Un bărbat a murit în incendiul propriei case din Chitila

Întreaga tragedie a avut loc luni seara, în jurul orelor 22. Nepotul bărbatului se întorcea acasă de la o partidă de fotbal și a depistat că locuința este în flăcări. Speriat, tânărul a dat alarma. Acesta a apelat după ajutor la vecini, care au sunat de urgență la 112.

Aceștia spun că incendiul era de proporții, iar flăcările ar fi ajuns până deasupra la acoperiș. Vecinii presupun că bărbatul ar fi adormit cu țigara aprinsă, iar focul a ars mocnit până a ajuns să se extindă cu putere.

În momentul în care vecinii au fugit către casa omului nu se mai putea face nimic pentru a-l salva pe bărbat. Aceștia au reușit să scoată câteva obiecte personale, dar mai ales o butelie care era un pericol de explozie.

Bărbatul care a decedat în urma incendiului nu era căsătorit și locuia împreună cu nepotul său. Vecinii au mărturisit că acesta nu este primul caz în care casa bărbatului i-a foc. Cei doi au reușit să o reconstruiască, dar acoperișul era cârpit cu cartoane, spun oamenii. Vecinii bărbatului au doar cuvinte de laudă pentru victimă și au spus că nu era un om problematic.


"Era un bărbat respectuos, nu se certa cu nimeni, dadea bună ziua, dădea sarut-mana, nu era casatorit, nu avea copii", a spus o vecină.


Din fericire, la fața locului s-a intervenit destul de rapid și incendiul nu a apucat să se extindă și la alte case din împrejurimi. Pompierii au intervenit masiv cu mai multe autospeciale pentru a lichida focul.


"Pompierii militari au intervenit cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă, autoscară mecanică, descarcerare și ambulanță", a transmis Florin Lăzărescu, ISU Dămăroaia.


După aproximativ o oră de muncă, pompierii au reușit să potolească întregul incendiu.