Exerciții antiteroriste în București, Brașov și Giurgiu

Marți dimineața, pe pagina Serviciului Român de Informaţii a fost postat un anunț prin care oamenii din București, Giurgiu și Brașov sunt informați că în cursul zilei de marți vor avea loc exerciții antiteroriste. SRI menționează că în cadrul exercițiului vor fi folosite muniții și mijloace pirotehnice.


"Marţi, 8 noiembrie, are loc un exerciţiu antiterorist în mai multe puncte din Bucureşti, judeţul Giurgiu şi judeţul Braşov. Exerciţiul presupune inclusiv utilizarea de muniţie de manevră şi de mijloace pirotehnice", anunță Serviciul Român de Informații, pe pagina sa de Facebook.


De asemenea, SRI atenționează oamenii care se vor afla în preajmă să urmeze indicațiile echipelor de securitate și să nu se implice în acțiune.


"Cetăţenii care devin martori ai evenimentelor sunt rugaţi să urmeze indicaţiile echipelor de securitate a exerciţiului", precizează SRI.


Scenariul exercițiului presupune producerea unui atac cu arme de foc în Parcarea Mall Băneasa, intrarea Media Galaxy, cu posibile 5-6 victime.