Prețurile RCA se ieftinesc. Regulile de vânzare se schimbă din 10 septembrie

„Vedem că piaţa s-a stabilizat, preţurile au ajuns la un echilibru. Concurenţa s-a manifestat, au apărut concurenţi noi în piaţă. Pe multe categorii, preţurile au luat-o un pic în jos şi s-au înregistrat şi scăderi”, a declarat Dorel Duță, președinte UNSICAR.


Scăderile de preț ar putea continua, în special că, din data de 10 septembrie, se vor schimba regulile de vânzare. „Cea mai mare modificare este introducerea noţiunii de primă de asigurare netă de comision”, a transmis Răzvan Pavel, reprezentant broker asigurare, la Observator.


„Asigurătorul calculează acelaşi preţ indiferent de canalul de distribuţie urmând ca distribuitorii de asigurări în funcţie de politica comercială, să-şi stabilească în mod liber costul aferent distribuţiei”, Dorel Duță, președinte UNSICAR.


Mai clar, nivelul comisioanelor din prime, plătit de asiguratori pentru distribuția RCA, a scăzut în 2022 de la 14,4%, cât era la începutul lui 2021, la 10,72%. Noul regulement ar putea aduce comisioane mai mici.


„Putem ajunge la nişte reduceri de două puncte procentuale. La asigurători se vor practica probabil aceleaşi preţuri. Pentru că şi compania de asigurare este obligată să includă în preţ nişte cheltuieli de administrare”, a spus Răzvan Pavel, reprezentant broker asigurări, pentru sursa citată.


Mai mult, s-ar putea să vedem scăderi de preţuri şi la RCA-ul cumpărat din mediul online, luând seama că pe internet sunt costuri de vânzare mai mici decât în cazul brokerilor sau agențiilor fizice.


„Posibil să existe anumite ajustări”, a completat Dorel Duță, președinte UNSICAR.

„Cumulat, poate ajungem la un 10%. Ce mai scade din preţul RCA, ce mai scade un pic de la brokeri”, adaugă și Răzvan Pavel, reprezentant broker asigurare.

Formularul tipărit pentru constatarea amiabilă, diferit din septembrie

O altă modificare venită tot în luna septembrie este la formulatul tipărit pentru constatarea amiabilă, care nu va mai fi obligatoriu. Constatarea se va putea face și electronic, cu ajutorul unei aplicații ce va fi pusă la dispoziție de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Conducătorii auto implicați în accidente vor scăpa astfel de corvoada de a completa formularul de constatare amiabilă. Noua aplicație va reda automat inclusiv dinamica evenimentului, cu ajutorul sistemului GPS.