Un expert în siguranță rutieră a explicat unde greșesc șoferii din România

Unul dintre cele mai periculoase drumuri din România este chiar autostrada care duce la mare. Bilanțul negru al polițiștilor arată și că 70% dintre accidentele rutiere de la noi au loc pe timp de zi și peste 83% dintre ele pe un carosabil uscat, iar cele mai multe au loc în luna august.


„Automat presingul acesta inseamna neatentie din partea celui din faţă. El incearcă să se ferească şi automat îi presează pe cei din banda 1”, a transmis Aurel Moraru, expert în siguranță rutieră, pentru Observator.

„Ei ştiu că dacă au intrat pe autosatradă, 130-140-150-170, nu contează. Dar nu te adaptezi la condiţiile de trafic? Se pare că nu. Această fobie de a ajunge mai repede la mare. Tot ce înseamnă români pleacă de noaptea, ca să ajungă de dimineaţă pe plajă. Mulţi dintre ei pleacă la 1.30 ca să ajungă pentru un weekend pe plajă”, a declarat Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere.

August, luna cu cele mai multe accidente în România

La 130 de kilometri pe oră, cât este viteza maximă pe autostradă, în România, o mișcare sau o frână bruscă pot fi fatale. Totuși, un pericol pe această porțiune de drum pot fi și cei care merg pe banda a doua cu viteze mult prea mici.


„Avem în faţă 20 de maşini care blochează banda doi. Merg cu aceeaşi valoare de viteză. Şi iată cum ajungem să mergem pe autostrada cu 70 de kilometri pe oră”, a explicat Aurel Moraru, expert în siguranță rutieră.

„ Noi avem o mare problemă. Legată de ceea ce înseamnă învăţarea conducerii pe autostrăzi. În afara graniţelor României, se face pe simulator. În România nu se poate aşa ceva”, a adăugat Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere.


România este în topul țărilor din Uniunea Europeană în ceea ce privește accidentele cu victime, urmată la mică distanță de Bulgaria.


Cele mai periculoase şosele din țară

Cele mai multe accidente mortale s-au produs, în 2020, pe drumurile naționale care traversează localități și care nu sunt dublate de centuri ocolitoare sau autostrăzi. DN1 a fost anul trecut cel mai periculos drum din România. Un alt drum al groazei este DN2 București - Suceava - Siret. Pe locul trei în topul șoselelor mortale este Drumul Național 6, București - Craiova - Timișoara.