Teama de cutremur mută elevii din școlile lor

39 de clădiri sunt încadrate în clasa de risc seismic I, din care 21 sunt în uz. Aceste unități de învățământ sunt din 12 județe precum Brăila, Bacău, Ilfov sau Suceava. Surprinzător, nu și din București. Zeci de clase de elevi, cât și grupe de preșcolari, urmează să fie relocate urgent, pentru ca școlile în care învață să fie reabilitate.

Unde, însă, nu știe nimeni, pentru că ministrul Educației, Ligia Deca, cere acum soluții din partea inspectoratelor școlare din toată țara. Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă a cerut la Guvern de urgență măsuri concrete, iar banii pentru consolidare vor veni, în primul rând, de la bugetul de stat, dar și din proiecte cu fonduri europene.


Ministerul Educației păstrează în sertar și acum lista celor 118 școli cu risc seismic I, pe care nu o găsea săptămâna trecută

Amânarea de la o zi la alta a termenului de publicare a listei cu cele 118 școli cu risc seismic I a fost anunțată timid de ministrul educației, Ligia Deca. „Este de anul trecut, din septembrie.

Școlile au avut termen până astăzi să completeze în SIIIR situația actualizată, astfel că mâine Ministerul Educației va avea o situație mai clară a școlilor cu risc seismic și a celor care au fost deja incluse în diferite programe de consolidare”, a spus oficialul într-o conferință de presă susținută după ședința Partidului Național Liberal de luni, 20 februarie.

Însă termenul limită până la care școlile trebuie să reactualizeze datele în SIIIR nu era luni, ci duminică, 19 februarie, conform unei circulare a Ministerului Educației.

Pe 15 februarie 2023, Ministerul Educației nu avea o situație clară a unităților de învățământ care sunt expuse riscului seismic și a cerut Ministerului Dezvoltării să realizeze o situație defalcată pe județe a acestora. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a pasat problema, iar la scurt timp a spus că lista cu școlile cu risc seismic este la Ministerul Educației.

O zi mai târziu, pe 16 februarie, Ministerul Educației a găsit lista școlilor cu risc seismic, a transmis că este în sistemul informatic al instituției, dar nu a făcut-o publică.


„Clădirile cu destinație școlară, cele în care își desfășoară școlile activitatea, sunt în proprietatea sau în administrarea administrațiilor publice locale. Ceea ce Ministerul Educației deține este informația pe care directorii o introduc în sistemul informatic integrat și anume, dacă acea clădire a fost expertizată din punct de vedere seismic, dacă ea se încadrează în risc seismic 1, 2, 3, 4 și așa mai departe.

Ultima astfel de la ultima astfel de raportare a fost făcută în septembrie anul trecut, în contextul Grupului Interinstituțional coordonat de către domnul vicepremier Kelemen Hunor. De acolo vine acea cifră de 118 clădiri cu destinație școlară în situația de risc seismic unu.

De atunci, din septembrie, au existat evoluții, pe care noi le clarificăm cu directorii de școli, cu inspectorii, cu autoritățile publice locale, care au avut termen până astăzi să completeze în SIIIR care este situația actualizată, pentru că unele clădiri au intrat în reabilitare, altele nu mai au destinație școlară, au fost mutați copiii în alte clădiri”, a declarat Ligia Deca.