În seara zilei de joi, în Sectorul 3 al Capitalei, pe strada Gura Caliței, un conducător auto a lovit cu mașina o femeie însărcinată. După săvârșirea faptei, bărbatul a fugit de la fața locului fără a acorda ajutor sau a chema serviciile de urgență.
Femeia, însărcinată în 33 de săptămâni, a fost transportată la Spitalul Pantelimon cu fractură deschisă la unul dintre picioare. Starea de sănătate a victimei este stabilă, însă din păcate, aceasta a pierdut copilul. Oamenii legii au deschis o anchetă și cercetează cauzele și circumstanțele în care a avut loc accidentul de circulație.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, s-a depistat că șoferul autovehiculului este un bărbat, cetățean străin. Acesta a fost dat în urmările la toate punctele de trecere a frontierei, iar vineri dimineață, conducătorul auto a fost identificat în punctul de frontieră din aeroportul municipiului Cluj-Napoca. Bărbatul încerca să părăsească țara.
Este vorba despre un cetățean englez de naționalitate libaneză, în vârstă de 24 de ani. Acesta a fost reținut de îndată de polițiștii din aeroport. Bărbatul libanez va fi preluat de polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere care urmează să fie adus la sediul unității de poliție, pentru a continua cercetările și dispunerea măsurilor legale.
Zeci de accidente anuale în București
Anual, sunt raportate sute de accidente în toată țara, iar marea majoritate sunt cu implicarea pietonilor. Harta neagră evidențiază zonele în care s-au înregistrat cele mai multe accidente din Capitală din anul 2022. Potrivit acesteia, pe primul loc în rândul accidentelor se află Sectorul 1, cu 97 de accidente grave. În 2022, în raport de 40% din totalul accidentelor petrecute în Capitală au fost implicați și pietoni, lucru care este foarte grav.
Oamenii legii au raportat că principalele cauze pentru producerea acestor accidente sunt traversarea negulamentară și neacordarea de prioritate pentru pietoni.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului O femeie însărcinată a fost lovită de o mașină în Sectorul 3 al Capitalei. Victima a pierdut copilul.