Bătaie cruntă între două adolescente din Constanța

Două adolescente în vârstă de 14 și 15 ani s-au încăierat în parcul Tăbăcăriei din Constanţa. Scenele de violență dintre cele două sunt pur și simplu îngrozitoare. Se pare că cele două s-au bătut din cauza unor like-uri pe care adolescenta agresată le-ar fi dat prietenului agresoarei. Zeci de alți tineri s-au strâns în jurul lor și le-au filmat în timp ce adolescentele și-au împărțit pumni și picioare și s-au tras de păr în ultimul hal.

Tinerii le susțineau și nici gând să le despartă. Întreaga scenă a fost filmată și postată pe rețelele de socializare. Aceste imagini au ajuns și în vizorul oamenilor legii, care s-au autosesizat. Cele două adolescente au fost identificare și vor fi audiate de poliţişti pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc bătaia, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, citat de Agerpres.


„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care două persoane se agresează fizic, vă comunicăm faptul că poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa - Secţia 1 s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Constanţa.


Pe marginea acestui caz nu a existat nici o plângere la poliție, însă oamenii legii au pornit o anchetă. Nu este pentru prima dată când astfel de acte de violență sunt întâlnite în rândul adolescenților. În social media circulă destul de des filmări în care tinerii se încaieră, batjocoresc sau aplică violență asupra tinerilor. Cel mai trist este faptul că martorii la aceste scene nu intervin în niciun fel, ba chiar încurajează acțiunile violente.


„Totodată, poliţiştii s-au autosesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a informat IPJ Constanţa.