Plaja din Eforie Sud și porțiunea din Olimp-Mangalia vor fi extinse

Din cauza eroziunilor din zona, plaja este extrem de afectată, iar în unele stațiuni aceasta abia dacă mai câțiva câțiva metri lățime. Pentru loturile 8 și 9 a fost semnat un contract dedicat lucrărilor de protecție costieră și înnisipare în zonele plajelor din Jupiter și Neptun și porțiunea cuprinsă între Balta Mangalia - Venus - Cap Aurora.

Lucrările vor costa 130 de milioane de euro, însă cu ajutorul acestora se vor câștiga 5 km de plajă nouă în sudul litoralului. Plaja care acum este foarte îngustă și are doar câțiva metri lățime se va transforma într-o plajă cu peste 100 de metri lățime. Potricit proiectului intrarea în mare nu va fi una bruscă, ci treptată, iar apa nu va fi adâncă în apropierea malului.

Firma care se va ocupa de aceste lucrări este olandezp și numără peste 150 de ani de experiență în construcții hidrotehnice marine. Lucrările la extinderea plajei vor începe în câteva luni, la moment se analizează terenul și se organizează„ șantierul. Primele plaje noi vor putea fi explorate începând din 2024.


Programul „Litoralul pentru toți” revine cu oferte fierbinți

Începând din 28 august, turiștii vor avea parte de prețuri reduse la cazările în hotelurile de pe plajele românești de la Marea Neagră. Aceștia vor putea prinde oferte în care o noapte de cazare începe de la 35 de lei de persoană.

Până la momentul actual, 27 de hoteluri din toate stațiunile din România. FPTR susține că până la începutul programului se vor înscrie în jur de 100 de hoteluri ce vor oferi turiștilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

Sfârșitul lunii august și prima parte a lunii septembrie se așteaptă a fi destul de aglomerată în continuare. Turiștii încă mai sunt dornici de a-și petrece concediile la mare, chiar dacă în acest an stațiunile din România au majorat prețurile.