Tichetele de creșă cresc, începând din aprilie
Potrivit ministerului Muncii, valoarea tichetelor de creșă ar urma să crească. Valoarea tichetelor se va majora cu 30 de lei. Prin urmare, începând din luna aprilie, tichetele de creșă vor valora 600 de lei lunar, potrivit ordinului pus în dezbatere publică de ministerul Muncii.
În România, tichetele de creșă se acordă angajaților (n. red, stat sau privat) care dispun de concediu sau indemnizație pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, potrivit legii nr. 165/2018. Conform Ordinului nr. 2.062/2022, în momentul de față, valoarea unui tichet de creșă este în sumă de 570 de lei.
Ordinul nr. 2.062/1.306/2022, privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul II al anului 2022, are în vedere următoarele prevederi:
„Art. 1. – Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 600 lei.
Art. 2. – Valoarea nominală stabilită la art 1. se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 și septembrie 2023.”, se arată în lege.
Cine poate primi tichete sociale și cum se oferă acestea
Sun tichetele de creșă se înțelege bilete cu valoare care se oferă în fiecare lună angajaților care nu beneficiază de concediu și de indemnizație acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Aceste tichetele valorice sunt oferite atât angajaților din sistemul de stat, cât și celor din sistemul privat. Aceste tichete de creșă pot fi folosite doar pentru a achita taxele la creșa unde a fost înscris copilul angajatului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Se majorează valoarea tichetelor de creșă! Câți bani vor primi părinții.