Moderna dă în judecată Pfizer și BioNTech

Compania Moderna a anunțat că dă în judecată compania farmaceutică Pfizer și BioNTech pentru că ar fi copiat „tehnologia revoluționară” ARN mesager, după care a fost creat împotriva COVID-19.

Reprezentanții companiei Moderna au afirmat că vor cere despăgubiri în instanță de la cele două companii, însă nu au precizat despre ce sumă este vorba.


„Inițiem acest proces pentru a proteja platforma tehnologică revoluționară ARN mesager, în care am fost pionieri, am investit miliarde de euro în cercetare și am brevetat-o în deceniul care a precedat pandemia de COVID-19” , a declarat Stephane Bancel, directorul executiv al Moderna.


Cererea în instanță a fost depusă la un tribunal din Massachusetts și la Tribunalul Regional din Dusseldorf, Germania. La moment, acțiunile Pfizer au înregistrat o scădere cu 1,4%, iar cele ale Moderna cu 2%.

PfizerBioNTech și Moderna au fost primele două companii farmaceutice care au reușit să realizeze un vaccin anti-Covid-19, chiar în primul an de pandemie. Ambele vaccinuri au fost dezvoltate pe baza tehnologiei ARNmesager, considerată o descoperire prețioasă în medicină.

Primul vaccin anti-Covid aprobat a fost Comirnaty, produs de PfizerBioNTech. Acesta a obținut aprobarea FDA în decembrie 2020. La distanță de o săptămână a fost aprobat și vaccinul Moderna. Acesta a adus companiei câștiguri de 10,4 miliarde de dolari, iar vaccinul Comirnaty creat de Pfizer a adus venituri duble – 22 de miliarde de dolari.

Cele două vaccinuri au fost cele mai administrate dintre toate deszvoltate și aprobate. După s-a arătat, acestea au fost și cele mai eficiente împotriva formelor grave de coronavirus.