Bebeluș repatriat după 6 luni de chin. Mathias a ajuns în România, din Danemarca, după multe anchete sociale

„După 6 luni de zile, să-l ţii în braţe... şi asta vreau să spun, Mathias mi-a recunoscut vocea, mi-a recunoscut mirosul, Mathias când ne-a văzut a început să râdă, să gângurească, să vorbească cu noi şi a simţit toată dragostea noastră”, a declarat Gabriela Ciobotaru, bunica lui Mathias, la sosirea în România.


Bunicii au mai avut de trecut un pas înainte de urcarea în avion, dar au rezolvat rapid problema cu ajutorul consulului din Danemarca.


„Am ajuns la aeroport, când l-a filtru ne-a oprit şi a trebuit o procură de la Protecţia Copilului nu au ştiut să ne-o dea sau nu a vrut să o dea. A chemat Poliţia, pierdeam avionul şi am alergat, am fost ultimii care ne-am urcat în avion”, a spus Petrișor Ciobotaru, bunicul copilului.

Filmul întâmplărilor

În data de 31 ianuarie 2022, părinții lui Mathias, speriați de crizele de plâns ale copilului și de faptul că cel mic scădea în greutate, au mers cu el la urgențe, la spitalul din Odense, Danemarca. Atunci, medicii danezi au dat un prim diagnostic: hemoragie craniană. Așa a început calvarul pentru părinții Sorana și Ionuț Rotundu. Polițiștii au mers la unitatea medicală cu pricina pentru a-i aresta pe părinți pentru o presupusă violență în familie.

Aceștia au fost plasați în două închisori separate de maximă siguranță, unde au stat două luni. Ulterior, li s-a demonstrat nevinovăția. Până acum, ei nu și-au văzut pruncul. În luna februarie, Mathias a fost dat în plasament unei familii din Danemarca. După lungi procese și eforturi făcute de autoritățile române, bunicii au reușit să câștige tutela bebelușului doar pentru că bunicul său este asistent maternal.


„Două săptămâni am stat la o cabană, unde am plătit noi chiria, 4 mii de euro, plus mâncare. Am servit acolo comisii, tot. Şi a durat două săptămâni, l-a adus să se acomodeze cu noi, l-au luat înapoi primele zile, apoi l-a lăsat la noi”, a povestit Petrișor Ciobotaru, bunicul lui Mathias.


Miercuri noapte, Mathias a sosit în România, iar noua sa casă va fi în localitatea vasluiană Negrești. Părinții săi vor rămâne în Danemarca până la finalizarea anchetei.

Tot în noaptea sosirii micuțului, Gabriela Firea, ministrul Familiei, a făcut public momentul emoționant pe contul personal de Facebook, alături de mesajul „Timp de aproape 6 luni, noi și colegii de la Ministerul de Externe am depus eforturi considerabile să ajungem la acest rezultat și mă bucur că autoritățile daneze au fost de acord că doar familia este singurul mediu de care are nevoie un copil pentru a-i fi bine”.