Incendiu izbucnit la Palatul Regal din București

Duminică după amiază, pompierii au fost solicitați pentru a interveni să stingă un incendiu care a izbucnit la Palatul Regal din Capitală, la nivelul plafonului etajului 2, la nivelul tavanului (tavan fals din rigips). Incendiul a provocat mari degajări de fum. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 70 mp.

La momentul izbucnirii incendiului din clădire au fost evacuate de urgență circa 150 de persoane și nu au fost înregistrate victime. Incendiu a fost stins rapid, iar acum se efectuează verificări pentru a stabili în ce circumstanțe a izbucnit acesta și care a fost cauza.


„În acest moment incendiul este stins, se fac verificări”, potrivit ISU


La fața locului au intervenit 8 autospeciale de stingere, 3 autoscări, un echipaj de descarcerare și echipaje SMURD, a transmis anterior ISU București.

La etajul al 4-lea al Palatului Regal se află galeria de artă românească, unde sunt expuse capodopere valoroase: Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși, Gheorghe Petrașcu, însă operele de artă nu au avut de suferit în urma incendiului.