Zeci de mii de tineri au aplicat pentru joburile străinilor, fără a pleca din țară

Soluţia a încolțit în rândul tinerilor români dornici de un salariu mult mai mare. Conform unei platforme de recrutare, în mai puţin de trei săptămâni, zeci de mii de oameni au aplicat pentru joburi din afara României.


„Salariile sunt mult mai bune în afară decât la noi. Am fost la interviuri în ţară şi le-am refuzat din cauza pachetului salarial jenant, inclusiv în corporaţii sau companii cu sediu în mai multe ţări, care la noi oferă 2.500 de lei, iar în afară sar de 1.000 - 2.000 de euro pentru entry level”, a spus un tânăr, pentru Observator.


Nici străinii care au terminat studiile superioare la noi nu vor rămâne aici. De altfel, în țara noastră, nici măcar IT-iștii nu câștigă la fel de bine ca în afară. În România primesc un salariu mediu de 1.300 de euro, în vreme ce în Occident ar câștiga cel puțin 3.000 de euro.


„Domeniile către care se îndreptă românii sunt transporturi, retail, turism, prestări servicii. Pe zona de muncă de birou, domeniile cele mai populare pentru afară sunt cele din IT, marketing, dar de multe ori specialiştii aleg joburi la comapnii din străinătate, dar pentru care să lucreze din România”, a declarat Raluca Dumitra, director de marketing, pentru sursa menționată.



„Segmentul entry level este şi cel în care se angajează cei mai mulţi, tocmai pentru că atât România, cât şi întreaga Europa se confruntă cu un eficit fantasctic de talente, motv pentru care cele mai multe companii îşi iau acestă misiune de a face training cu ei, de a îi creşte de la zero”, a completat aceasta.


Dar nu toți tinerii români vor locuri de muncă remote în altă țară. Unii pleacă definitiv, ceea ce reprezintă o problemă. Majoritatea pleacă în Germania, iar ceilalți aleg Olanda, Franța, Belgia, Marea Britanie, Irlanda sau Danemarca.


„Dacă ne uităm la forţa de muncă necalificată, aceasta tinde să fie înlocuită de persoane care vin din alte ţări în România, iar forţa de muncă care tinde să se califice îşi doreşte să iasă din România”, a declarat Petru Păcuraru, trainer.