Droguri depistate în Pădurea Băneasa, în apropiere de Academia de Poliție

Un grup de persoane, pasionate de istorie au mers în Pădurea Băneasa pentru a căuta antichități. Aceștia au folosit detectoare de metale. La un moment dat, unul dintre detectoare a început să dea semnale la rădăcina unui copac. Oamenii au început să sape pentru a vedea ce au găsit.

La rădăcina copacului se aflau mai multe pachete învelite în folie de aluminiu, de aceea și detectorul de metale a reacționat. Unul dintre cei care au găsit drogurile a povestit că nu s-a așteptat să dea peste o asemenea „comoară”.


„Asta este cea mai interesantă descoperire făcută la detecție. Cred că de când detectăm noi, de 10 ani, nu am găsit aproape un kilogram de ecstasy. Sunt deja porționate în interior, în punguțe”.


În momentul în care au desfăcut pachetele, căutătorii au depistat 8 pungi în care se aflau pastile de culoarea roz, fiind inscripționate cu numele unei băuturi energizante. Oamenii au anunțat imediat autoritățile. La fața locului s-au deplasat echipe de poliție pentru a constata cazul. În pachete se aflau peste sute de pastile, cântărind aproximativ un kilogram.

Acestea au fost depistate în apropiere de Academia de Poliție. La momentul actual oamenii legii au pornit o anchetă și fac cercetări pentru a identifica cum au ajuns acolo drogurile, dar și cine le-a ascuns la rădăcina copacului din Pădurea Băneasa.