Pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași 2022. Când va avea loc

Lucian Apopei, directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor, a anunțat că pelerinajul Sfintei Parascheva va începe de sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 6:00, atunci când va avea loc procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane vor amenaja racla Sfintei în baldachinul special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru ca oamenii care vin să se închine la moaște.

Pelerinii care își doresc să se închine și să se roage la sfintele moaște o vor putea face până pe data de 16 octombrie. În acest an, pelerinajul va avea loc fără restricții ca în anul precedent când au fost impuse restricțiile din cauza pandemiei de coronavirus.

La data de 14 octombrie, după calendarul ortodox este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Parascheva. În acea zi va avea loc Slujba Liturgică, care va fi oficiată începând cu ora 9:30, pe o scenă special amenajată pe bulevardul Ştefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care își doresc să participe la slujbă, vor fi organizate culoare de acces.


Povestea Sfântei Cuvioase Parascheva

Sfânta Parascheva a fost fiica unei familii bogate care erau foarte credincioși. Pe când avea doar 10 ani, Parascheva a auzit în timpul unei slujbe când se citea Evanghelia după Marcu și a decis să împartă hainele sale săracilor.


,,Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34), a fost fragmentul din Evanghelie care a făcut-o să își dorească să facă un bine.


Parascheva s-a închinat la mănăstirile din Constantinopol și la locurile sfinte de la Ierusalim, iar mai apoi s-a retras în pustiul Iordanului, unde a dus o viață în post și rugăciune. La vârsta de 25 de ani, un înger a îndemnat-o săs e întoarcă la familia sa și tânăra a revenit în Epivat. Potrivit poveștii, Parascheva a întemeiat acolo un cămin pentru săraci şi orfani și a avut grijă de biserica Sfinţilor Apostoli.

După doi ani, la data de 14 octombrie, Parascheva a murit şi a fost îngropată la malul mării. Mai târziu, localnicii au dezgropat trupul cuvioasei deoarece o visau că aceasta le cerea să fie îngropată într-un loc de cinste. În România, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei. Creștinii se roagă de sănătate și ajutor la sfânta cuvioasă și participă la pelerinaj din toate colțurile lumii.


Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Rugăciunea către Sfânta Parascheva poate fi rostită oricând până pe data de 14 octombrie, în ziua Sărbătorii sau atunci când ai o neplăcere.


Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt- izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună-, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!