Ministerul Educației a publicat joi, ghidul simulării examenelor naționale. Primii care vor trece prin probele de foc vor fi elevii claselor a VIII-a, după care vor urma și simulările pentru examenele de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a. În document este menționat faptul că accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30, iar simulările vor începe la ora 9.00, ora la care vor fi distribuite subiectele.
Elevii de clasa a VIII-a vor avea la dispoziție două ore pentru a susține proba scrisă, iar elevii din clasele terminale de liceu vor avea 3 ore din momentul distribuirii subiectelor. Elevii claselor a VIII-a vor avea de susținut 2 probe scrise, la matematică și limba română, și o a treia materie la limba maternă în unele instituții. Absolvenții claselor a XII-a vor susține 3 probe scrise, și la limba maternă, dacă este cazul.
Calendarul simulărilor examenelor naționale
- 20 martie: Limba şi literatura română - probă scrisă;
- 21 martie: Matematică - probă scrisă;
- 22 martie: Limba şi literatura maternă - probă scrisă;
- 29 martie: comunicarea rezultatelor.
Simulare Bacalaureat
- 27 martie: Proba E) a) - probă scrisă - Limba şi literatura română;
- 28 martie: Proba E) c) - probă scrisă - proba obligatorie a profilului;
- 29 martie: Proba E) d) - probă scrisă - proba la alegere a profilului şi specializării;
- 30 martie: Proba E) b) - probă scrisă - Limba şi literatura maternă;
- 6 aprilie: comunicarea rezultatelor.
Ministerul Educației a menționat că simulările examenelor sunt organizate pentru a familiariza și pentru a ajuta elevii să se adapteze cu presiunea, stresul, condițiile și sarcinile propuse. Simulările sunt o pregătire a elevilor pentru examenele reale.
„Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară. Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi", se aminteşte în ghid.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului A fost publicat Ghidul simulărilor examenelor naționale. Calendarul simulărilor.