Grindeanu va concedia conducerea Metrorex

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat recent că până la finalulanului conducerea Metrorex va fi concediată. Acesta este decis să aleagă un nou director general, cât și un nou Consiliu de Administrație la Metrorex. Ministrul Transporturilor acuză conducerea Metrorex că nu își onorează obligațiunile de serviciu.

Ministrul a declarat, miercuri, la Timișoara, că directorul general al Metrorex şi Consiliul de Administrație se fac vinovați pentru faptul că tot mai puține garnituri sunt scoase pe traseu, în această perioadă. Grindeanu s-a arătat indignat de problemele cu care se confruntă compania deoarece conducerea nu întreprinde nimic pentru a soluționa această situație.


"Metrorex are un director general şi are şi un Consiliu de Administrație, e o companie. Nu are de ieri-de azi aceste probleme și nu sunt singurele. Până la sfârșitul anului, tot ceea ce înseamnă Consiliu de Administrație, director general, vor fi selectați şi am dat drumul la acest lucru pe 109, adică pe acea Ordonanţă 109. Tot acest lucru sper să ducă la o profesionalizare mai mare în activitatea Metrorex. Ştim problemele financiare pe care le are Metrotex, fie în relaţia cu anumiţi parteneri, în cazul nostru o companie care asigură mentenanţa, fie problemele care ţin de angajări, salarii şi aşa mai departe. Aceasta este treaba directorului general şi a Consiliului de Administraţie, să pună pe picioare această companie şi în modul acesta vor fi selecţionaţi şi membrii Consiliului de Administraţie şi directorii generali", a declarat Sorin Grindeanu.


Ministrul Transporturilor a mai menționat că nu i se pare normal ca Metrorex să fie subvenţionată din banii tuturor românilor. Grindeanu este hotărât să facă schimbări radicale în conducerea companiei de transport Metrorex și speră ca noua conducere să țină cont de remarcile sale.


"De ce ar fi de acord un timişorean să subvenţioneze o societate de transport din Bucureşti sau un clujean sau un ieşean? Lucrurile acestea trebuie să se termine o dată. Mă aştept ca viitorul director general cu tot Consiliul de Administraţie să îşi asume tot ce am spus eu", a mai subliniat Grindeanu.