Traseul Via Transilvanica a fost inaugurat

Traseul Via Transilvanica se întinde pe o distanță de 1.400 de kilometri, iar amenajarea acestuia a durat în jur de patru ani și jumătate.

Traseul turistic Via Transilvanica a fost ideea a doi frați care și-au dorit ca locurile pitorești ale României să devină și mai cunoscute și să fie vizitate și admirate de cât mai mulți turiști. Acest traseu străbate ținuturile de poveste ale Bucovinei și trece prin zece județe ale României. Punctul de pornire al traseului este Putna şi se încheie pe malul Dunării, la Drobeta Turnu-Severin.

Românii au fost plăcut surprinși de această inițiativă și de succesul ei. Vizitatorii spun că datorită acestui traseu pot descoperi locuri absolut superbe care se regăsesc în România, dar care sunt mai slab promovate.


"A fost extraordinar de frumos, am putut să descopăr ţara cu adevărat. Să iau legătura chiar cu rădăcinile noastre indiferent daca este vorba de oameni, istorie, sau chiar natură", a spus Principele Nicolae, ambasador VIA Transilvanica.


Scopul acestui proiect a fost încurajarea mișcării, reinventarea turismului din zona rurală a României și cunoașterea istoriei locurilor pitorești. Ideea traseului Via Transilvanica a fost inspirată de la faimosul drum din Spania, Camino de Santiago. Acest traseul poate fi străbătut pe jos, cu bicicleta sau chiar călare.

În prima zi de la inaugurarea oficială, vizitatorii au pornit curioși pe traseu pentru a descoperi și a petrece o duminică relaxantă în sânul naturii. Primele lor impresii au fost îmbucurătoare și au fost plăcut surprinși.