Profesorii vor să intre în grevă generală dacă Guvernul nu le acceptă condițiile

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” se arată nemulțumite de schimbarea care a fost făcută în proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar. Mai exact, a fost eliminat un articol potrivit căruia “În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.

Profesorii cer ca Guvernul să adopte salariul mediu brut pe economie ca bază de salarizare în educație. În urma excluderii acestui articol, profesorii debutanți vor ajunge să aibă un salariu net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic față de multe alte categorii de salariați care au studii inferioare celor ale cadrelor didactice.

Sindicaliștii spun că coaliția nu ar fi de acord nici cu un alt articol potrivit căruia “Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”. Cele două federații sindicale susțin că în asemenea caz, educația va continua să fie subfinanțată.


Care este programul acțiunilor de protest anunțat de sindicate:

Sindicaliștii au anunțat autoritățile că sunt gata să iasă în stradă pentru a protesta și vor intra în grevă generală chiar înainte de încheierea anului școlar dacă cerințele lor nu vor fi luate în considerare. Prin urmare, aceștia și-au dezvoltat deja și un program al acțiunilor de protest.



  • Pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023;

  • Marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;

  • Declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;

  • Alte acțiuni specifice.