Brăila: Tavan căzut în toiul nopții peste invitați, a fost activat Planul Roșu de intervenție

Nicio persoană nu a fost surprinsă sub dărâmături, toate s-ar fi evacuat. La fața locului au intervenit patru autospeciale cu apă și spumă, două echipaje de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și cinci ambulanțe SAJ.

Doar două persoane au suferit răni uşoare la cap, iar o a treia a făcut un atac de panică. Au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi n-au avut nevoie să fie transportate la spital. Pentru moment, nu se știe ce a dus la prăbușirea tavanului.


„La un restaurant din municipiul Brăila s-a prăbuşit tavanul fals din rigips pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp. Tavanul a căzut peste mese. În restaurant se aflau 60 de persoane, care s-au autoevacuat. A fost activat Planul roşu de intervenţie. A fost activată grupa operativă la nivelul ISU Brăila. La faţa locului s-a deplasat şi inspectorul şef al ISU Brăila.



Trei persoane au primit îngrijiri medicale (două cu traumatism cranio-cerebral minor şi una cu atac de panică) din partea echipajelor SAJ. Nu au necesitat transportul la spital", se arată într-un comunicat al ISU Brăila.