Staţia de metrou Tudor Arghezi se apropie de finalul lucrărilor

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a transmis că lucrările de la stația de metrou Tudor Arghezi sunt aproape de final. După ce acestea vor lua sfârșit, Metrorex deja se va ocupa de probe pentru ca stația să devină funcțională. Băluță spune că proiectul este o colaborare de succes între Primăria Sectorului 4, Ministerul Transporturilor şi Metrorex.


„Ulterior, după recepţia finală a lucrărilor, Metrorex va face toate probele pentru ca, la jumătatea anului viitor, să putem circula cu metroul până la staţia Tudor Arghezi. Cel mai mare proiect de infrastructură pe care l-am implementat în sectorul nostru este rezultatul unei colaborări exemplare între Primăria Sectorului 4, Ministerul Transporturilor şi Metrorex. Şi este dovada faptului că se poate!”, a precizat Daniel Băluţă.


Primarul Sectorului 4 a mai menționat că zilele trecute a semnat un act adiţional la contractul de finanţare al lucrărilor care asigură finanţarea executării ultimelor lucrări la noua staţie de metrou de pe Şoseaua Berceni.

Primăria Sectorului 4 a decis să prelungească Magistrala de metrou M2 Berceni – Pipera cu încă o staţie, tot la suprafaţă. Lucrările de construcție a noii stații de metrou, Tudor Arghezi, aproape de Centura Capitalei, au început în ianuarie 2021. Acesta este primul proiect pentru lucrări la reţeaua de metrou de care se ocupă primăria unui sector şi prima extindere a liniei de metrou în afara Capitalei din momentul în care s-a construit infrastructura de metrou în Bucureşti.