Recursul în casație formulat de Piedone în dosarul Colectiv a fost aprobat de Curtea Supremă

Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, împreună cu alte persoane care au fost condamnate în dosarul Colectiv, pompierii George Matei şi Antonina Radu, Cristian Niţă (directorul firmei de artificii) şi Alin George Anastasescu (unul dintre patronii clubului), au depus un recurs în casaţie prin care solicită rejudecarea cazului.

Curtea Supremă a admis acest recurs în casaţie, însă nu a fost de acord cu suspendarea executării pedepsei, așa cum a cerut Piedone.


„Admite, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Matei George Petrică, Popescu Cristian Victor Piedone, Anastasescu Alin George, Niţă Cristian Mihai şi Radu Antonina împotriva deciziei penale nr.566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 februarie 2023.

Respinge cererile de suspendare a executării deciziei atacate formulate de inculpaţii Matei George Petrică şi Popescu Cristian Victor Piedone. Se vor cita recurenţii inculpaţi Matei George Petrică, Popescu Cristian Victor Piedone, Anastasescu Alin George, Niţă Cristian Mihai şi Radu Antonina, intimaţii inculpaţi, intimatele părţi civile, intimatele părţi responsabile civilmente şi intimatele persoane vătămate. Se va emite adresă către Baroul Bucureşti în vederea desemnării a câte un apărător din oficiu pentru inculpaţi. Se vor încunoştinţa apărătorii aleşi ai părţilor. Definitivă", se arată în decizia instanţei.



Piedone a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Colectiv

Pe data de 12 mai, Curtea de Apel București a decis ca primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, să fie condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Drept pedeapsă complementară, Piedone nu mai are voie să exercite dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani.

Tot la decizia judecătorilor, patronii clubului au primit pedepse cu închisoarea. Costin Mincu a fost condamnat la 8 ani de închisoare, Paul Gancea - 6 ani şi 4 luni, iar Alin George Anastescu a primit cea mai mare pedeapsă - 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.