Palatul Nifon din Capitală a luat foc
ISU Bucureşti-Ilfov a anunțat că pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la o clădire P+2+M, situată pe Calea Victoriei intersecșie cu str. Doamnei. Incendiul a pornit de la acoperişul clădirii aflate în reabilitare, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Este vorba despre Palatul Nifon de pe Calea Victoriei. Până la această oră pompierii spun că nu există victime ale incendiului produs.
Pompierii acţionează de la înălțime cu 10 autospeciale pentru stingerea flăcărilor, folosind autoscările. Potrivit unui proiect de hotârăre de Guvern, Palatul Nifon aparține Arhiepiscopiei Bucureştilor și acum se află în lucrări de reabilitare, costurile cărora se urcă la cel puțin 56 de milioane de lei. În proporţie de 99%, banii sunt oferiți de Ministerul Dezvoltării și doar 1% reprezintă contribuţia Bisericii Ortodoxe.
Palatul Nifon va fi transformat în Centrul Educaţional şi Social Pastoral „Nifon Mitropolitul”
Arhiepiscopia Bucureştilor intenționează ca prin consolidarea, restaurarea şi refuncţionalizarea clădirii acestui monument istoric să organizeze înfiinţarea Centrului Educaţional şi Social Pastoral „Nifon Mitropolitul”.
„Imobilul este datat de la sfârşitul secolului XIX şi este înscris în lista monumentelor istorice actualizată în anul 2015, la poziţia 854, sub denumirea «Aşezămintele Nifon». Starea de deteriorare a acestuia este foarte accentuată. S-a constatat existenţa unui pericol iminent de prăbuşire a planşeului peste etaj, pereţii au pierdut în integralitate tencuiala, tencuielile prezentând degradări importante datorită infiltraţiilor prin acoperiş“, mai prevede documentul.
De asemenea, Arhepiscopia susține că după finisarea reabilitării clădirii, Centrul „Nifon Mitropolitul“ va avea săli de curs, bibliotecă, cantină, sală de lectură spaţii pentru expoziţii şi conferinţe. Totodată, în interiorul clădirii se vor organiza diverse activităţi dedicate copiilor care au un posibil risc de abandon şcolar sau un potenţial risc infracţional, dar şi pentru copiii supradotaţi care provin din familii social vulnerabile.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Incendiu la Palatul Nifon din Capitală. Nu s-au înregistrat victime.