Probleme cu apa caldă și căldura la sute de blocuri din Capitală

Termoenergetica anunță că recurg la lucrări pentru remedierea avariilor. Lucrările vor avea loc în următoarele zone: Conducta DN 700/800 din zona b-dul Brâncoveanu din Sectorul 4 al Capitalei. Vor fi afectate de aceste lucrări şi punctele termice din zona adiacentă Bulevardului Brâncoveanu, Strada Secuilor, Calea Şerban Vodă, Şoseaua Olteniţei.

Conducta DN 600 în zona Bulevardului Unirii, la intersecţia cu Bulevardul Coposu din Sectorul 4 al Capitalei va fi afectată și ea. În 24 de blocuri va fi sistată apa caldă şi căldură, până miercuri, 02.11.2022, ora 23.00. Vor fi afectate de oprirea apei calde și căldura şi punctele termice din zona bulevardelor Coposu, Mircea Vodă, strada Mântuleasa şi Calea Moşilor;

Lucrări vor avea loc și pe conducta DN 200 în zona străzii Gheorghe Pătraşcu din Sectorul 3 al Capitalei. Pentru un număr de 15 blocuri, Spitalul Victor Babeş şi Fundaţia Victor Babeş va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă şi căldură, până miercuri, 02.11.2022, ora 23. Vor fi afectate de oprire şi punctele termice din Strada Rodul Pământului;


Alte blocuri din București ce sunt afectate de noile avarii

Pe conducta DN 500 în zona Iancului, din Sectorul 2 al Capitalei se va sista apa caldă și căldura pentru aproximativ 240 de blocuri până miercuri, 02.11.2022, ora 23.00. Vor fi afectate de oprire şi punctele termice din zonele adiacente Şoselei Iancului şi Şoselei Pantelimon, precum şi a străzii Cristescu Dima; La conducta DN 300 în zona Apusului din Sectorul 6 al Capitalei vor fi afectate aproximativ 132 de blocuri, unde va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură, până miercuri, 02.11.2022, ora 23.00;

Lucrări vor avea loc și la conducta DN 500 din zona Calea Griviţei din Sectorul 1 al Capitalei. Aproximativ 20 de blocuri nu vor avea apă caldă şi căldură până joi, 03.11.2022, ora 23.00. Vor fi afectate şi punctele termice adiacente acestei zone.

Termoenergetica a anunțat că echipele de intervenţie vor lucra în regim permanent pentru rezolvarea problemelor. Totodată, se va lucra în același timp în mai multe puncte pentru a se remedia avariile cât mai rapid posibil.