Raed Arafat, despre circulația mașinilor de mare tonaj în perioada ninsorilor și viscolului

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a declarat stare de alertă în județul Vrancea din cauza ninsorii și a viscolului. Șeful DSU spune că la Buzău nu este cazul unei stări de alertă, deoarece momentan situația se află sub control.


"La Buzău, din discuţia pe care am avut-o cu prefectul nu este necesară decretarea unei stări de alertă la acest moment, sunt lucrurile în dinamică. Noi sperăm că în următoarele ore, lucrurile îşi vor reveni la normal", a spus şeful DSU, Raed Arafat.


În schimb, Raed Arafat spune că este probabil ca TIR-urile și mașinile de mare tonaj să nu mai circule pe anumite porțiuni de drum din cauza ninsorii și a viscolului.


"În cazul în care continuă viscolul, este posibil ca TIR-urile şi maşinile de tonaj mare să nu le mai lăsăm deloc să treacă pe aceste drumuri, să le oprim unde în grupuri, până se rezolvă problema, până sunt deszăpezite drumurile. Trebuie să se înţeleagă că în timpul viscolului este foarte greu să se deblocheze drumul, pentru că zăpada ajunge din nou pe drum", a anunţat Arafat.



Porturile de la Marea Neagră au fost închise

Sâmbătă dimineața, pe mai multe drumuri naționale din Buzău și Vrancea a fost restricționată circulația rutieră din cauza ninsorii viscolite. De asemenea, pe mai multe sectoare de drum s-au impus restricții de tonaj. Porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza vântului puternic, iar pe autostrăzile A1, A2 și A3 ninge continuu, îngreunâng traficul rutier.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că din cauza zăpezii viscolite circulația rutieră pe mai multe drumuri naționale a fost restricționată.

Jandarmii au pus mâna pe lopeți și deszăpezesc mașinile și TIR-urile care au rămas blocate din cauza nămeților. În cursul zilei de sâmbătă, atât echipele de salvare, cât și echipele de jandarmi au fost extrem de solicitați, condițiile meteorologice creând un haos total pe drumurile din țară.