată de stat, în anumite situații

Tema avortului a devenit un subiect controversat în ultima perioadă. Potrivit unei propuneri legislative care vizează modificarea şi completarea Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003, procedura întreruperii de sarcină ar putea fi suportată de Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.

Această decontare procedurii de întrerupere a sarcinii este valabilă doar în anumite situații care constituie avort terapeutic, dar și la cerere în următoarele trei situaţii:



  • sarcina a survenit în urma unui raport sexual, cu privire la care s-a introdus o plângere penală pentru săvârşirea unei infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale prevăzute de Legea 286/2009 privind Codul penal;

  • persoana solicitantă a procedurii nu a împlinit vârsta de 18 ani;

  • persoana solicitantă a procedurii nu realizează venituri sau primeşte beneficii de asistenţă socială şi/sau, după caz, servicii sociale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale.



Ministerul Sănătății lansează o platformă online cu toate informații despre avorturi și metodele de contracepție

Potrivit propunerii legislative, este interzis refuzul acordării asistenţei medicale în unitățile de sănătate publice, în cazul în care medicul efectuează această procedură în unităţile medicale din sistemul de sănătate privat. Excepție se face doar în cazul în care medicul respectiv nu deține resursele necesare în unităţile medicale din sistemul de sănătate public pentru a efectua procedura.

Împreună cu organizaţiile guvernamentale, neguvernamentale şi asociaţiile de profil, Ministerul Sănătății creează o platformă online care cuprinde toate informațiile necesare despre metodele de planificare familială, metodele contraceptive şi procedurile de întrerupere a sarcinii în condiţii de siguranţă.

De asemenea, se va interzice discriminarea sau transmiterea unor informații eronate din punct de vedere ştiinţific în ceea ce privește caracteristicile sau consecinţele medicale în urma unui avort, prin orice mijloace, lansate cu scopul de a descuraja întreruperea unei sarcini.


Avortul, de 7 ori mai scump la privat decât în spitalele de stat

Inițiatorii propunerii legislative au menționat că în marea majoritate a cazurilor, pentru efectuarea unei proceduri de întrerupere a sarcinii la cerere, femeile sunt direcționate spre clinicile private, unde costul acestor servicii ajunge să fie şi de 7 ori mai mare, față de preţurile din spitalele publice.


„Dreptul femeilor de a decide dacă doresc sau nu să aibă copii trebuie să fie garantat, or în acest moment cercetările realizate de organizaţii neguvernamentale arată că accesul la această procedură este departe de a fi garantat – fie că vorbim de refuzul managerilor de spitale şi al medicilor de a efectua întreruperile de sarcină, de costurile importate ale acestuia sau de abuzurile fizice sau emoţionale suferite de femeile care îndrăznesc să aleagă să nu păstreze o sarcină”, se mai arată în expunerea de motive.


Cei care au inițiat acest proiect de lege sunt deputaţii neafiliaţi Oana-Alexandra Cambera, Simina-Geanina-Daniela Tulbure şi Andrei-Răzvan Lupu. Propunerea legislativă a fost semnată de parlamentari PNL, USR, PSD, UDMR, neafiliaţi. Senatul este prima cameră sesizată în acest caz.