S-a deschis târgul de Crăciun din București. Ce atracții sunt la Târgul de Crăciun Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a ținut să anunțe locuitorii Capitalei că târgul de Crăciun din acest an s-a deschis.


„Atracția Târgului, roata panoramică uriașă, a fost deja montată, căsuțele pentru meșteri, artizani și pentru bucătarii de mâncare tradițională sunt frumos decorate cu crenguțe de brad, iar scena și patinoarul sunt aproape gata. Căsuțele din turtă dulce, soldățeii și renii cu siguranță îi vor încânta pe copii. Pentru cei mari, iubitori ai fotbalului, vom avea un ecran uriaș pe care vor fi transmise meciurile din Campionatul Mondial, interviuri la vestiare sau scene de culise care nu se văd la televizor”, a scris primarul Capitalei, Nicușor Dan, pe Facebook.


Ediația din acest an a târgului de Crăciun al Municipiului Bucureşti este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, împreună cu CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.

La târg vor fi prezente peste 70 de căsuţe din lemn unde vor fi expuse jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiţionale, produse alimentare, haine. Au fost amenajate și spații speciale pentru copii cu diverse jocuri interactive și activități. Nelipsită este și căsuţa lui Moş Crăciun, unde copiii vor fi întâmpinaţi de spiriduşi, vor putea sta de vorbă cu Moș Crăciun și vor putea face poze. În zona food-truck-urilor, turiștii și vizitatorii se vor putea delecta cu mâncărurile tradiționale și desigur, vin fiert.


”Atmosfera festivă din Piaţa Constituţiei este completată de un brad de mari dimensiuni. În spaţiul Târgului de Crăciun Bucureşti va fi amenajat, de asemenea, un patinoar de peste 30 de metri lungime şi 20 de metri lăţime, un carusel şi o roată panoramică, înaltă de aproape 40 de metri”, anunţă organizatorii.



Concerte la Târgul de Crăciun Bucureşti 2022

În faţa Palatului Parlamentului a fost montată o scenă unde vor avea loc concerte pe întreaga surată a târgului. Pe scenă vor evolua coruri de la Palatul Naţional al Copiilor şi Opera Comică pentru copii, artişti şi grupuri vocale ale unor lăcaşuri de cult şi instituţii ce promovează creaţia românească tradiţională. Pe lângă toate acestea, vor avea loc şi spectacole de datini şi obiceiuri prezentate de ansambluri folclorice din diferite zone ale ţării.

Calendarul programului artistic cuprinde următoarele perioade: 30 noiembrie – 4 decembrie, 6 decembrie, 9 - 11 decembrie, 16 - 18 decembrie şi 23 - 26 decembrie 2022. Târgul de Crăciun din Bucureşti va fi deschis în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, zilnic, de luni până vineri, între orele 12:00-23:00 iar sâmbăta şi duminica între orele 10:00-23:00. Accesul vizitatorilor este absolut gratuit.