A încercat să treacă vama cu 80.000 de euro acunși în ciorapi

În noaptea de miercuri spre joi, un bărbat din Republica Moldova, dar care deținea și cetățenie română, a încercat să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa având asupra sa 80.000 de euro. Bărbatul în vârstă de 44 de ani a ascuns banii în șosete pentru a nu-i declara. Acesta călătorea cu un microbuz care urma să ajungă la Brașov.

În urma controlului, s-a descoperit că bărbatul a ascuns cei 80.000 de euro în șosete, iar pe lângă toate acestea, bărbatul mai avea ascunse pe corp și în ciorapi cantitatea de 70 de pachete de țigări cu timbre de acciză Republica Moldova.

Acesta a fost reținut de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa. În conformitate cu prevederile legale, banii și țigările au fost reținute de către oamenii legii, deoarece bărbatul nu a putut face dovada proprietății acestora. Acesta a primit un termen de 30 de zile în care poate aduce actele doveditoare că suma de bani și bunurile accizabile descoperite îi aparțin. De asemenea, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 5.000 lei, a mai transmis Poliția de Frontieră.

Acesta nu este primul caz în care cetățenii români și nu doar încearcă să intre în România sau să iasă din țară cu sume mari de bani nedeclarate. Fenomenul a fost tot mai des întâlnit în momentul în care Rusia a pornit războiul asupra Ucrainei, iar cetățenii ucraineni au dat bir cu fugiții din țară, luând după ei toți banii de pe carduri și economiile lor adunate până atunci. Mai multe persoane au fost prinse la punctele vamale când încercau să iasă din România cu sume enorme de bani, aceștia nefiind declarați.